Unele considerații referitoare la impactul dreptului Uniunii Europene asupra combaterii atingerilor aduse drepturilor personalității, a discriminării și a discursului instigator la ură prin internet și tehnologia informației
Gheorghe Bocșan - mai 1, 2017ABSTRACT
This paper operates an analysis of EU law impact on fighting personality rights infringements,
hate speech and discrimination through internet and information technology.
EU law encompasses inter alia the Convention of Human Rights and Fundamental Freedoms
provisions, the ECHR case-law, the European Charter of Fundamental Rights and the EU Court of
Justice jurisprudence.
The analysis focuses on the radical change of the ECHR vision on the freedom of expression
versus personality rights, seen as a part of privacy, through the case of Delfi AS v. Estonia. Another
point of interest is an evaluation of the main EU directives in the area, namely E-Commerce
Directive and Audio-visual Media Services Directive and EU Court of Justice interpretations of
those directives through Scarlet Extended, Google France SARL and Google Inc., Sotiris Papasavas
cases.
The conclusion is that EU law provides for a progressive framework of protection for personality
rights, fight against hate speech and discrimination in on-line communications, which traditionally
could entail violation of such rights and legal values in the name of almighty freedom of expression.
Keywords: EU law, ECHR case-law, EU Court of justice jurisprudence, E-Commerce
Directive, Audio-visual Media Services Directive, personality rights, freedom of expression, hate
speech, discrimination.
I. Considerații preliminare
Pentru drepturi ale personalității (sau drepturi asupra personalității, personality rights), în cadrul acestui articol, vom lua în considerare definiția noțiunii juridice așa cum este formulată în dreptul anglo-saxon, preluată ulterior, în dreptul continental, cu unele nuanțări și sub denumiri diferite[1].
Astfel, prin drepturi ale personalității înțelegem drepturile pe care persoana le are asupra profilului său public, a modului cum sunt folosite în viața socială, în public și doar în context comercial, atributele personalității sale, precum numele, înfățișarea, vocea, unele manierisme, performanțele științifice, artistice sau sportive, anumite coordonate ale apartenenței sale de grup, cum ar fi rasa, originea etnică și socială, credința religioasă ori absența acesteia, opiniile politice sau de altă natură, sexul, genul sau orientarea sexuală, statusul HIV, dizabilitățile ori alte aspecte neechivoce ale propriei personalități și situații în care se găsește.
Așa cum sunt definite mai sus, drepturile personalității se apropie foarte mult de noțiunea dezvoltată în dreptul francez, de drept la imagine al persoanei, concept care a inspirat o jurisprudență bogată în Franța, dar și în alte țări ale familiei dreptului continental. Un asemenea concept a fost preluat parțial și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), în contextul art. 8 din Convenția privind apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale, referitor la dreptul la viață privată.
Un exemplu concludent referitor la abordarea prin jurisprudența CEDO a drepturilor personalității îl constituie decizia din cauza von Hannover contra Germaniei (nr. 2) din 2012[2]. În această hotărâre, la pct. 95 din considerente, CEDO reține: „Curtea reiterează că noțiunea de viață privată se extinde la aspecte având legătură cu identitatea personală, precum fotografia ori integritatea psihică sau morală; garanția stabilită prin art. 8 al Convenției este concepută ca, în primul rând, să asigure dezvoltarea fără nicio interferență a personalității fiecărui individ în relație cu alte ființe umane. Există, prin urmare, o zonă de intersecție a oricărei persoane cu alții, chiar în context public, care va cădea în aria de protecție a vieții private. Publicarea unei fotografii poate, prin urmare, să constituie o intruziune în viața privată a persoanei, chiar dacă aceasta este o persoană publică”.
Iar în pct. 98 al aceleiași hotărâri, CEDO extinde protecția dreptului la imagine, ca parte integrantă a dreptului la viață privată și la raporturile juridice între particulari, după cum urmează: „În cauze de tipul examinat aici, discuția nu se poartă asupra unui act îndeplinit de stat, ci asupra alegatei insuficiențe a protecției acordată de instanțele naționale vieții private a reclamanților. În vreme ce obiectul esențial al art. 8 este acela de a proteja individul împotriva interferenței arbitrare a autorităților publice, acest articol nu numai că obligă statul să se abțină de la astfel de atingeri: în plus față de această obligație negativă, pot exista și obligații pozitive ale statului inerente respectului pentru viața privată și familială. Astfel de obligații pot implica adoptarea unor măsuri concepute să asigure respectul pentru viața privată în zona relațiilor dintre indivizi (…). Acest principiu se aplică și protecției imaginii unei persoane față de abuzurile săvârșite împotriva acesteia de către alții (…)”.
Referitor la aceste obligații pozitive ale statelor în asigurarea drepturilor personalității apare și ideea reglementării situației juridice a conținutului interzis în mass media.
În mod tradițional, acest conținut interzis se referă la chestiuni ce pot aduce atingere siguranței naționale și ordinii publice, încălcării regimului special al informațiilor clasificate și a altor tipuri de secrete, încălcării drepturilor de proprietate intelectuală și industrială (copyright, drepturi asupra mărcilor, brevetelor, denumirilor de origine controlată etc.), demnității umane, sub aspectul lezării onoarei și imaginii publice, în special sub forma defăimării, protecției drepturilor copiilor față de conținutul sexual explicit scris sau audiovizual și față de violența audiovizuală extremă, pornografia infantilă, discursul încărcat de ură (hate speech), instigarea la ură și discriminare, precum și discriminarea în sine.
Abordările dreptului Uniunii Europene în materie, inclusiv prin practica judiciară a Curții de Justiție a Uniunii Europene (în continuare, CJUE) apar conectate interpretărilor date prin jurisprudența CEDO conținutului dreptului fundamental la respectarea vieții private și familiale (garantat prin art. 8 din Convenție) și libertății fundamentale de expresie (prevăzută de art. 10 din Convenție), precum și, mai ales, a situațiilor în care se creează un conflict de priorități între acest drept și libertatea de expresie.
În ceea ce privește presa tradițională scrisă, lucrurile sunt destul de clare, existând linii de jurisprudență constantă ale CEDO cu privire la prioritatea libertății jurnalistice de expresie față de dreptul la imagine, ca și drept văzut în contextul dreptului la viață privată. În repetate rânduri, Curtea a reținut că limitele libertății de expresie sunt cu atât mai largi cu cât dreptul la imagine aparține unei persoane politice, existând în acest context o justificare din partea publicului de a fi informat cu privire la activitățile unei astfel de persoane.
Cauza cea mai relevantă, în opinia noastră, cu privire la atingerile aduse onoarei și demnității, ca atribute ale drepturilor personalității, în contextul defăimării prin presa scrisă este Lingens contra Austriei din 1986[3]. În Lingens, reclamantul, jurnalist profesionist, a fost condamnat penal de instanțele austriece pentru defăimare, constând în aceea că, în cuprinsul a două articole din presa scrisă a folosit la adresa fostului Cancelar, domnul Bruno Kreisky, expresiile: „cel mai josnic oportunism”, „imoral” și „nedemn”, în cadrul criticii aduse acestuia față de poziția sa de condamnare publică a celebrului „vânător de naziști” Simon Wiesenthal, ce a făcut anterior dezvăluiri cu privire la domnul Friedrich Peter, președintele Partidului Liberal Austriac, în sensul că, pe parcursul celui de-al doilea Război Mondial, a activat în cadrul Brigăzii nr. 1 de Infanterie SS.
Plângerea adresată Curții de jurnalistul Lingens a fost admisă. CEDO a decis indubitabil în favoarea libertății de expresie jurnalistice față de valorile demnității și onoarei, ca atribute ale drepturilor personalității fostului Cancelar austriac.
Astfel, deosebit de relevant, decizia din Lingens stabilește că interferența autorităților austriece în exercițiul libertății de expresie, așa cum este aceasta garantată prin Convenție, constând în condamnarea jurnalistului pentru defăimare, nu satisface criteriul „necesității într-o societate democratică”.
Pct. 42 din decizie enunță: „Libertatea presei, mai mult, acordă publicului unul dintre cele mai bune mijloace de a descoperi și de a-și forma o opinie despre ideile și atitudinile liderilor politici. Mai general, libertatea dezbaterii politice se află chiar în centrul conceptului de societate democratică, ce este prevalent pe parcursul întregii Convenții. Limitele criticii acceptabile sunt, prin urmare, mai largi cu privire la politicieni, decât atunci când privesc indivizi obișnuiți. Spre deosebire de aceștia din urmă, cei dintâi se supun inevitabil și conștient analizei atente ale fiecărui cuvânt și fapte, făcută atât de jurnaliști cât și de publicul larg și, prin urmare, trebuie să dea dovadă de un mai mare grad de toleranță (…)”.
Raționamentul și concluziile din Lingens au direcționat deciziile din viitoarele cauze CEDO similare până curând, mai exact în anul 2015.
O aplicație aparte a jurisprudenței Lingens a constituit-o decizia CEDO din cauza Schüssel contra Austriei, din 21 februarie 2002[4]. La data formulării plângerii la CEDO, dl. Wolfgang Schüssel deținea funcția de Vice-Cancelar al Republicii Federale Austria, reprezentând Partidul Popular Austriac (Österreichische Volkspartei). În noiembrie 2015, în timpul campaniei pentru alegerile generale, reprezentanții Partidului Social-Democrat Austriac și ai Grupului Social-Democrat Sindical au distribuit stickere reprezentând fața reclamantului, parțial acoperită de fața domnului Haider, liderul Partidului Austriac al Libertății, împreună cu sloganul: „Cei care taie din fondurile de asigurări sociale și cei care vor să înhațe educația au aceeași față!”. CEDO și-a urmat paradigma de acordare a priorității art. 10 din Convenție, fiind vorba despre o dezbatere politică în timpul unei campanii electorale, cu atât mai mult de esența democrației și a statului de drept decât insultele din presa scrisă, din cauza Lingens. Ceea ce este însă nou este faptul că libertatea de exprimare apare într-un context public diferit de presa scrisă și că este vorba despre reprezentarea feței unei persoane distorsionate și acoperite parțial cu cea a altuia, însoțită cu un mesaj care, fără a fi neapărat defăimător, atingea interesele electorale ale reclamantului.
Ce se întâmplă însă atunci când drepturile personalității și dreptul de a nu fi discriminat ori de a nu fi supus discursului urii sunt încălcate prin audiovizual sau prin presa electronică, ori prin conținutul blogurilor, al „social media” și prin alte aplicații ale societății informaționale?
Situația este diferită față de presa scrisă clasică, după cum vom vedea în continuare.
II. Schimbarea de paradigmă a jurisprudenței CEDO prin Decizia din cauza Delfi AS contra Estoniei, din 16 iunie 2015[5]
Este prima decizie CEDO care abordează plenar problematica libertății de expresie versus drepturile personalității în mediul on-line, ținând seama de specificul mass-media electronice, în special prin prisma comentariilor postate de cititorii unui articol publicistic pus la dispoziție printr-un portal de știri pe internet. Articolul în cauză privea situația unui om de afaceri (domnul L.), ce deținea o companie de feribot și despre care s-a afirmat că a aranjat astfel ca podurile de gheață ce se formează natural iarna și care fac circulabil cu autoturismul drumul spre insulele limitrofe Estoniei, să fie distruse, în scopul de a nu înregistra pierderi prin nefolosirea în perioada respectivă a serviciilor de feribot puse la dispoziție de compania sa, având monopolul pe piață.
Compania Delfi AS este proprietara unui portalul de știri on-line important din Estonia, în care se publică zilnic peste 300 de articole de presă electronică. Pentru fiecare articol, portalul permitea cititorilor să posteze comentarii, care se încărcau automat pe portal fără să sufere nicio lectură sau prelucrare umană. Unele articole aveau până la 10.000 de comentarii. Site-ul internet al Delfi AS conținea un document intitulat „Reguli pentru comentarii”, în care se arăta că portalul nu operează o verificare a conținutului comentariilor și că răspunderea pentru conținut revine autorilor acestora. Pe de altă parte, aceste Reguli vorbeau despre faptul că sunt interzise comentariile ce conțin insulte, amenințări, instigare la ostilitate și violență, instigare la activități ilegale, expresii vulgare și obscenități. În astfel de cazuri, portalul își rezerva dreptul de a elimina conținutul comentariilor respective și de a bloca, pe viitor, accesul respectivilor comentatori.
Comentatorii rămâneau anonimi, desemnați prin pseudonime și fără vreo posibilitate de a fi identificați.
În legătură cu articolul la care s-a făcut referire mai sus, intitulat „SLK a distrus un pod de gheață proiectat”, din 26 ianuarie 2016, au fost postate 185 de comentarii, dintre care 20 conțineau amenințări cu moartea, cu linșajul, insulte și calomnii, discurs instigator la ură antisemită, instigare la omor etc. la adresa acționarului unic al companiei SLK.
Avocații omului de afaceri L. au solicitat în scris societății Delfi AS înlăturarea comentariilor cu un conținut ilegal și care aduceau atingere drepturilor personalității clientului lor, precum și plata unei despăgubiri bănești de aproximativ 32.000 Euro, cu titlul de daune morale.
Pentru că societatea Delfi AS a refuzat plata daunelor morale, cu toate că a șters comentariile având conținut ilegal, omul de afaceri în cauză a acționat societatea în judecată civilă pentru daune.
Prin hotărârea din 25 iunie 2007, cererea lui L. a fost respinsă. Tribunalul a constatat că societatea reclamantă nu era ţinută să răspundă, conform Legii privind serviciile societăţii informaţionale (Infoühiskonna teenuse seadus), al cărei temei legal îl constituia Directiva privind comerţul electronic (Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societăţii informaţionale, în special ale comerţului electronic, pe piaţa internă). Instanţa a considerat că se impunea o diferenţiere între zona comentariilor din cadrul portalului de ştiri al societăţii reclamante şi domeniul jurnalistic al portalului. Administrarea zonei comentariilor de către societatea reclamantă era, în principal, de natură mecanică şi pasivă. Societatea reclamantă nu putea fi considerată editorul comentariilor şi nici nu avea obligaţia de a le supraveghea.
La 22 octombrie 2007, Curtea de Apel Tallinn a admis recursul introdus de L. Curtea de apel a considerat că era eronată constatarea tribunalului că societatea reclamantă era scutită de răspundere în baza Legii privind serviciile societăţii informaţionale. Hotărârea tribunalului a fost casată, iar cauza a fost retrimisă la prima instanţă pentru o nouă examinare.
La 21 ianuarie 2008, Curtea Supremă a refuzat să examineze recursul societăţii reclamante.
La 27 iunie 2008, Tribunalul Harju a dat, în urma reexaminării cauzei, o soluţie favorabilă lui L. Conform instrucţiunilor primite de la curtea de apel, instanţa s-a bazat pe Legea obligaţiilor civile (Võlaõigusseadus) şi a considerat inaplicabilă Legea privind serviciile societăţii informaţionale. Instanţa a constatat că societatea reclamantă a afişat o notă pe site-ul său internet conform căreia nu se editează comentariile, se interzice scrierea unor comentarii care contravin bunelor practici, iar societatea reclamantă îşi rezervă dreptul de a elimina asemenea comentarii. S-a instituit un sistem prin care utilizatorii puteau sesiza societatea reclamantă despre comentariile nepotrivite. Cu toate acestea, tribunalul a considerat că acesta nu era suficient şi nu oferea o protecţie corespunzătoare a drepturilor personalităţii. Instanţa a constatat că societatea reclamantă însăşi trebuia considerată a fi cea care publică acele comentarii şi că nu putea evita să răspundă publicând o clauză de exonerare, conform căreia nu este răspunzătoare pentru conţinutul comentariilor.
Tribunalul a constatat că ştirea propriu-zisă publicată în portalul Delfi era echilibrată. Unele comentarii însă aveau un conţinut vulgar, erau jignitoare şi calomnioase şi aduceau atingere onoarei, demnităţii şi reputaţiei lui L. Comentariile depăşeau sfera criticii justificate şi constituiau simple insulte. Tribunalul a conchis că libertatea de exprimare nu acoperea comentariile respective şi că au fost încălcate drepturile personalităţii lui L. Instanţa i-a acordat acestuia 5 000 EEK (320 EUR) cu titlu de daune morale.
[1] Așa cum a fost definită, noțiunea nu are o legătură directă, sau mai exact nu se suprapune în totalitate cu denumirea dată în doctrină dispozițiilor prevăzute în art. 58 și urm. C. civ.
[2] Cauza von Hannover contra Germaniei (nr. 2) a CEDO, Marea Cameră, din data de 7 februarie 2012, aplicațiile 40660/08 și 60641/08, reclamanți: Prințesa Caroline von Hannover și Prințul Ernst August von Hannover.
[3] CEDO, Plen, Cauza Lingens contra Austriei, Decizie din 8 iulie 1986, aplicația nr. 9815/82.
[4] CEDO, Secția a III-a, Decizie din 21 februarie 2002, aplicația nr. 42409/98.
[5] CEDO, Marea Cameră, Decizia din 16 iunie 2015 în cauza Delfi AS contra Estoniei, aplicația nr. 64569/09, exemplarul în limba franceză. Această decizie a fost precedată de Hotărârea CEDO, Secția I, din 10 octombrie 2013 din aceeași cauză.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.