Vătămarea fătului

1. Aspecte introductive și clarificări noționale

Rațiunea incriminării constă în aceea că legiuitorul român a dorit să acopere o lacună legislativă ce exista pe vremea Codului penal din 1968 când, de la momentul apariției unei sarcinii și până la desprinderea nou-născutului de corpul mamei, acesta nu era considerat „o persoană”[1] și, astfel, el nu beneficia de protecția dreptului penal.

Acest vid legislativ a apărut datorită interpretărilor care au fost date infracțiunilor de vătămare corporală, vătămare corporală din culpă sau avort, unde, persoana vătămată era considerată numai femeia însărcinată, nu și produsul de concepție, el fiind privit doar ca o extensie a mamei sale.

Această chestiune era cu atât mai problematică cu cât existau opinii[2] care considerau că nou-născutul este o persoană doar după desprinderea totală a acestuia de corpul mamei, prin tăierea cordonului ombilical, întrucât între momentul de expulzie din corpul mamei și momentul tăierii cordonului ombilical, nou-născutul nu beneficia de protecția dreptului penal, pe rațiunea că el nu este o „persoană”.

Nefiind considerat o persoană, este evident că acesta nu putea fi subiect pasiv al unei infracțiuni contra persoanei, astfel încât orice faptă de agresiune asupra acestuia nu era pedepsibilă întrucât nu exista o incriminare în acest sens.

Din dorința de a acoperi această lacună legislativă, legiuitorul a decis să incrimineze infracțiunea de vătămarea fătului, exprimându-și astfel interesul de a proteja fătul ca fiind un subiect de drept diferit de o „persoană” care este deja născută[3].

Au existat autori[4] care, atât sub imperiul Codului penal din 1968 cât și pe actualul Cod penal au susținut că soluția cea mai potrivită și cea mai puțin complicată ar fi fost ca momentul de la care produsul de concepție să fie considerat o persoană și, implicit, să beneficieze de protecție penală, să fie momentul declanșării procesului nașterii.

Interpretarea textelor de lege în modalitatea menționată anterior făcea ca să nu existe nici un vid legislativ în ipotezele expuse. Astfel, până în momentul declanșării nașterii, protecția fătului se făcea prin intermediul incriminării infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii iar din momentul declanșării nașterii, protecția nou-născutului se realiza prin incriminarea infracțiunilor contra persoanei.

Această soluție era una potrivită însă, cum majoritatea autorilor de specialitate nu au îmbrățișat interpretările precizate anterior, legiuitorul a simțit nevoia să acopere vidul legislativ existent, protejând astfel copilul în curs de formare împotriva faptelor care îi aduc atingere integrității corporale.

Ceea ce este o chestiune interesantă este modalitatea în care legiuitorul român a realizat această protecție a produsului de concepție, lui fiindu-i recunoscute anumite drepturi, în speță dreptul la o dezvoltare intrauterină normală și la integritate fizică însă el nu este privit ca fiind o „persoană” cu drepturi depline, pentru că dacă ar fi considerat o persoană, săvârșirea unei infracțiuni împotriva sa ar constitui o infracțiune de vătămare corporală.

Că fătul nu este privit de legiuitor rezultă chiar din redactarea art. 202 C. pen., legiuitorul făcând o clară distincție între „făt” și „copil”, doar cel din urmă menționat fiind considerat ca fiind o persoană cu drepturi depline, în sensul legii penale.

Fătul este astfel privit de legiuitor ca fiind mai degrabă, un alt titular de drepturi și obligații decât o persoană, observându-se de fapt potențialitatea lui de a deveni o persoană. Produsul de concepție este astfel considerat o „entitate” care „aparține rasei umane”[5], așa cum s-a reținut și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Mai departe, înainte de a se face trecerea la analiza fondului problemei, este necesar a fi clarificați unii termeni ce vor fi folosiți pe parcursul acestui studiu, în special termeni specifici disciplinei medicinii legale, cel puțin incidental și sumar, astfel încât să se poată înțelege sensul acestora în contextele în care vor fi utilizați.

Mai întâi, este necesară clarificarea noțiunii de sarcină. Astfel, prin noțiunea de sarcină, se va înțelege totalitatea fenomenelor care se petrec în corpul femeii însărcinate între momentul fecundării ovulului și cel al nașterii, în timpul cărora embrionul, și ulterior fătul, se dezvoltă în uterul matern[6].

Prin noțiunea de naștere se va înțelege acel ansamblu de fenomene mecanice și fiziologice care au drept consecință expulzarea sau extragerea pe căi naturale a fătului viabil și a anexelor sale[7] sau acel act fiziologic prin care fătul, ajuns în stadiul de maturitate, este expulzat sau extras din cavitatea uterină[8].

Din punct de vedere medico-legal, prin avort se înțelege întreruperea cursului sarcinii și expulzarea produsului de concepție în primele 6 luni de dezvoltare intrauterină, acesta fiind împărțit în avort ovular-în primele 2 luni de sarcină, avort embrionar-în lunile 3-4 ale sarcinii și avort fetal în lunile 5-6 ale sarcinii[9].

După depășirea celor 6 luni de sarcină, expulzarea produsului de concepție nu se mai consideră avort ci naștere prematură dacă aceasta intervine înainte de 37 de săptămâni de gestație[10].

Există alți autori din literatura de specialitate medico-legală care apreciază că demarcația între nașterea prematură și avort este dată de viabilitatea fătului adică aptitudinea acestuia de a supraviețui singur în afara corpului mamei sale, considerându-se că un făt de peste 38 cm lungime și 1500 gr. este viabil[11].

Tot din perspectiva medicinii legale, se impune a fi clarificată noțiunea de embrion, însă și aceasta prezintă unele controverse, în sensul că există unele opinii[12], care consideră că embrionul este produsul de concepție aflat în primele trei luni de sarcină, iar alte opinii[13], care prezintă embrionul ca fiind produsul de concepție aflat în primele două luni de sarcină.

În funcție de opinia îmbrățișată dintre cele expuse anterior, se va putea clarifica și noțiunea de făt, existând consens în literatura de specialitate că fătul este produsul de concepție, în perioada de viață intrauterină, de la momentul încheierii fazei embrionare.

În acest sens, apreciez ca fiind deosebit de relevantă concluzia că, din punct de vedere științific și chiar juridic, este puțin importantă diferențierea efectuată între cele două noțiuni, respectiv între embrion și făt, ambele reprezentând doar etape din evoluția intrauterină a aceluiași produs de concepție, singurul element de diferențiere fiind gradul de evoluție al acestora[14].

De asemenea, este necesar a fi lămurită însemnătatea termenilor de „embrion” și „fetus” și din punct de vedere juridic, urmând a se observa că există numeroase opinii în această privință.

Mai întâi, va fi prezentată o opinie pe care nu o împărtășesc, respectiv aceea că embrionul este produsul de concepție ce există de la începutul sarcinii și până sfârșitul celei de-a opta săptămâni a sarcinii, după acest moment, produsul de concepție fiind denumit făt[15].

Această opinie este argumentată prin aceea că, de la împlinirea a 2 luni lunare (8 săptămâni în limbajul medico-legal), produsul de concepție își dezvoltă capacitatea de a prelua impulsul durerii de la nervii senzoriali, dând comanda locului afectat de durere să reacționeze.

Apreciez însă că, această opinie nu este suficient argumentată și fundamentată, neputându-se reține numai în baza criteriului posibilității de a simți durere, că un produs de concepție este, sau nu, un făt.

Mai degrabă, criteriul în funcție de care trebuie să se rețină că un produs de concepție este făt sau embrion este acela al dezvoltării sale în ansamblu, în cursul sarcinii, criteriu care este mult mai complex și include și criteriul aptitudinii de a simți durere.

Totodată, există opinii[16], care, de altfel, sunt și opinii majoritare, care susțin că, prin embrion se înțelege o ființă umană, respectiv un produs de concepție al ființei umane, aflat într-un stadiu de dezvoltare celulară în primele 14 săptămâni de la data fecundării ovulului. Embrionul devine fetus după depășirea momentului precizat anterior, respectiv după cea de-a treia lună de sarcină.

Cea din urmă perspectivă pare a corespunde mai bine și imaginii legiuitorului român cu privire la aceste noțiuni, aspect care rezultă dintr-o analiză a dispozițiilor art. 201 alin. (1) lit. c) C. pen., care incriminează vătămările aduse produsului de concepție după depășirea vârstei de 14 săptămâni, produs de concepție care se prezintă astfel sub forma unui făt din momentul menționat.

2. Obiectul juridic al infracțiunii

Prin obiectul juridic al infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii se va înțelege valoarea socială protejată de norma juridică penală care incriminează această faptă, aceasta fiind o valoare abstractă, imaterială. Autorii de specialitate[17] vorbesc despre principiul ofensivității, conform căruia, o faptă prevăzută de legea penală trebuie să aducă atingere unei valori sociale.

Incriminarea infracțiunii de vătămare a fătului, legiuitorul a urmărit să protejeze relațiile sociale referitoare la dezvoltarea normală intrauterină a fătului, în timpul sarcinii, dreptul acestuia la viață și integritate fizică în timpul sarcinii, în timpul nașterii dar și după naștere, până la desprinderea totală a acestuia de corpul mamei sale, când acesta poate trăi independent de aceasta.

Din studiul expunerii de motive a Codului penal[18] se observă interesul legiuitorului român de a proteja dreptul la viață și integritate corporală al „vieții în devenire” ca valoare socială.

Chestiunea firească care trebuie lămurită este care este momentul temporal de când intervine protecția fătului, prin incriminarea infracțiunii de vătămare a fătului, întrucât codul penal nu definește noțiunea de făt.

Analizând dispozițiile art. 201 alin. (1) lit. c) C. pen. care incriminează infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii, se observă că singurul punct temporal al sarcinii care este fixat de legiuitor este ca vârsta sarcinii să fi depășit paisprezece săptămâni, pentru ca fapta să fie prevăzută de legea penală.

Or, așa cum s-a menționat anterior, limita temporală fixată de legiuitor pare a corespunde cu concepția majoritară a autorilor din disciplina medicinii legale, în sensul că există opinii[19] care consideră că embrionul este produsul de concepție aflat în primele trei luni de sarcină.

În acest context, rezultă că de la momentul finalizării concepției și până în momentul declanșării procesului fiziologic al nașterii, copilul este protejat de legea penală prin incriminarea infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii, de orice faptă care urmărește să întrerupă cursul normal al sarcinii.

De asemenea, din momentul împlinirii vârstei de paisprezece săptămâni și până la finalizarea procesului nașterii, dreptul la viață și la integritate fizică a fătului este protejat prin incriminarea infracțiunii de vătămare a fătului.

Consider că, până la împlinirea pragului temporal menționat anterior, nu se va putea reține infracțiunea de vătămare a fătului deoarece produsul de concepție se prezintă sub forma unui embrion, fiind insuficient dezvoltat pentru a i se recunoaște drepturile procesuale ale unei „persoane”.

Această susținere este întărită de principiul legalității incriminării, prevăzut de art. 1 C. pen. conform căruia legea penală prevede faptele care constituie infracțiuni.

Or, dacă legiuitorul a ales să nu incrimineze vătămările aduse produsului de concepție aflat într-un stadiu de dezvoltare incipient, aflat sub forma unui embrion, este vădit că nimeni nu poate fi pedepsit pentru săvârșirea unei asemenea fapte.

Cu toate acestea, apare ca fiind evident că pentru reținerea infracțiunii de vătămare a fătului, este necesar ca autorul faptei să nu fi urmărit producerea întreruperii cursului sarcinii ci doar vătămarea fătului și să nu se producă un avort, întrucât în acest caz ne-am situa pe terenul infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii.

După finalizarea procesului nașterii, prin tăierea cordonului ombilical și desprinderea totală a fătului de corpul mamei sale, acesta nu mai intră sub protecția infracțiunii de vătămare a fătului, el fiind privit ca o persoană de legiuitor, fiind astfel protejat de celelalte incriminări care protejează dreptul la viață și integritate corporală a persoanei, cum ar fi infracțiunile de omor și vătămare corporală.

Au existat autori[20] care au considerat această incriminare ca fiind inutilă, în măsura în care s-ar fi adoptat soluția propusă de a interpreta că este o persoană, produsul de concepție de la momentul declanșării procesului nașterii.

Astfel, până la momentul declanșării procesului nașterii, produsul de concepție era protejat prin incriminarea infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii și, din acel moment, acesta era protejat prin incriminarea infracțiunilor contra persoanei, nefiind nevoie ca legiuitorul să creeze un alt subiect de drepturi decât o persoană.


[1] Pentru detalii privind percepția Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la noțiunea de „persoană”, a se vedea V. Toduța, Dreptul la viață. Momentul de când viața începe să curgă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a altor instanțe din afara Uniunii Europene precum și impactul acestora asupra legislației penale românești, în Dreptul nr. 8/2017.

[2] M. Udroiu, Drept penal. Partea specială, Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 2.

[3] A se vedea Expunerea de motive a Codului penal, http://www.scritub.com/stiinta /drept/EXPUNERE-DE-MOTIVE942011419.php, accesată la data de 10.05.2017.

[4] S. Bogdan, D. A. Șerban, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei și contra înfăptuirii justiției, Ed. Universul Juridic, București, 2017, p. 149.

[5] Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 08.07.2004 în cauza Vo c. Franței, paragraful 84.

[6] http://www.csid.ro/dictionar-medical/sarcina-11338548/, accesată la data de 24.03.2017.

[7] https://www.dictio.ro/medical/nastere.

[8] http://www.webdex.ro/online/dictionar/na%C5%9Ftere.

[9] V. Iftenie, D. Dermengiu, Medicină legală, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 490.

[10] Idem, p. 491.

[11] G. Mihalache, Compendiu de medicină legală pentru medicii generaliști și stomatologi, Ed. Universității din Oradea, Oradea, 2010, p. 261.

[12] A. Plopeanu, Dicționar de obstetrică-ginecologie și genetică, Ed. Dacia Europa Nova, Lugoj, 1999, p. 165.

[13] S. Pană, S. Pană jr., Dicționar de obstetrică și ginecologie, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1995, p. 75.

[14] A. E. Franț, Întreruperea cursului sarcinii. Repere juridice și etice, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 21.

[15] M. Moise, teza de doctorat cu tema, Protecția penală a vieții intrauterine-Rezumat, București, 2014, accesată la data de 14.03.2017 pe pagina de internet, http://www.univnt.ro/rezumate_doctorat/index.php?dir=Drept%2F&download=Rotaru_Mihaela.pdf și I.L. Groza, V. Astărăstoae, Introducere în medicina legală pentru juriști, Ed. C.H. Beck, București, 2007, p. 135.

[16] S. Bogdan, Drept penal. Partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2009, p. 117 și M. Udroiu, Drept penal. Partea specială, Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 78.

[17] F. Streteanu, D. Nițu, Drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 266.

[18] Expunerea de motive a noului Cod penal, accesibilă la http://www.scritub.com/stiinta/drept/EXPUNERE-DE-MOTIVE942011419.php.

[19] A. Plopeanu, op.cit., p. 165.

[20] S. Bogdan, D. A. Șerban, op. cit., p. 149.

Vătămarea fătului was last modified: octombrie 4th, 2018 by Valentin Gheorghe Toduța

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii