Noul Cod fiscal – modificări (Legea nr. 358/2015)
Redacția ProLege - decembrie 1, 2015Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 409 alin. (2) dispunea faptul că situaţiile în care sistemul informatizat este considerat indisponibil în România, precum şi normele şi procedurile care trebuie urmate în aceste situaţii sunt stabilite prin normele metodologice.
Potrivit noii reglementări, art. 409 alin. (2) dispune: „Situaţiile în care sistemul informatizat este considerat indisponibil în România, precum şi normele şi procedurile care trebuie urmate în aceste situaţii sunt stabilite prin ordin al preşedintelui ANAF”.
Art. 410 alin. (1) noul Cod fiscal (modificat prin Legea nr. 358/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 410 alin. (1) stabilea faptul că monitorizarea deplasărilor produselor accizabile în regim suspensiv de accize, care se desfăşoară integral pe teritoriul României, se realizează potrivit procedurilor aprobate prin normele metodologice, stabilite pe baza prevederilor art. 402-408.
Potrivit noii reglementări, art. 410 alin. (1) stabilește: „Monitorizarea deplasărilor produselor accizabile în regim suspensiv de accize, care se desfăşoară integral pe teritoriul României, se realizează potrivit procedurilor aprobate prin ordin al preşedintelui ANAF, stabilite pe baza prevederilor art. 402-408”.
Art. 412 alin. (8) noul Cod fiscal (modificat prin Legea nr. 358/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 412 alin. (8) dispunea faptul că în sensul respectivului articol, neregulă înseamnă o situaţie apărută în cursul unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv de accize, diferită de aceea prevăzută la art. 340 alin. (5) şi (6), din cauza căreia o deplasare sau un segment dintr-o deplasare a unor produse accizabile nu s-a încheiat conform art. 401 alin. (7).
Potrivit noii reglementări, art. 412 alin. (8) dispune: „În sensul prezentului articol, neregulă înseamnă o situaţie apărută în cursul unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv de accize, diferită de aceea prevăzută la art. 340 alin. (10) şi (11), din cauza căreia o deplasare sau un segment dintr-o deplasare a unor produse accizabile nu s-a încheiat conform art. 401 alin. (7)”.
Art. 432 alin. (1) noul Cod fiscal (modificat prin Legea nr. 358/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 432 alin. (1) prevedea faptul că toţi operatorii economici cu produse accizabile sunt obligaţi să accepte orice control ce permite autorităţii competente prevăzute în normele metodologice să se asigure de corectitudinea operaţiunilor cu produse accizabile.
Potrivit noii reglementări, art. 432 alin. (1) prevede: „Toţi operatorii economici cu produse accizabile sunt obligaţi să accepte orice control ce permite autorităţii competente prevăzute prin ordin al preşedintelui ANAF. să se asigure de corectitudinea operaţiunilor cu produse accizabile”.
Art. 434 noul Cod fiscal (modificat prin Legea nr. 358/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 434 stabilea faptul că efectuarea formalităţilor vamale de import aferente benzinelor şi motorinelor se face prin birourile vamale la frontieră stabilite prin normele metodologice.
Potrivit noii reglementări, art. 434 stabilește: „Efectuarea formalităţilor vamale de import aferente benzinelor şi motorinelor se face prin birourile vamale la frontieră stabilite prin ordin al preşedintelui ANAF”.
Art. 435 alin. (3), (4) și (9) lit. a) noul Cod fiscal (modificat prin Legea nr. 358/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 435 alin. (3) dispunea faptul că operatorii economici care doresc să distribuie şi să comercializeze angro băuturi alcoolice, tutun prelucrat şi produse energetice – benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili – sunt obligaţi să se înregistreze la autoritatea competentă potrivit prevederilor din normele metodologice.
De asemenea, art. 435 alin. (4) stabilea faptul că operatorii economici care intenţionează să comercializeze în sistem en detail produse energetice – benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili – sunt obligaţi să se înregistreze la autoritatea competentă potrivit prevederilor din normele metodologice.
În sfârșit, art. 435 alin. (9) lit. a) prevedea faptul că în cazul comercializării şi transportului de tutun brut şi tutun parţial prelucrat, trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:
a) operatorii economici care doresc să comercializeze tutun brut sau tutun parţial prelucrat provenit din operaţiuni proprii de import, din achiziţii intracomunitare proprii sau din producţia internă proprie pot desfăşura această activitate numai în baza unei autorizaţii eliberate în acest scop de către autoritatea competentă potrivit prevederilor din normele metodologice.
Potrivit noii reglementări, art. 435 alin. (3) dispune: „Operatorii economici care doresc să distribuie şi să comercializeze angro băuturi alcoolice, tutun prelucrat şi produse energetice – benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili – sunt obligaţi să se înregistreze la autoritatea competentă potrivit prevederilor stabilite prin ordin al preşedintelui ANAF”.
De asemenea, art. 435 alin. (4) stabilește: „(4) Operatorii economici care intenţionează să comercializeze în sistem en datail produse energetice – benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili – sunt obligaţi să se înregistreze la autoritatea competentă potrivit prevederilor stabilite prin ordin al preşedintelui ANAF”.
În sfârșit, art. 435 alin. (9) lit. a) prevede: „În cazul comercializării şi transportului de tutun brut şi tutun parţial prelucrat, trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:
a) operatorii economici care doresc să comercializeze tutun brut sau tutun parţial prelucrat provenit din operaţiuni proprii de import, din achiziţii intracomunitare proprii sau din producţia internă proprie pot desfăşura această activitate numai în baza unei autorizaţii eliberate în acest scop de către autoritatea competentă potrivit prevederilor stabilite prin ordin al preşedintelui ANAF”.
Art. 455 alin. (2) și (4) noul Cod fiscal (modificat prin Legea nr. 358/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 455 alin. (2) dispunea faptul că pPentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, oricăror entităţi, altele decât cele de drept public, se stabileşte taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe clădiri.
De asemenea, art. 455 alin. (4) prevedea faptul că taxa pe clădiri se stabileşte proporţional cu perioada pentru care este constituit dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă.
Potrivit noii reglementări, art. 455 alin. (2) dispune: „Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, oricăror entităţi, altele decât cele de drept public, se stabileşte taxa pe clădiri, care se datorează de concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe clădiri. În cazul transmiterii ulterioare altor entităţi a dreptului de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă asupra clădirii, taxa se datorează de persoana care are relaţia contractuală cu persoana de drept public”.
De asemenea, art. 455 alin. (4) prevede: „În cazul clădirilor care fac obiectul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă ce se referă la perioade mai mari de o lună, taxa pe clădiri se stabileşte proporţional cu numărul de luni pentru care este constituit dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă. Pentru fracţiunile mai mici de o lună, taxa se calculează proporţional cu numărul de zile din luna respectivă”.
Art. 455 alin. (41) noul Cod fiscal (modificat prin Legea nr. 358/2015)
La art. 455, după alin. (4) se introduce un nou alineat, alin. (41).
Potrivit noii reglementări, art. 455 alin. (41) stabilește: „În cazul clădirilor care fac obiectul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă ce se referă la perioade mai mici de o lună, taxa pe clădiri se datorează proporţional cu numărul de zile sau de ore prevăzute în contract”.
Art. 455 alin. (51) noul Cod fiscal (modificat prin Legea nr. 358/2015)
La art. 455, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (51).
Potrivit noii reglementări, art. 455 alin. (51) prevede: „În cazul în care pentru o clădire proprietate publică sau privată a statului ori a unităţii administrativ-teritoriale se datorează impozit pe clădiri, iar în cursul unui an apar situaţii care determină datorarea taxei pe clădiri, diferenţa de impozit pentru perioada pe care se datorează taxa pe clădiri se compensează sau se restituie contribuabilului în anul fiscal următor”.
Art. 457 alin. (3) noul Cod fiscal (modificat prin Legea nr. 358/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 457 alin. (3) stabilea faptul că în cazul unei clădiri care are pereţii exteriori din materiale diferite, pentru stabilirea valorii impozabile a clădirii se identifică în tabelul prevăzut la alin. (2) valoarea impozabilă cea mai mare corespunzătoare materialului cu ponderea cea mai mare.
Potrivit noii reglementări, art. 457 alin. (3) stabilește: „În cazul unei clădiri care are pereţii exteriori din materiale diferite, pentru stabilirea valorii impozabile a clădirii se identifică în tabelul prevăzut la alin. (2) valoarea impozabilă corespunzătoare materialului cu ponderea cea mai mare”.
Art. 458 alin. (1) lit. a) noul Cod fiscal (modificat prin Legea nr. 358/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 458 alin. (1) lit. a) prevedea faptul că pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2-1,3% asupra valorii care poate fi:
a) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă;
Potrivit noii reglementări, art. 458 alin. (1) lit. a) prevede: „Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2-1,3% asupra valorii care poate fi:
a) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă”.
Art. 460 alin. (6) noul Cod fiscal (modificat prin Legea nr. 358/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 460 alin. (6) stabilea faptul că valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o dată la 3 ani pe baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării.
Potrivit noii reglementări, art. 460 alin. (6) stabilește: „Valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o dată la 3 ani pe baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă”.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.