Particularitățile procesului penal în cauzele cu persoane vătămate minore

Revenind în plan intern, constatăm lipsa unor dispoziții speciale în ceea ce privește ascultarea persoanelor vătămate minore, textele de la art. 111 C. pr. pen. oferind doar scurte repere diferite față de majori, care trebuie urmate în momentul audierii unei victime minore. În ciuda marjei de apreciere conferită de către Directiva 2012/29 în privința înregistrării audierii pe suport audiovizual, din cadrul art. 24 alin. (1) lit. a) din prezenta directivă, legiuitorul român a ales să prevadă în mod expres obligativitatea efectuării acesteia, putându-se deroga de la această regulă doar în situația în care nu este posibilă înregistrarea, caz în care se consemnează în declarația persoanei vătămate. Considerăm corectă inițiativa legiuitorului de a prevedea această cerință ca fiind una obligatorie, deoarece utilizarea unor asemenea probe în procesul penal crește gradul unei soluționări juste a cauzei. De asemenea, o altă specificitate privește efectuarea ascultării de persoane de același sex în mai cazul mai multor infracțiuni printre care și cele ce privesc cauzele cu victime minore, atâta timp cât persoana vătămată cere acest lucru, precum și dacă nu este adusă atingere bunei desfășurări a procesului sau drepturilor și intereselor părților, astfel cum prevede art. 111 alin. (7) C. pr. pen. Nu în ultimul rând, în cadrul art. 113 alin (1)-(6) C. pr. pen. s-au instituit o serie de dispoziții în vederea protecției persoanei vătămate. Astfel, în cadrul acestui articol, la alin. (2) s-a instituit o prezumție legală referitoare la statutul de persoană vulnerabilă a mai multor categorii de persoane, printre care se regăsesc și persoanele vătămate minore. Această prezumție ajută persoanele aflate în situații vulnerabile să beneficieze de o serie de măsuri de protecție atât în faza de urmărire penală, cât și în cea de judecată, aplicându-se regulile din materia martorilor protejați, astfel cum prevede art. 113 alin. (1) C. pr. pen.

Totuși, pe lângă aceste scurte prevederi generale, legiuitorul român a considerat oportun a reglementa modalitatea de audiere a victimelor în cazul anumitor tipuri de infracțiuni, astfel cum este prevăzut în Legea 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane. Astfel, în această materie, în ipoteza în care sunt săvârșite anumite infracțiuni prevăzute de prezenta lege, cum ar fi pornografia infantilă, traficul de minori, legiuitorul consacră anumite reguli ce trebuie urmate. Aflându-ne în fața unui subiect pasiv calificat se impune o judecată nepublică, astfel cum prevede art. 24 alin. (1) din prezenta lege, la fel cum se consacră în procedura destinată subiecților activi minori. Pe lângă această prevedere, alin. (2) din cadrul aceluiași articol impune prezența anumitor persoane în timpul ascultării minorului ce nu a împlinit 14 ani, și anume a părinților, a unui psiholog, respectiv a unui reprezentant al Direcției generale de asistență socială și protecția copilului. Astfel, în linii mari, această procedură se aseamănă cu cea reglementată de C. pr. pen. în cazul suspecților sau a inculpaților minori. Totuși, constatăm o serie de carențe în reglementarea referitoare la victimele minore, pe fondul inexistenței unei proceduri bine definite în ceea ce privește ascultarea acestora, textele Legii 678/2001 oprindu-se doar asupra câtorva infracțiuni considerate a fi mai grave, în care subiectul pasiv este unul calificat, și anume o persoană minoră. În realitate s-ar impune existența unei asemenea proceduri în cazul tuturor infracțiunilor ce se comit asupra persoanelor minore, deoarece, din punct de vedere psihologic impactul este unul suficient de ridicat, ce îi poate influența în mod definitiv.

Pe lângă aceste scurte prevederi din C. pr. pen. sau cele din legea privind traficul de persoane, în încercarea de a se alinia reglementărilor din statele cu o democrație avansată, legiuitorul a adoptat o lege care prevede măsurile ce trebuie luate pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunii, și anume Legea nr. 211/2004. Deși inițiativa este una lăudabilă, reglementarea este una deficitară, cu lacune considerabile, pe care le vom supune analizei în cele ce urmează.

În primul rând, este de apreciat faptul că, în Capitolul III al legii se prevede posibilitatea consilierii psihologice a victimelor unor infracțiuni expres menționate în cuprinsul textului de la art. 8 alin. (1) din lege, în încercarea de a contribui la atenuarea impactului suferit de către minor. În această privință considerăm o oarecare consecvență a legiuitorului, deoarece și în cazul în care minorul este subiect activ se procedează la citarea Direcției de Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, încercându-se inducerea unei stări de siguranță, pentru a putea beneficia de declarații complete. Totuși, considerăm că reglementarea referitoare la minorul, subiect pasiv al unei fapte prevăzute de legea penală este mult mai bine structurată, cu consecințe practice mult mai benefice minorului, deoarece consilierea poate excede cadrului procesual penal, spre deosebire de cazul în care el este subiect activ, unde, direcția de asistență socială intervine doar pe durata desfășurării procesului penal. Impactul faptei prevăzute de legea penală se materializează nu doar în timpul desfășurării procedurilor de organele judiciare sau a instanței de judecată, ci și în viața de zi cu zi a minorului, astfel, considerăm superioară reglementarea, din acest punct de vedere. Chiar și durata în care se poate acorda consiliere psihologică prevăzută de art. 9 din Legea 211/2004 pare a fi una rezonabilă, deoarece în cuprinsul a 6 luni, dacă minorul nu a împlinit 18 ani, respectiv 3 luni, în cazul în care acesta a împlinit 18 ani, există șanse ridicate ca persoana să își revină din șocul infracțiunii a cărei victimă a fost, ca mai apoi să fie apt a contribui la aflarea adevărului.

Mai apoi, o altă asemănare este reprezentată de asistența juridică, care, cum se prevede în C. pr. pen. în art. 90 lit. a) este obligatorie pentru suspectul sau inculpatul minor. În cazul în care acesta nu are avocat ales, se va proceda la desemnarea unui avocat din oficiu, în ipoteza în care persoana vătămată sau partea civilă este minoră, astfel cum prevede art. 93 alin. (4) C. pr. pen. În această materie o problemă interesantă privește sancțiunea nerespectării acestei prevederi. Într-o primă fază, examinând ipotezele de la art. 281 C. pr. pen. am tinde înspre o sancțiune cu nulitatea relativă, însă la o abordare mai de nuanță a art. 281 C. pr. pen. secțiunea pare a fi una greșită. Mai precis, analizând lit. f) de la alin. (1) al art. 281 C. pr. pen. vom constata că asistența juridică este obligatorie în cazul suspectului, a inculpatului sau a oricărei alte părți, dacă se impune acest lucru, neamintindu-se, însă, persoana vătămată. Totuși, având în vedere art. 93 alin. (4) C. pr. pen. constatăm că legiuitorul a avut în considerare starea de vulnerabilitate conform căreia s-ar impune instituirea unei asistențe juridice obligatorii. De asemenea, raportându-ne la dispozițiile art. 81 C. pr. pen., referitor la drepturile persoanei vătămate în vederea asigurării în mod efectiv, a respectării drepturilor de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepții și de a pune concluzii, precum și a drepturilor de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale a cauzei și de a adresa întrebări inculpatului sau altor participanți, având în vedere situația specială a persoanei vătămate minore, se impune aplicarea art. 93 alin. (4) C. pr. pen. pentru ca acestea să nu fie teoretice și iluzorii. Din aceste considerente se impune asigurarea unui tratament ce să privească protejarea persoanei vătămate pe tot parcursul procesului penal, materializat prin asigurarea în mod obligatoriu a asistenței juridice[10]. În lipsa unei precizări exprese la art. 281 alin. (1) lit. f) C. pr. pen. nu putem afirma că sancțiunea nulității absolute se aplică și persoanelor vătămate minore, însă, considerăm eronată formularea, mai ales că legiuitorul nu a instituit o anumită categorie de participanți cărora să le asigure asistența juridică. Mai precis, în cadrul acestui articol sunt enumerați o parte din subiecții procesuali principali, cum ar fi suspectul, părțile, și anume inculpatul și celelalte părți, precum partea civilă și partea responsabilă civilmente, fără însă a se aminti de persoanele vătămate cărora li se impune asigurarea asistenței juridice. Considerăm justificată neintroducerea celorlalți subiecți procesuali, cum ar fi martorul, expertul sau interpretul, deoarece nu joacă un rol extrem de important în procesul penal, însă, nu găsim justificare în legătură cu lipsa persoanei vătămate, mai ales că la art. 93 alin. (4) C. pr. pen. se precizează instituirea unei asistențe juridice obligatorii, dacă persoana este un minor[11]. Considerăm asistența juridică a persoanei vătămate minore la fel de importantă precum a părții civile minore sau a celuilalt subiect procesual principal amintit, și anume suspectul. Astfel, suntem de părere că legiuitorul, în mod nejustificat a omis să prevadă că se sancționează cu nulitatea absolută și neasigurarea asistenței juridice obligatorii în situația persoanelor vătămate minore. Din aceste considerente propunem de lege ferenda modificarea art. 281 alin. (1) lit. f) C. pr. pen. prin introducerea persoanei vătămate în cadrul participanților ce au nevoie de asistență juridică și a cărei lipsă atrage sancțiunea nulității absolute, mai ales că, există cazuri în care asistența juridică este obligatorie, cum e în cazul art. 93 alin. (4) C. pr. pen.

