Legea aplicabilă condițiilor de fond ale promisiunii de căsătorie (logodnei)

Abstract

The law applicable to the substance of the promise of marriage (betrothal)

Civil Code, art. 2585 does not define the notion of promise of marriage, but art. 2585 par. (1) Civil Code, Refers to „substantive conditions required for concluding promise of marriage” and para. (2) refers to „the effects of promise of marriage and the consequences of breaching them”.

Regarding the Romanian private international law, the primary classification is Performed by Romanian law, the law of the forum for any public Romanian Authority. Thus, According to art.2558 of the new Civil Code „When the determination of the applicable law depends on the classification That has to be given to year to the institution of law or legal relationship, we shouldn’t consider the legal classification by the Romanian decides law (paragraph 1) So, to clarify the meaning of conflicting rules of art. 2585 Civil Code. Primary qualification is necessary to perform the notion of promise of marriage in Romanian law. In this context we study the concept of engagement in private international law Roman.

Regarding the substantive conditions required for concluding promise marriage art. 2585 paragraph (1) of the Civil Code. States  that „are determined by the national law of each of the intending spouses promise closing date”.

If we apply the substantive conditions of Engagement promise Romanian law will have to make sense to clarify primary conflict rules laid down in art. 2585 paragraph (1) C. civ. that the notion of „substantive conditions,” the Romanian Civil Code stability provisions of art. art. 266 par. (2).

This article aims to study the conflict rules laid down in art. 2585 paragraph (1) C. civ. namely, the notion of „background conditions” in light of the provisions of stabilt Romanian Civil Code art. art. 266 par. (2) . 

Keywords: primary qualification; engagement concept; substantive conditions required for concluding promise of marriage, the law applicable substantive conditions required for concluding promise of marriage.

  1. 1. Calificarea primară a noțiunii de promisiune de căsătorie (logodnă)

1.1. Precizări prealabile

În dreptul internațional privat o problemă foarte discutată este cea referitoare la legea după care se efectuează calificarea. În principiu, calificarea se efectuează după lex fori, dar există și opinii care susțin calificarea în funcție de lex causae[1].

Calificarea după legea foruluilex fori – este susținută de majoritatea autorilor care își întemeiază opinia pe următoarele argumente[2]:

– normele conflictuale sunt cuprinse în sistemul de drept al forului, adică sunt norme naționale. Instanța aplică în principiu propriul său sistem de norme conflictuale. Deci, instanța va califica după lex fori, conform principiului „aceluia îi aparține interpretarea care a edictat norma” (ejus est interpretari, cujus condere);

– calificarea este o problemă prealabilă soluționării conflictului, iar operațiunea se poate efectua numai după legea forului.

Totuși, există unele împrejurări în care calificarea nu se poate face după legea forului. Excepțiile[3] care sunt admise se referă la:

  • autonomia de voință, potrivit căreia părțile au libertatea să aleagă prin acordul lor legea aplicabilă contractului, precum și calificările indicate în cauză;
  • calificarea secundară se face după legea desemnată a se aplica raportului juridic;
  • bunurile imobile – reglementate de legea locului unde se află situate imobilele, adică de lex rei sitae și calificarea va fi dată de această lege;
  • retrimitere – operațiunea prin care normele forului trimit la dreptul străin, ale cărui norme conflictuale trimit înapoi la legea instanței sau mai departe la legea unui alt stat. Ca atare, admiterea de către lex fori a retrimiterii implică luarea în considerare și a calificării date de legea străină;
  • instituții juridice necunoscute de legea forului (spre exemplu: dreptul german permite copilului din afara căsătoriei de a solicita unele sume de bani de la pretinsul tată);
  • cetățenie – apartenența persoanei fizice la un anumit stat – regulă ce va fi luată în considerare numai atunci când persoana are o singură cetățenie;
  • calificarea autonomă – cerințele specifice raporturilor cu element de extraneitate și, în special, promovarea relațiilor economice internaționale pot impune anumite calificări distincte de legile care se află în conflict, ca de exemplu pentru evitarea dificultăților și armonizarea soluțiilor, uneori noțiunile incluse într-o convenție internațională sunt calificate chiar în textul înțelegerii.

Calificarea după legea cauzeilex causae – este susținută de o serie de specialiști[4]. Legea cauzei este legea străină competentă să se aplice unui raport juridic sau unuia din elementele sale. Argumentele pe care se bazează specialiștii sunt:

– legea străină normal competentă nu se poate aplica fără a ține seama de propria calificare;

– protecția drepturilor născute sub imperiul legii străine se asigură prin corecta ei aplicare.

Cu privire la legea după care se face calificarea secundară, fiind o problemă de drept intern, majoritatea doctrinei de drept internațional privat indică lex causae, adică legea care are cele mai strânse legături cu situația de fapt. Astfel, autoritatea sesizată cu un raport de drept internațional privat referitor la efectele patrimoniale ale căsătoriei descoperă cu ajutorul normei conflictuale proprii că este aplicabilă o lege străină. Noțiunile de: căsătorie și efecte patrimoniale ale căsătoriei vor căpăta noi înțelesuri, în acord cu prevederile sistemului de drept străin.

În ceea ce privește dreptul internațional privat român, calificarea primară se face după legea română, lege a forului pentru orice autoritate publică română. Astfel, potrivit art. 2558 noul C. civ., „(1) Când determinarea legii aplicabile depinde de calificarea ce urmează să fie dată unei instituții de drept sau unui raport juridic, se ia în considerare calificarea juridică stabilită de legea română. (2) În caz de retrimitere, calificarea se face după legea străină care a retrimis la legea română. (3) Natura mobiliară sau imobiliară a bunurilor se determină potrivit legii locului unde acestea se află sau, după caz, sunt situate. (4) Dacă legea română nu cunoaște o instituție juridică străină sau o cunoaște sub o altă denumire ori cu un alt conținut, se poate lua în considerare calificarea juridică făcută de legea străină. (5) Cu toate acestea, când părțile au determinat ele însele înțelesul noțiunilor dintr-un act juridic, calificarea acestor noțiuni se face după voința părților”.

Trebuie făcute două observații: prima că termenul de „instituție de drept” trebuie interpretat lato sensu, incluzând și noțiunile juridice, iar a doua că excepțiile de la alin. (2), (3), (4) și (5) sunt de strictă interpretare. Deci, conform art. art. 2558 alin. (1) NCC, calificarea primară se face întotdeauna după legea română, adică în conformitate cu noțiunile utilizate, de sistemul de drept românesc. De asemenea, calificarea unei probleme ca fiind de drept procedural sau de drept material se face după legea română.

Pentru a putea efectua calificarea primară a noțiunii de promisiune de căsătorie (logodnă), în dreptul internațional privat român conform art. 2558 NCC este necesar să pornim de la sensul pe care această noțiune îl are dreptul intern românesc, mai precis în dreptul familiei.

1.2. Noțiunea de logodnă în dreptul românesc

  1. 1. Noțiunea de logodnă în vechiul drept românesc

În primele pravile scrise în limba română, căsătoria era precedată de logodnă (numită și făgăduială sau învoială). Acest act juridic pregătitor al căsătoriei era posterior sau concomitent cu momentul negocierii și acceptării de către viitorul ginere a zestrei fetei. În Codul Calimah[5], normele juridice privind logodna erau incluse în parag. 64-70 din Capitolul al II-lea „Pentru dritul căsătoriei” al Părții I, intitulată „Pentru dritul persoanelor”. Potrivit dispozițiilor parag. 64, „logodna este făgăduința pentru următoarea însoțire și se face desăvârșit sau nedesăvârșit”. Logodna desăvârșită făcută cu ceremonie religioasă avea aceeași forță juridică precum cununia și nu se putea dezlega decât pentru pricinile prevăzute în parag. 120 și 142. Logodna nedesăvârșită se făcea doar prin promisiuni și dare de arvună și nu dădea naștere unei obligații legale de căsătorie, ci doar unei obligații de despăgubire a celuilalt logodnic în cazul ruperii logodnei fără un motiv temeinic. Dispozițiile parag. 70 arată că logodna nedesăvârșită se putea încheia doar dacă logodnicii aveau minim 7 ani, iar logodna desăvârșită se putea încheia dacă femeia avea minim 12 ani, iar bărbatul minim 14 ani.

Legiuirea Caragea[6], în Partea a III-a, Capitolul XV, reglementa logodna[7] ca „mai întâi cuvântare de tocmeală a nunții”, cazurile în care logodna se putea desface, precum și returnarea darurilor de logodnă însoțite sau nu de alte despăgubiri. Logodna se încheia prin promisiunea de căsătorie în fața martorilor. Pentru încheierea logodnei, era necesar atât consimțământul părinților, cât și cel al logodnicilor. În situația în care părinții unuia dintre logodnici nu se înțeleg asupra logodnei, opinia bărbatului avea prioritate.

Totuși, nunta nu se făcea niciodată singură, între cele două familii interpunându-se un al treilea personaj, numit fie mijlocitor, fie pețitor. Acest interpus era rudă, prieten, vecin cu una dintre cele două familii și intervenea pe lângă părinți, propunea realizarea alianței, participa la negocierea zestrei, îi prezenta pe cei doi tineri unul altuia. De asemenea, un pețitor avea și rol de chezaș atât în realizarea alianței, cât și în ceea ce privește cinstea celor doi. El își asuma responsabilitatea acestei relații, ginerii și socrii neezitând să îl tragă la răspundere atunci când interveneau neînțelegeri. Astfel, spre exemplu, Hagi Avram își pune propria reputație în joc atunci când o recomandă pe Ancuța tovarășului său de afaceri, Gheorghe Bimbașa. De aceea, atunci când Gheorghe apare în pragul casei și îi cere socoteală despre necurățenia fetei, Avram rămâne efectiv cu gura căscată. Ca mijlocitor, Avram era în egală măsură responsabil de dezonoarea fetei, intervenția sa în aplanarea conflictului devine foarte activă, încercând, când de o parte, când de alta, să obțină compromisuri[8].

Inelul rămâne, de-a lungul timpului, simbolul ritualic prin excelență al logodnei depline și este deseori scris în foia de zestre, iar valoarea lui crește sau descrește în funcție de starea socială a tinerilor. El purta denumirile de: „inel cu diamant pentru schimb”, „inel dă aur pentru schimbul de logodnă”, „inele de aur cu diamant în clasa nobiliară, de argint, de matostat sau de metal ordinar”. Gestul de schimb de inele este bilateral, cei doi tineri schimbând inele în ziua în care au căzut la învoială să se cunune. Trimiterea unui inel este întotdeauna văzută și percepută de cei din jur ca pecetluirea unui angajament de căsătorie. Atunci când Constandin trimite iubitei sale „inelul său de matostat din deget”, aceasta se crede deja logodită. Chiar dacă în fața soborului tânărul susține că a făcut o glumă, nimeni nu îl crede, pentru că gestul său are o importanță simbolică maritală și este perceput ca un angajament de căsătorie. Tânărul avea să sfârșească prin a se căsători cu fata, întrucât motive reale nu existau pentru a desface o asemenea logodnă[9].

Sărutarea tinerilor ca gest nupțial important în ritualul de logodnă apare în Pravilă, dar în practică este mai puțin întâlnit. De asemenea, sărutarea mâinilor este întâlnită ca gest o singură dată și asociată cu schimbul de inele. Sărutul singur apare atunci când logodna se face în pripă și familiile nu au avut timp să își procure inelele necesare schimbului.

După schimbul de inele urma oferirea de daruri logodnicei de către logodnic. În privința darurilor nu se menționează felul lor. Spre exemplu: Ilie Tabac dăruiește logodnicei sale Ghena, „atunci când au schimbat inelele”, următoarele: „niște galbeni, o oglindă și 2 basmale și un inel”; Asanache dăruiește Ilincăi, fiica lui Mitu căpitanul de seimeni din mahalaua Serdarului, la logodnă și în zilele următoare, „o farfurie de argint cu lingurița ei de dramuri 28 i un inel de aur i doao testemeluri i doao perechi de conduri roșii”. Așadar, cu excepția inelului, fiecare dăruiește ce are și ce poate[10]. Ulterior, până la nuntă, se ofereau și alte daruri, denumite daruri dinaintea nunții. Deosebirea dintre darurile de logodnă și darurile dinaintea nunții rezultă și din următoarea speță: fata vinovată de ruperea logodnei trebuie să restituie inelul primit, „darurile din ziua logodnei”, cât și „darurile ce i s-au trimis a doua zi”.

Următoarea etapă o constituie ceremonia religioasă, prin oficierea unei slujbe de către preotul parohial. Ea se oficiază fie în biserica din sat sau mahala, fie la casa logodnicilor, unde are loc și ospățul. Biserica, prin oficierea slujbei religioase, consideră că nunta este săvârșită jumătate, urmând ca cealaltă jumătate să se săvârșească cu ceremonia propriu-zisă.

Ospățul de logodnă reprezintă ultima etapă din ritualul de logodnă. El este organizat de părinții fetei și prieteni, vecini, rude sunt invitați să participe.

Logodna devine însă legătură de nedesfăcut numai după citirea „sfintelor molivte”, adică după ceremonia religioasă. Deci logodna nu putea fi desfăcută decât de Biserică. Logodna se poate desface pentru anumite motive prevăzute de Pravilă, cum ar fi: fata însărcinată cu altul, vârsta mai mică decât cea admisă, îndrăcirea unuia dintre logodnici, dorința unui logodnic de a se călugări etc. În practică, multe dintre logodne se desfăceau din pricina opoziției unuia dintre logodnici sau a părinților. La desfacere logodnei, vinovatul trebuie să restituie tot ce a primit de la celălalt logodnic și adesea trebuie să plătească și daune[11].

Codul civil de la 1864 nu a mai reglementat această instituție, întrucât legiuirile românești din secolul al XVII-lea până în secolul al XIX-lea i-au atașat acesteia o coloratură religioasă. Codul civil, dorind să extragă instituția căsătoriei și a familiei din jurisdicția Bisericii, nu a mai preluat reglementările vechi referitoare la această instituție premergătoare căsătoriei.

În Codul familiei, intrat în vigoare în anul 1954 (de inspirație sovietică), instituția logodnei nu este reglementată.

Codul civil, intrat în vigoare în 2011, în art. 266 alin. (1) prevede că „logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria”.

Literatura de specialitate[12] definește logodna ca fiind promisiunea reciprocă a două persoane de sex diferit de a încheia căsătoria în viitor.

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] N.C. Aniței, Lecții de drept internaționaal privat, Ed. Lumen, Iași, 2014, pp. 143-152.; N.C. Aniței, The scope of the notion of promise of mariage (engagement) in romanian private international law Jurnalul de Studii Juridice, Anul XI, nr. 1- 2/2016, ISSN 1841-6195, Editura Lumen, 2016, Iași, pp. 13-21.

[2] N. Diaconu. Drept internațional privat. Curs universitar, ed. a VI-a, Ed. Universitara, București, 2013, pp. 91-103; S. Deleanu. Drept internațional privat. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2013, pp. 98-113; I.P. Filipescu. A.I. Filipescu. Drept internațional privat, ed. revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2005, pp. 82-96; D. Lupașcu, D. Ungureanu. Drept internațional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2012, pp. 52-67; B.M.C. Predescu. Drept internațional privat. Partea generală, Ed. Wolters Kluwer, București, 2010, pp. 200-245; O. Ungureanu, C. Jugastru, A. Circa, Manual de drept internațional privat, Ed. Hamangiu, București, 2008, pp. 86-90; D.A. Sitaru, Drept internațional privat. Partea generală. Partea specială. Normele conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului privat, Ed. C.H. Beck, București, 2013, pp. 57-70.

[3] I. Macovei, Drept internațional privat, Ed. C.H. Beck, București, 2011, pp. 71-74.

[4] Y. Loussouarn, P. Bourel, Précis de droit international privé, Editions Dalloz, Paris, 1996, pp. 201-203.

[5] Adoptat în Moldova (1817).

[6] Adoptată în Țara Românească (1818).

[7] Ceremonia religioasă săvârșită cu această ocazie îi conferea logodnei calitatea de cununie pe jumătate săvârșită.

[8] Pentru amănunte, C. Ghițulescu, În șalvari și cu ișlic. Biserică, sexualitate, căsătorie și divorț în Țara Românească în secolul al XVIII-lea, Ed. Humanitas, București, 2004, pp. 171-172.

[9] Pentru amănunte, C. Ghițulescu, op. cit., p. 176.

[10] Idem, p. 179.

[11] C. Ghițulescu, op. cit., pp. 175-181.

[12] D. Lupașcu, Dreptul familiei, ed. a 2-a emendată și actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2007, pp. 44-45; E. Florian, Dreptul familiei, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2003, pp. 16-17.

Legea aplicabilă condițiilor de fond ale promisiunii de căsătorie (logodnei) was last modified: decembrie 16th, 2016 by Nadia-Cerasela Aniței

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii