Reflecții privind efectele Deciziei nr. 51/2016 a Curții Constituționale a României din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului
Răzvan Horațiu Radu - martie 1, 2016Reflections on the effects of the Decision no. 51/2016 of the Constitutional Court of Romania in the light of the case-law of the European Court of Human Rights
In this study, the author examines the effects of the decision of granting of the unconstitutionality of the phrase “or by other State specialized bodies” in the body of art. 142 para. (1) of the Code of criminal procedure, taking into consideration the case-law of the European Court of Human Rights.
The structure and content of the study reveal the comments on the main causes in which the Constitutional Court examined the above-mentioned issue, by identifying the rigor particulars related to each case, namely: the case Khan v. the United Kingdom, the case PG and JH v. the United Kingdom, Heglas v. the Czech Republic, the case Dumitru Popescu nr. 2 v. Romania, Judgment Bykov v. Russia, the case Dragojevic v. Croatia, the case Nițulescu v. Romania, considering, on the basis of the above, the doctrine developed by Cristina Rotaru, an important name in the field of law.
Finally, the author formulates brief considerations regarding the fact that in the light of the judgments of the Court, the declaration of a text which regulates the bodies being able to carry out the technical supervision as unconstitutional, actually results in the lack of the legal basis of the actions enforced by other bodies than the criminal prosecution ones. Secondly, as it should be noted in the principles resulting from the case law of the Court, the lack of legal basis of certain operative actions deemed as interference in the right to private life and correspondence, at the very most give rise to an infringement of art. 8 of the Convention, but not a breach of the right to a fair trial, provided under art. 6 of the Convention, if the other procedural safeguards are complied with.
Keywords: unconstitutionality; other State specialized bodies; case law of the European Court of Human Rights; causes; technical supervision; private life; fair trial.
Introducere
Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale a României[1] (în continuare, CCR) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală[2] a declanșat o amplă dezbatere în societatea românească atât în mediile juridice, cât și la nivelul opiniei publice. Prin această decizie a fost declarată neconstituțională sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală. În esență, neconstituționalitatea se referă la reglementarea care privește posibilitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, de către alte organe specializate ale statului care nu sunt expres enumerate în Codul de procedură penală sau alte legi speciale. CCR a apreciat că aceste prevederi încalcă normele constituționale care reglementează statul de drept în componenta sa privind garantarea drepturilor cetățenești și principiul legalității[3]. Prin această decizie, CCR a stabilit că alte organe, decât cele de urmărire penală nu pot realiza activități de supraveghere tehnică: accesul la un sistem informatic, supravegherea video, audio sau prin fotografiere, localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice, obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane[4]. Având în vedere că în multe cauze penale probele constând în măsurile tehnice de supraveghere au fost realizate cu sprijinul Serviciului Român de Informații deținător, conform legislației în vigoare, a logisticii necesare, s-au ridicat o serie de întrebări legitime cu privire la efectele deciziei CCR asupra acestor mijloace de probă. În esență, aceste întrebări privesc legalitatea probelor administrate în această modalitate, ca urmare a celor statuate de CCR în Decizia nr. 51/2016. Prezentul studiu nu are ca obiectiv să identifice toate problemele pe care le ridică decizia CCR, aspecte pe care sperăm că atât legiuitorul, cât și organele executive și practicienii dreptului le vor lămuri cât mai repede. Ceea ce vom urmări este realizarea unei analize cât mai detaliate a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO sau Curtea) în ceea ce privește aspecte asemănătoare care țin de administrarea în procesul penal a unor mijloace de probă obținute fie cu ajutorul poliției, fie a serviciilor de informații sau chiar a părților, într-un mod contrar normelor naționale sau cu încălcarea dreptului la viață privată și corespondență garantat de art. 8 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (Convenția).
Jurisprudența CEDO
Curtea de la Strasbourg a analizat în jurisprudența sa numeroase cazuri în care s-a pus problema administrării/obținerii unor probe prin mijloace ilegale, contrare art. 3 (care garantează dreptul de a nu fi supus torturii, tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante), art. 6 (care garantează dreptul la un proces echitabil) sau art. 8 din Convenție (care garantează dreptul la viață privată, familie, domiciliu și corespondență)[5].
Analiza pe care o propun se va limita însă doar la compatibilitatea cu dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenție a probelor administrate prin încălcarea drepturilor garantate de art. 8 din Convenție pentru că aceasta este problema care se ridică din perspectiva CEDO ca urmare a Deciziei CCR nr. 51/2016. Întrebarea căreia urmează a i se da un răspuns este dacă păstrarea sau valorificarea ca mijloace de probă a unor interceptări efectuate în baza unui text de lege declarat neconstituțional afectează și dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenție.
Vom urmări raționamentul Curții așa cum se deduce acesta din analiza mai multor cauze. Ca tipologie, analiza Curții a urmărit, de regulă, atât compatibilitatea măsurilor naționale de înregistrare/interceptare cu art. 8 din Convenție care garantează dreptul la viață privată și corespondență, cât și cu dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenție.
Pentru o mai bună înțelegere a raționamentului Curții, vom proceda, în continuare la o prezentare a principalelor cauze în care aceasta a analizat problematica sus-menționată, cu identificarea particularităților de rigoare aferente fiecărei spețe.
1. O primă cauză în care Curtea a analizat aceste aspecte este Schenk contra Elveției[6]. În această speță, reclamantul, condamnat pentru săvârșirea unei tentative de instigare la omor s-a plâns de încălcarea dreptului la un proces echitabil întrucât condamnarea sa s-a bazat pe utilizarea unui element de probă obținut ilegal, adică o înregistrare a unei discuții cu reclamantul, efectuate de potențialul asasin la solicitarea poliției, în afara cadrului legal, convorbire din care reieșeau date privind vinovăția reclamantului. Deși caracterul ilegal al acestei înregistrări a fost recunoscut și de instanțele elvețiene, acestea au admis totuși utilizarea respectivei înregistrări drept mijloc de probă[7]. Analizând cererea sub aspectul dreptului la un proces echitabil, Curtea a stabilit că nu a existat o încălcare a acestuia, bazându-se pe următoarele argumente: reclamantul a beneficiat pe parcursul procedurii interne de dreptul la apărare, a avut posibilitatea să conteste autenticitatea convorbirii înregistrate, precum și utilizarea ei ca mijloc de probă, iar condamnarea s-a bazat și pe alte mijloace de probă care s-au coroborat cu elementele care reieșeau din conversația înregistrată[8].
În speță, reclamantul a invocat și încălcarea art. 8 din Convenție, capăt de cerere respins pentru neepuizarea căilor de recurs interne[9].
2. În cauza Khan contra Marii Britanii[10], reclamantul a invocat atât încălcarea dreptului la viață privată, cât și a dreptului la un proces echitabil. În fapt, acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de droguri în baza unei interceptări realizate ca urmare a montării de către poliție a unor dispozitive în apartamentul unui prieten al acestuia față de care, el, pe parcursul unei discuții spontane, a recunoscut săvârșirea faptei[11]. Curtea a constatat încălcarea art. 8, apreciind că înregistrările ambientale realizate de polițiștii britanici nu aveau o bază legală corespunzătoare în dreptul englez, ele efectuându-se după niște reglementări ale Ministerului de Interne care nu îndeplineau condiția de accesibilitate[12]. Elementul de noutate adus de cauza Khan este că reclamantul a invocat încălcarea art. 6 din Convenție, întrucât înregistrările efectuate reprezentau singura probă care a stat la baza condamnării sale. Astfel, admiterea de către instanțele britanice a acestui mijloc de probă l-a determinat ulterior și pe reclamant ca în faza de judecată să-și recunoască vinovăția. Curtea a plecat de la analiza procedurii interne în ansamblu, constatând că aceasta a fost echitabilă, nefiind încălcat art. 6 din Convenție: reclamantul a avut posibilitatea să conteste atât autenticitatea înregistrării, cât și utilizarea acesteia de către organele judiciare. Reclamantul a pus în discuția instanțelor interne doar modalitatea de efectuare a înregistrării, printr-o procedură care nu avea bază legală în sistemul intern, aspect recunoscut de acestea. Totuși, susținerile sale nu au influențat decizia instanțelor britanice de a reține înregistrările ca mijloc esențial de probă în acuzare. Trebuie adăugat că instanța de la Strasbourg a ținut cont, în speță, și de modalitatea în care reclamantul a recunoscut săvârșirea faptei, prin discuții spontane cu un prieten, fără să fi fost instigat în vreun fel de autorități sau de către prietenul cu care discuta[13].
3. Curtea a analizat o situație aproape identică cu cea din cauza Khan și în speța PG și JH contra Marii Britanii[14]. În această cauză, cei doi reclamanți au fost condamnați în baza unor înregistrări ambientale efectuate de poliție fără bază legală în apartamentul unei persoane. Acestora li s-au mai adăugat și unele înregistrări secrete, efectuate în arestul Poliției, în vederea obținerii unor probe de voce din partea reclamanților, probe necesare efectuării unei expertize. Aceste mijloace de probă nu reprezentau, spre deosebire de cauza Khan, singurele elemente ale acuzării, ele coroborându-se și cu alte probe. Prin urmare, Curtea, bazându-se pe același raționament expus în hotărârea Khan a ajuns la aceeași concluzie a neîncălcării art. 6 din Convenție, deși a constatat încălcarea art. 8 din Convenție[15].
Această jurisprudență dezvoltată de Curte începând cu Hotărârea Schenk de la sfârșitul anilor ‘80 este confirmată de o serie de hotărâri pronunțate în ultimii ani.
4. Astfel, în cauza contra Heglas contra Republicii Cehe[16], CEDO a fost pusă, de asemenea, în fața analizei dreptului la un proces echitabil în condițiile în care printre probele pe care s-au bazat instanțele interne la condamnarea reclamantului se aflau și înregistrări ambientale și listinguri telefonice ce fuseseră obținute prin mijloace declarate de instanța de la Strasbourg contrare art. 8 din Convenție. CEDO a constatat de asemenea că procedura internă a fost echitabilă în ansamblu fiind respectate dreptul la apărare, contradictorialitatea iar interceptările puse în discuție, deși au avut un rol esențial, se coroborau și cu alte probe[17].
5. În ceea ce privește sistemul românesc, Curtea a făcut o analiză a unor aspecte asemănătoare în cauza Dumitru Popescu nr. 2 contra României[18]. În fapt, reclamantul fusese condamnat la închisoare pe baza unor interceptări telefonice autorizate de procuror. În analiza sa, Curtea a apreciat că s-a încălcat art. 8 din Convenție, întrucât legislația românească din acel moment nu oferea garanțiile necesare impuse de acest articol[19]. În ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, reclamantul a invocat că, fiind fundamentată pe interceptări telefonice lipsite de bază legală corespunzătoare, condamnarea sa de către instanțele românești încălca acest drept. Analiza Curții a plecat de la principiile degajate din hotărârile prezentate mai sus, după care, în concret, Curtea a constatat că reclamantul a beneficiat de garanțiile unui proces echitabil în ansamblu: avocatul său a avut posibilitatea să ia cunoștință de convorbirile telefonice transcrise, reclamantul nu a contestat nici conținutul, nici autenticitatea acestora, convorbirile telefonice se coroborau cu alte mijloace de probă, neavând ele singure un rol esențial în fundamentarea hotărârilor de condamnare[20]. În plus, în această hotărâre, Curtea validează sistemul românesc de interceptări prevăzut de Codul de procedură penală, așa cum fusese modificat până la data intervenției hotărârii de condamnare[21]. Această validare a fost ulterior confirmată și în cauza Blaj[22].
[1] Publicată în M. Of. Nr.190 din 14 martie 2016
[2] Art. 142 („Punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică”)
(1) Procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului.
[3] Decizia CCR nr. 51/2016, par. 49, 50
[4] Art. 138 alin. (1) lit. a) – e) și alin. (13) din Codul de procedură penală
[5] Pentru mai multe detalii, a se vedea, Răzvan Horațiu Radu, Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Note de Curs, Ed. Universul Juridic, București, 2016, pp. 114, 115; David Harris, Michael O’Boyle, Colin Warbrick (coord.), Law of the European Convention on Human Rights, 2nd ed., Oxford University Press, New York, 2009, pp. 256 – 258
[6] www.echr.coe.int, Hotărârea din 12.07.1988
[7] Pentru detalii privind procedura internă desfășurată în fața instanțelor elvețiene, Idem, par. 9 – 34
[8] Idem, par. 45 – 49
[9] Idem, par. 52, 53
[10] www.echr.coe.int, Hotărârea din 12.05.2000
[11] Pentru detalii privind procedura internă desfășurată în fața instanțelor britanice a se vedea, Idem, par. 9 – 15
[12] Idem, par. 27, 28
[13] Idem, par. 29 – 40
[14] www.echr.coe.int, Hotărârea din 25.09.2001
[15] Idem, par. 8 – 23, 34 – 38, 52 – 63, 74 – 81
[16] www.echr.coe.int, Hotărârea din 1.03.2007
[17] Idem, par. 55 – 93
[18] www.echr.coe.int, Hotărârea din 26.04.2007
[19] Idem, par. 66 – 86
[20] Idem, par. 106 – 111
[21] Idem, par. 82 – 84
[22] www.echr.coe.int, Hotărârea din 8.04.2014, par. 127 – 148
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.