Considerăm că aceste obligații prezentate mai sus reprezintă reperele de bază în vederea audierii unui minor, care însă trebuie aprofundate pentru o mai bună protecție a persoanelor aflate în situații vulnerabile, iar nu să rămână la stadiu de precizări tangențiale, astfel cum se regăsesc, de fapt în actuala reglementare.

Așadar, deși se poate observa grija legiuitorului față de victimele persoane minore, prin posibilitatea consultării un psiholog sau acordarea de asistență juridică gratuită sau a unor compensații materiale, din păcate acestea nu suplinesc o procedură speciale, cu reguli specifice. Considerăm că se impune instituirea unei proceduri speciale destinate persoanelor vătămate minore, asemănătoare celei referitoare la persoanele cu privire la care există o suspiciune rezonabilă că au comis fapte reprobabile.

4. Protejarea persoanei vătămate minore în latura civilă

În materia laturii civile în privința victimelor minore apare posibilitatea preschimbării aplicabilității principiului disponibilității în cel al rolului activ al organelor judiciare în vederea protejării intereselor minorilor. Rolul procurorului este unul subsidiar, acesta materializându-se doar în ipoteza în care reprezentantul legal nu s-a constituit parte civilă în procesul penal în numele minorului. De asemenea, un autor[12] susține faptul că procurorul și-ar mai putea manifesta rolul activ în latura civilă și în cazul în care minorul nu are reprezentant legal, însă considerăm această opinie greșită, deoarece, atât minorul fără capacitate de exercițiu sau cu capacitate restrânsă este trebuie este reprezentat fie de părinte, tutore sau curator, neputându-se întâlni situația în care acesta să nu aibă un reprezentant legal.

Spre deosebire de latura penală, în cazul acțiunii civile persoana vătămate minore care a dobândit capacitate de exercițiu anticipată conform art. 40 C. civ. sau a dobândit-o prin căsătorie nu poate exercita acțiunea civilă în numele său prin intermediul procurorului, aceasta putându-și apăra interesele civile în nume propriu[13].

De asemenea, pe cale jurisprudențială s-a stabilit că în situația în care se face o declarație de renunțare la despăgubiri de către reprezentantul legal, în speță formulată de mamă, în numele minorilor al căror tată și-a pierdut viața în accidentul de circulație provocat de inculpat, este ineficientă, iar instanța nu poate să ia act de ea, întrucât prejudiciază interesele minorilor[14]. Ba mai mult, tot referitor la dreptul la despăgubiri al copiilor minori ai victimei decedate în urma săvârșirii unei infracțiunii de o altă persoană, instanța nu poate soluționa latura civilă a cauzei luând act de tranzacția intervenită dintre inculpat și reprezentantul minorilor, fără încuviințarea autorității tutelare, actuala instanță de tutelă [15].

Persoanele vătămate minore sunt protejate și în partea procesual penală, spre exemplu în materia măsurilor asigurătorii, unde se instituie un caz de indisponibilizare obligatorie a unor bunuri mobile sau imobile sau de constituire a sechestrului. În ciuda caracterului real al măsurilor, în vederea atingerii scopului garantării executării obligațiilor patrimoniale ce decurg din rezolvarea acțiunii penale și acțiunii civile în cadrul procesului penal, dar mai ales pentru protejarea intereselor persoanelor minore se impune luarea măsurii asiguratorii ca o prevedere cu caracter obligatoriu, nefiind lăsată la aprecierea organelor judiciare, precum în toate celelalte cazuri din această materie.


[10] A. Răducu, Sancțiunea care intervine în cazul în care nu se asigură asistența juridică obligatorie a persoanei vătămate minore – nulitatea absolută sau nulitatea relative, Revista Themis, nr. 2/2016, p. 70.

[11] Idem, p. 71.

[12] M. Udroiu, Procedură penală. Partea specială, ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, București, 2016, p. 92.

[13] Idem, pp. 93-94.

[14] Tribunalul București, Secția penală, Decizia nr. 354/1990, în Dreptul nr. 6/1992, p. 89.

[15] Curtea Supremă de Justitie, Secția penală, Decizia nr. 1032/1991, în Buletinul Jurisprudenței.

Particularitățile procesului penal în cauzele cu persoane vătămate minore was last modified: iulie 2nd, 2018 by Roxana Maria Stejeran

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii