Unele aspecte privind revizuirea cadrului normativ actual al adopției internaționale în România

Abstract

Certain issues regarding the review of the current regulatory framework of international adoption in Romania

In this article, the author presents certain considerations on the review of the current regulatory framework of international adoption in Romania.

The structure and content of the study reveal the comments on the definition of the current regulation, on the international adoption in the regulation of Law no. 273/2004; as republished and amended, considering, on the basis of the above, the doctrine developed by C. Mareș, an important name in the field of law.

Finally, the author formulates brief considerations regarding the amendments, which were proposed to the laws specific to adoption and particularly, to the international adoption in Romania, and these laws have taken into consideration the existence, in practice, of certain difficulties within the adoption procedures, which generated both the need to amend the regulatory framework in the matter, as well as the method of its implementation.

Keywords: international adoption; definition, amendments, adoption procedures.

1. Definiție. Reglementare actuală

Articolul 451 C. civ. definește adopția ca fiind „Operațiunea juridică prin care se creează legătura de filiație între adoptator și adoptat, precum și legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului”.

Literatura de specialitate a dat noțiunii de adopție mai multe sensuri, considerând că este o instituție juridică sau o operațiune juridică și că reprezintă, până la urmă, un raport juridic, având la bază o serie de principii cumulative și obligatorii, cum ar fi: principiul interesului superior al copilului; principiul creșterii și educării copilului într-un mediu familial; principiul continuității în educarea copilului, ținându-se seama de originea sa etnică, culturală și lingvistică; principiul celerității în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopției; principiul informării copilului și luării în considerare a acestuia în raport cu vârsta și gradul său de maturitate; principiul garantării confidențialității în ceea ce privește datele de identificare ale adoptatorului sau, după caz, ale familiei adoptatoare, precum și în ceea ce privește identitatea părinților firești[1].

În România, regimul juridic al adopției este reglementat de dispozițiile art. 451-482 C. civ., iar procedura adopției este stabilită, în principal, de dispozițiile Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, republicată și modificată[2].

Reglementările interne se completează cu reglementările internaționale în materie, care cuprind: Convenția O.N.U. cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, republicată[3]; Convenția asupra protecției copiilor și cooperarea în materia adopției internaționale, încheiată la Haga la 29 mai 1993, ratificată de România prin Legea nr. 84/1994[4]; Convenția europeană revizuită, în materia adopției de copii, adoptată la Strasbourg, la 27 noiembrie 2008, ratificată de România prin Legea nr. 138/2011[5].

Potrivit prevederilor art. 453 C. civ., condițiile și procedura adopției internaționale, precum și efectele acesteia asupra cetățeniei copilului, se stabilesc prin lege specială. Actul normativ la care face trimitere Codul civil este cel arătat mai sus, respectiv, Legea nr. 273/2004 aflată în curs de modificare care conține un capitol (IV) dedicat în mod expres procedurii adopției internaționale.

2. Adopția internațională în reglementarea Legii nr. 273/2004, republicată și modificată[6]

Existența în cadrul unui raport juridic de adopție a unui element de extraneitate dă acestui raport un caracter internațional. Potrivit art. 454 alin. (2) C. civ., „Procedura adopției este reglementată prin lege specială”, iar cea referitoare la adopția internațională, prevăzută în art. 453 C. civ., menționează că procedura adopției internaționale, condițiile privind încuviințarea acesteia, precum și efectele acesteia produse asupra cetățeniei copilului se stabilesc prin lege specială.

Legislația română, printr-un act normativ distinct, Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, republicată, cu modificările și completările ulterioare[7], a definit, prin art. 2 lit. d), adopția internațională ca fiind adopția în care adoptatorul sau familia adoptatoare și copilul ce urmează să fie adoptat au reședința obișnuită în state diferite, iar, în urma încuviințării adopției, copilul urmează să aibă aceeași reședință obișnuită cu cea a adoptatorului.

Prin conținutul art. 3[8] și 4[9] din Legea nr. 273/2004, republicată, legiuitorul național definește noțiunea de reședință obișnuită în România a adoptatorului/familiei adoptatoare sau a copilului.

Caracterul internațional al adopției constatăm că este dat de „reședința obișnuită/domiciliul” și nu de cetățenia adoptatorului sau a copilului. Apreciem că suntem în fața unei reglementări care respectă principiul subsidiarității adopției internaționale și, implicit, prevederile art. 21 lit. b) din Convenția O.N.U. cu privire la drepturile copilului. De altfel, Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 62/1993[10], a avut ocazia de a se pronunța asupra acestui principiu, apreciind că legislația română îl respectă în totalitate.

Finalizarea unei asemenea proceduri înseamnă, în fapt, că părțile state din care provin adoptatul sau adoptatorul și care recunosc sau autorizează adopția vor veghea ca interesele supreme ale copilului să primeze și ca adopția în străinătate să fie considerată un mijloc alternativ de asigurare a îngrijirii necesare copilului și numai dacă acesta, în țara sa de origine, nu poate fi încredințat spre plasament familial sau spre adopție ori nu poate fi îngrijit în mod corespunzător.

Procedura adopției internaționale este reglementată, așa cum arătam, în prezent, prin dispozițiile capitolului IV al Legii nr. 273/2004, republicată, și cuprinde două faze: faza prealabilă încuviințării adopției (care nu se aplică în cazul adopției persoanei majore și a copilului de către soțul părintelui firesc sau adoptiv) și faza încuviințării adopției.

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] Toate aceste principii sunt cuprinse în prevederile art. 452 C. civ., la care se adaugă, în ceea ce privește procedura adopției, art. 1 din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, republicată.

[2] Republicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 259 din 19 aprilie 2012. În prezent, este în dezbatere parlamentară Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției și a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, înregistrat sub nr. L515/2015.

[3] Publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 314 din 13 iunie 2001.

[4] Publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 298 din 21 octombrie 1994.

[5] Publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 515 din 21 iulie 2011.

[6] A se vedea, în acest sens, o analiză în detaliu a problematicii în I. Chelaru, A. L. Chelaru, Străinii în România. Regim juridic, Ed. Universul Juridic, București, 2016, pp. 290 și urm.

[7] Instituția adopției, indiferent de forma ei, internă sau internațională, a fost reglementată în România, în ultimii 25 de ani, de mai multe acte normative speciale, dintre care amintim: Legea nr. 11/1990 privind încuviințarea adopției care vizează, în principal, doar adopția internațională (republicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 159 din 24 iulie 1995, în prezent abrogată); Legea nr. 48/1991 pentru modificarea și completarea unor dispoziții legale privind înfierea (publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 147 din 17 iulie 1991) a modificat Legea nr. 11/1990; Legea nr. 65/1995 pentru modificarea și completarea Legii nr. 11/1990 privind încuviințarea adopției (publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 128 din 27 iunie 1995); O.U.G. nr. 25/1997 cu privire la adopție (publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 120 din 12 iunie 1997, în prezent abrogată) a abrogat Legea nr. 11/1990, precum și dispozițiile cuprinse în Codul familiei în domeniul adopției și a încercat să armonizeze legislația internă cu cea internațională. În sfârșit, Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției (republicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 259 din 19 aprilie 2012), modificată prin O.U.G. nr. 102/2008 (publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 639 din 5 septembrie 2008), modificată prin Legea nr. 233/2011 (publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 860 din 7 decembrie 2011), completată prin O.U.G. nr. 11/2014.

[8] „În înțelesul prezentei legi, prin reședință obișnuită în România a adoptatorului/familiei adoptatoare se înțelege situația: a) cetățenilor români sau cetățenilor români cu multiplă cetățenie, după caz, care au domiciliul în România, care au locuit efectiv și continuu pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de atestare; la stabilirea continuității nu sunt considerate întreruperi absențele temporare care nu depășesc 3 luni și nici cele determinate de șederea pe teritoriul altui stat ca urmare a existenței unor contracte de muncă impuse de derularea unor activități desfășurate în interesul statului român, precum și ca urmare a unor obligații internaționale asumate de România; b) cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene/Spațiului Economic European sau străinilor care au drept de rezidență permanentă ori, după caz, drept de ședere permanentă pe teritoriul României”.

[9] „În înțelesul prezentei legi, prin reședință obișnuită în România a copilului se înțelege situația: a) copiilor cetățeni români cu domiciliul în România care au locuit efectiv și continuu pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare introducerii cererii de încuviințare a adopției; b) copiilor cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene și ai statelor membre ale Spațiului Economic European sau străini care au drept de rezidență permanentă ori, după caz, drept de ședere permanentă pe teritoriul României și care au locuit în mod efectiv și continuu pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare introducerii cererii de încuviințare a adopției”.

[10] Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 62/1993 (publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 49 din 25 februarie 1994), a decis că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 și 4 din Legea nr. 11/1990 privind încuviințarea adopției, abrogată în prezent, nu poate fi admisă, decizând că „stabilirea subsidiarității adopției internaționale față de cea națională nu numai că nu dă expresie unei discriminări, ci reprezintă o puternică garanție a ocrotirii intereselor copilului. Faptul că, prin lege, se stabilește o anumită ordine de preferință, nu reprezintă o discriminare. O atare discriminare ar presupune excluderea totală a unei anumite categorii de persoane de la dreptul de a adopta, pentru motivul că ei sunt cetățeni străini sau cetățeni români, domiciliați în străinătate. Or, legea nu exclude dreptul acestor persoane de a adopta copii români, ci, dimpotrivă, îl recunoaște, în condițiile arătate. Subsidiaritatea presupune aici o măsură de politică familială care este perfect compatibilă cu principiul interesului major al minorului care urmează a fi adoptat”.

Unele aspecte privind revizuirea cadrului normativ actual al adopției internaționale în România was last modified: iulie 6th, 2016 by Ioan Chelaru

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii