Rolul dreptului și statului de drept în contextul crizei existențiale actuale

Sfârșitul secolului trecut și primele două decenii din actualul s-au evidențiat prin rapiditatea nemaiîntâlnită, substanțială și greu de anticipat și controlat a schimbărilor din toate domeniile activității umane, care au avut loc într-o societate paradoxal mai nepregătită și debusolată ca oricând să înfrunte aceste adevărate provocări-amenințări prin măsuri sustenabile și durabile.

Astfel, într-o lume dezorientată de mulțimea și varietatea provocărilor și amenințărilor cărora trebuie să le facă față, precum și întrebărilor la care este chemată să răspundă, omenirea se confruntă cu o criză existențială fără precedent, amplificată de manifestări negative, precum: procesul de globalizare haotic; criza globală a democrației, un fenomen pe care profesorul Larry Diamond de la Universitatea Stanford îl numește „recesiunea democratică” [„Pe toate continentele, democrațiile sunt în scădere în timp ce sistemele nedemocratice (dictaturi, sisteme teocratice, autocratice, oligarhice – paranteza noastră, O.P.) sunt în creștere, reprezentând în prezent 70% din populația lumii, adică afectând 5,4 miliarde de oameni”[1]]. Mai mult, lumea democratică trecând rapid de la o criză la alta, pare a fi blocată în propriul proiect, politica în secolul 21 fiind „definită până acum printr-o îndepărtare globală de la liberalism, oricare ar fi acesta… Rezultatul este ceea ce academicianul american Michael Lind a numit „turbo-paralizie”: „Este posibil să fim blocați într-un conflict prelungit între un sistem vechi care nu poate fi recreat și un sistem nou care nu poate fi încă construit… Este posibil să fim nevoiți să suportăm ani de activitate fără acțiune și mișcare fără mișcare”[2], a relevat acesta; terorismul; degradarea mediului și schimbările dramatice ale climei (spre exemplu, Mami Mizutori, reprezentantul special al secretarului general al ONU pentru reducerea riscului de dezastre, a declarat de curând că: „Seceta este pe punctul de a deveni următoarea pandemie și nu există niciun vaccin care să o vindece”[3]; așadar, o criză a apei ar putea afecta dramatic întreaga planetă); un virus SARS-CoV-2 și numeroasele sale variante sau tulpini, alte boli virale susceptibile de a crea pandemii ca, de exemplu, variola maimuței; și, mai nou, conflictul din Ucraina cu o structură diversă – militară, economică și informațională – prin care sunt contestate cele mai elementare reglementări din dreptul internațional, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, dar și însăși ordinea mondială.

În acest fel, ne confruntăm cu o criză complexă, cu multiple verigi, și anume: o criză de încredere a societății, cu deosebire la nivel decizional, precum și la nivel informațional, caracterizată prin informații contradictorii, propagandistice și adesea false, încercări de control al limbajului și, pe cale de consecință, a spiritului în scopuri politice, specifice statului totalitar (Autocrațiile sunt menținute de cei trei P: populism, polarizare și propagandă post-adevăr. „Populismul nu este o ideologie, ci mai degrabă un instrument. Este aceeași veche idee împarte și cucerește. Aceasta, la rândul său, duce la polarizare care crește identitățile fracturate. Și toate acestea sunt parțial produse de post-adevăr, care este o altă tulpină de propagandă: propune o poveste alternativă la realitate. Așa inventează povești”[4], ne spune dr. NaÍm, unul dintre cei mai mari gânditori ai lumii contemporane); o criză referitoare la leadership și calitatea clasei politice[5]; o criză economică generală, care are, printre altele, și consecințe dintre cele mai grave asupra securității alimentare a populației (spre exemplu, tot mai multe voci avizate se referă azi la declanșarea unui război mondial al pâinii) incluzând aici și creșterea fără precedent a prețurilor la energie și la alimentele de bază, ceea ce conduce la o inflație mare, care reprezintă un pericol clar și prezent pentru tot mai multe țări; o alta financiar-bancară (de exemplu, „Între 2007 și 2009, în Statele Unite s-a declanșat o criză financiară profundă, a cauzat daune grave economiei, apoi a infectat alte țări și a lăsat repercusiuni politice durabile. Poate cea mai importantă dintre acestea este creșterea inegalității economice”[6]) ori una socială, aceasta din urmă marcată de șomaj, creșterea ratei infracționale, violență extremă și, nu în ultimul rând, o criză judiciară.

În acest context se înscriu și recentele afirmații ale vicecancelarului german Robert Habeck în intervenția sa pe scena Forumului de la Davos, Elveția, din mai 2022: „Avem cel puțin patru crize, care sunt împletite. Avem inflație mare… avem o criză energetică… avem sărăcie alimentară și avem o criză climatică. Și nu putem rezolva problemele dacă ne concentrăm doar asupra uneia dintre crize. Dar dacă nici una dintre probleme nu va fi rezolvată, chiar mă tem că ne confruntăm cu o recesiune globală cu un efect extraordinar… asupra stabilității globale”[7].

La acestea se adaugă, în opinia mea, cel puțin trei crize conceptuale: criza concepției despre om și univers, care este una a spiritualității, a valorilor, a înseși identității umane; criza conceptului de ordine mondială – problema internațională cea mai presantă a prezentului – și criza conceptului de drepturi ale omului. Consider că aceste trei crize stau la baza crizei existențiale prezente.

Totodată, se vorbește deja de o nouă revoluție industrială – a patra –, ce promite a aduce „schimbări radicale și ireversibile la nivelul economiei globale”[8], un adevărat punct de cotitură pentru umanitate, aceasta trebuind să se conformeze și să se adapteze cât mai repede (mai ales la piața muncii în raport cu noul model economic în plină ascensiune) la provocările semnificative lansate de progresele impresionante din domenii, cum ar fi, nanotehnologia, genetica, robotica, imprimarea 3D, industria neurotehnologiei și științele neurocognitive ș.a.

Deopotrivă, sub aspectul reflecției, suntem contemporani cu două școli de gândire, exprimate prin două tendințe contrarii în lumea modernă: una este școala de gândire umanistă, de sorginte renascentistă, iar alta este școala de gândire transumanistă, tot mai activă în zilele noastre. Prima militează pentru „o transformare a ființei umane printr-o conduită morală, prin cultivarea empatiei, a compasiunii pentru semeni”, pentru un mediu sănătos și echilibrat ecologic, precum și pentru o justiție socială, fiind văzută de mulți filosofi, printre care și Corine Pelluchon, „ca unica soluție de a supraviețui într-o lume aflată în pragul autodistrugerii”. Cea de-a doua, se referă la o lume „total liberă, fără legi, fără state, singurul zeu fiind cel corporatist”[9].

Au trecut mai bine de două decenii din epoca postmodernă, caracterizată printr-o filosofie nebuloasă care neagă orice sens existenței și îndeamnă la consum până la epuizarea prematură a ființei, o epocă a post-adevărului, a știrilor cu precădere false promovate prin mass-media și prin rețelele de socializare; iar societatea este practic redusă la un așa-zis „sat global”, înfăptuit deja la nivelul comunicațiilor și informațiilor, fiind nevoită, în același timp, să își apere umanitatea cu toate forțele, inclusiv sau mai ales prin mijloacele Dreptului, în fața asaltului tot mai pregnant al principalilor actori ai globalizării sau mondializării[10], și anume întreprinderile transnaționale[11]. Acestea „găsesc în mondializare posibilitatea de a scăpa de reglementarea liberală statală și riscă astfel să angajeze sistemul economic într-un libertinaj distructiv”[12].

Așa fiind, sarcina dreptului dobândește valențe hotărâtoare în procesul globalizării, proces care trebuie înfăptuit în beneficiul omului.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

* Materialul a fost prezentat în cadrul dezbaterii științifice cu tema „Dreptul și statul de drept față în față cu provocările începutului mileniului al III-lea. Conlucrarea profesiilor juridice în vederea consolidării statului de drept”, care a avut loc joi 30 iunie 2022, la sediul Uniunii Juriștilor din România, cu ocazia „Zilei Justiției 2022”.

[1] Veronica Andrei, Moisés NaÍm: Cei trei „P” care au distrus democrația, disponibil pe ziare.com, accesat la 28 mai 2022.

[2] Ștefana Radu, Moartea autorității politice. Naționalismul populist, internaționalismul liberal și rezultatele dezastruoase taxate de alegători, disponibil pe ziare.com, accesat la 18 iunie 2022.

[3] Avertisment ONU: Următoarea „pandemie” este aproape și nu există niciun vaccin care să o vindece, disponibil pe digi24.ro, accesat la 21 iunie 2022.

[4] Ibidem.

[5] Cu referire la subiect, a se vedea pe larg, I. Chifu, Efectele Covid-19: Naționalizarea globalizării versus accelerarea integrării globale. Locul UE, disponibil la https://adevarul.ro, accesat la 30 martie 2020.

[6] Veronica Andrei, Moisés NaÍm: Cei trei „P” care au distrus democrația, cit. supra.

[7] Lucian Negrea, Pe scena Forumului de la Davos, liderii mondiali fac profeții apocaliptice: avem cel puțin 4 crize simultan, disponibil pe www.ziare.com, accesat la data de 24 mai 2022.

[8] Cum ne pregătim de revoluție? Piața muncii și a patra revoluție industrială, disponibil pe www.ziare.com., accesat la data de 9 iunie 2022.

[9] Dumitru Constantin Dulcan, Creierul și mintea universului, Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2019, pp. 204-205.

[10] Referitor la mondializare, Pascal Bruckner consideră că aceasta „traduce momentul istoric în care Pământul devine conștient de limitele lui, iar oamenii de interdependența lor” (P. Bruckner, Un rasism imaginar. Islamofobie și culpabilitate, Ed. Trei, București, 2018, p. 19).

[11] O. Predescu, Drepturile omului și ordinea mondială, în „Dreptul” nr. 8/2016, p. 10.

[12] M. Duțu, Dreptul: între ipostaze teoretice și avatarurile mondializării, Ed. Academiei Române și Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 18.

Rolul dreptului și statului de drept în contextul crizei existențiale actuale was last modified: September 14th, 2022 by Ovidiu Predescu

Only registered users can comment.

Arhiva Revista

Despre autor:

Ovidiu Predescu

Ovidiu Predescu

Este prim-vicepreședinte al Uniunii Juriștilor din România, cercetător ştiinţific de onoare al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române și director fondator al publicațiilor „Dreptul”, precum și secretar general al Academiei de Științe Juridice din România.
A mai scris: