Rolul cetățeniei – condiție generală a protecției diplomatice
Daniel Mazilu - octombrie 1, 2015Diana Cucoş[11] menţionează faptul că se pot delimita trei tipuri de tratate ce funcţionează în practica internaţională: tratate al căror obiect de reglementare este constituit de dubla cetăţenie propriu-zisă, tratate care urmăresc lichidarea situaţiilor de dublă cetăţenie şi tratate care urmăresc eliminarea consecinţelor dublei cetăţenii.
Conferinţa pentru codificarea dreptului internaţional de la Haga, 1930, a încercat să reglementeze şi să elimine, pe cât posibil, complicaţiile produse de statutul de persoană cu cetăţenie dublă sau pluricetăţenie. Totuşi, în rezultatul conferinţei s-a recunoscut dubla cetăţenie, iar articolul 3 al Convenţiei de la Haga privind reglementarea unor probleme ce ţin de conflictul de legi cu privire la cetăţenie prevede că „persoana care posedă cetăţenie dublă sau multiplă poate fi tratată ca fiind cetăţean al fiecărui stat, a cărui cetăţenie o posedă”. Acest articol, deşi afirmă existenţa cazurilor de dublă cetăţenie, trebuie privit în conjuncţie cu limitările generale prevăzute de articolul 1 şi cu calificările stipulate în articolele 4 şi 5. Ulterior Conferinţei, toate eforturile reformatoare de eliminare a dublei cetăţenii au eşuat. Eliminarea acestui fenomen, în Europa, s-a încercat prin Convenţia cu privire la reducerea cazurilor de pluricetăţenie şi privind obligaţiile militare în caz de pluricetăţenie din 6 mai 1963 (modificată prin Protocolul din 24 noiembrie 1977), încheiată în cadrul Consiliului Europei.[12] Preambulul actului în cauză prevede „cazurile de pluricetăţenie creează dificultăţi, iar încercările comune de limitare la nivel maxim al pluricetăţeniei între statele membre corespunde scopurilor Consiliului Europei”. Scopul asumat de Convenţie pentru reducerea pluricetăţeniei între statele membre nici de această dată nu a fost realizat. Această problemă a continuat a fi subiect de discuţii şi în deceniile ulterioare, iar, în final, a fost adoptată Convenţia Europeană privind cetăţenia din anul 1997 care reglementează problema dublei cetăţenii într-un mod mai flexibil, ceea ce presupune polarizarea intereselor în cadrul Consiliului Europei şi recunoaşterea tot mai frecventă a fenomenului dublei cetăţenii. Problema protecţiei diplomatice în caz de dublă cetăţenie apare sub două forme: a) este un stat în drept să exercite protecţia diplomatică în favoarea cetăţeanului său care beneficiază şi de cetăţenia statului reclamat şi b) cum va fi exercitată protecţia diplomatică pentru un bipatrid împotriva unui stat terţ?
Cel de-al doilea caz nu creează mari dificultăţi, răspunsul fiind dat de articolul 5 al Convenţiei de la Haga privind reglementarea unor probleme ce ţin de conflictul de legi cu privire la cetăţenie, care prevede următoarele: „pe teritoriul unui stat terţ, individul care beneficiază de pluricetăţenie este tratat ca fiind cetăţeanul unui singur stat, fără prejudicierea normelor de drept din domeniul statului personal, aplicabile pe teritoriul statului terţ şi sub rezerva convenţiilor în vigoare. Statul terţ va recunoaşte în exclusivitate pe teritoriul său fie cetăţenia statului în care individul îşi are reşedinţa sau domiciliul permanent, fie cetăţenia statului cu care, luând în considerare circumstanţele prezente, individul are cele mai strânse legături”. Prin acest articol Convenţia semnalează cetăţenia efectivă ca un principiu aplicabil de către statul terţ în scopul soluţionării conflictului de legi care apare în cazurile de dublă cetăţenie. Regula evocată în acest sens reprezintă un principiu de orientare în ordinea internaţională. Convenţia a intrat în vigoare în anul 1937, iar numărul statelor membre nu depăşeşte cifra 20. Deşi nu a fost ratificată de către toate statele participante la conferinţă, Convenţia de la Haga din 1930 cuprinde şi formulează în articolele sale un communis opinion juris, iar aceasta explică opinia unanimă în acceptarea principiilor cu privire la dubla cetăţenie.[13]
Unanimitatea cu care se răspunde la cel de-al doilea caz, nu este caracteristică pentru prima situaţie. Deşi încercările de codificare, practica statelor, hotărârile judecătoreşti şi doctrina nu conţin un răspuns uniform şi unanim acceptat cu privire la această situaţie, concluzia generală care poate fi făcută este în favoarea prevederii articolului 6 al Proiectului de articole din primul raport cu privire la protecţia diplomatică, prezentat la sesiunea 52 a Comisiei de Drept Internaţional de către Raportorul Special John H. Dugard. Acest articol prevede că „ţinând cont de articolul 9 (4), statul naţional poate exercita protecţia diplomatică în numele cetăţeanului său împotriva unui stat a cărui cetăţenie acesta, de asemenea, o posedă, dacă individul posedă cetăţenia [dominantă] [efectivă] a primului stat.”
Proiectul Convenţiei cu privire la răspunderea internaţională a statelor pentru cauzarea pe teritoriul lor a prejudiciilor morale sau materiale străinilor, elaborat de Universitatea Harvard în anul 1929, nu prevede, dar nici nu neagă dreptul statului de a înainta o reclamaţie în numele cetăţeanului care posedă şi cetăţenia statului reclamat. Autorii proiectului, însă, susţin că „statul este în drept să înainteze reclamaţia cetăţeanului său rezultată din decesul unei alte persoane doar în cazul în care această persoană nu poseda cetăţenia statului care urmează a fi tras la răspundere.”
O altă tentativă de formulare a unei norme similare aparţine Institutului de Drept Internaţional. Articolul 4(a) al rezoluţiei adoptate la sesiunea de la Varşovia, din 1965, prevede că „reclamaţia înaintată de către stat pentru cauzarea unui prejudiciu individului care are una dintre cetăţenii şi cetăţenia statului reclamat, poate fi respinsă de cel din urmă stat şi este inadmisibilă în faţa curţii (jurisdicţiei) sesizate.”[14] Trebuie subliniat că deşi instanţa de judecată nu va accepta reclamaţia, acţiunile şi intervenţiile diplomatice în scopul protecţiei diplomatice nu sunt excluse.
Varietatea de opinii şi argumente care s-au ivit în cazurile de acordare a protecţiei diplomatice cu implicarea indivizilor cu pluricetăţenie a dus la formarea a două curente, unul fiind în susţinerea principiului egalităţii, iar cel de-al doilea în susţinerea principiului cetăţeniei efective. Conform primului principiu, dacă ambele cetăţenii sunt valide, atunci a permite unui stat să reprezinte o persoană împotriva celuilalt stat naţional ar însemna supraaprecierea cetăţeniei statului reclamant, iar aceasta ar atenta la egalitatea suverană a statelor, principiu pe care se fundamentează această teorie. Din acest motiv, nici un stat nu va acorda protecţie diplomatică persoanei care deține de drept una dintre cetăţenii şi cetăţenia statului reclamat. Prin contrast, conform celui de-al doilea principiu, pe plan internaţional se recunoaşte cetăţenia folosită de către persoană, în general aceasta fiind cetăţenia statului de reşedinţă.
Până în 1930, comisiile de conciliere şi instanţele de judecată susţineau şi aplicau în procesele cu bipatrizii principiul cetăţeniei dominante. Pentru prima dată acest principiu a fost aplicat în cauza lui James Louis Drummond, cetăţean britanic şi francez în acelaşi timp. Acesta a fost expropriat în 1792 de către guvernul francez. În decizia sa din anul 1834, Consiliul Britanic Secret a refuzat reclamaţia lui Drummond, statutând că „din punct de vedere tehnic, acesta este cetăţean britanic, dar în fapt poseda cetăţenia franceză, domicilia la momentul actului de expropriere în Franţa, cu toate semnele şi atributele caracterului francez….Actul de violenţă săvârşit împotriva lui a constituit exercitarea de către guvernul francez a atributelor sale autoritare asupra cetăţenilor săi”.[15]
Principiul cetăţeniei dominante a fost consolidat şi prin hotărârile emise în perioada anilor 1903-1905 de către comisiile mixte britanico-venezuelene în cauzele Brignone, Stevenson şi Mathinson pentru pierderile cauzate de către guvernul Venezuelei. În cauza Mathinson, stabilind cetăţenia britanică a acestuia, comisia a constatat că se recunoaşte în cazul în care acesta este şi cetăţeanul Venezuelei conform legilor interne acestei ţări, atunci putere prioritară are legea domiciliului şi reclamantul nu poate apela la comisia mixtă.
În 1912, Curtea Permanentă de Arbitraj trebuia să se pronunţe asupra dreptului guvernului italian de a interveni cu o reclamaţie pecuniară în numele lui Rafael Canevaro, cetăţean al Italiei şi Peru, împotriva guvernului Peru pentru neachitarea contravalorii cecurilor. Cu privire la circumstanţele acestei cauze, Curtea Permanentă de Arbitraj a confirmat posesia dublei cetăţenii de către cetăţeanul în cauză, prin operarea legilor cu privire la cetăţenie ale celor două state, dar cetăţenia peruviană a fost declarată dominantă în scopul protecţiei diplomatice. Analizând viaţa lui Canevaro, Curtea a stabilit cazuri în care acesta a acţionat de nenumărate ori în calitate de cetăţean peruvian. Mai mult decât atât, Canevaro şi-a înaintat candidatura sa pentru o funcţie în senat şi deţinea funcţia de consul general al Peru în Olanda. Ca rezultat, Curtea Permanentă de Arbitraj a stabilit că Peru poate să respingă reclamaţia Italiei.
În cazul Tellech, examinată în anul 1928 de către Comisia Trilaterală a SUA, Austriei şi Ungariei, SUA a înaintat o reclamaţie în numele lui Alexandru Tellech, în scopul de a obţine recompense pentru recrutarea obligatorie a acestuia în forţele armate ale Austriei. Tellech s-a născut din părinţi austrieci pe teritoriul SUA şi în consecinţă a devenit bipatrid. Reclamaţia înaintată de către SUA a fost respinsă, deoarece din cei 33 de ani luaţi în considerare, 28 au fost petrecuţi pe teritoriul Austriei, ceea ce presupune că Tellech şi-a asumat benevol riscul de a se supune obligaţiilor care revin cetăţenilor austrieci conform legilor naţionale ale Austriei.[16] Cauzele Canevaro şi Tellech servesc drept exemple care demonstrează adoptarea principiului cetăţeniei efective. Aceste cazuri reprezintă exemple în care statul reclamat a invocat principiul cetăţeniei efective în scopul retragerii reclamaţiei.
Acelaşi principiu a fost aplicat şi cu scopul de a justifica dreptul statului de a reprezenta cetăţeanul său care are una dintre cetăţenii şi cetăţenia statului reclamat. În acest sens se citează cauza Barthez de Montford împotriva Treuhander Hauptverwaltung, adusă în faţa Tribunalului Arbitral mixt franco-german, în 1926. În calitate de reclamant apărea o văduvă franceză care ulterior, în urma procesului de naturalizare a obţinut cetăţenia germană. Conform legislaţiei franceze, ea nu şi-a pierdut cetăţenia franceză, iar cetăţenia germană a fost folosită doar în perioada războiului cu scopul de a-şi proteja proprietatea sa aflată pe teritoriul Germaniei. Hotărârea finală prevedea că „principiul cetăţeniei efective, adică determinarea cetăţeniei pe baza elementelor de fapt şi legale, trebuie urmat de către tribunal, astfel reclamaţia se acceptă deoarece reclamantul poseda cetăţenia franceză”.[17]
[11] Diana C., op. cit. supra, nota 51.
[12] Convention on Reduction of Cases of Multiple Nationality and on Military Obligations in Cases of Multiple Nationality, Strasbourg, 1963.
[13] Yanguas Messia, J.de, La protection diplomatique en cas de double nationalite, în Basdevant, J., Accioly, H., Hommage d’une generation de jurists au president Basdevant, Pedone, Paris, 1960
[14] Le caractere national d’une reclamation international presentee par un Etat en raison d’un dommage subi par un individu, Session de Varsovie, 1965
[15] Dugard, J.R., op. cit. supra, nota 4.
[16] Tellech case, U.N., R.I.A.A., 1928.
[17] Barthez de Montfort vs. Treuhander Hauptverwaltung, Annual Digest and Reports of Public International Law Cases, Case no.206, 1925.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.