Vătămarea fătului

8. Latura subiectivă a infracțiunii

Cu privire la prima variantă normativă incriminată de art. 202 alin. (1) C. pen., se va reține că aceasta poate fi săvârșită numai cu intenție directă sau indirectă, fiind exclusă praeterintenția întrucât, așa cum au susținut unii autori[34] nu poate fi identificat un rezultat intermediar tipic peste care să se suprapună rezultatul mai grav săvârșit din culpă.

Cea de-a doua variantă normativă poate fi săvârșită cu intenție directă sau indirectă sau praeterintenție.

Unii autori[35] au subliniat că deși modul de formulare al art. 202 alin. (2) C. pen. „care a cauzat ulterior copilului” pare a fi o formulare specifică intenției depășite totuși, această formă de incriminare va putea fi săvârșită și cu intenție directă sau indirectă, pe argumentul principal că până la finalizarea totală a procesului nașterii, produsul de concepție nu este considerată o persoană cu drepturi depline.

În privința acestei forme a infracțiunii de vătămare a fătului, pare a exista un consens în literatura de specialitate că este posibilă săvârșirea faptei atât cu ambele forme ale intenției cât și cu intenție depășită.

Referitor la cea de-a treia variantă normativă, prevăzută de art. 202 alin. (3) C. pen. există opinii contradictorii privind latura subiectivă cu care poate fi săvârșită fapta.

Mai întâi, există autori[36] care apreciază că această formă poate fi săvârșită numai cu intenție directă sau eventuală, nefiind posibilă săvârșirea faptei cu praeterintenție.

De cealaltă parte, există opinii[37] în literatura de specialitate potrivit cărora această variantă normativă poate fi săvârșită atât cu intenție directă sau indirectă, cât și cu praeterintenție, întrucât se poate imagina un rezultat mai puțin grav care să fie urmărit de către subiectul activ (vătămarea corporală) și să se producă un rezultat mai grav (moartea copilului nou-născut) care să i se impute subiectului activ cu titlu de culpă.

Apreciem cea din urmă opinie ca fiind cea corectă, întrucât aceasta prezintă argumente care nu pot fi contestate, sens în care achiesăm la ea.

Incriminarea prevăzută de art. 202 alin. (4) C. pen. presupune săvârșirea infracțiunii de vătămare a fătului de către mamă, iar aceasta trebuie să acționeze cu intenție directă, indirectă sau cu intenție depășită.

Mai mult de atât, este esențială ca mama să sufere de o tulburare psihică gravă care să îi diminueze discernământul, indiferent care este cauza acestei tulburări psihice.

Forma atenuată a incriminării care apare în art. 202 alin. (5) C. pen. poate fi săvârșită din culpă cu prevedere, cât și din culpă fără prevedere, cât timp sunt întrunite toate celelalte elementele constitutive ale formelor prevăzute în art. 202 alin. (1)-(4) C. pen.

În cazul acestei forme atenuate însă, trebuie ca subiectul activ să fi săvârșit o acțiune sau dacă a săvârșit o inacțiune, să fi avut obligația legală sau convențională de a acționa sau, printr-o acțiune anterioară, să fi creat un pericol pentru dreptul la viață sau integritate fizică al fătului.

9. Cauza justificativă specială

Articolul 202 alin. (6) C. pen. prevede o cauză justificativă specială, potrivit căruia nu constituie infracțiune, faptele de vătămare a fătului săvârșite de către un medic sau de către o altă persoană autorizată să asiste nașterea sau să urmărească sarcina, dacă acestea au fost săvârșite în cursul actului medical, cu respectarea prevederilor specifice profesiei și au fost făcute în interesul femeii gravide sau al fătului, ca urmare a riscului inerent exercitării actului medical.

Pentru intervenția acestei cauze justificative speciale, trebuie să fie respectate, în mod cumulativ, următoarele condiții:

a) Să fie săvârșită o faptă prevăzută de legea penală, care să întrunească condițiile de tipicitate ale infracțiunii de vătămare a fătului.

Această condiție decurge, în mod logic, din formularea textului, putându-se discuta de existența unor cauze justificative, care să înlăture răspunderea penală, numai în ipoteza în care s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

b) Fapta să fie săvârșită de către un medic sau de către o altă persoană autorizată să asiste nașterea sau să urmărească sarcina.

Astfel, pot beneficia de această cauză justificativă atât medicii de specialitate obstetrică-ginecologie care urmăresc cursul sarcinii sau participă la nașterea copilului cât și alte categorii de medici (de exemplu, medicul radiolog care face investigații radiologice ale sarcinii).

Mai mult de atât, se pot încadra în categoriile menționate anterior și asistenții medicali de diferite specializări precum și moașele.

c) Faptele de vătămare a fătului să fi fost săvârșite în exercitarea actului medical cu respectarea prevederilor specifice profesiei.

Astfel, dacă faptele au fost săvârșite de către persoanele menționate în alte circumstanțe decât exercitarea actului medical, nu va fi incidentă această cauză justificativă, ele urmând a răspunde penal pentru fapta acestora.

De asemenea, dacă s-a acționat în exercitarea actului medical însă nu au fost respectate toate dispozițiile legale sau toate procedurile specifice intervenției respective, din nou nu vor fi întrunite cerințele acestei cauze justificative, fiind astfel întrunite cerințele esențiale ale infracțiunii și implicit elementele constitutive ale acesteia.

Unii autori[38] au observat, în mod corect, faptul că legea nu impune o necesitate absolută ca acest act medical să fi fost singura soluție, fiind suficient ca această intervenție să fi fost o alegere medicală rezonabilă pentru a opera.

d) Este imperativ necesar ca faptele să fi fost făcute în interesul femeii gravide sau al fătului, nefiind admisă urmărirea altui scop decât cele două strict menționate de lege.

e) Rezultatul vătămător asupra fătului trebuie să fi fost săvârșit numai ca urmare a riscului inerent exercitării actului medical iar părțile implicate să fi cunoscut aceste riscuri la care se supun în cazul intervenției medicale.

Astfel, femeia însărcinată trebuie să cunoască riscurile care le implică procedura la care se supune și să își dea consimțământul pentru această procedură, existând opinii[39] potrivit cărora acest consimțământ este chiar o regulă de operare a cauzei de neimputabilitate.

Această condiție presupune absența oricărei culpe a medicului, acesta trebuind să acționeze ireproșabil din punctul de vedere al procedurilor medicale folosite, pentru a nu se reține vătămarea fătului săvârșită din culpă.

Dacă sunt îndeplinite toate condițiile menționate anterior, nu va exista caracterul antijuridic al faptei prevăzute de legea penală și astfel fapta nu va constitui infracțiune, neatrăgând răspunderea penală.

Fiind o cauză justificativă, aceasta va produce efecte in rem, de ea beneficiind și ceilalți participanți la săvârșirea faptei, aspect care rezultă din art. 18 alin. (2) C. pen.

10. Cauza specială de nepdepsire

Articolul 202 alin. (7) C. pen. prevede că nu se va pedepsi femeia însărcinată care vatămă fătul în perioada sarcinii.

Fiind o cauză de nepedepsire și nu o cauză justificativă, aceasta va produce efecte in personam, respectiv numai cu privire la persoana femeii însărcinate, indiferent de calitatea în care aceasta a săvârșit fapta: autor, coautor, instigator sau complice.

Ceilalți participanți la săvârșirea faptei vor răspunde penal în funcție de contribuția lor la fapta de întrerupere a cursului sarcinii.

Urmând logica acestui studiu în care s-a considerat faptul că obiectul juridic special principal îl reprezintă protejarea relațiilor sociale referitoare la dreptul la viață al produsului de concepție iar subiectul pasiv principal al acestei fapte este „copilul nenăscut” apreciez că această cauză de nepedepsire este inoportună în contextul în care legiuitorul și-a exprimat în mod repetat interesul pentru a proteja viața în devenire.

