Critica reglementărilor paralele și contradictorii ale unor instituții juridice
Gheorghe Dobrican - octombrie 1, 2015“Criticism of parallel and contradictory regulations of certain legal institutions”
In this study, the author deals with the issue of parallel and contradictory regulations of certain legal institutions set up despite the interdiction of this type of regulations according to Law no.24/2000 on the legislative technique norms for drawing up regulatory acts.
The structure and the content of the study reveal the comments on the interdiction of parallel regulation, on the breach in the law-making process, of the legislative technique norms set up under Law no.24/2000, on the regulation of the civil liability of the notary public under tort law, on the competitions between the special codes and laws, on the parallel and contradictory regulation of the town planning certificate, on the deficiencies in the law-making process, considering, for the purpose of the above-mentioned, the doctrine developed by famous names in the matter of law (S. Neculaescu, D.M. Gavriș, I. Popa, A.A. Moise, C. Zamșa, G. Răducan, C.C. Dinu, D. Alexandresco, G. Plastara, A. Pop, Gh. Beleiu, V.D. Zlătescu, A.P. Dimitriu, E. Herovanu, V.G. Cădere, A. Hilsenrad, I. Stoenescu, S. Zilberstein, V. Negru, D. Radu, V.M. Ciobanu, I. Leș, M. Tăbârcă, Gh. Dobrican, M. Fodor, V. Lozneanu, I.N. Pîrvu, N. Popa, V. Hanga, I. Deleanu, Gh. Buta, Ș. Beligrădeanu, D. Alexandrescu, C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, L.B. Boila).
Finally, the author puts forward short brief considerations about the requirements of a good law-making process.
Keywords: parallel regulations; contradictory regulations; law-making process; legislative technique; Law no. 24/2000; interpretation and application; deficiencies in the law-making process; requirements of a good law-making process.
Parlamentul României reglementează, uneori, în mod paralel și contradictoriu unele instituții juridice, cu toate că prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată[1], se interzic asemenea reglementări în procesul de legiferare.
Reglementările paralele și contradictorii creează mari dificultăți organelor obligate să interpreteze și să aplice legea, inclusiv instanțelor judecătorești, generând soluții greșite, o practică neunitară, opinii divergente în doctrină, precum și greutăți cetățenilor în apărarea drepturilor și libertăților prevăzute și garantate de Constituția României.
Reglementarea paralelă este interzisă prin art. 15 alin. (1) cu denumirea marginală „Evitarea paralelismelor” din Legea nr. 24/2000, care prevede că „În procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere”, iar reglementarea contradictorie este interzisă prin art. 17 din această lege, cu denumirea marginală „Asanarea legislației” potrivit căruia „În vederea asanării legislației active, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispozițiilor legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspecte de contradictorialitate cu reglementarea preconizată”[2].
În sensul că Parlamentul României este obligat să evite reglementările paralele și contradictoriu în procesul de legiferare s-a pronunțat și Curtea Constituțională, care a decis că „…potrivit art. 2 alin. (1) din acest act normativ (Legea nr. 24/2000 republicată, adăugirea ns. Gh. D.), tehnica legislativă asigură sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, precum și conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ, iar art. 14 – «Unicitatea reglementării în materie» – prevede că reglementările de același nivel și având același obiect se cuprind într-un singur act normativ. În același sens, art. 16 (devenit art. 15 în urma republicării Legii nr. 24/2000, adăugirea ns. Gh. D.), cu denumirea marginală «Evitarea paralelismelor», stabilește că în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative, iar în cazul existenței unor paralelisme, acestea vor fi înlăturate, fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice”[3].
Prevederile legale enunțate mai sus și decizia Curții Constituționale, precum și rațiunile de ordin practic și teoretic sunt ignorate de către Parlamentul României, care reglementează paralel și contradictoriu unele instituții juridice, deși potrivit prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”, inclusiv de Parlamentul României.
Așa, spre exemplu, reglementarea răspunderii civile delictuale a notarului public pentru fapta proprie se face în mod paralel și contradictoriu prin art. 72 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, republicată – legea specială în materia notarială, art. 1258 din Codul Civil – legea generală sau de drept comun în materia civilă și art. 639 alin. (2) din Codul de procedură civilă – legea generală sau de drept comun în materia procedurii civile.
Potrivit art. 72 din Legea nr. 36/1995, „Răspunderea civilă a notarului public poate fi angajată în condițiile legii civile, pentru încălcarea obligațiilor sale profesionale, atunci când acesta a cauzat cu vinovăție sub forma relei-credințe un prejudiciu, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă”[4].
Cu toate că la data adoptării Codului civil răspunderea civilă delictuală a notarului public pentru fapta proprie era reglementată prin art. 38 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, legiuitorul a reglementat-o din nou prin art. 1258 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată[5], cu următorul cuprins „În cazul anulării sau constatării nulității contractului încheiat în formă autentică pentru o cauză de nulitate a cărei existență rezultă din însuși textul contractului, partea prejudiciată poate cere obligarea notarului public la repararea prejudiciilor suferite, în condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie”[6].
Răspunderea civilă delictuală a notarului public pentru fapta proprie este reglementată și prin art. 639 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care prevede că „În cazul anulării de către instanța de judecată a înscrisului autentificat de notarul public, răspunderea civilă a notarului public poate fi angajată numai pentru încălcarea de către acesta cu vinovăție a obligațiilor sale profesionale, urmate de cauzarea unui prejudiciu, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă”[7].
În doctrină s-a subliniat, cu deplin temei, că „…în condițiile în care răspunderea civilă a notarului public face obiectul unei legi speciale, reglementarea de la art. 1258 Cod civil nu-și găsește locul în Codul civil, așa cum nici celelalte răspunderi profesionale ale altor categorii de specialiști nu sunt reglementate de principiu, ci doar prin reglementări specifice. În extremis, evocarea răspunderii notarului pentru prejudiciul suferit ca urmare a anulării sau constatării nulității unui contract autentic putea fi făcută doar printr-o normă de trimitere la reglementarea cadru din legea specială. S-ar fi evitat astfel încă o reglementare paralelă”[8].
Reglementarea paralelă a răspunderii civile delictuale a notarului public pentru fapta proprie prin art. 72 din Legea nr. 36/1995, republicată, art. 1258 din Codul civil și art. 639 alin. (3) din Codul de procedură civilă a dat naștere la opinii greșite și contradictorii în doctrină.
Într-o opinie se susține, fără nici o motivare, că notarul public răspunde în mod paralel, în sensul că „…art. 72 din Legea nr. 36/1995, republicată, instituie principiul răspunderii civile a notarului public pentru prejudiciile cauzate prin încălcarea obligațiilor profesionale în orice domeniu de activitate notarială. Codul civil face o aplicare a principiului enunțat în materia contractelor încheiate în formă autentică, indiferent de obiectul contractului. Codul de procedură civilă face, la rândul său, o aplicare a aceluiași principiu în materia înscrisurilor autentificate de notarul public, care constată o creanță certă, lichidă și exigibilă și care au fost puse în executare silită”[9].
Opinia arătată mai sus este însușită și de către alți autori care, la fel, fără motivare, susțin că răspunderea civilă a notarului public este angajată în mod paralel în temeiul art. 72 din Legea nr. 36/1995, art. 1258 din Codul civil și art. 639 alin. (2) din Codul de procedură civilă[10].
Într-o altă opinie, se consideră că notarul public răspunde civil delictual pentru fapta proprie, în temeiul art. 1258 din Codul civil, susținându-se că „art. 1258 NCC instituie o formă de răspundere specială pentru fapta proprie a notarului public[11] care „…este independentă de chestiunea eventualei răspunderi a cocontractantului”[12]?!
În sensul că notarul public răspunde civil delictual pentru fapta proprie, potrivit art. 1258 din Codul civil, s-a arătat că „…NCC a instituit un caz expres singular de răspundere civilă a unui profesionist: notarul public, ceea „…ce reflectă în același timp și aprecierea pe care legiuitorul o are față de această profesie căreia i-au fost încredințate prin Noul Cod civil atribuții noi…”[13].
Tot în sensul că notarul public răspunde civil delictual pentru fapta proprie în temeiul art. 1258 Cod civil „care poate fi completat corespunzător cu dispozițiile de drept comun în materia acestui tip de răspundere, dar și cu normele speciale din Legea nr. 36/1995, republicată și cu cele din statutul notarilor publici sau alte norme de reglementare a desfășurării activității notariale”[14] (sic!).
Într-o altă opinie se susține, tot în mod greșit, că sediul răspunderii patrimoniale a notarului public îl constituie art. 1258 din Noul Cod civil[15].
Pentru motivele pe care le voi arăta, în cele ce urmează, nu sunt de acord cu opiniile enunțate mai sus, deoarece în caz de concurs între o lege specială și o lege generală se aplică legea specială potrivit adagiului latin specialia generalibus derogant (legea specială derogă de la legea generală).
În sensul că în caz de concurs între o lege specială și o lege generală se aplică legea specială sunt și prevederile art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 cu denumirea marginală „Evenimente legislative implicite”, potrivit căruia „Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă aceste lucru este exprimat expres”.
În decursul timpului, legiuitorul a reglementat, uneori, în mod paralel, anumite instituții juridice printr-o lege specială și o lege generală, în cazul în discuție prin două legi generale sau de drept comun, ceea ce a generat o practică neunitară a instanțelor judecătorești.
Pentru înlăturarea practicii neunitare a instanțelor judecătorești în caz de concurs între o lege specială și o lege sau mai multe legi generale sau de drept comun, Înalta Curtea de Casație și Justiție s-a pronunțat prin numeroase decizii în interesul legii, în sensul că „Concursul dintre o lege specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială”[16].
Curtea Constituțională a hotărât că deciziile pronunțate în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție sunt obligatorii pentru toate instanțele judecătorești, asigurând interpretarea și aplicarea unitară a legii[17].
Așa cum am arătat, răspunderea civilă delictuală a notarului public pentru fapta proprie este reglementată prin art. 72 din Legea nr. 36/1995, republicată – legea specială în materie notarială, precum și în mod paralel și contradictoriu prin art. 1258 din Codul civil – legea generală sau de drept comun în materie civilă și art. 639 alin. (2) din Codul de procedură civilă – legea generală sau de drept comun în materia procedurii civile.
Legea nr. 36/1995 este inclusă de către legiuitor în categoria legilor speciale prin Legea nr. 76/2012, care în titlul IV intitulat „Modificarea și completarea unor legi speciale”, art. 23 face trimitere expresă la legea specială nr. 36/1995, republicată.
În materia raporturilor juridice de natură civilă, legea generală sau de drept comun, este Codul civil. În acest sens este art. 2 alin. (2) din Codul civil prin care se prevede că „Prezentul cod este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispozițiilor sale”.
Codul de procedură civilă este legea generală sau de drept comun în materia procedurii civile potrivit art. 2 alin. (1) din acesta, prin care se stabilește că „Dispozițiile prezentului cod constituie procedura de drept comun în materie civilă”.
În doctrină, atât sub imperiul Codului civil anterior[18], cât și sub imperiul Noului Cod civil[19], s-a exprimat opinia corectă în sensul că în caz de concurs a acestuia cu o lege specială, se va aplica legea specială, deoarece este derogatorie de la dreptul comun.
[1] În „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010.
[2] Reglementarea paralelă și contradictorie este interzisă și în cazul altor acte normative, în care sens exemplificăm, ordonanțele de urgență ale Guvernului, ordonanțele Guvernului, normele metodologice, regulamentele, instrucțiunile, ordinele cu caracter normativ ale miniștrilor și altor conducători ale instituțiilor centrale etc.
[3] Curtea Constituțională, Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în „Monitorul Oficial al României” nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
[4] Inițial, răspunderea civilă delictuală a notarului public pentru fapta proprie a fost reglementată prin art. 38 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 publicată în „Monitorul Oficial al României” nr. 92 din 16 mai 1995 având conținutul „Răspunderea civilă a notarului public poate fi angajată, în condițiile legii civile, pentru încălcarea obligațiilor sale profesionale, atunci când acesta a cauzat un prejudiciu”. Prin sintagma „în condițiile legii civile” legiuitorul a avut în vedere răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie reglementată de art. 998 din Codul civil anterior, potrivit căruia, „Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, cât și de art. 999 din același cod, care prevedea că „Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa”. Prin Legea nr. 77/2012 pentru modificarea și completarea Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 publicată în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr. 386 din 8 iunie 2012, răspunderea civilă delictuală a notarului public pentru fapta proprie a fost reglementată în forma enunțată mai sus prin art. 39 din această lege devenit art. 72 în urma republicării Legii nr. 36/1995 în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr. 444 din 18 iunie 2014.
[5] Legea nr. 287/2009 privind Codul civil a fost publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, fiind republicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.
[6] În legătură cu redactarea conținutului art. 1258 din Codul civil s-au purtat numeroase discuții dându-i-se formulări diferite. În cele din urmă, în cursul dezbaterilor la Comisia juridică, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților s-a propus conținutul actual al acestui articol. Este surprinzător faptul că nici un membru al Comisiei de redactare a Codului civil, Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului, Comisiei juridice, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților, precum și reprezentanții Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, care au participat la dezbateri, nu au observat reglementarea paralelă făcută prin art. 1258 din Codul civil cu art. 38 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 înainte de republicare (art. 72 după republicare). Pentru o discuție mai detaliată pe această temă a se vedea Gh. Dobrican, Răspunderea civilă delictuală a notarului public, în Buletinul Notarilor Publici nr. 3/2013, p. 6 și următoarele.
[7] În Codul de procedură civilă nu era reglementată răspunderea civilă delictuală a notarului public pentru fapta proprie, aceasta fiind introdusă în Codul de procedură civilă prin art. 13, pct. 171 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în „Monitorul Oficial al României” Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, prin modificarea alin. (2) al art. 630, la propunerea Comisiei juridice, de disciplină și imunități a Camerei deputaților, devenit art. 639 alin. (2) în urma republicării Codului de procedură civilă, în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr.542 din 3 august 2012.
[8] S.Neculaescu, Izvoarele obligațiilor în Codul civil art. 1164-1395. Analiza critică și comparativă a noilor texte normative, Editura C.H.Beck, București, 2013, p.350.
[9] D.M. Gavriș, în Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, vol. II, Art. 527-1133, coordonator G. Boroi. Ed. Hamangiu 2013, p. 111.
[10] I. Popa, A.A. Moise, Drept notarial. Organizarea activității. Statutul notarului public. Proceduri notariale, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 129.
[11] C. Zamșa, în Noul Cod civil. Comentariu pe articole, art. 1-2664, Ed. C.H. Beck, București, 1912, p. 132.
[12] Ibidem, p. 1324.
[13] Uniunea Națională a Notarilor Publici din România – Îndrumar notarial, vol.I, Ed. Monitorul Oficial, București, 2011, p.484.
[14] G. Răducan, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență, vol. II, art. 953-1649. Moșteniri și liberalități. Obligații. Ed. Hamangiu, 2012, p. 561.
[15] C.C. Dinu, Dreptul procesual civil și activitatea notarială, TF Notarom, București, 2014, p. 220.
[16] Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 pronunțată în interesul legii, publicată în „Buletinul casației” nr. 1/2009, Ed. C.H. Beck, pp. 2-10. În acest sens Decizia nr. 6 din 14 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în interesul legii, publicată în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr. 411 din 20 iunie 2012; Decizia nr. 6 din 15 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în interesul legii, publicată în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr. 245 din 29 aprilie 2013; Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în interesul legii, publicată în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013; Decizia nr. LIII (53) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României” nr. 769 din 13 noiembrie 2007.
[17] Curtea Constituțională, Decizia nr. 221/2010, publicată în „Monitorul Oficial al României” nr. 270 din 26 aprilie 2010.
[18] D.Alexandresco, Explicația teoretică și practică a dreptului civil în comparație cu legile vechi, vol. I, Iași, 1886, p. 12, G. Plastara, Curs de drept civil român, vol. I, Ed. Cartea Românescă, București, 1924, p. 59; A. Pop, Gh. Beleiu, Curs de drept civil, Partea generală, București, 1973, pp. 114-115; V.D. Zlătescu, Tratat elementar de drept civil român, Partea generală, vol. I., Casa Editorială „CALISTRAT HOGAȘ”, București, 2000, pp. 67-68.
[19] A.P. Dimitriu, în Noul Cod civil. Note. Corelații. Explicații. Ed. C.H. Beck, București, 2011, p. 2; P. Perju, în Noul Cod civil, Comentarii pe articole, art. 1-2664, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 3.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.