Reflecții asupra infracțiunii de abandon de familie, comisă prin două dintre modalitățile normative

1. Considerații generale

O speță recentă, soluționată în primă instanță de Judecătoria Oradea și în apel de Curtea de Apel Oradea, a iscat controverse cu privire la aplicarea și interpretarea unor dispoziții referitoare la infracțiunea de abandon de familie, comisă prin două dintre modalitățile sale de reglementare. Este vorba de variantele prevăzute de art. 378 alin. 1 lit. b) și c) din Codul penal, săvârșite de către persoana care are obligația legală de întreținere, față de cel îndreptățit la întreținere, care constau în:

b) neîndeplinirea, cu rea credință, a obligației de întreținere prevăzute de lege;

c) neplata, cu rea credință, timp de trei luni, a pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească.

În esență, speța se prezintă astfel:

În dos. Nr. 7177/P/2013 al Parchetului de pe lângă judecătoria Oradea, inculpatul M.B. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, prevăzută şi pedepsită de art. 305 alin. 1 lit. c) din vechiul Cod penal^[1].

După parcurgerea etapei de cameră preliminară, s-a dispus începerea judecăţii şi s-a trecut la judecarea fondului cauzei. Instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 305 alin. 1 lit. c) din vechiul Cod penal în două infracţiuni de abandon de familie, prev. de art. 378 alin. 1 lit. c) din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 şi art. 38 din Codul penal.

Prin sentinţa penală 127/2015, Judecătoria Oradea a dispus condamnarea inculpatului M. B. la o pedeapsă rezultantă de 8 luni închisoare pentru două infracţiuni de abandon de familie, comise în concurs formal (art. 38 alin. 2, C. pen.)^[2].

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, solicitând aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus.

În concluziile sale, procurorul de şedinţă a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei penale, iar în urma rejudecării cauzei, inculpatul să fie condamnat la o singură pedeapsă  pentru o singură infracţiune de abandon de familie, chiar dacă există două persoane vătămate prin aceeaşi inacţiune (omisiune), constând în neplata pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească.

Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 378/A/2015, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.B. şi susţinut de procuror pentru alte motive decât cele invocate de inculpat. menţinând sentinţa instanţei de fond ca legală şi temeinică^[3].

Apreciem că opiniile diferite, exprimate în dezbateri și cu ocazia concluziilor în fond și în apel, au fost generate de concepția noului Cod penal cu privire la existența atâtor infracțiuni câte persoane vătămate au fost lezate prin fapta comisă.

De asemenea, schimbarea de optică a noului Cod penal în privința definiției infracțiunii continuate, în sensul că infracţiunea este continuată numai dacă acţiunile sau inacţiunile sunt îndreptate împotriva aceluiaşi subiect pasiv, a condus la conturarea unor puncte de vedere diferite  în privința existenței unui concurs real sau formal de infracțiuni ori va exista o unitate de infracțiune.

Considerăm că în speță, în mod argumentat am ajuns la concluzia că există atâtea infracțiuni câte persoane vătămate sunt. Numai prin excepţie, există situaţii expres reglementate de lege, când există o singură infracţiune indiferent de numărul persoanelor vătămate lezate.

Cele două modalități normative la care am făcut referire nu se regăsesc printre aceste excepții, motiv pentru care considerăm că dacă inacțiunea (omisiunea) se îndreaptă împotriva unor persoane vătămate diferite, generează un concurs formal (ideal) de infracțiuni.

Comentariile din lucrare se axează doar pe aspectele care generează controverse atât în doctrină, cât și în practica judiciară. Desigur, vom face aprecieri și cu privire la legalitatea soluțiilor  pronunțate  în primă instanță și în apel, dar motivate în mod greșit, făcându-se referiri la instituții inaplicabile în speță. Aceste comentarii se  referă la următoarele instituții:

– Infracţiunea continuă omisivă;

– Concurs formal de infracţiuni în ipoteza în care există persoane vătămate diferite;

– Infracţiunea începe sub imperiul legii vechi dar se consumă şi se epuizează după intrarea în vigoare a Noului Cod penal;

– Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă  a persoanei vătămate;

– Infracţiune de rezultat sau de pericol;

– Tentativa la infracţiunea omisivă.

2. Infracţiunea continuă omisivă.

Infracţiunea de abandon de familie comisă în modalităţile prevăzute de art. 378 lit. b) şi c) C. pen., este o infracţiune continuă omisivă (neîndeplinirea obligaţiei legale de întreţinere sau neplata pensiei de întreţinere o perioadă de 3 luni, după caz).

Infracţiunea parcurge două momente:

1. a. începerea omisiunii, care înseamnă și consumarea infracțiunii, respectiv neîndeplinirea obligaţiei legale de întreţinere ori neplata pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească, după caz;
2. b. epuizarea infracţiunii, respectiv întreruperea omisiunii prin îndeplinirea obligaţiei legale de întreţinere ori plata efectivă a pensiei de întreţinere (de bună voie sau prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de condamnare).

De precizat că infracțiunea continuă omisivă, de regulă, parcurge două momente: cel al începerii executării inacțiunii, care coincide cu consumarea infracțiunii și epuizarea acesteia, respectiv întreruperea sau terminarea omisiunii.

În doctrină^[4] se face distincție între infracțiunea continuă omisivă permanentă și infracțiunea continuă omisivă succesivă. În modalitățile normative analizate, suntem în prezența ambelor forme menționate, după caz.

Astfel, în situația prevăzută de art. 378 alin.1 lit. b), constând în neîndeplinirea obligației legale de întreținere, există o infracțiune continuă omisivă permanentă, care se consumă odată cu începerea executării și se epuizează în momentul întreruperii omisiunii prin îndeplinirea obligației legale de întreținere. Această distincţie se face şi în privinţa infracţiunilor continue comisive.

În ipoteza reglementată de art. 378 alin.1 lit. c), constând în neplata pensiei de întreținere stabilită pe cale judecătorească, există infracțiunea continuă omisivă succesivă, care se consumă la împlinirea celor trei luni de neplată a pensiei de întreținere și se epuizează odată cu întreruperea omisiunii de neplată a pensiei de întreţinere.

Distincţia prezintă importanţă, deoarece orice întrerupere în cazul infracţiunilor continue permanente are valoarea unei epuizări a infracţiunii, iar reluarea acţiunii sau inacţiunii înseamnă comiterea unei noi infracţiuni continue.

În doctrină^[5] se susține că epuizarea nu constituie o fază distinctă a infracțiunii, ci doar momentul final al etapei consumării, în timp ce alți autori^[6] consideră infracțiunea fapt epuizat o formă atipică a infracțiunii, caracterizată prin producerea unor urmări noi, fie prin amplificarea rezultatului, fie prin continuarea activității infracționale.

Considerăm că, dacă uneori, momentul consumării infracțiunii coincide cu cel al epuizării acesteia, nu înseamnă că epuizarea activității infracționale nu ar fi o fază distinctă a laturii obiective a infracțiunii.

3. Concurs formal de infracţiuni în ipoteza în care există persoane vătămate diferite.

Pentru a putea formula o concluzie în această privinţă, se impune să efectuăm o analiză succintă comparativă cu instituţia infracţiunii continuate în concepţia noului Cod penal.

Potrivit art. 35 alin. 1, infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Observăm că infracţiunea este continuată numai dacă acţiunile sau inacţiunile sunt îndreptate împotriva aceluiaşi subiect pasiv, ceea ce înseamnă că dacă acţiunile sau inacţiunile sunt îndreptate împotriva unor subiecţi pasivi diferiţi, vom fi în prezenţa unui concurs real sau formal de infracţiuni, după caz, astfel cum rezultă din prevederile art. 38 C. pen.

În mod corect s-a subliniat în doctrină^[7] că legiuitorul român a consacrat incompatibilitatea dintre infracţiunea continuată şi pluralitatea de subiecţi pasivi, fapt care va contribui la diminuarea aplicării dispoziţiilor referitoare la infracţiunea continuată şi la amplificarea aplicării dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni.

