Introducerea instituției de învățământ ca parte responsabilă civilmente în latura civilă a procesului penal. Analiză cauză

În procesul civil, pe plan delictual, răspunderea părinților nu este condiționată de existența vinovăției copilului minor sau a interzisului, nu are importanță dacă persoana respectivă era lipsită de discernământ în momentul comiterii faptei[15].

În schimb, în procesul penal, dacă minorul are sub vârsta de 14 ani sau între 14 și 16 ani, dar se constată că era lipsit de discernământ în momentul comiterii faptei, se va dispune clasarea de către procuror sau instanța va pronunța achitarea întrucât există o cauză de neimputabilitate, respectiv minoritatea făptuitorului (art. 27 C. pen.), iar persoana vătămată va fi nevoită să se adreseze instanței civile cu o acțiune în pretenții.

  1. 3. Răspunderea institutorilor în solidar cu părinții ca părți responsabile civilmente

Potrivit practicii judiciare, pentru faptele elevilor vor răspunde membrii corpului didactic

în a căror supraveghere se aflau elevii ce au comis fapte cauzatoare de prejudicii[16].

În privința răspunderii civile delictuale a institutorului, există o triplă prezumție:

  1. 1. îndatorirea de supraveghere nu a fost îndeplinită în mod corespunzător;
  2. 2. există o legătura de cauzalitate între neîndeplinirea acestei îndatoriri și săvârșirea de către elev a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii;
  3. 3. există vina cadrului didactic, constând în îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririi de supraveghere ce îi revenea.

Cele trei prezumții au un caracter relativ și pot fi răsturnate prin proba contrară.

În cadrul articolului 1.372 NCC este cuprinsă și răspunderea civilă delictuală a institutorilor, pentru faptele elevilor, reglementată anterior în art. 1000 alin. 4 C. civ. Și în acest caz trebuie să fie îndeplinite o serie de condiții:

Condițiile generale constau în: existența prejudiciului, a faptei ilicite a minorului și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Condițiile speciale care atrag răspunderea civilă delictuală impun necesitatea ca:

1. elevul să fie minor în momentul comiterii faptei ilicite, deoarece profesorii supraveghetori nu răspund pentru pagubele cauzate de elevii majori aflați sub supravegherea lor[17];

2. fapta ilicită să fie săvârșită de elev în timpul cât se afla sau trebuia să se afle sub

supravegherea cadrului didactic;

3. elevul să fi cauzat prejudiciul unei terțe persoane;

4. profesorul să nu facă dovada că nu au putut împiedica faptul prejudiciabil.

În opinia unor autori, la care achiesăm, răspunderea părinților trebuie să se raporteze la o obligație mai largă a acestora, de creștere și educare, prin urmare, se pot întâlni două soluții, fie aplicarea concurentă a răspunderii institutorilor și părinților, la săvârșirea faptei ilicite contribuind atât supravegherea defectuoasă sau lipsa supravegherii din partea institutorului, cât și carențele în educarea minorului, fie aplicarea răspunderii părinților doar cu caracter subsidiar, atunci când institutorul a dovedit că a exercitat o supraveghere corespunzătoare, care nu a putut împiedica fapta prejudiciabilă[18]. În cauza de față s-a optat pentru prima soluție.

În baza principiului disponibilității care guvernează și latura civilă a procesului penal, partea civilă este îndrituită să traseze cadrul procesual, și prin urmare, aceasta poate să solicite introducerea ca părți responsabile civilmente, a părinților și a institutorilor, urmând să probeze că fapta s-a săvârșit în condițiile ce atrag răspunderea civilă delictuală.

În speța de față sunt întrunite toate condițiile răspunderii civile generale (existența prejudiciului, a faptei ilicite a minorului și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu) și speciale deoarece inculpatul minor (14 ani) a comis infracțiunea în timp ce era în pauză și se afla în incinta școlii, iar prin faptă s-a comis un prejudiciu unei terțe persoane (elevă în clasa a II-a).

În cauză există o triplă culpă, și anume: a inculpatului pentru fapta ilicită comisă, a părinților pentru carențele educaționale, precum și a cadrului didactic constând în neîndeplinirea corespunzătoare a obligației de supraveghere.

Deoarece profesorul supraveghetor nu a putut fi identificat, s-a solicitat introducerea ca parte responsabilă civilmente a instituției de învățământ, pentru a fi obligată în solidar cu inculpatul și cu celelalte părți responsabile civilmente, respectiv părinții inculpatului la plata pretențiilor civile, deoarece s-a apreciat că cele două tipuri de răspunderi pot fi angajate simultan, fundamentul fiind cel al coexistenței culpei instituției de învățământ, deoarece nu i-a asigurat supravegherea elevului minor, cu culpa în educarea inculpatului minor din partea părinților. Fiind temeiuri ale răspunderii, se pot angaja simultan.

  1. 4. Temeiul obligației de supraveghere care le revine institutorilor

Cu privire la temeiul obligației de supraveghere care îi revine cadrului didactic, se naște întrebarea dacă natura acesteia este legală sau contractuală. Doctrina cu privire la temeiul obligației de supraveghere nu este unitară, astfel:

  1. 1. În opinia unor autori, conform noii reglementări, obligația de supraveghere a minorului poate fi stabilită:(…) – în temeiul unui contract – când poate fi angajată răspunderea delictuală față de acele persoane fizice sau juridice angajate contractual să asigure paza și supravegherea minorilor, cum ar fi bone, unități școlare, tabere (…) etc.[19]
  2. 2. Într-o altă opinie, răspunderea este fundamentată pe o obligație legală de supraveghere ce incumbă institutorului față de elevii săi[20].
  3. 3. Conform unei alte opinii, profesorilor și celor asimilați lor le revine obligația legală sau convențională de supraveghere a minorilor cu care desfășoară activități specifice[21].
  4. 4. Potrivit unor autori, nu are nicio relevanță specială dacă obligația de supraveghere este legală, contractuală sau judiciară, gratuită sau cu titlu oneros, provizorie sau de lungă durată[22].
  5. 5. Într-o altă opinie, obligația de supraveghere a cadrelor didactice este determinată de Legea educației naționale, nu de contractul încheiat cu părinții[23].

În opinia noastră, obligația profesorilor de supraveghere a elevilor minori rezultă din lege, astfel temeiul obligației de supraveghere va fi calificat drept legal. În acest sens, înțelegem să invocăm următoarele dispoziții legale:

– potrivit articolului 1372 alin. 1 C. civ., cel care în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătorești este obligat să supravegheze un minor sau o persoană pusă sub interdicție judecătorească răspunde de prejudiciul cauzat altuia de către aceste din urmă persoane.

– art. 19 alin. 1 C. pr. pen. dispune că acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.

– art. 86 C. pr. pen. definește partea responsabilă civilmente ca fiind persoana fizică sau juridică care, potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată să răspundă în proces și este parte în procesul penal.

– conform art. 7 alin. 1 din Legea Educației Naționale nr. 1/05.01.2011, în unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise activitățile care încalcă normele de moralitate și orice activități care pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a copiilor și a tinerilor, (…)” .

– potrivit lit. b), art. 1 din Ordonanța nr. 103/1998 privind structura normei didactice în învățământul preuniversitar[24], norma didactică a personalului de predare din învățământul preuniversitar cuprinde: activități de pregătire metodico-științifică și activități de educație, complementare procesului de învățământ (săptămânal, 9 ore de pregătire și 3-4 ore de activități științifico-metodice, 2 ore de comunicare cu familiile elevilor, 4-5 ore de evaluare a elevilor, inclusiv prin participarea la consiliile profesorale ale școlii și ale claselor, 1 oră de dirigenție, 1-2 ore de serviciu pe școală).

Codul de etică pentru învățământul preuniversitar dispune în art. 7, că în vederea asigurării unui învățământ de calitate, în relațiile cu elevii, persoanele responsabile cu instruirea și educația, în mod particular cadrele didactice, au obligația de a cunoaște, respecta și aplica un set de norme de conduită. Acestea garantează în alineatul (1) literele a și b, ocrotirea sănătății fizice, psihice și morale a elevilor prin: supravegherea permanentă a acestora pe tot parcursul activităților în școală cât și în cadrul celor organizate de unitatea școlară în afara acesteia, în vederea asigurării depline a securității tuturor celor implicați în aceste acțiuni; precum și interzicerea agresiunilor fizice și tratamentelor umilitoare, sub orice formă, asupra elevilor.

– Ordinul nr. 5.115/2014 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, dispune în art. 31 alin. 6, că personalul din învățământul preuniversitar are obligația de a veghea la siguranța elevilor, în incinta unității de învățământ, pe parcursul desfășurării programului școlar și a activităților extraculiculare/extrașcolare.

– iar art. 41 din Ordinul nr. 5.155/2014, dispune că în unitățile de învățământ se organizează permanent, pe durata desfășurării cursurilor, serviciul de școală al cadrelor didactice, în zilele în care acestea au mai puține ore de curs. Numărul și atribuțiile profesorilor de serviciu se vor stabili în funcție de dimensiunea perimetrului școlar, de numărul elevilor și de activitățile specifice care se organizează în unitatea de învățământ.

  1. 5. Temeiul obligației de supraveghere care îi revine instituției de învățământ

În cauza de față, profesorul supraveghetor nu a putut fi identificat, și având în vedere dispozițiile art. 1372 alin. 1 C. civ. și art. 7 alin. 1 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, instanța a procedat corect prin introducerea instituției de învățământ, persoană juridică, ca parte responsabilă civilmente, deoarece unitatea de învățământ ar fi trebuit să adopte măsurile necesare prin care să împiedice activitățile care încalcă normele de moralitate și care pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a copiilor și a tinerilor.

În opinia noastră, instituția de învățământ putea fi introdusă ca parte responsabilă civilmente și în temeiul dispozițiilor art. 86 alin. 1 din Legea educației naționale nr. 1/05.01.2011, care dispun că unitățile de învățământ încheie cu părinții, în momentul înscrierii antepreșcolarilor, respectiv a preșcolarilor sau a elevilor, în Registrul unic matricol, un contract educațional, în care sunt înscrise drepturile și obligațiile reciproce ale părților. Contractul educațional-tip este aprobat prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului și este particularizat, la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin decizia consiliului de administrație.

Din interpretarea dispozițiilor art. 19 alin. 1 C. pr. pen. rezultă următoarea concluzie: nu are relevanță temeiul în baza căruia partea responsabilă civilmente este chemată să răspundă (lege, contract sau hotărâre judecătorească), ci temeiul de fapt al acțiunii civile exercitate în procesul penal, respectiv împrejurarea că tragerea la răspundere civilă vizează un prejudiciu cauzat printr-o infracțiune (fapta ilicită concretă cauzatoare de prejudiciu are natură delictuală, iar nu contractuală)[25].

Apreciem[26], că introducerea unității de învățământ ca parte responsabilă civilmente în latura civilă a procesului penal nu este contrară dispozițiilor art. 1372 alin. 1 C. civ., care se referă la un subiect nedeterminat care poate fi o persoană fizică sau juridică, obligată să supravegheze în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătorești un minor și care va fi ținută să răspundă de prejudiciul cauzat altuia de către acesta, iar după cum dispune adagiul latin: „ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus”.

Prin urmare, în cazul unității de învățământ, temeiul obligației de supraveghere rezultă dintr-un contract, însă acest lucru nu înlătură caracterul delictual al răspunderii civile.

Contractul educațional stipulează că scopul său este asigurarea condițiilor optime de derulare a procesului de învățământ prin implicarea și responsabilizarea părților implicate în educația beneficiarilor direcți ai educației. Trebuie subliniat că în contractul educațional tip, unitatea de învățământ figurează ca parte contractantă, nu institutorii.

Similar cu această cauză, în practica judiciară pot fi întâlnite alte două hotărâri judecătorești: decizia nr. 426/08.03.1986 a Tribunalului Suprem, secția civilă și decizia nr. 4/17.01.1977 a Tribunalului Suprem, secția penală.

  1. 6. Concluzii

Deși în cauza de față instanța a dispus încetarea procesului penal și a luat act de tranzacția intervenită între părți, speța prezintă interes pentru practica judiciară, întrucât consacră principiul potrivit căruia: institutorii răspund pentru prejudiciile cauzate de elevii minori aflați sub supravegherea lor.

Totodată, în cazul în care instituția de învățământ nu este în măsură să îl identifice pe profesorul responsabil cu supravegherea, aceasta va fi introdusă în cauză ca parte responsabilă civilmente. Soluția oferită de către instanță este ideală pentru problema semnalată de către doctrina[27] anterioară Marii Reforme în Justiție, respectiv: dificultatea întâmpinată de către victimă în identificarea institutorului responsabil cu supravegherea.

Potrivit statisticilor CSM, în România, în fiecare an, 4.000 de minori sunt victime ale unor infracțiuni, iar în ultimii cinci ani au fost trimiși în judecată peste 11.000 de inculpați minori și majori care au comis infracțiuni împotriva a peste 19.000 de minori[28]; unele dintre aceste infracțiuni fiind comise în mediul școlar. Având în vedere situația sensibilă a minorilor din România, se impune îmbunătățirea măsurilor de protecție și de supraveghere a elevilor de către instituțiile de învățământ școlar și liceal, precum și introducerea în aceste instituții a educației juridice ca disciplină obligatorie.

Totodată, se impune ca, de lege ferenda, instituția de învățământ (școala, liceul sau colegiul) să răspundă delictual pentru prejudiciile produse prin faptele ilicite comise de elevii minori, deoarece aceasta figurează ca garant principal al supravegherii și protecției elevilor minori.

Considerăm că nu ar trebui antrenată răspunderea membrilor corpului didactic responsabili cu supravegherea deoarece aceștia sunt copleșiți de numărul elevilor care trebuie supravegheați, iar activitățile pe care sunt nevoiți să le îndeplinească, depășesc norma de învățământ și capacitatea biologică a dascălilor.

Din moment ce societatea de asigurare[29], instituțiile de ocrotire, spitalele și taberele pot fi introduse în proces ca părți responsabile civilmente, nu vedem ce impediment ar exista în introducerea instituției de învățământ ca parte responsabilă civilmente în procesul penal.


[15] G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituții de drept civil, în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 258.

[16] TS, d. pen. nr. 183/1977, în RRD nr. 9/1977 , apud C. Diță, Partea responsabilă civilmente în procesul penal, Ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 135-136.

[17] TS, C. 7, d. nr. 2334/1987, CD, p. 328, apud G. Antoniu, N. Volonciu (coord.), op. cit., p. 59.

[18]P. Pricope, Răspunderea civilă delictuală, Ed. Hamangiu,București, 2013, p. 175.

[19] F.A. Baias, ș.a., op. cit., p. 1435-1436.

[20] P. Pricope, op. cit., p. 172.

[21] C. Jugastru, Prejudiciul. Repere românești în context european, Ed. Hamangiu, București, 2013, n. s. p. 137.

[22] L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile. Conform noului Cod civil, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 470.

[23] O. A. Motica, Răspunderea persoanelor care dețin obligația de supraveghere a minorilor și a persoanelor puse sub interdicție judecătorească în temeiul unui contract în lumina prevederilor noului Cod civil, în Analele UVT, seria Drept, volumul 1/2011, Ed. Universul Juridic, București, p. 171.

[24] M. Of. nr. 321/28.08.1998

[25] N. Volonciu, A.S. Uzlău (coord.), R. Moroșanu, V. Văduva, D. Atasiei, C. Ghigheci, C. Voicu, G. Tudor, T.V. Gheorghe, C.M. Chiriță, Noul Cod de procedură penală comentat, Ed. Hamangiu, București, 2014, p. 196.

[26] A se vedea în acest sens, O.A. Motica, op. cit., p. 173.

[27] I.M. Anghel, F. Deak, M.F. Popa, Răspunderea civilă, Ed. Științifică, București, 1970, p. 160.

[28] https://cristidanilet.wordpress.com/tag/educatie-juridica/.

[29] ICCJ (Complet RIL), dec. nr. 1/2016.

Introducerea instituției de învățământ ca parte responsabilă civilmente în latura civilă a procesului penal. Analiză cauză was last modified: September 29th, 2016 by Ioana Păcurariu

Only registered users can comment.

Arhiva Revista