Scurte considerații referitoare la calculul măsurilor educative neprivative de libertate

I. Răspunderea penală a minorilor

Noul Cod penal cunoaște o reglementare diferită, față de cea anterioară, în ceea ce privește angajarea răspunderii penale a minorilor care comit infracțiuni.

Art. 113 C. pen. prevede, în alin. (1), o prezumție absolută a incapacității penale: „minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal”.

Alin. (2) al aceluiași articol prevede o prezumție relativă a incapacității penale: „minorul care are vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ, iar alin. (3) prevede că minorii care au împlinit vârsta de 16 ani răspund penal potrivit legii.

Art. 114 alin. (1) C. pen. stabilește ca principiu, faptul că, față de minorul care la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, se ia o măsură educativă neprivativă de libertate, aceasta fiind regula.

Alineatul al doilea al aceluiași articol, prevede ca excepție, posibilitatea de a se lua o măsură educativă privativă de libertate în două situații și anume:

a) Dacă minorul a mai săvârșit o infracțiune pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat

b) Atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoare de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.

Conform art. 115 alin. (1) C. pen, respectiv art. 117-120 C. pen., măsurile educative neprivative de libertate: stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână, asistarea zilnică.

Măsurile educative privative de libertate sunt internarea într-un centru educativ și internarea într-un centru de detenție; alegerea măsurii educative care urmează a fi luată față de minor făcându-se în condițiile criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de dispozițiile art. 74 C. pen.

În ceea ce privește măsurile educative neprivative de libertate, coordonarea procesului de supraveghere a respectării acestora se realizează de către serviciile de probațiune^[1].

Punerea în executarea măsurilor educative neprivative de libertate se realizează după rămânerea definitivă a hotărârii primei instanțe^[2], într-una dintre modalitățile prevăzute de art. 551 C. pr. pen.^[3], potrivit procedurii speciale prevăzute de art. 511 C. pr. pen.

Hotărârile se pun în executare, potrivit dispozițiilor legale, de judecătorul delegat cu executarea, conform art. 15 alin. (1) lit. b)^[4] din Legea nr. 253/2013.

Participanții la punerea în executare a măsurilor educative neprivative de libertate sunt: minorul, părintele sau reprezentantul legal al acestuia, tutore/curator, reprezentantul serviciului de probațiune și persoanele desemnate pentru supravegherea minorului.

II. Procedura de punere în executare a măsurilor educative neprivative de libertate

Procedura presupune aducerea minorului în fața judecătorului delegat cu executarea și citarea celorlalte persoane implicate, inclusiv a serviciului de probațiune, potrivit art. 65^[5] din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor sancțiuni neprivative de libertate.

Potrivit art. 511 C. pr. pen, „în cazul în care s-a luat față de minor vreuna dintre măsurile educative neprivative de libertate, după rămânerea definitivă a hotărârii se fixează un termen, pentru când se dispune aducerea minorului, chemarea reprezentantului legal al acestuia, a reprezentantului serviciului de probațiune pentru punerea în executare a măsurii luate și a persoanelor desemnate cu supravegherea acesteia”.

Împreună cu citația, serviciului de probațiune în a cărui rază teritorială locuiește minorul, i se comunică și o copie de pe hotărârea judecătorească [art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 253/2013]^[6].

La momentul punerii în executare, consilierul de probațiune formulează propuneri privind încredințarea supravegherii minorului în situația în care stabilirea acesteia este necesară potrivit conținutului măsurii educative, dar nu a fost prevăzut prin hotărârea judecătorească (în prezent nu există obligativitatea realizării de către consilierul de probațiune a unei astfel de propuneri anterior procedurii prevăzute în art. 511 C. pr. pen.).

În cadrul întâlnirii, consilierul de probațiune stabilește data la care minorul și părintele, tutorele sau persoana desemnată cu supravegherea minorului de către instanță ori judecătorul delegat cu executarea, urmează să se prezinte la serviciul de probațiune.

Punerea în executare a măsurii educative se poate realiza și fără prezența reprezentantului serviciului de probațiune.

„În situaţia neprezentării la punerea în executare a măsurii educative, consilierul de probaţiune desemnat în condiţiile alin. (2) transmite o informare judecătorului delegat în care comunică data la care minorul trebuie să se prezinte la sediul serviciului de probaţiune şi alte informaţii ori solicitări considerate relevante… [art. 14⁶⁹ alin. (8) din H.G. nr. 1079/2013 pentru aprobarea Legii nr. 253/2013].

Din analiza textelor de lege, rezultă că serviciul de probațiune este citat, absența acestuia nefiind un impediment al îndeplinirii procedurii, existând însă obligația de a anunța neprezentarea.

Potrivit art. 65 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 253/2013^[7], respectiv art. 14^69[8] din H.G nr. 1079/2013, modificată prin H.G. nr. 603/2016), în cadrul întâlnirii, judecătorul delegat îi prezintă minorului și persoanei desemnate cu supravegherea acestuia, scopul și conținutul sancțiunii aplicate, precum și consecințele nerespectării acesteia.

Materializarea îndeplinirii atribuției judecătorului și confirmarea realizării procedurii prevăzute de art. 511 C. pr. pen., se regăsește în practică sub forma unui proces verbal sau a unei încheieri semnate de către judecătorul delegat cu executarea, minor, părinte/reprezentant legal, persoană desemnată cu supravegherea, grefier delegat executări penale și consilier de probațiune.

Își găsește reglementarea legislativă și situația în care, serviciul de probațiune de la locuința minorului nu se află în circumscripția teritorială a instanței care pune în executare măsura educativă, acesta putând solicita serviciului de probațiune din circumscripția respectivă participarea la procedura prevăzută de art. 511 C. pr. pen.

Această situație a fost aplicată și în practică, existând jurisprudență în acest sens (ex. Jud. Zimnicea, încheierea nr. 495 din 17.11.2015, publicată pe www.rolii.ro).

Dacă punerea în executare s-a realizat în aceste condiții, după îndeplinirea formalităților de executare, consilierul de probațiune din cadrul serviciului situat în circumscripția instanței care pune în executare măsura educativă, transmite toate informațiile și documentele serviciului de probațiune de la locuința minorului^[9].

Procedura de punere în executare se consideră îndeplinită dacă minorul este prezent, iar celelalte persoane sunt legal citate, prezența acestora nefiind necesară, minorul neputând fi însă reprezentat^[10].

Prin inserarea în cuprinsul art. 511 C. pr. pen. a formulării „dispune aducerea minorului” se impune prezența acestuia în fața judecătorului delegat, neexistând posibilitatea aprecierii de către judecător, în ceea ce privește necesitatea prezentării.

În caz de neprezentare, judecătorul poate emite mandat de aducere, în scopul punerii în executare a sentinței penale la o dată ulterioară, această soluție fiind frecvent întâlnită în practică și susținută și de doctrină^[11].

„O persoană poate fi adusă în fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată, pe baza unui mandat de aducere, dacă fiind anterior citată, nu s-a prezentat, în mod nejustificat, iar ascultarea ori prezența acesteia este absolut necesară…”^[12].

Nu se poate dispune aducerea minorului cu mandat de aducere, decât dacă acesta nu răspunde solicitării realizate prin citare, întrucât nu mai are calitatea de inculpat^[13], ci este subiect al raportului juridic de drept execuțional penal.

III. Raportul juridic de drept execuțional penal

Momentul nașterii raportului de drept execuțional penal, în general, este cel al rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a instanței de judecată^[14], însă momentul punerii în executare diferă în funcție de tipul sancțiunii și prezența persoanei sancționate/condamnate, situații reglementate de altfel, de lege.

În situația pedepselor privative de libertate și a măsurilor educative privative de libertate, raportul de drept execuțional penal începe odată cu rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești și durează până la termenul stabilit pentru liberare sau până la finalizarea termenului de supraveghere, dacă ulterior liberării condiționate s-a dispus respectarea unor măsuri și obligații. În cazul în care pedeapsa principală este însoțită de pedepse complementare raportul de drept execuțional penal până la epuizarea acestora.

După emiterea mandatului de executare a pedepsei privative de libertate, pe baza mandatului de arestare, organul de poliție procedează la arestarea condamnatului.

Celui arestat i se înmânează un exemplar al mandatului și este dus la locul de deținere cel mai apropiat, unde organul de poliție predă celălalt exemplar al mandatului de executare^[15].

Data punerii în executare este data introducerii în arest a persoanei condamnate de către organele de poliție^[16].

Momentul începerii raportului juridic de drept execuțional penal în ceea ce privește sancțiunile neprivative de libertate aplicate majorilor este tot data rămânerii definitive a sentinței penale, de la această dată calculându-se termenul de supraveghere, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) C. pen., respectiv art. 92 alin. (2) C. pen.^[17].

Raportului juridic de drept execuțional penal în cazul minorului sancționat cu o măsură educativă neprivativă de libertate, începe tot la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, dar durata acestuia, depinde de modul în care minorul sancționat înțelege să respecte sau nu măsura educativă.

Hotărârea definitivă devine executabilă în momentul rămânerii definitive, dar trebuie făcută distincție între executabilitatea acesteia, punerea în executare și individualizarea executării pe parcursul supravegherii de către serviciul de probațiune, până la stingerea raportului de drept execuțional penal.

IV. Soluții identificate în practică privind momentul de început al măsurii educative neprivative de libertate

Legislația care reglementează punerea în executare a măsurilor educative neprivative de libertate este totuși lacunară, Codul penal, Codul de procedură penală, Legea nr. 252/2013 și Legea nr. 253/2013 nu prevăd în mod concret data de la care se calculează măsurile educative neprivative de libertate, fiind dată o interpretare diferită în practica judiciară în acest moment.

Din aceste motiv, s-au conturat mai multe opinii (mențiuni legate de trei opinii existente în practică sunt făcute și în Manualul de Probațiune^[18]):

1. Într-o primă opinie, data de la care se calculează măsura educativă neprivativă de libertate, este data rămânerii definitive a sentinței penale, în situația în care se regăsește această mențiune în hotărârea judecătorească.

2. Într-o a doua opinie, majoritară, calculul începe de la momentul prezentării minorului, în fața judecătorului delegat cu executarea, potrivit procedurii prevăzute de art. 511 C. pr. pen.

3. O a treia opinie minoritară, stabilește începerea măsurii educative neprivative de libertate de la prezentarea minorului la serviciul de probațiune, la întrevederea realizată, conform art. 70 din Legea nr. 252/2013, ulterior punerii în executare a măsurii educative.

4. Raportat la momentul de început al executării măsurilor educative neprivative de libertate a existat în practică și soluție, conform căreia, deși era prevăzută în conținutul dispozitivului, ca dată de început a măsurii de la rămânerea definitivă a sentinței penale, la întâlnirea realizată pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești, potrivit art. 511 C. pr. pen, s-a dispus de către judecătorul delegat cu executarea, prin încheierea/procesul verbal, începerea calculului măsurii educative de la punerea în executare.

Explicația a fost că această mențiune din hotărârea judecătorească este un incident ivit în cursul executării dat de lege în competența sa.
DOWNLOAD FULL ARTICLE