Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române – modificări (Legea nr. 192/2019)

Actul modificat Actul modificator Sumar
Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române

(M. Of. nr. 307 din 25 aprilie 2014; cu modif. ult.)

 

   

 

Legea nr. 192/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice

(M. Of. nr. 868 din 28 octombrie 2019)

– modifică:  art. 26 alin. (1) pct. 2 și pct. 4, art. 26 alin. (1) pct. 11-12 și pct. 15, art. 26 alin. (1) pct. 16 și pct. 28, art. 31 alin. (1) lit.a)-b), lit. f) și lit. k), art. 35, art. 40;

– introduce: art. 26 alin. (1) pct.. 4^1-4^2, art. 31 alin. (1) lit. m)-r), art. 31 alin. (3), art. 32^1-32^13, art. 35^1-35^2, art. 38 alin. (2)-(7), art. 38^1, art. 39 alin. (2), art. 39^1-39^2;

– abrogă: art. 33, art. 34 alin. (3).

 

În M. Of. nr. 868 din 28 octombrie 2019, s-a publicat Legea nr. 192/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice.

Astfel, respectiva lege aduce unele modificări, dar și completări următoarelor acte normative:

Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice (rep. M. Of. nr. 96 din 7 februarie 2014; cu modif. ult.);

Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române (M. Of. nr. 307 din 25 aprilie 2014; cu modif. ult.);

O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, aprobată cu modificări prin Legea nr. 81/2002 (M. Of. nr. 351 din 29 iunie 2001; cu modif. ult.).

 

Vă prezentăm, în continuare, modificările, dar și completările aduse Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.

 

Art. 26 alin. (1) pct. 2 și pct. 4 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române (modificat prin Legea nr. 192/2019)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 26 alin. (1), pct. 2 și pct. 4 prevedeau:

„(1) Poliția Română are următoarele atribuții principale:

(…)

2. aplică măsuri de menținere a ordinii și liniștii publice, a siguranței cetățeanului, de prevenire și combatere a fenomenului infracțional și de identificare și contracarare a acțiunilor elementelor care atentează la viața, libertatea, sănătatea și integritatea persoanelor, a proprietății private și publice, precum și a altor interese legitime ale comunității;

(…)

4. asigură, direct sau în cooperare cu alte instituții abilitate potrivit legii, executarea controalelor tehnice și intervențiilor pirotehnice pentru prevenirea, descoperirea și neutralizarea dispozitivelor explozive amplasate în scopul tulburării ordinii publice, vătămării integrității corporale, sănătății persoanelor sau provocării de daune proprietății publice ori private;”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 26 alin. (1), pct. 2 și pct. 4 se modifică  și vor avea următorul conținut:

„(1) Poliția Română are următoarele atribuții principale:

(…)

2. aplică măsuri pentru menținerea ordinii și siguranței publice, aplică măsuri, potrivit competențelor stabilite prin lege, pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional și terorismului, de identificare și contracarare a acțiunilor elementelor care atentează la viața, libertatea, sănătatea și integritatea persoanelor, a proprietății private și publice, precum și a altor interese legitime ale comunității;

(…)

4. asigură, direct sau în cooperare cu alte instituții abilitate potrivit legii, executarea controalelor tehnice și intervențiilor pirotehnice pentru prevenirea, descoperirea și neutralizarea dispozitivelor explozive, radioactive, nucleare, chimice sau biologice amplasate în scopul tulburării ordinii publice, vătămării integrității corporale, sănătății persoanelor sau provocării de daune proprietății publice ori private;”.

 

Art. 26 alin. (1) pct. 4^1-4^2 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române (introdus prin Legea nr. 192/2019)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 26 alin. (1), după pct. 4 se introduc două noi puncte, pct. 4^1-4^2,  cu următorul conținut:

„(1) Poliția Română are următoarele atribuții principale:

(…)

4^1. desfășoară activități de negociere și asigură intervenția, pentru eliberarea persoanelor lipsite de libertate în mod ilegal, imobilizarea sau neutralizarea persoanelor care folosesc arme de foc ori alte mijloace care pot pune în pericol viața, sănătatea sau integritatea corporală a persoanei;

4^2. desfășoară activități specifice, potrivit competențelor stabilite prin lege, ca reacție la acte de terorism iminente sau în desfășurare în scopul împiedicării ori limitării efectelor acestuia, neutralizării acțiunilor agresive și/sau a mijloacelor și dispozitivelor utilizate de teroriști;”.

 

Art. 26 alin. (1) pct. 11-12 și pct. 15 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române (modificat prin Legea nr. 192/2019)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 26 alin. (1), pct. 11-12 și pct. 15 prevedeau:

„(1) Poliția Română are următoarele atribuții principale:

(…)

11. asigură protecția martorului, informatorului și a victimei, în condițiile legii;

12. asigură, conform legii, protecția magistraților și a familiilor lor, în cazurile în care viața, integritatea corporală sau avutul acestora sunt supuse unor amenințări;

(…)

15. folosește metode și mijloace tehnico-științifice în cercetarea locului faptei și la examinarea probelor și a mijloacelor materiale de probă, efectuând constatări și expertize criminalistice, prin specialiști și experți proprii acreditați, precum și rapoarte criminalistice de constatare, rapoarte de interpretare a urmelor sau de evaluare a comportamentului infracțional ori a personalității criminale;”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 26 alin. (1), pct. 11-12 și pct. 15 se modifică  și vor avea următorul conținut:

„(1) Poliția Română are următoarele atribuții principale:

(…)

11. asigură protecția martorului, colaboratorului, informatorului și a victimei, în condițiile legii;

12. asigură protecția polițiștilor, magistraților și a familiilor acestora, în cazurile în care viața, integritatea corporală sau avutul acestora sunt supuse unor amenințări, precum și a conducătorilor autorităților străine, cu atribuții în domeniul afacerilor interne sau justiției, aflați în România în vizite oficiale sau în misiune;

(…)

15. folosește metode și mijloace tehnico-științifice în cercetarea locului faptei și la examinarea probelor și a mijloacelor materiale de probă, efectuând constatări și expertize criminalistice, prin specialiști și/sau experți proprii acreditați, precum și rapoarte criminalistice de constatare, rapoarte de constatare tehnico-științifice, rapoarte de interpretare a urmelor sau de evaluare a comportamentului infracțional ori a personalității criminale;”.

 

Art. 26 alin. (1) pct. 16 și pct. 28 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române (modificat prin Legea nr. 192/2019)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 26 alin. (1), pct. 16 și pct. 28 prevedeau:

„(1) Poliția Română are următoarele atribuții principale:

(…)

16. efectuează studii și cercetări științifice pentru îmbunătățirea metodelor și mijloacelor tehnico-științifice criminalistice;

(…)

28. conlucrează cu structuri de profil din alte state și de la nivelul unor instituții internaționale pentru prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere;”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 26 alin. (1), pct. 16 și pct. 28 se modifică  și vor avea următorul conținut:

„(1) Poliția Română are următoarele atribuții principale:

(…)

16. efectuează, independent sau în cooperare, evaluări, studii și cercetări științifice pentru îmbunătățirea metodelor și mijloacelor folosite în activitatea de poliție, în special a celor tehnico-științifice criminalistice, de analiză a informațiilor, de prevenire și combatere a infracțiunilor sau a altor fapte ilegale, precum și pentru identificarea unor noi metode și mijloace;

(…)

28. desfășoară, potrivit legii, activități specifice de cooperare și asistență polițienească internațională, precum și de cooperare judiciară internațională în materie penală, conlucrează cu structuri de profil din alte state și de la nivelul unor instituții internaționale pentru prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere ori pentru schimb sau transfer de experiență și bune practici;”.

 

Art. 31 alin. (1) lit. a)-b), lit. f) și lit. k) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române (modificat prin Legea nr. 192/2019)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 31 alin. (1), lit. a)-b), lit. f) și lit. k) prevedeau:

„(1) În realizarea atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii, polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice și are următoarele drepturi și obligații principale:

a) să legitimeze și să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispozițiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală;

b) să conducă la sediul poliției pe cei care, prin acțiunile lor, periclitează viața persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum și persoanele suspecte de săvârșirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condițiile legii; în cazurile nerespectării dispozițiilor date de polițist, acesta este îndreptățit să folosească forța; verificarea situației acestor categorii de persoane și luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 24 de ore, ca măsură administrativă;

(…)

f) să efectueze, cu respectarea dispozițiilor legale, controale ale persoanelor și bagajelor, precum și ale vehiculelor aflate în circulație, atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârșirea unor infracțiuni sau posibile acțiuni teroriste;

(…)

k) să solicite sprijinul cetățenilor pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea și conducerea la unitățile de poliție a persoanelor care au comis fapte penale;”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 31 alin. (1), lit. a)-b), lit. f) și lit. k) se modifică  și vor avea următorul conținut:

„(1) În realizarea atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii, polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice și are următoarele drepturi și obligații principale:

a) să legitimeze și să stabilească identitatea persoanelor, în condițiile prezentei legi;

b) să conducă persoane la sediul poliției, ca măsură administrativă, în condițiile prezentei legi;

(…)

f) să efectueze controlul corporal al persoanei legitimate și, după caz, al bagajelor sau vehiculului utilizat de aceasta, în condițiile prezentei legi;

(…)

k) să solicite, în condițiile legii, sprijinul populației pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea și conducerea la sediul poliției a persoanelor ce fac obiectul acestei măsuri, precum și să solicite, în condițiile legii, sprijinul populației pentru asistarea la efectuarea unor acte procedurale;”.

 

Art. 31 alin. (1) lit. m)-r) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române (introdus prin Legea nr. 192/2019)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 31 alin. (1), după lit. l) se introduc șase noi litere, lit. m)-r),  cu următorul conținut:

„(1) În realizarea atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii, polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice și are următoarele drepturi și obligații principale:

(…)

m) să interzică, temporar, accesul sau prezența oricărei persoane în perimetrul locului săvârșirii unor infracțiuni sau contravenții, dacă prin aceasta ar fi afectată desfășurarea normală a activității organelor abilitate, legată de probarea faptelor;

n) să interzică, temporar, pătrunderea într-un spațiu delimitat, marcat sau pe care l-a indicat, într-un imobil sau mijloc de transport, ori să dispună evacuarea temporară din acestea a oricărei persoane, dacă există un pericol la adresa vieții, sănătății sau integrității corporale, a sa ori a altei persoane;

o) să avertizeze persoanele, prin orice mijloace de comunicare, să înceteze acțiunile ilegale;

p) să oprească forțat și să imobilizeze vehicule, inclusiv prin utilizarea mijloacelor din dotare, în condițiile legii;

q) să consulte specialiști ori experți, să solicite și, în condițiile legii, să obțină obiecte, înscrisuri sau relații oficiale de la autorități ori instituții publice, precum și să solicite obiecte, înscrisuri sau relații de la persoane juridice de drept privat ori de la persoane fizice;

r) să exercite orice alte drepturi și să îndeplinească orice alte îndatoriri prevăzute de lege”.

 

Art. 31 alin. (3) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române (introdus prin Legea nr. 192/2019)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 31, după alin. (2) se introduce un nou alineat, alin. (3),  cu următorul conținut:

„(3) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii, polițistul este obligat să aibă un comportament civilizat, să dea dovadă de amabilitate și solicitudine, respectiv să adopte o atitudine politicoasă și fermă. Polițistul trebuie să dovedească stăpânire de sine, capacitate de comunicare și abilități de gestionare a situațiilor conflictuale”.

 

Art. 32^1-32^13 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române (introdus prin Legea nr. 192/2019)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, după art. 32^1 se introduc treisprezece noi articole, art. 32^1-32^13,  cu următorul conținut:

„Art. 32^1

(1) Polițistul este îndreptățit să solicite persoanei care face obiectul legitimării să țină mâinile la vedere și, după caz, să renunțe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat.

(2) Polițistul este îndreptățit să solicite persoanei care face obiectul controlului corporal să adopte o poziție inofensivă, ce permite realizarea efectivă și în siguranță a acestui control. Prin poziție inofensivă se înțelege:

a) ținerea mâinilor deasupra capului sau paralel cu solul;

b) depărtarea picioarelor;

c) adoptarea poziției șezut;

d) adoptarea poziției culcat;

e) altă poziție a corpului, care previne săvârșirea unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului și respectă demnitatea umană.

(3) Solicitarea de a adopta o poziție inofensivă trebuie să fie adecvată pericolului pe care îl poate reprezenta persoana și să nu depășească nevoile reale pentru atingerea scopului intervenției. Se interzice solicitarea adoptării poziției șezut sau culcat în cazul femeilor cu semne vizibile de sarcină, persoanelor cu semne vizibile ale unei dizabilități și copiilor.

(4) În înțelesul prezentei legi, prin atac armat se înțelege atacul săvârșit de o persoană cu o armă de foc sau cu obiecte, dispozitive, substanțe sau animale ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.

(5) Se prezumă intenția săvârșirii unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului fapta persoanei de a se apropia de acesta după ce, în prealabil, a fost avertizată prin cuvintele: Poliția, stai! – Nu te apropia!ori de a nu se conforma solicitărilor prevăzute la alin. (1), referitoare la renunțarea temporară la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat, sau alin. (2).

Art. 32^2

(1) Polițistul este îndreptățit să legitimeze și să stabilească identitatea persoanei numai în situația în care:

a) aceasta încalcă dispozițiile legale, ori există motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală;

b) există motive verosimile pentru a bănui că aceasta a fost prezentă la locul săvârșirii unei fapte ilegale ori are cunoștință despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;

c) aceasta solicită sprijinul sau intervenția organelor de poliție ori când din cauza vârstei, stării de sănătate, dizabilității, consumului de alcool sau altor substanțe psihoactive ori a altor asemenea circumstanțe necesită sprijinul organelor abilitate;

d) descrierea acesteia corespunde unei persoane căutate potrivit legii, deține asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul, ambarcațiune ori aeronavă care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate potrivit legii;

e) aceasta desfășoară o activitate supusă, potrivit legii, unor autorizări, avize sau înregistrări ori este implicată într-o procedură legală în fața unei autorități sau instituții publice;

f) aceasta încearcă să pătrundă sau se află într-un spațiu în care accesul este controlat;

g) cu ocazia unor controale sau razii, efectuate în condițiile art. 31 alin. (1) lit. g);

h) există obligația legală de a se stabili identitatea acesteia.

(2) Polițistul este obligat să aducă la cunoștință persoanei, verbal, motivul legitimării.

(3) Stabilirea identității unei persoane se face pe baza actelor de identitate. Atunci când persoana nu poate prezenta un act de identitate, stabilirea identității se realizează pe baza unui act prevăzut cu fotografie sau a declarațiilor acesteia, precum și a verificărilor polițistului, realizate pe loc, în bazele electronice de date la care are acces potrivit legii.

(4) La solicitarea polițistului, persoana are obligația de a înmâna acestuia actele prevăzute la alin. (3) și de a comunica informațiile necesare stabilirii sau, după caz, verificării identității sale.

(5) Atunci când măsurile prevăzute la alin. (3) nu au permis stabilirea identității, pentru realizarea acestui scop, polițistul este îndreptățit să procedeze la:

a) identificarea unei alte persoane care poate oferi informații cu privire la identitate, dacă este posibil;

b) fotografierea, luarea și procesarea amprentelor, semnalmentelor și semnelor particulare ale persoanei;

c) să facă publică, prin orice mijloace, o fotografie, înregistrare, schiță sau descriere a persoanei, dacă există o convingere rezonabilă că această măsură va ajuta la stabilirea identității persoanei.

(6) Măsurile prevăzute la alin. (5) se realizează chiar și în lipsa consimțământului persoanei. Publicitatea se realizează exclusiv în scopul identificării persoanei, cu respectarea prezumției de nevinovăție.

(7) Datele cu caracter personal preluate potrivit alin. (5) se șterg din bazele de date ale poliției imediat după identificarea persoanei, prin proceduri ireversibile, cu excepția situației în care sunt utilizate în cadrul unei proceduri judiciare în curs, caz în care acestea urmează regimul probelor aplicabil procedurii judiciare.

Art. 32^3

(1) Polițistul este îndreptățit să efectueze controlul corporal al persoanei legitimate și, după caz, al bagajelor sau vehiculului utilizat de aceasta, numai în scopul:

a) ridicării bunurilor supuse confiscării, interzise la deținere, căutate potrivit legii sau care pot fi utilizate ca probe într-o procedură judiciară, atunci când există motive verosimile pentru a bănui că persoana are asupra sa ori sub controlul său astfel de bunuri;

b) identificării și ridicării unor arme, obiecte sau substanțe, ce pot fi folosite împotriva polițistului, a altor persoane sau pentru autovătămare, atunci când persoana face obiectul măsurii conducerii la sediul poliției ori al unui mandat de aducere, ordonanțe de reținere, mandat de arestare sau de executare a pedepselor;

c) identificării unor documente sau înscrisuri care pot servi la stabilirea identității unei persoane aflate în stare de inconștiență;

d) identificării și ridicării unor arme, obiecte sau substanțe periculoase, atunci când persoana încearcă să pătrundă sau se află în locuri în care este interzis accesul cu acestea.

(2) Controlul vehiculului se poate efectua și în scopul identificării unei persoane date în urmărire sau căutată potrivit legii, atunci când există motive verosimile pentru a bănui că aceasta este prezentă în vehicul. În înțelesul prezentei legi, prin controlul vehiculului se înțelege controlul oricărui mijloc de transport pe cale rutieră, feroviară, aeriană sau pe apă.

(3) Controlul corporal se efectuează, cu respectarea demnității umane, de către o persoană de același sex cu persoana controlată și presupune examinarea externă a corpului și îmbrăcămintei unei persoane, vizual, precum și prin palpare și apăsare, îmbrăcămintea groasă putând fi examinată separat. Atunci când prin examinare sunt identificate obiecte, la solicitarea polițistului, persoana este obligată să le prezinte.

(4) Controlul bagajului presupune examinarea externă a acestuia, vizual, precum și prin palpare și apăsare. La solicitarea polițistului, persoana are obligația de a le deschide și de a prezenta conținutul bagajului.

(5) Vehiculul se examinează prin vizualizarea compartimentelor care, prin construcție, sunt destinate transportului pasagerilor și mărfurilor. La solicitarea polițistului, persoana are obligația de a deschide și prezenta conținutul compartimentelor.

(6) În situația în care persoana nu dă curs solicitărilor prevăzute la alin. (3) – (5), polițistul poate proceda personal la efectuarea activităților solicitate, inclusiv prin folosirea forței.

(7) Obiectele se examinează la exterior fără a fi desfăcute sau demontate. Corespondența nu se deschide sau citește și nu se accesează telefonul, un sistem informatic ori alt mijloc de comunicare sau de stocare a datelor.

(8) Nu constituie control corporal acțiunea polițistului de a deposeda persoana de o armă de foc sau armă albă a cărei deținere este vizibilă sau cunoscută.

(9) La efectuarea controlului pot fi folosite animale de serviciu și/sau mijloace adecvate pentru detectarea obiectelor sau substanțelor.

(10) Rezultatul controlului se consemnează într-un proces-verbal, care se semnează de polițist și de persoana în cauză sau de reprezentantul legal. O copie a procesului-verbal se predă persoanei în cauză sau reprezentantului legal, refuzul semnării sau primirii consemnându-se în cuprinsul documentului.

(11) Prevederile prezentului articol nu aduc atingere dreptului polițistului de a efectua, după caz, percheziția corporală sau percheziția vehiculului, în cazurile și condițiile prevăzute de normele de procedură penală sau de cele privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate.

Art. 32^4

(1) Polițistul este îndreptățit să conducă o persoană la sediul poliției, atunci când:

a) în condițiile art. 32^2 alin. (3), nu s-a putut stabili identitatea acesteia ori există motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice;

b) din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanțelor ori a bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală;

c) prin acțiunile sale periclitează viața, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, sau ordinea publică;

d) luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.

(2) Polițistul are obligația de a raporta șefului său ierarhic despre conducerea persoanei la sediul poliției, în cel mai scurt timp posibil de la momentul sosirii la sediu.

(3) Persoana este condusă la cea mai apropiată unitate de poliție la care se poate realiza identificarea sa, verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale.

(4) Verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale față de persoana condusă la sediul poliției se realizează de îndată.

 (5) Polițistul are obligația de a permite persoanei să părăsească, de îndată, sediul poliției după finalizarea activităților conform alin. (4) sau a măsurile legale care se impun.

(6) Se interzice introducerea persoanei aflate în sediul poliției într-un centru de reținere și arestare preventivă.

(7) Dacă în cadrul verificărilor se constată existența unor indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, se procedează conform normelor de procedură penală. Dispozițiile alin. (5) și (6) nu se aplică în cazul în care s-a dispus reținerea ori arestarea preventivă.

Art. 32^5

Dacă persoana legitimată sau condusă la sediul poliției sau al altor instituții prezintă simptome vizibile care relevă necesitatea acordării asistenței medicale de urgență, în cel mai scurt timp, polițistul solicită serviciilor specializate acordarea acestei asistențe.

Art. 32^6

(1) Persoana condusă la sediul poliției are următoarele drepturi:

a) de a fi informată cu privire la motivele conducerii la sediul poliției;

b) de a fi informată cu privire la drepturile ce îi revin;

c) de a formula contestație împotriva dispunerii măsurii, potrivit art. 32^7;

d) de a fi asistată de un avocat, potrivit legii, de a comunica direct cu acesta, în condiții care să asigure confidențialitatea, precum și de a nu da nicio declarație fără prezența acestuia, cu excepția comunicării datelor de identificare ori a unor informații necesare înlăturării unei stări de pericol iminent la adresa vieții, sănătății sau integrității corporale a sa ori a altei persoane;

e) de a solicita informarea unui membru de familie sau a altei persoane desemnate de aceasta cu privire la măsura luată;

f) de a solicita informarea reprezentanților diplomatici ai statului de proveniență, în cazul cetățenilor străini;

g) de a fi consultată de un medic sau, pe propria cheltuială, de medicul indicat de aceasta;

h) de a comunica prin interpret sau prin intermediul unei persoane cu aptitudini de comunicare, în situația în care nu vorbește, nu înțelege limba română, nu se poate exprima sau prezintă handicap auditiv ori surdocecitate.

(2) Polițistul este obligat să informeze persoana, potrivit alin. (1) lit. a), înainte de a lua măsura conducerii la sediul poliției, iar potrivit alin. (1) lit. b), în cel mai scurt timp posibil de la momentul sosirii la sediu. La solicitare, polițistul are obligația de a contacta persoanele prevăzute la alin. (1) lit. d) – g). Dreptul prevăzut la alin. (1) lit. h) se asigură la cerere sau din oficiu.

(3) În cazul minorului sau al persoanei lipsite de capacitate de exercițiu, polițistul are obligația:

a) de a informa cu privire la măsura luată părinții, tutorele ori alt reprezentant legal sau, dacă niciunul dintre aceștia nu poate fi contactat sau nu se prezintă, autoritatea competentă potrivit legii;

b) de a nu lua declarații de la aceasta sau de a nu îi solicita semnarea unor înscrisuri, în lipsa unui reprezentant legal sau a celui al autorității competente, cu excepția comunicării datelor de identificare.

(4) Dispozițiile alin. (1) – (3) nu aduc atingere normelor de procedură penală sau celor privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, care se aplică în mod corespunzător.

 Art. 32^7

(1) Persoana condusă la sediul poliției, în situațiile prevăzute la art. 32^4 alin. (1), poate contesta măsura dispusă de polițist, înainte de încetarea acesteia, la șeful ierarhic al polițistului.

(2) Contestația se depune, în scris, la polițist sau la șeful ierarhic al acestuia. Polițistul care primește contestația este obligat să o transmită de îndată șefului său ierarhic. La depunerea contestației, persoana condusă la sediul poliției primește o dovadă de primire.

(3) Șeful ierarhic al polițistului se pronunță cu celeritate, în scris. Înscrisul se înregistrează în evidențele unității de poliție, iar o copie a acestuia se predă persoanei în cauză sau reprezentantului legal. Refuzul primirii copiei se consemnează pe înscris.

(4) În cazul în care constată că nu este necesară menținerea măsurii, șeful ierarhic al polițistului are obligația de a permite persoanei să părăsească sediul poliției.

 Art. 32^8

(1) Polițistul întocmește un proces-verbal în care consemnează motivele conducerii persoanei la sediul poliției, măsurile realizate cu această ocazie, modalitatea de exercitare a drepturilor prevăzute la art. 32^6, ca urmare a aducerii la cunoștință, rezultatul controlului corporal, al bagajelor și al vehiculului, dacă a utilizat mijloace de constrângere, prezența unor urme vizibile de violență la momentul legitimării și al finalizării verificărilor, ora inițierii deplasării la sediul poliției și finalizării verificării situației persoanei și luării măsurilor legale.

(2) Procesul-verbal prevăzut la alin. (1) se înregistrează în evidențele unității de poliție și se semnează de polițist și de persoana în cauză sau de reprezentatul legal. O copie a procesului-verbal se predă persoanei în cauză sau reprezentantului legal, refuzul semnării sau primirii consemnându-se în cuprinsul documentului.

Art. 32^9

(1) În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, polițistul este îndreptățit să utilizeze mijloace de constrângere, constând în: forța fizică, inclusiv aplicarea unor procedee de autoapărare sau imobilizare; cătușe sau alte mijloace care permit imobilizarea membrelor superioare și/sau inferioare, denumite în continuare mijloace de imobilizare; mijloace neletale; arme albe și de foc; mijloace adecvate sau, după caz, vehicule, pentru oprirea forțată, blocarea sau deschiderea unor vehicule ori spații închise în care se găsesc persoane și bunuri ori pentru înlăturarea unor obstacole.

(2) Folosirea mijloacelor de constrângere nu trebuie să depășească, prin intensitate și durată, nevoile reale pentru atingerea scopului intervenției.

(3) Folosirea mijloacelor de constrângere încetează de îndată ce scopul intervenției a fost realizat.

(4) Folosirea mijloacelor de constrângere se face în mod gradual, după avertizarea verbală prealabilă asupra utilizării acestora și după acordarea timpului necesar persoanei pentru a se conforma solicitărilor legale ale polițistului. În situația unei acțiuni violente iminente îndreptate împotriva polițistului sau a altei persoane, mijloacele de constrângere pot fi folosite fără avertizarea verbală prealabilă.

(5) Folosirea mijloacelor de constrângere în condițiile și în situațiile prevăzute de lege înlătură caracterul penal al faptei și răspunderea civilă a polițistului pentru pagubele produse.

(6) Pentru pagubele produse prin faptele polițistului prevăzute la alin. (5) se angajează răspunderea statului, în condițiile legii.

Art. 32^10

(1) Polițistul este îndreptățit să folosească forța fizică în scopul înfrângerii rezistenței fizice a persoanei care, fără a folosi violența, se opune ori nu se supune solicitărilor legale ale polițistului, potrivit art. 31 alin. (1) lit. m) – o) sau referitoare la:

a) conducerea la sediul poliției sau al altor organe judiciare;

b) efectuarea percheziției potrivit normelor de procedură penală, a controlului corporal și al bagajelor persoanei legitimate, precum și a vehiculului utilizat de aceasta;

c) aplicarea cătușelor sau a altor mijloace de imobilizare.

(2) Folosirea forței fizice nu trebuie să aibă ca scop provocarea unor suferințe fizice, altele decât cele inerente înfrângerii rezistenței fizice a persoanei.

(3) Polițistul este îndreptățit să utilizeze mijloace adecvate pentru a opri și a pătrunde în vehicule sau pentru a pătrunde în orice spații închise în care se află persoana care se regăsește în situațiile prevăzute la alin. (1), în scopul extragerii acesteia.

 Art. 32^11

(1) Polițistul este îndreptățit să utilizeze cătușe sau alte mijloace de imobilizare în scopul împiedicării sau neutralizării acțiunilor violente ale oricărei persoane.

(2) În scopul prevenirii autovătămării persoanei ori apariției unei stări de pericol la adresa vieții, sănătății sau integrității corporale a polițistului sau a altei persoane, polițistul este îndreptățit să utilizeze mijloacele prevăzute la alin. (1), dacă:

a) persoana condusă la sediul poliției este cunoscută cu un comportament violent la adresa sa, a persoanelor sau a bunurilor;

b) persoana condusă la sediul poliției a comis sau este suspectă de săvârșirea unei infracțiuni cu violență ori a unor acte de terorism;

c) persoana a evadat din starea legală de reținere sau deținere ori s-a sustras de la executarea unei măsuri preventive sau a unei pedepse privative de libertate;

d) dotările mijlocului de transport utilizat sau itinerarul de deplasare nu permit adoptarea altor măsuri care să prevină săvârșirea unor acțiuni violente sau fuga;

e) persoana face obiectul unei măsuri privative de libertate dispuse în vederea înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică.

(3) Dispozițiile legale referitoare la utilizarea cătușelor sau a altor mijloace de imobilizare, prevăzute de reglementările privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, se aplică în mod corespunzător.

Art. 32^12

Polițistul este îndreptățit să utilizeze bastoane, tonfe, dispozitive cu substanțe iritant-lacrimogene și/sau paralizante, câini de serviciu, scuturi de protecție, căști cu vizor, dispozitive cu electroșocuri, arme neletale cu bile de cauciuc sau alte arme neletale, precum și alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viața sau nu produc o vătămare corporală gravă, în scopul împiedicării sau neutralizării acțiunilor violente ale persoanei, atunci când:

a) utilizarea forței fizice nu a fost sau nu este aptă să producă acest rezultat; sau

b) aceasta intenționează să săvârșească sau săvârșește acțiuni violente cu obiecte, dispozitive, substanțe sau animale ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.

Art. 32^13

Polițistul este obligat ca, în cel mai scurt timp, să solicite serviciilor specializate acordarea asistenței medicale de urgență persoanelor împotriva cărora au fost utilizate dispozitive cu electroșocuri, persoanelor afectate de utilizarea substanțelor iritant-lacrimogene, precum și persoanelor rănite prin utilizarea mijloacelor de constrângere. De îndată ce va fi posibil, situația se raportează verbal și, ulterior, se întocmește un proces-verbal”.

Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române – modificări (Legea nr. 192/2019) was last modified: noiembrie 12th, 2019 by Redacția ProLege

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.