Prin excepţie de la regulă, există situaţii expres reglementate de lege, când există o singură infracţiune indiferent de numărul persoanelor vătămate lezate. În aceste ipoteze, prin voinţa legiuitorului, dacă fapta este îndreptată împotriva a două sau mai multe persoane vătămate ori contra unei colectivităţi sau a unui grup de persoane vom fi în prezenţa unei singure infracţiuni şi nu a unui concurs real sau formal de infracţiuni, după caz.

În materia infracțiunilor contra persoanei, doctrina majoritară^[8] și practica judiciară s-a pronunțat constant că atunci când există o pluralitate de subiecți pasivi, vom fi în prezența unui concurs de infracțiuni și a nu a unei infracțiuni unice.

Acest fapt rezultă din modul de definire a unor infracțiuni, unde legiuitorul a dorit să transforme pluralitatea de infracțiuni într-o singură  infracțiune complexă. Este cazul infracțiunilor de omor calificat asupra a două sau mai multor persoane (art. 189 lit. f  C.pen.), ucidere  din culpă (art. 192 alin. 3 C.pen.), distrugerea calificată (art. 254 C.pen.), distrugerea din culpă (art. 255 alin. 2 C. pen.), nerespectarea regimului materialelor nucleare sau altor materii radioactive (art. 345 alin.4 C.pen.), nerespectarea regimului materiilor explozive (art. 346 alin.4 C. pen.). Cu titlu de exemplu, Codul penal mai cuprinde și alte infracțiuni cu caracter complex, deși, aparent am fi în prezența unui concurs de infracțiuni, cum ar fi:   acţiuni împotriva ordinii constituţionale (art. 397 C. pen.), atentatul contra unei colectivităţi (art. 402 C. pen.), genocidul (art. 438 C. pen.), infracţiuni contra umanităţii (art. 439 C. pen.), infracţiuni de război contra persoanelor (art. 440 C. pen.), infracţiuni de război contra operaţiunilor umanitare (art. 442 C. pen.), utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptă (art.443C. pen.) etc.

Evident că acolo unde legea a limitat expres incidența incriminării la un singur subiect pasiv, în sensul că acțiunea sau inacțiunea se îndreaptă contra unui singur subiect pasiv, cum ar fi, de exemplu: ”uciderea unei persoane”, ”lipsirea de libertate a unei persoane”, ”constrângerea unei persoane” etc., nu se pun probleme sub aspectul încadrării juridice a faptei în infracțiune unică.

În cazul infracţiunii de abandon de familie o astfel de derogare nu este prevăzută de lege. Ca atare, este aplicabilă regula că există atâtea infracţiuni câte persoane vătămate au fost prejudiciate.

În speţă, există o singură inacţiune (omisiune) constând în neplata pensiei de întreţinere, stabilită pe cale judecătorească, care datorită urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni.

În acest caz, există persoane vătămate diferite (minorii – beneficiari ai pensiei de întreţinere), care sunt subiecţii pasivi calificaţi ai infracţiunii de abandon de familie. Este lipsit de relevanță că persoanele vătămate diferite sunt stabilite prin aceeași hotărâre judecătorească sau prin hotărâri judecătorești diferite, deoarece legea nu face și nici nu putea să facă această distincție. Ca atare, acolo unde legea nu distinge, nu poate distinge nici interpretatorul.

În doctrina anterioară intrării în vigoare a noului Cod penal au existat opinii diferite cu privire la existenţa unei pluralităţi de infracţiuni de abandon de familie sau a unei unităţi de infracţiune. Într-o opinie^[9], s-a susţinut că neplata pensiei de întreţinere faţă de persoane vătămate diferite constituie o pluralitate de infracţiuni. În concepţia altor autori^[10], ar exista o unitate  de infracţiune,chiar dacă există mai multe hotărâri de obligare la pensie de întreţinere în favoarea mai multor persoane.

Considerăm că odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, care a consacrat regula  concursului de infracţiuni în cazul pluralităţii de persoane vătămate, aceste controverse nu vor mai exista în privinţa infracţiunilor omisive continue, analizate în lucrare.

DOWNLOAD FULL ARTICLE