Orientarea biologică în criminologie
Nelu Dorinel Popa - august 8, 20223. Tendințe actuale în orientarea biologică privind criminalitatea
Deși popularitatea teoriilor biologice anterioare a scăzut în perioada contemporană, cercetările în domeniu au continuat, aducând în prezent descoperiri importante, din care vom sublinia în rândurile următoare cele mai importante din ele.
3.1. Teorii neurologice referitoare la criminalitate
Explicațiile neuronale au vizat structura și funcționarea sistemului nervos central.
Conform acestor teorii, există mai multe regiuni ale creierului, pe care criminologii și neurologii s-au concentrat în studiile biologice moderne ale criminalității. Cortexul cerebral alcătuiește partea exterioară a creierului și este împărțit în emisfere stânga și dreaptă. Fiecare emisferă are patru lobi[12].
Criminologii s-au concentrat asupra lobului frontal în teoriile lor biologice ale criminalității, deoarece regiunea este implicată în gândirea abstractă, planificarea, formarea obiectivelor, susținerea atenției și concentrării, auto-monitorizarea și inhibiția comportamentală[13].
Raine A. și alți colaboratori de-ai săi au efectuat, în 1997, un studiu asupra a 41 de criminali violenți și au constatat o activitate redusă în cortexul prefrontal și în sistemul limbic al acestor infractori în comparație cu non-criminalii de control[14].
Persoanele cu tulburare de personalitate antisocială (psihopatie) prezintă o scădere a răspunsului emoțional și lipsă de empatie cu ceilalți. Aceste simptome au fost găsite la mulți infractori.
Studiile imagistice ale creierului au descoperit, de asemenea, o activitate redusă în cortexul prefrontal al persoanelor cu APD. În plus, aceiași cercetători au descoperit un volum redus de materie cenușie în această regiune în creierul acestor indivizi.
Specialiștii în neuroștiință studiază, totodată, modul în care substanțele chimice din creier, cunoscute sub numele de neurotransmițători, pot influența gândirea, emoția și comportamentul. De exemplu, unele studii au arătat că nivelurile excesive de dopamină pot fi legate de comportamente agresive și criminale, iar medicamentele antipsihotice care reduc dopamina pot fi, de asemenea, utilizate pentru a reduce agresivitatea.
De asemenea, oamenii de știință au descoperit că nivelurile crescute de norepinefrină pot duce la un comportament agresiv, iar nivelurile reduse pot duce la un comportament antisocial. Aceste rezultate sugerează că atât nivelurile ridicate, cât și cele scăzute de norepinefrină pot duce la probleme de comportament.
Un alt neurotransmițător de interes pentru teoriile biologice ale criminalității este serotonina, un neurotransmițător inhibitor folosit în tot creierul, inclusiv în sistemul limbic și cortexul frontal.
S-a mai stabilit în urma cercetărilor că nivelurile reduse de serotonină sunt legate de comportamentul criminal și că neurotransmițătorul gestionează impulsivitatea[15].
De asemenea, dezechilibrele neurotransmițătorilor din creier (de exemplu, niveluri scăzute de serotonina), dezechilibrele hormonale (de exemplu, niveluri mai ridicate de testosteron) și reacțiile mai lente ale sistemului nervos autonom par a fi asociate cu criminalitate crescută.
Acești factori nu determină în mod absolut dacă o persoană va comite o infracțiune; într-adevăr, majoritatea oamenilor cu acești factori nu comit infracțiuni. În schimb, prezența acestor factori nu face decât să mărească șansa ca persoana să se implice într-un comportament criminal.
3.2. Teorii genetice referitoare la criminalitate
Explicațiile genetice ale criminalității sugerează că factorii genetici ar putea predispune indivizii să comită crime, deoarece genele codifică factori fiziologici, cum ar fi structura și funcționarea sistemului nervos și neurochimia[16].
Ca și în teoriile biologice timpurii ale criminalității, criminologii au folosit studiile de familie, adopție și gemeni pentru a estima măsura în care anumite trăsături sunt ereditare.
În astfel de studii s-a concluzionat că, dacă un comportament al unui individ este mai asemănător cu cel al rudelor sale biologice decât cu cei adoptați, atunci acest lucru indică faptul că o trăsătură este mai influențată genetic decât mediile.
Într-un astfel de studiu[17], criminologii au examinat, în anul 1984, un număr de 14.427 de adoptați și familiile lor biologice și adoptive pentru a determina influențele genetice și de mediu asupra comportamentului criminal.
Rezultatele studiului au indicat că 13,5% dintre adoptații pentru care nici părinții adoptivi, nici părinții biologici nu au fost condamnați pentru o infracțiune, au avut totuși condamnări penale.
Pe de altă parte, 14,7% dintre cei pentru care doar părinții adoptivi au fost condamnați, au devenit și ei la rândul lor condamnați.
Aceste cifre au crescut când părinții biologici au fost condamnați pentru o crimă. Astfel, 20% dintre cei ai căror părinți biologici au fost condamnați, au primit condamnări penale, procentul crescând la 25% pentru cei pentru care atât părinții biologici, cât și cei adoptivi au fost condamnați.
Aceste rezultate sugerează că trăsăturile care duc la criminalitate sunt oarecum ereditare, dar cei care sunt crescuți într-un mediu în care sunt expuși la un comportament criminal sunt și mai predispuși la a se implica ei înșiși la săvârșirea de infracțiuni. Studii mai recente privind adopția criminalității au susținut aceste din urmă constatări.
Pe de altă parte, este relevantă și opinia criminologilor Wiliam Rhee și Waldman I.D., care au efectuat o analiză a studiilor de gemeni și adopții și care au descoperit, de asemenea, că există influențe genetice și de mediu substanțiale asupra comportamentului antisocial[18].
Mai exact, cercetătorii au descoperit că aproximativ 32% din variația comportamentului antisocial se datorează efectelor genetice aditive, 9% din cauza efectelor genetice neaditive, 16% din cauza influențelor de mediu împărtășite de gemeni și 43% din cauza influențelor unice de mediu care nu împărtășită de gemeni.
Un alt criminolog, Moffitt T.E.[19], a efectuat o analiză care a concluzionat că aproximativ 50% din variația comportamentului antisocial a populației se datorează influenței genetice.
De asemenea, s-a mai concluzionat și că gemenii sunt mai susceptibili de a prezenta tendințe similare spre criminalitate dacă sunt identici (monozigoți) decât dacă sunt fraterni (dizigoți). Faptul că gemenii identici sunt mai asemănători genetic decât gemenii fraterni sugerează existența unor influențe genetice asupra comportamentului criminal.
În mod similar, studiile asupra copiilor adoptați au arătat că probabilitatea criminalității corespunde în general cu cea a părinților lor biologici. Rata criminalității este mai mare în rândul copiilor adoptați cu un părinte biologic care este criminal decât în rândul copiilor care au un părinte adoptiv care este infractor, dar ai căror părinți biologici nu sunt criminali. Cele mai mari rate de criminalitate se întâlnesc în rândul copiilor ai căror părinți biologici și adoptivi sunt criminali. Și aceste teorii de orientare biologică concluzionează în cele din urmă că poate exista o predispoziție genetică către un comportament criminal, dar că manifestarea acestor predispoziții depinde de factori sociali și de mediu[20].
3.3. Teorii referitoare la interacțiunea dintre genă și mediu
Factorii biologici pot fi influențați însă și de condițiile de mediu, astfel că direcția cauzalității devine și mai neclară.
Urmare a cercetărilor întreprinse în domeniu, au fost identificați și alți factori biologici asociați cu creșterea violenței și agresivității, precum alcoolul, drogurile (ca, de exemplu, cocaina crack, dar nu și marijuana), dieta și ingestia de substanțe toxice.
Consumul de alcool a avut tendința de a crește temporar criminalitatea, iar efectele pe termen lung ale ingerării plumbului (cum ar fi cele găsite în vopseaua pe bază de plumb) au fost în general asociate cu creșteri pe termen lung ale criminalității.
În plus, anumite tipuri de leziuni ale capului și complicații în timpul sarcinii sau al nașterii sunt corelate cu creșterea pe termen lung a tendinței copilului de a comite infracțiuni.
Direcția cauzalității în aceste cazuri este mai clară decât în cazul serotoninei și testosteronului, dar nu este complet sigură.
De exemplu, s-ar putea întâmpla ca un alt factor de intervenție non-biologic (de exemplu, sărăcia) să provoace tendința crescută de a comite infracțiuni și, de asemenea, să provoace complicații în timpul sarcinii și nașterii, să mărească probabilitatea de a ingera plumb și alte toxine, precum și de a abuza în sensul consumului de alcool[21].
Într-un alt studiu s-a stabilit că cei cu gene diferite sunt predispuși, probabil, să acționeze diferit în același mediu. Cei care au predispoziții genetice către criminalitate sunt mai susceptibili de a se angaja în comportamente criminale dacă sunt expuși la medii propice criminalității.
În schimb, cei care nu au dispoziții penale, atunci puțin probabil se vor angaja în comportamente criminale, chiar și atunci când se află într-un mediu criminogen. Cercetători precum Caspi A. și alți colaboratori de-ai săi au găsit dovezi pentru modul în care genele criminologice însele interacționează cu mediul. S-a arătat astfel că variantele genetice ale unei gene care au produs o enzimă care descompune neurotransmițătorii, precum serotonina și dopamina, nu au avut un efect direct asupra comportamentului normal.
Cu toate acestea, adolescenții care au suferit maltratări în copilărie și au avut o genă care codifică producția scăzută de enzime au avut mai multe șanse de a avea probleme de comportament antisocial decât cei care nu au avut această genă[22].
Aceste argumente, alături de altele, aduc în discuție perspectiva unei orientări noi în explicarea comportamentului criminal. Mai bine zis, în timp ce rădăcinile criminologiei se află în mare parte în explicațiile sociologice pentru criminalitate și delincvență, a început o renaștere în care comportamentul uman este explicat ca un produs al factorilor de mediu și biologici: criminologia biosocială[23].
Criminologia biosocială cuprinde multe perspective care încearcă să explice relațiile dintre comportamentul uman și gene, evoluție, neurobiologie și multe altele. În timp ce criminologia biosocială nu are o istorie lungă în domeniul mai larg al criminologiei, progresele moderne în tehnologie au făcut posibil accesul la date pentru a explora întrebările criminologice biosociale mult mai ușor disponibile.
Tehnologia avansată, împreună cu studiile care sugerează că o mare parte din variația comportamentului antisocial este atribuită factorilor genetici, a determinat mai mulți criminologi să exploreze modul în care atât natura înconjurătoare, cât și modul în care ne hrănim ne influențează comportamentul.
O mare varietate de perspective este evidentă în criminologia biosocială. Aceste perspective pot fi văzute ca instrumente pentru a descoperi diferite elemente ale ecuației care încearcă să înțeleagă comportamentul uman. Studiile genetice ale comportamentului încearcă să explice ce proporție a variației unei trăsături sau comportament se datorează factorilor genetici. De asemenea, studiile genetice moleculare caută să descopere care gene sunt legate de acea trăsătură sau comportament și cât de puternic sunt asociate.
Psihologia evoluționistă încearcă, la rândul ei, să explice de ce o trăsătură sau un comportament a apărut și a rămas incidentă în procesul de selecție naturală.
Studiile neurobiologice explică modul în care structura și funcțiile complexe ale organismului uman sunt legate de trăsături și comportament.
În timp ce aceste perspective variază foarte mult în abordarea lor, rămâne un fapt indiscutabil: nici explicațiile etiologice cu privire la mediul înconjurător și nici cele referitoare la determinismul biologic nu sunt suficiente, însă întregesc și conferă noi orientări în explicarea cauzelor criminalității.
4. Limitările teoriilor biologice moderne ale criminalității
Studiile genetice biologice contemporane sunt totuși, într-o anumită măsură, limitate, deoarece nu pot determina care anume factori genetici specifici conduc la diferențe de comportament. Multe gene pot perturba dezvoltarea normală, ducând la un comportament anormal. Pentru a afla ce gene ar putea fi legate de comportamentul antisocial și criminal, oamenii de știință au efectuat studii genetice moleculare.
Criminologii au fost interesați de două tipuri de gene: genele care controlează dopamina și cele care controlează serotonina.
Nivelurile variate de dopamină din creier pot duce la o gamă largă de comportamente, iar variantele din genele care controlează dopamina pot duce la un comportament antisocial grav și violent[24].
Există, de asemenea, o serie de gene care codifică pentru producerea, detectarea și eliminarea serotoninei din creier, iar cercetările au indicat că nivelurile scăzute de serotonină sunt asociate cu creșterea comportamentului antisocial[25].
Abordarea biologică este sensibilă din punct de vedere social, deoarece are consecințe asupra sistemului juridic și a societății în ansamblu. Dacă infracțiunea a fost săvârșită datorită unei cauzalități de ordin genetic, atunci oamenii nu ar trebui considerați responsabili pentru crimele lor; totuși, o astfel de afirmație lasă de luat o decizie importantă cu privire la ceea ce trebuie făcut cu acești infractori periculoși.
Pe baza acestor teorii, măsurile de prevenire a criminalității ar putea include testarea genetică a publicului; dar, odată ce indivizii purtători de gene care predispun la criminalitate vor fi testați, în mod automat acest lucru va da naștere unei întrebări la care cu greu se va găsi un răspuns: ce facem cu acești indivizi?[26]
[12] Charlotte Nickerson, Biological Theories of Crime, Document disponibil pe Internet, la adresa https://www.britannica.com/science/criminology/Major-concepts-and-theories, document accesat în 14.07.2022.
[13] Moffitt, T., The neuropsychology of juvenile delinquency: A critical review, „Crime and justice” no. 12/1990, p. 99-169; Ishikawa, S. S., & Raine, A., Prefrontal deficits and antisocial behavior: A causal model, 2003.
[14] Raine, A., From genes to brain to antisocial behavior, „Current Directions in Psychological Science”, no. 17(5)/2008, pp. 323-328.
[15] Brizer, D. A., Psychopharmacology and the management of violent patients, Psychiatric Clinics of North America, 11(4)/1988, p. 551-568; Raine, A., From genes to brain to antisocial behavior, Current Directions in Psychological Science, 17(5)/2008, pp. 323-328.
[16] Charlotte Nickerson, op. cit.
[17] Mednick, S. A., Gabrielli, W. F., & Hutchings, B., Genetic influences in criminal convictions: Evidence from an adoption cohort, „Science” no. 224(4651)/1984, pp. 891-894.
[18] Charlotte Nickerson, op. cit.
[19] Moffitt, T. E., The new look of behavioral genetics in developmental psychopathology: gene-environment interplay in antisocial behaviors, „Psychological bulletin” no. 131(4)/2005, p. 533.
[20] Document disponibil pe Internet, la adresa https://www.britannica.com/science/criminology/Major-concepts-and-theories, document accesat în 05.07.2022.
[21] Document disponibil pe Internet, la adresa https://oxford.com/criminology/view/10.1093/acrefore/9780190264079.001.0001/acrefore-9780190264079-e-245, document accesat în 05.07.2022.
[22] Kim-Cohen, J., Caspi, A., Taylor, A., Williams, B., Newcombe, R., Craig, I. W., & Moffitt, T. E., MAOA, maltreatment, and gene–environment interaction predicting children’s mental health: new evidence and a meta-analysis, „Molecular psychiatry”, no. 11(10)/2006, p. 903-913; Caspi, A., McClay, J., Moffitt, T. E., Mill, J., Martin, J., Craig, I. W., … & Poulton, R., Role of genotype in the cycle of violence in maltreated children, „Science”, no. 297(5582)/2002, pp. 851-854.
[23] Ibidem.
[24] Comings, D. E., Blum, K., Reward deficiency syndrome: genetic aspects of behavioral disorders. Progress in brain research, 126/2000, pp. 325-341.
[25] Raine, A., From genes to brain to antisocial behavior. Current Directions in Psychological Science, 17(5)/2008, pp. 323-328.
[26] Charlotte Nickerson, op. cit.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.