Reflecții asupra Avizului consultativ al Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 10 aprilie 2019
Mihaela-Adriana Oprescu - decembrie 1, 2019I. Considerații generale
Protocolul nr. 16[1] la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale[2], numit și „protocolul dialogului”[3] a introdus în sistemul jurisdicțional al statelor care și-au exprimat consimțământul de a fi parte la acest instrument internațional, o procedură facultativă prin care instanțele supreme pot solicita un aviz consultativ Curții Europene a Drepturilor Omului atunci când apreciază că o anumită cauză aflată pe rolul lor ridică o problemă gravă privind „interpretarea sau aplicarea drepturilor și libertăților definite în Convenție sau în protocoalele la aceasta” (art. 1 teza finală din Protocol). Brevitatis causa, pentru ușurința exprimării și evitarea repetițiilor, pe parcursul lucrării, se va folosi termenul „Protocol”.
În momentul de față, Protocolul este ratificat de 13 state de pe continentul european, după cum urmează: Albania, Andorra, Armenia, Estonia, Finlanda, Franța, Georgia, Grecia, Lituania, Olanda, San Marino, Slovenia, Ucraina. Intrarea în vigoare a Protocolului a fost condiționată de depunerea a cel puțin 10 instrumente de ratificare, Franța fiind cel de-al 10 stat care l-a ratificat în anul 2018.
România a semnat Protocolul la 14.10.2014, fără însă a-l ratifica, formulând totodată la momentul semnării o declarație prin care a desemnat cele mai înalte jurisdicții române competente să solicite avizul consultativ, respectiv Curtea Constituțională, Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și cele 15 curți de apel.
În mod inovator, Protocolul marchează extinderea competenței consultative a CEDO, creând premisele unei interacțiuni directe între judecătorul de la Strasbourg și cel național și consolidând punerea în aplicare a Convenției, cu respectarea principiului subsidiarității.
Astfel, Protocolul conferă statelor părți ratificante, în funcție de specificitatea sistemului juridic național și de modul de distribuire a competențelor jurisdicționale, libertatea de a nominaliza, la momentul semnării sau ratificării Protocolului, instanțele interne care vor putea solicita un asemenea aviz consultativ, cu mențiunea că trebuie să fie „cele mai înalte”[4].
Instanțele naționale astfel desemnate vor putea utiliza procedura avizului numai în cadrul unei cauze pendinte [art. 1 alin. (2) din Protocol], evident, doar în situația în care articolul din Convenție a cărui interpretare se cere, este aplicabil în litigiul dedus judecății. Art. 1 alin. (3) din Protocol prevede că: „Instanța care formulează cererea trebuie să motiveze cererea de aviz și să prezinte contextul juridic și faptic al cauzei pendinte” .
Raportul explicativ al Protocolului[5] detaliază, de altfel, în paragraful nr. 14 elementele pe care trebuie să le conțină cererea instanței naționale care uzitează de procedura avizului consultativ, respectiv: a) cadrul factual și juridic al cauzei; b) problemele legate de Convenție, în special drepturile ori libertățile implicate; c) în măsura în care este relevant, un rezumat al argumentelor părților la procedura internă; d) punctul de vedere al instanței asupra chestiunii în litigiu. Lipsa de rigoare a judecătorului național materializată prin definirea necorespunzătoare a cadrului factual și juridic în care se încadrează întrebarea adresată ori prin solicitarea interpretării unor dispoziții ale Convenției care nu au nicio legătură cu obiectul cauzei ori sunt de natură ipotetică poate conduce la respingerea ca inadmisibilă a cererii de pronunțare a avizului consultativ.
Examinarea cererii de aviz consultativ se realizează în două etape: mai întâi de către un complet de 5 judecători al Marii Camere, care se pronunță asupra admiterii sau respingerii solicitării; apoi, admiterea cererii este urmată de emiterea avizului de către Marea Cameră a CEDO.
Dispozițiile art. 2 alin. (1) din Protocol statuează că respingerea cererii de către complet trebuie să fie motivată, ceea ce este nu numai firesc, dar și necesar, căci, pe de o parte, ar fi inadmisibil ca instanța europeană să acționeze într-o manieră arbitrară în selectarea cererilor de aviz, iar pe de altă parte, motivările de respingere pot furniza instanțelor naționale îndrumări astfel încât solicitările ulterioare să răspundă exigențelor de fond și formă pentru admiterea unei cereri de aviz.
Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei și Înalta parte contractantă căreia îi aparține instanța care a formulat cererea au dreptul de a prezenta observații scrise și de a lua parte la audieri. În interesul bunei administrări a justiției, președintele Curții poate invita orice Înaltă parte contractantă sau orice persoană interesată să prezinte, de asemenea, observații scrise ori să ia parte la audiere (art. 3 din Protocol).
Avizele consultative trebuie motivate, publicate și transmise instanței care a formulat cererea și Înaltei părți contractante căreia îi aparține instanța respectivă (art. 4 din Protocol).
II. Avizul consultativ referitor la recunoașterea în dreptul intern a unei legături de filiație între, pe de o parte, un copil născut în străinătate de o mamă surogat și, pe de altă parte, mama beneficiară-emis de CEDO, în Marea Cameră, la data de 10 aprilie 2019
1. Aspecte preliminare
Progresele înregistrate în ultimele decenii în domeniul cercetării medicale și genetice au permis dezvoltarea de noi tehnologii de procreație artificială, ceea ce a condus, în mod firesc, la apariția unui nou tip de filiație, cea rezultată din reproducerea umană medical asistată[6].
Tehnica de reproducere asistată prin recurgerea la încheierea unor convenții de gestație pentru altul (cu mamă surogat) este prohibită ori nereglementată în mod expres de o parte semnificativă a statelor membre ale Consiliului Europei. În Franța, bunăoară, acest procedeu este, pe de o parte, interzis, prohibiția fiind justificată de considerente ce țin de ordinea publică (art. 16-7 și art. 16-9 C. civ.), iar pe de altă parte, sancționată din punct de vedere penal (art. 227-13 C. pen.). Acesta este motivul pentru care, cuplurile aflate în imposibilitate de a procrea se îndreaptă spre țările unde astfel de tehnici sunt permise, iar ulterior solicită transcrierea actului de naștere al copilului născut de mame surogat, în țara de origine a părinților „de intenție”, în acest fel recurgându-se în fapt la eludarea prohibiției gestației pentru altul.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost sesizată la data de 12 octombrie 2018, în baza dispozițiilor Protocolului nr. 16, cu prima cerere de aviz consultativ referitoare la recunoașterea în dreptul intern a unei legături de filiație între, pe de o parte, un copil născut în străinătate de o mamă surogat și, pe de altă parte, mama beneficiară[7]. Cererea de aviz a fost formulată de Curtea de Casație franceză, iar la data de 3 decembrie 2018, aceasta a fost admisă de completul de 5 judecători ai Marii Camere, pentru ca la data de 10 aprilie 2019 să fie emis primul aviz consultativ.
Astfel, CEDO a fost chemată să răspundă la două întrebări, după cum urmează:
a) Un stat parte depășește marja de apreciere de care dispune în conformitate cu articolul 8 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în situația în care refuză să transcrie în registrele de stare civilă actul de naștere al unui copil născut în străinătate, în urma unei proceduri gestaționale de substituție, pe motiv că actul de naștere străin desemnează „mama de intenție” drept „mama legală” a copilului, în timp ce transcrierea actului de naștere a fost admisă în privința „tatălui de intenție” care este și tatăl biologic al copilului? În acest sens, este necesar să distingem după cum copilul este conceput sau nu cu gameții „mamei de intenție”?
b) În cazul unui răspuns afirmativ la una dintre cele două întrebări de mai sus, posibilitatea ca „mama de intenție” să adopte copilul soțului ei, tatăl biologic, acest lucru fiind un mijloc de stabilire a legăturii legale între mamă și copil, va asigura conformitatea cu cerințele art. 8 al Convenției?
Se impune precizat că istoricul litigios este unul relativ consistent și este prezentat în mod detaliat în prima hotărâre pronunțată de CEDO în această cauză, respectiv hotărârea din 26 iunie 2014[8]. Astfel, la originea cauzei se găsește situația soților Dominique și Sylvie Mennesson care, după mai multe tentative eșuate de fertilizare in vitro cu propriul material genetic, din cauza infertilității soției, au decis să recurgă la fecundarea in vitro, utilizând gameții soțului și un ovul obținut de la o donatoare anonimă, în vederea implantării embrionilor fecundați în uterul altei femei. Întrucât în Franța, maternitatea de substituție era interzisă, cuplul s-a deplasat în California, unde un astfel de procedeu era prevăzut de lege, și a încheiat o convenție de gestație cu o mamă surogat. După realizarea procedurilor medicale, la 1 martie 2000 a fost constatată sarcina gemelară, iar ulterior, la data de 14 iulie 2000, o instanță din California, sesizată de reclamanți, mama purtătoare și soțul acesteia, a stabilit că cei doi copii care se vor naște în următoarele 4 luni vor avea ca „tată genetic” pe reclamantul Dominique Mennesson și ca „mamă legală” pe reclamanta Sylvie Mennesson. De asemenea, prin hotărâre s-a dispus efectuarea mențiunilor în actul de naștere, stipulându-se expressis verbis că reclamanții trebuie înregistrați ca tată, respectiv mamă.
La data de 25 octombrie 2000 s-au născut gemenele Valentina Mennesson și Fiorella Mennesson, a căror filiație a fost stabilită conform dreptului californian, iar actele de naștere ale minorelor s-au întocmit conform hotărârii instanței californiene. La începutul lunii noiembrie 2000, tatăl a solicitat Consulatului francez din Los Angeles transcrierea actelor de naștere în registrele de stare civilă franceze și înscrierea copiilor pe pașaportul său pentru a putea intra pe teritoriul Franței împreună cu ei, însă Serviciul consular a refuzat înscrierea și, suspectând existența unei convenții de gestație pentru altul, a sesizat Parchetul din Nantes.
Cu toate acestea, autoritățile americane au eliberat pașapoarte americane celor două gemene, în care reclamanții erau menționați ca fiind părinții lor, astfel că toți cei patru au putut intra pe teritoriul Franței în noiembrie 2000. Între timp, la 25 noiembrie 2002, Parchetul a dispus retranscrierea actelor de naștere în registrele serviciului central de stare civilă din Nantes de către consulatul Franței din Los Angeles.
La 16 mai 2003, Parchetul a chemat în judecată pe reclamanți, în calitate de părinți ai minorelor, solicitând anularea transcrierii actelor de naștere și transcrierea hotărârii de anulare pe marginea actelor anulate. În motivarea cererii s-a subliniat că este lovită de nulitate convenția prin care o femeie se angajează să conceapă și să poarte un copil pe care-l va abandona la naștere și că această convenție contravine principiilor de ordine publică referitoare la indisponibilitatea corpului uman și a stării civile.
Prin hotărârea din 13 decembrie 2005, Tribunalul de primă instanță din Creteil a respins cererea Parchetului ca inadmisibilă pentru lipsa de interes a Ministerului Public în promovarea acțiunii, această soluție fiind menținută de Curtea de Apel din Paris.
La data de 17 decembrie 2008, Curtea de Casație a casat și anulat această hotărâre, apreciind că Ministerul Public justifică interes să formuleze acțiune în constatarea nulității transcrierilor, atât timp cât din constatările Curții de Apel reieșea că mențiunile înscrise în actele de stare civilă nu puteau să rezulte decât dintr-o convenție de gestație pentru altul. Prin urmare, cauza a fost trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel din Paris.
În rejudecare, Curtea de Apel din Paris, prin hotărârea din 18 martie 2010, a modificat hotărârea primei instanțe și a admis cererea Ministerului Public, dispunând în consecință anularea transcrierii actelor de naștere și transcrierea hotărârii de anulare pe marginea actelor anulate. Această hotărâre, atacată de reclamanți la Curtea de Casație, a fost menținută de instanța de control judiciar care a reținut că „refuzul de a transcrie un act de naștere întocmit în executarea unei decizii străine, însă în contradicție cu ordinea publică internațională franceză, este justificat atunci când acesta (actul de naștere) conține dispoziții care contravin principiilor esențiale ale dreptului francez; că în dreptul pozitiv, este contrar principiului indisponibilității stării civile a persoanei (…) a se da eficiență unui acord de gestație pentru altul, care, chiar dacă a fost legal încheiat în străinătate, este afectat de un motiv de nulitate de ordine publică în condițiile articolelor 16-7 și 16-9 din Codul civil (francez-s.n.)”[9].
În acest context, reclamanții Mennesson, după epuizarea tuturor căilor de atac interne, s-au adresat Curții Europene a Drepturilor Omului, care, la data de 26 iunie 2014, a constatat că în cauză a existat o încălcare a dispozițiilor art. 8 din Convenție referitoare la dreptul la viață privată, exclusiv al celor două minore, nu și al părinților acestora.
DOWNLOAD FULL ARTICLE[1] Protocolul nr. 16 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deschis spre semnare la 23.10.2013 la Strasbourg și intrat în vigoare la 01.08.2018 (CETS nr.214). Protocolul este disponibil la https://www.coe.int/en/web/conventions/full-list/-/conventions/rms/0900001680084832, data ultimei accesări: 03.01.2020.
[2] Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adoptată la Roma la 04.11.1950 și intrată în vigoare la 03.09.1953 (ETS nr.005). Convenția este disponibilă la https://www.coe.int/en/web/conventions/full-list/-/conventions/rms/0900001680063765, data ultimei accesări: 03.01.2020. Pe parcursul lucrării, urmează a se folosi termenul „Convenție” atunci când se va face trimitere la acest instrument al dreptului internațional.
[3] Această calificare îi aparține fostului președinte al Curții Europene a Drepturilor Omului, judecătorul Dean Spielmann, care a folosit-o în discursul pe care l-a ținut la a 100-a sesiune aniversară a Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), 10 octombrie 2014.
[4] Majoritatea statelor ratificante au optat pentru Curtea Constituțională și Curtea Supremă (Albania, Armenia, Georgia, San Marino, Slovenia). Estonia și Ucraina au nominalizat Curtea Supremă, Finlanda a indicat Curtea Supremă, Curtea Supremă Administrativă și Curtea de Muncă, iar Franța a adăugat Consiliului Constituțional, Curtea de Casație și Consiliul de Stat. Pe larg despre situația ratificărilor și a declarațiilor efectuate cu acest prilej a se vedea, https://www.coe.int/en/web/conventions/full-list/-/conventions/treaty/214, data ultimei accesări: 03.01.2020.
[5] A se vedea, Explanatory Report to Protocol No. 16 to the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, Strasbourg, 2.10.2013, disponibil la https://rm.coe.int/CoERMPublicCommonSearchServices/DisplayDCTMContent?documentId=09000016800d383e, data ultimei accesări: 03.01.2020.
[6] Pe larg despre reproducerea umană asistată medical cu terț donator, în reglementarea Codului civil român, a se vedea Mugurel-Marius Oprescu, Mihaela-Adriana Oprescu, Noul Cod civil comentat și adnotat. Despre familie. Art. 258-534, Ed. Rosetti-Ed. Efes, București, 2015, p. 359-365.
[7] A se vedea CEDO, Marea Cameră, Avizul consultativ privind recunoașterea în dreptul intern a unei legături de filiație între un copil născut din gestația pentru altul, în străinătate, și mama de intenție din data de 10 aprilie 2019, disponibil la https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22003-6380431-8364345%22]}, consultat la 03.01.2020.
[8] A se vedea, CEDO, Cauza Mennesson vs. Franța, Hotărârea din 26 iunie 2014, disponibilă la https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-145179%22]}, consultat la 03.01.2020.
[9] Paragraful 27 din Hotărârea din 26 iunie 2014 pronunțată în Cauza Mennesson vs. Franța, citată la nota de subsol anterioară.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.