Altfel spus, deși legiuitorul dorește să protejeze produsul de concepție, totuși îi permite unei femei însărcinate să îl vatăme pe făt, fără ca aceasta să poată fi pedepsită.

11. Concluzii și propuneri de lege ferenda

Referitor la această infracțiune, din cele expuse anterior rezultă că această nouă incriminare pe care a consacrat-o Codul penal este una bine-venită, întrucât respectă obligațiile pozitive impuse statului român de către standardul Convenției Europene a Drepturilor Omului de a reglementa măsuri de protecție a dreptului la viață, încă din momentul incipient al acesteia.

Prin această incriminare nouă este atribuită calitatea de titular al dreptului la viață și fătului, nu doar persoanei nou-născute iar acest comportament al legiuitorului arată îngrijorarea dorința acestuia ca unele conduite care aduc vătămări corporale acestor produși de concepție să fie evitate.

O primă propunere de lege ferenda care se impune a fi făcută cu privire la această infracțiune se referă la necesitatea ca legiuitorul să definească noțiunea de „făt” pentru ca această infracțiune să poată fi aplicată în mod corect. Referitor la această propunere, ne însușim precizările făcute anterior, în sensul că s-a considerat că este făt, acel produs de concepție care a împlinit vârsta de paisprezece săptămâni, până în acel moment el fiind considerat doar embrion.

O a doua propunere de lege ferenda se referă la lămurirea conținutului noțiunii de „vătămare corporală” folosită de către legiutor, cu sens diferit în forma de bază a infracțiunii de vătămate a fătului, unde se referă la orice fel de vătămare și sensul noțiunii de „vătămare” folosit în art. 202 alin. (2) C. pen., unde această noțiune se raportează într-adevăr la infracțiunea de vătămare corporală.

Soluția pentru această problemă ar fi reformularea de către legiuitor a sintagmei „vătămarea fătului” prezentă la forma de bază a infracțiunii, o soluție acceptabilă fiind „lovirea sau orice acte de violentă, săvârșite în timpul sarcinii, care au împiedicat instalarea vieții extrauterine(…)”.

O a treia propunere de lege ferenda se referă la o problemă care a mai fost constatată și de către alți autori și despre care s-a făcut vorbire anterior, respectiv despre neincriminarea de către legiuitor a ipotezei în care, în urma acțiunilor sau inacțiunilor vătămătoare ale autorului, săvârșite în timpul sarcinii, se împiedică instalarea vieții nou-născutului. Acest vid legislativ a rezultat probabil dintr-o omisiune a legiuitorului, el nefiind conform cu preocuparea arătată de către acesta atunci când a conceput această incriminare.

O ultimă propunere de modificare a textului de incriminare a infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii se referă la completarea de către legiuitor a sintagmei de „mamă aflată în stare de tulburare psihică” prevăzută în modalitatea alternativă de la art. 202 alin. (4) C. pen.

Așadar, considerăm că este necesar ca legiuitorul să specifice care este sorgintea acestei tulburări psihice, respectiv dacă aceasta trebuie să fie cauzată de către naștere sau dacă poate fi orice tulburare psihică (cum ar fi o formă ușoară de depresie).

Deși legea penală nu prevede, apreciem că este necesar ca starea de tulburare psihică să fi fost una gravă care să fi diminuat în mod vădit discernământul femeii însărcinate, nefiind suficient ca mama să fi suferit de o afecțiune psihică ușoară.


[34] S. Bogdan, D. A. Șerban, op. cit, p. 152.

[35] Ibidem.

[36] M. Udroiu, op. cit., p. 83.

[37] S. Bogdan, D. A. Șerban, op. cit., p. 160.

[38] Idem, p. 156.

[39] Idem, p. 157.

Vătămarea fătului was last modified: noiembrie 2nd, 2018 by Valentin Gheorghe Toduța

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii