Introducerea instituției de învățământ ca parte responsabilă civilmente în latura civilă a procesului penal. Analiză cauză
Ioana Păcurariu - iulie 7, 2016În procesul civil, pe plan delictual, răspunderea părinţilor nu este condiţionată de existenţa vinovăţiei copilului minor sau a interzisului, nu are importanţă dacă persoana respectivă era lipsită de discernământ în momentul comiterii faptei[15].
În schimb, în procesul penal, dacă minorul are sub vârsta de 14 ani sau între 14 şi 16 ani, dar se constată că era lipsit de discernământ în momentul comiterii faptei, se va dispune clasarea de către procuror sau instanţa va pronunţa achitarea întrucât există o cauză de neimputabilitate, respectiv minoritatea făptuitorului (art. 27 C. pen.), iar persoana vătămată va fi nevoită să se adreseze instanţei civile cu o acţiune în pretenţii.
- 3. Răspunderea institutorilor în solidar cu părinţii ca părţi responsabile civilmente
Potrivit practicii judiciare, pentru faptele elevilor vor răspunde membrii corpului didactic
în a căror supraveghere se aflau elevii ce au comis fapte cauzatoare de prejudicii[16].
În privinţa răspunderii civile delictuale a institutorului, există o triplă prezumţie:
- 1. îndatorirea de supraveghere nu a fost îndeplinită în mod corespunzător;
- 2. există o legătura de cauzalitate între neîndeplinirea acestei îndatoriri şi săvârşirea de către elev a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii;
- 3. există vina cadrului didactic, constând în îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririi de supraveghere ce îi revenea.
Cele trei prezumţii au un caracter relativ şi pot fi răsturnate prin proba contrară.
În cadrul articolului 1.372 NCC este cuprinsă şi răspunderea civilă delictuală a institutorilor, pentru faptele elevilor, reglementată anterior în art. 1000 alin. 4 C. civ. Şi în acest caz trebuie să fie îndeplinite o serie de condiţii:
Condiţiile generale constau în: existenţa prejudiciului, a faptei ilicite a minorului şi a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
Condiţiile speciale care atrag răspunderea civilă delictuală impun necesitatea ca:
1. elevul să fie minor în momentul comiterii faptei ilicite, deoarece profesorii supraveghetori nu răspund pentru pagubele cauzate de elevii majori aflaţi sub supravegherea lor[17];
2. fapta ilicită să fie săvârşită de elev în timpul cât se afla sau trebuia să se afle sub
supravegherea cadrului didactic;
3. elevul să fi cauzat prejudiciul unei terţe persoane;
4. profesorul să nu facă dovada că nu au putut împiedica faptul prejudiciabil.
În opinia unor autori, la care achiesăm, răspunderea părinţilor trebuie să se raporteze la o obligaţie mai largă a acestora, de creştere şi educare, prin urmare, se pot întâlni două soluţii, fie aplicarea concurentă a răspunderii institutorilor şi părinţilor, la săvârşirea faptei ilicite contribuind atât supravegherea defectuoasă sau lipsa supravegherii din partea institutorului, cât şi carenţele în educarea minorului, fie aplicarea răspunderii părinţilor doar cu caracter subsidiar, atunci când institutorul a dovedit că a exercitat o supraveghere corespunzătoare, care nu a putut împiedica fapta prejudiciabilă[18]. În cauza de faţă s-a optat pentru prima soluţie.
În baza principiului disponibilităţii care guvernează şi latura civilă a procesului penal, partea civilă este îndrituită să traseze cadrul procesual, şi prin urmare, aceasta poate să solicite introducerea ca părţi responsabile civilmente, a părinţilor şi a institutorilor, urmând să probeze că fapta s-a săvârşit în condiţiile ce atrag răspunderea civilă delictuală.
În speţa de faţă sunt întrunite toate condiţiile răspunderii civile generale (existenţa prejudiciului, a faptei ilicite a minorului şi a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu) şi speciale deoarece inculpatul minor (14 ani) a comis infracţiunea în timp ce era în pauză şi se afla în incinta şcolii, iar prin faptă s-a comis un prejudiciu unei terţe persoane (elevă în clasa a II-a).
În cauză există o triplă culpă, şi anume: a inculpatului pentru fapta ilicită comisă, a părinţilor pentru carenţele educaţionale, precum şi a cadrului didactic constând în neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiei de supraveghere.
Deoarece profesorul supraveghetor nu a putut fi identificat, s-a solicitat introducerea ca parte responsabilă civilmente a instituţiei de învăţământ, pentru a fi obligată în solidar cu inculpatul şi cu celelalte părţi responsabile civilmente, respectiv părinţii inculpatului la plata pretenţiilor civile, deoarece s-a apreciat că cele două tipuri de răspunderi pot fi angajate simultan, fundamentul fiind cel al coexistenţei culpei instituţiei de învăţământ, deoarece nu i-a asigurat supravegherea elevului minor, cu culpa în educarea inculpatului minor din partea părinţilor. Fiind temeiuri ale răspunderii, se pot angaja simultan.
- 4. Temeiul obligaţiei de supraveghere care le revine institutorilor
Cu privire la temeiul obligaţiei de supraveghere care îi revine cadrului didactic, se naşte întrebarea dacă natura acesteia este legală sau contractuală. Doctrina cu privire la temeiul obligaţiei de supraveghere nu este unitară, astfel:
- 1. În opinia unor autori, conform noii reglementări, obligaţia de supraveghere a minorului poate fi stabilită:(…) – în temeiul unui contract – când poate fi angajată răspunderea delictuală faţă de acele persoane fizice sau juridice angajate contractual să asigure paza şi supravegherea minorilor, cum ar fi bone, unităţi şcolare, tabere (…) etc.[19]”
- 2. Într-o altă opinie, răspunderea este fundamentată pe o obligaţie legală de supraveghere ce incumbă institutorului faţă de elevii săi[20].
- 3. Conform unei alte opinii, profesorilor şi celor asimilaţi lor le revine obligaţia legală sau convenţională de supraveghere a minorilor cu care desfăşoară activităţi specifice[21].
- 4. Potrivit unor autori, nu are nicio relevanţă specială dacă obligaţia de supraveghere este legală, contractuală sau judiciară, gratuită sau cu titlu oneros, provizorie sau de lungă durată[22].
- 5. Într-o altă opinie, obligaţia de supraveghere a cadrelor didactice este determinată de Legea educaţiei naţionale, nu de contractul încheiat cu părinţii[23].
În opinia noastră, obligaţia profesorilor de supraveghere a elevilor minori rezultă din lege, astfel temeiul obligaţiei de supraveghere va fi calificat drept legal. În acest sens, înţelegem să invocăm următoarele dispoziţii legale:
– potrivit articolului 1372 alin. 1 C. civ., cel care în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătoreşti este obligat să supravegheze un minor sau o persoană pusă sub interdicţie judecătorească răspunde de prejudiciul cauzat altuia de către aceste din urmă persoane.
– art. 19 alin. 1 C. pr. pen. dispune că acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.
– art. 86 C. pr. pen. defineşte partea responsabilă civilmente ca fiind persoana fizică sau juridică care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces şi este parte în procesul penal.
– conform art. 7 alin. 1 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/05.01.2011, în unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, (…)” .
– potrivit lit. b), art. 1 din Ordonanţa nr. 103/1998 privind structura normei didactice în învăţământul preuniversitar[24], norma didactică a personalului de predare din învăţământul preuniversitar cuprinde: activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică şi activităţi de educaţie, complementare procesului de învăţământ (săptămânal, 9 ore de pregătire şi 3-4 ore de activităţi ştiinţifico-metodice, 2 ore de comunicare cu familiile elevilor, 4-5 ore de evaluare a elevilor, inclusiv prin participarea la consiliile profesorale ale şcolii şi ale claselor, 1 oră de dirigenţie, 1-2 ore de serviciu pe şcoală).
– Codul de etică pentru învăţământul preuniversitar dispune în art. 7, că în vederea asigurării unui învăţământ de calitate, în relaţiile cu elevii, persoanele responsabile cu instruirea şi educaţia, în mod particular cadrele didactice, au obligaţia de a cunoaşte, respecta şi aplica un set de norme de conduită. Acestea garantează în alineatul (1) literele a şi b, ocrotirea sănătăţii fizice, psihice şi morale a elevilor prin: supravegherea permanentă a acestora pe tot parcursul activităţilor în şcoală cât şi în cadrul celor organizate de unitatea şcolară în afara acesteia, în vederea asigurării depline a securităţii tuturor celor implicaţi în aceste acţiuni; precum şi interzicerea agresiunilor fizice şi tratamentelor umilitoare, sub orice formă, asupra elevilor.
– Ordinul nr. 5.115/2014 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, dispune în art. 31 alin. 6, că personalul din învăţământul preuniversitar are obligaţia de a veghea la siguranţa elevilor, în incinta unităţii de învăţământ, pe parcursul desfăşurării programului şcolar şi a activităţilor extraculiculare/extraşcolare.
– iar art. 41 din Ordinul nr. 5.155/2014, dispune că în unităţile de învăţământ se organizează permanent, pe durata desfăşurării cursurilor, serviciul de şcoală al cadrelor didactice, în zilele în care acestea au mai puţine ore de curs. Numărul şi atribuţiile profesorilor de serviciu se vor stabili în funcţie de dimensiunea perimetrului şcolar, de numărul elevilor şi de activităţile specifice care se organizează în unitatea de învăţământ.
- 5. Temeiul obligaţiei de supraveghere care îi revine instituţiei de învăţământ
În cauza de faţă, profesorul supraveghetor nu a putut fi identificat, şi având în vedere dispoziţiile art. 1372 alin. 1 C. civ. şi art. 7 alin. 1 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, instanţa a procedat corect prin introducerea instituţiei de învăţământ, persoană juridică, ca parte responsabilă civilmente, deoarece unitatea de învăţământ ar fi trebuit să adopte măsurile necesare prin care să împiedice activităţile care încalcă normele de moralitate şi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor.
În opinia noastră, instituţia de învăţământ putea fi introdusă ca parte responsabilă civilmente şi în temeiul dispoziţiilor art. 86 alin. 1 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/05.01.2011, care dispun că unităţile de învăţământ încheie cu părinţii, în momentul înscrierii antepreşcolarilor, respectiv a preşcolarilor sau a elevilor, în Registrul unic matricol, un contract educaţional, în care sunt înscrise drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor. Contractul educaţional-tip este aprobat prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului şi este particularizat, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin decizia consiliului de administraţie.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 19 alin. 1 C. pr. pen. rezultă următoarea concluzie: nu are relevanţă temeiul în baza căruia partea responsabilă civilmente este chemată să răspundă (lege, contract sau hotărâre judecătorească), ci temeiul de fapt al acţiunii civile exercitate în procesul penal, respectiv împrejurarea că tragerea la răspundere civilă vizează un prejudiciu cauzat printr-o infracţiune (fapta ilicită concretă cauzatoare de prejudiciu are natură delictuală, iar nu contractuală)[25].
Apreciem[26], că introducerea unităţii de învăţământ ca parte responsabilă civilmente în latura civilă a procesului penal nu este contrară dispoziţiilor art. 1372 alin. 1 C. civ., care se referă la un subiect nedeterminat care poate fi o persoană fizică sau juridică, obligată să supravegheze în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătoreşti un minor şi care va fi ţinută să răspundă de prejudiciul cauzat altuia de către acesta, iar după cum dispune adagiul latin: „ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus”.
Prin urmare, în cazul unităţii de învăţământ, temeiul obligaţiei de supraveghere rezultă dintr-un contract, însă acest lucru nu înlătură caracterul delictual al răspunderii civile.
Contractul educaţional stipulează că scopul său este asigurarea condiţiilor optime de derulare a procesului de învăţământ prin implicarea şi responsabilizarea părţilor implicate în educaţia beneficiarilor direcţi ai educaţiei. Trebuie subliniat că în contractul educaţional tip, unitatea de învăţământ figurează ca parte contractantă, nu institutorii.
Similar cu această cauză, în practica judiciară pot fi întâlnite alte două hotărâri judecătoreşti: decizia nr. 426/08.03.1986 a Tribunalului Suprem, secţia civilă şi decizia nr. 4/17.01.1977 a Tribunalului Suprem, secţia penală.
- 6. Concluzii
Deşi în cauza de faţă instanţa a dispus încetarea procesului penal şi a luat act de tranzacţia intervenită între părţi, speţa prezintă interes pentru practica judiciară, întrucât consacră principiul potrivit căruia: institutorii răspund pentru prejudiciile cauzate de elevii minori aflaţi sub supravegherea lor.
Totodată, în cazul în care instituţia de învăţământ nu este în măsură să îl identifice pe profesorul responsabil cu supravegherea, aceasta va fi introdusă în cauză ca parte responsabilă civilmente. Soluţia oferită de către instanţă este ideală pentru problema semnalată de către doctrina[27] anterioară Marii Reforme în Justiţie, respectiv: dificultatea întâmpinată de către victimă în identificarea institutorului responsabil cu supravegherea.
Potrivit statisticilor CSM, în România, în fiecare an, 4.000 de minori sunt victime ale unor infracţiuni, iar în ultimii cinci ani au fost trimişi în judecată peste 11.000 de inculpaţi minori şi majori care au comis infracţiuni împotriva a peste 19.000 de minori[28]; unele dintre aceste infracţiuni fiind comise în mediul şcolar. Având în vedere situaţia sensibilă a minorilor din România, se impune îmbunătăţirea măsurilor de protecţie şi de supraveghere a elevilor de către instituţiile de învăţământ şcolar şi liceal, precum şi introducerea în aceste instituţii a educaţiei juridice ca disciplină obligatorie.
Totodată, se impune ca, de lege ferenda, instituţia de învăţământ (şcoala, liceul sau colegiul) să răspundă delictual pentru prejudiciile produse prin faptele ilicite comise de elevii minori, deoarece aceasta figurează ca garant principal al supravegherii şi protecţiei elevilor minori.
Considerăm că nu ar trebui antrenată răspunderea membrilor corpului didactic responsabili cu supravegherea deoarece aceştia sunt copleşiţi de numărul elevilor care trebuie supravegheaţi, iar activităţile pe care sunt nevoiţi să le îndeplinească, depăşesc norma de învăţământ şi capacitatea biologică a dascălilor.
Din moment ce societatea de asigurare[29], instituţiile de ocrotire, spitalele şi taberele pot fi introduse în proces ca părţi responsabile civilmente, nu vedem ce impediment ar exista în introducerea instituţiei de învăţământ ca parte responsabilă civilmente în procesul penal.
[15] G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii de drept civil, în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 258.
[16] TS, d. pen. nr. 183/1977, în RRD nr. 9/1977 , apud C. Diţă, Partea responsabilă civilmente în procesul penal, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 135-136.
[17] TS, C. 7, d. nr. 2334/1987, CD, p. 328, apud G. Antoniu, N. Volonciu (coord.), op. cit., p. 59.
[18]P. Pricope, Răspunderea civilă delictuală, Ed. Hamangiu,Bucureşti, 2013, p. 175.
[19] F.A. Baias, ş.a., op. cit., p. 1435-1436.
[20] P. Pricope, op. cit., p. 172.
[21] C. Jugastru, Prejudiciul. Repere româneşti în context european, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, n. s. p. 137.
[22] L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile. Conform noului Cod civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 470.
[23] O. A. Motica, Răspunderea persoanelor care deţin obligaţia de supraveghere a minorilor şi a persoanelor puse sub interdicţie judecătorească în temeiul unui contract în lumina prevederilor noului Cod civil, în Analele UVT, seria Drept, volumul 1/2011, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, p. 171.
[24] M. Of. nr. 321/28.08.1998
[25] N. Volonciu, A.S. Uzlău (coord.), R. Moroşanu, V. Văduva, D. Atasiei, C. Ghigheci, C. Voicu, G. Tudor, T.V. Gheorghe, C.M. Chiriţă, Noul Cod de procedură penală comentat, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, p. 196.
[26] A se vedea în acest sens, O.A. Motica, op. cit., p. 173.
[27] I.M. Anghel, F. Deak, M.F. Popa, Răspunderea civilă, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1970, p. 160.
[28] https://cristidanilet.wordpress.com/tag/educatie-juridica/.
[29] ICCJ (Complet RIL), dec. nr. 1/2016.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.