Interferenţe conceptuale ale eco-bioeticii asupra biodiversităţii şi biosecurității. Instrumente juridice internaţionale

Abstract

   Abstract
In a globalized world, with a society torn by social disorder, food supply has become a source of insecurity,
alongside of natural resources decline, leading to an intensification of problems at local, zonal, regional and/or
global.
The actual global crisis implies a certain way of manifestation and behavior, specific to emergency situations,
often characterized by unbalanced strategic decisions, has a poly and multi-dimensional character and includes
aspects as the economic crisis: energy, financial, comercial, etc., the ecologic field and the biosphere, the
environment, the functioning of the institutions involved etc.
The fundamental evolution that constantly stimulated the development of the human race was based on
solving the „economic problem” for satisfying a growing set of needs, with the limited and insufficient resources.
The new eco-bioethic concept are directly involved in the evolution of the relations between human and the
space in which he existed, as a part of nature.
FAO defines food security as „access of all people directly to the food they need” to meet their vital functions
and lead a healthy and active life”. Food security is a very dynamic concept that has evolved over time. Individual
food security is „the right to eat”. Mankind has been and continues fight for food. Hunger was a general problem
throughout the history of mankind. Hunger is a major food security and general security in the contemporary era
because it involves more or less all countries and affects broad areas of social and economic life. Solving this global
problem could be achieved only through international cooperation, to which all countries should participate as both
poor and rich.
Ensuring food security is strictly dependent on achieving a sustainable balance between global food production
(dependent, in turn, the global food resources), a growing world population and income, the application to food.
The importance of international cooperation is reflected in the need to adopt and promote tools and legislative
measures, as well as implementing of new rules and legal norms comprehensible and easy to apply in safety and
food security.
Keywords: biodiversity, eco-bioethic, legislative framework, environmental law, security and safety,
international cooperation, food crisis.  

 

Criza globală care impune actualmente societății un anume mod de manifestare și comportament, specific situațiilor de urgență, caracterizat deseori prin decizii strategice dezechilibrate, posedă un caracter poli și multi-dimensional și include astfel de aspecte precum criza domeniului economic: energetic, financiar, comercial etc.; a domeniului ecologic și a biosferei, a mediului înconjurător, a funcționării instituțiilor implicate în acest sens etc.

Evoluția fundamentală care a stimulat constant dezvoltarea rasei umane s-a bazat pe rezolvarea „problemei economice”, satisfacerea unui set de nevoi în creștere, în condițiile existenței unor resurse limitate și insuficiente. În evoluția relațiilor dintre om și mediul în care el a existat, ca parte a naturii s-au structurat concepții diametral opuse, în analiza și viziune.

Cunoașterea naturii fără înțelepciune a adus ignoranta fata de riscurile alterării ei și asupra căreia se atrage astăzi atenția. Echilibrul om-mediu a fost rupt de progresul tehnologic, de dezvoltarea economică și de explozia demografică. Din nou, legea acțiunii și reacțiunii își spunea cuvântul. Al Gore vorbea, în acest sens, de un holocaust ambiental, prin ceea ce Popper considera drept efect al desconsiderării naturii și anume pierderea sentimentului de pietate pentru natură. Cât timp calitatea vieții umane depinde de mediul său natural de existență, de mediul artificial pe care omul și l-a creat și de interrelațiile dintre oameni, criza ecologică – o bombă invizibilă, se manifesta prin violență asupra naturii, inclusiv asupra omului, ca și în hedonismul omului pe seama naturii inclusiv pe seama semenului sau.

Dar dacă această lege a acționat în sensul deteriorări mediului și a vieții, tot ea a venit să mobilizeze societatea umană spre o nouă ideologie și ulterior spre știința interdisciplinară, ecologia. Aceasta a ameliorat multe aspecte ale activităților umane, fără a exclude însă realizările anterioare ale societății umane, ci doar armonizându-le cu mediul înconjurător

Ecologia a pornit ca ideologie și ulterior a integrat toate activitățile socio-economice și culturale ale umanității.[1]. Conștiința colectivă a fost astfel remodelata, oamenii începând să vadă în orice colț al naturii atât frumusețea reală cât și fragilitatea, simțind dependenta dintre acțiunile lor și impactul asupra mediului. Ecologia a venit să ne amintească de faptul că suntem una și aceeași entitate cu natura, copii ai aceluiași praf stelar și că omul este menit să cunoască înainte de a distruge și dacă procesul de cunoaștere nu se oprește niciodată atunci distrugerea trebuie sistata pentru totdeauna.

Aspectele concrete ale crizei ecologice fac obiectul nenumăratelor cercetări și publicații.

Poluarea este considerată esența crizei ecologice, deoarece, ceea ce este fără suflet, natura – este mai ușor de distrus și deoarece maximizarea profitului nu are obstacole dar devine obstacol real în reconcilierea omului cu natura cât timp, pulsiunea distructivă, după Freud, este inerenta omului[2]. Faptul că nu exista energii nepoluante, plasează lumea și dezvoltarea la o serioasă răspântie.

Deșertificarea solului și distrugerea stratului sau fertil manifestată prin scăderea productivității agricole, apoi moartea pădurilor și scăderea resurselor subsolului într-o civilizație bazată pe hidrocarburi sunt un alt aspect al crizei ecologice actuale. Acumularea deșeurilor ca preț plătit pentru dezvoltarea tehnologică, depășește capacitatea de degradare a naturii ori acestea sunt nebiodegradabile, ceea ce este considerat drept față întunecată a consumului, omul fiind singura ființă ce poluează peste funcția să biologică.

Penuria și poluarea apei și mentalitatea ca apa e încă un bun nelimitat și fără valoare, ca și poluarea atmosferei care este cea mai fragilă la poluare, întregesc imaginea științifică a crizei ecologice actuale.

În sfârșit, suprapopulația care depășește pragul zero de înlocuire a generațiilor este cunoscută ca deriva demografica actuală de la care nu exceptează nici România.

Dar, cel mai negativ impact îl are totuși degradarea mediului uman. Este o realitate faptul că degradarea naturii merge împreună cu degradarea omului și că mai repede se va schimba natura decât omul. Manifestările actualei crize ecologice constau în epuizarea resurselor naturii și creșterea vitezei de dispariție a speciilor de plante și animale (dispariția spațiilor de biocenoza), în poluarea care încălzește planeta și distruge stratul de ozon și în suprapopulație, densitatea să făcând omul incapabil de a percepe chipul semenului sau datorită anonimatului, depersonalizării relațiilor afective și agresivității inevitabile. Magnitudinea violenței actuale, consumul de droguri și alcool, bolile psiho-sociale etc., exprima, prin excelență, acest tip de degradare a relațiilor dintre oameni.

În tot acest context de degradare, bioetica ecologică – eco-bio-etica – vine ca o soluție a refacerii conștiinței umane față de semeni și fata de mediu.

Din acest motiv, Carta mondială a naturii consacra ca adevăr faptul că umanitatea și civilizația fac parte din natura iar legile consacră, la cel mai înalt nivel, dreptul omului la mediu sănătos, drept pentru care statul trebuie să ia toate măsurile de protecție a naturii și trebuie să-l recunoască și generațiilor viitoare.

Lăsând la o parte cauzele acestei crize ecologice ceea ce interesează nașterea bioeticii este formarea acestei conștiințe ecologice care a reușit să creeze un curent contrar tendinței necrofile a civilizației moderne dar a fost cauza principală a nașterii bioeticii. Van Rensselaer Potter a afirmat că „… a ajuns la această idee după ce a conștientizat criza ecologică și după ce a înțeles că ordinea naturală a biosferei este condiționată de modelele de existență în lume și de raportare la aceasta a ființei umane. De aceea știință trebuie să primească aportul științelor umane și în special al eticii pentru a asigura supraviețuirea omului pe planetă. Bioetica este de aceea pentru el o „știință a supraviețuirii, o nouă înțelepciune urgentă și necesară pentru a cerceta modul în care trebuie folosită gândirea umană pentru o prezenta responsabilă a omului în lume”.

Nevoia de a trăi în armonie cu natura a generat, consecutiv, respectul ei, evidențiat în texte vechi după care pământul învață pe om răbdarea ori iubirea, aerul îl învață libertatea și mișcarea minții iar apa îl învață puritatea și curățenia.

Conceptul de ecofilie trebuie să determine o nouă conștiință etică fata de mediu, conștiința care să umple golurile sitei legislative, a normelor legale care, deși impuse și imperative, nu au totdeauna finalitatea dorită. Deși legea proclama dreptul la mediu sănătos și oferă și căile sale de susținere (prin accesul la informații privind calitatea mediului, dreptul de asociere în societăți civile de protecție a mediului, dreptul de consultanță în luarea deciziilor de mediu, dreptul de a se adresa justiției etc.), o etică ecologică (în realitate o bioetică a viului) se impune ca necesitate[3].

Bioetica devine necesară ca instrument în evoluția normală a speciei umane. Evoluția relațiilor omului cu natura, ca și relația cu semenii săi trebuie să fie o problemă de conștiință și responsabilitate. Numai acest demers va genera schimbarea de comportament general și individual al omului și va reactualiza valorile morale în relațiile omului cu natura, determinând chiar o etică nouă a științelor vieții (bioetică) cu valoare de etică aplicată.

Aceasta bioetică ecologică se bazează pe faptul că, „bunurile naturii nu sunt doar ceea ce sunt ci și ceea ce ele semnifică iar golirea de sens a naturii și a lumii umane nu are altă soluție decât educația etică și estetică de respect a naturii și de transformare a acestui respect într-un adevărat act de ecolatrie”. Numai bioetica poate conferi vieții ecologice premizele unui umanism al viitorului fata de natură, până la reacția etică fata de agresiunile naturii, ca un real act de „legitimă apărare morală”[4].

În mod concret, o etică și educație ecologică se va baza pe respectul omului față de natură, principiu de încorporat în conștiința omului ca și principiu etic cu valoare universală, care trebuie să îl conducă de la conceptul de antropocentrism la cel de biocentrism, de la egoismul de specie umană la altruismul ecologic. Altfel spus, nu numai omul devine un scop în sine în natura ci tot ce există în natura este un scop în sine, adică natura nu este un mijloc pentru om ci un scop în sine. Aceasta pentru că omul, deși este natura, fata de alte specii este dotat cu conștiința de sine care nu pot legitima atitudinile despotice asupra naturii.

De asemenea, educația morală are sarcina de a determina trecerea de la egoismul de specie la altruismul și responsabilitatea fata de comunitatea bioetica a naturii în devenirea să durabilă.

O nouă etica a predicției și prevenirii riscurilor fata de acțiunile omului în natura va fi astfel mai eficace decât etica progresului și perfecțiunii de atins pe seama naturii, mai ales prin biotehnologiile actuale lipsite deseori de semnificațiile etice umane.

Bioetica ecologică are sarcina de a da răspuns la tot ceea ce știința și tehnologia fata de natura risca a duce la bio putere nestăvilită, de a da sens descoperirilor științifice din natura prin preocupările sale de biotehnologie și biosecuritate și de a devansa legea, prin biodrept, realizându-și astfel funcția să de punte între știință, valorile omului și drept. Astfel, înainte de a face un nou pas în actele sale asupra naturii, omul este obligat a face, în prealabil, doua reflecții bioetice[5].

Concluzia este una și anume… Bioetica este îndeosebi legată de ecologie, fiindcă etica viului ține de protejarea animalelor și plantelor, a biosferei în general, deci etica biologică (bioetică) – este o știință, înainte de toate, a supraviețuirii, după cum am amintit anterior în cuprinsul lucrării. Principiul antropocentrist al științei actuale și a activității umane contemporane se substituie cu cel biosferocentrist, și acest fapt ni-l ajustează și ni-l sugerează cunoștințele bioetice.

Specialiștii în domeniu au evidențiat și o altă soluție la criza ecologică determinată de intensă exploatare industrială a resurselor și degradarea continuă a mediului prin analizarea conceptului de „dezvoltare durabilă”. Deși inițial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi și caută în primul rând prezervarea calității mediului înconjurător, în prezent conceptul s-a extins asupra calității vieții în complexitatea să, și sub aspect economic și social. Obiect al dezvoltării durabile este acum și preocuparea pentru dreptate și echitate între state, nu numai între generații.

Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între aceste sisteme socio-economice și elementele capitalului natural. Cea mai cunoscută definiție a dezvoltării durabile este cu siguranță cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED) în raportul „Viitorul nostru comun, cunoscut și sub numele de Raportul Brundtland: „dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi[6]”.

Dezvoltarea durabilă urmărește și încearcă să găsească un cadru teoretic și legislativ stabil, pentru luarea deciziilor în orice situație în care se regăsește un raport de tipul om/mediu, fie că e vorba de mediu înconjurător, economic sau social.

Conceptul a fost legat inițial de problemele de mediu și de criza resurselor naturale, în special a celor legate de energie de acum 30 de ani. Termenul însuși este foarte tânăr și s-a impus în vara lui 1992, după Conferința privind mediul și dezvoltarea, organizată de Națiunile Unite la RIO DE JANEIRO. Durabilitatea pleacă de la ideea că activitățile umane sunt dependente de mediul înconjurător și de resurse. Sănătatea, siguranța socială și stabilitatea economică a societății sunt esențiale în definirea calității vieții.

Discuțiile de la care s-a ajuns la dezvoltarea durabilă au pornit la începutul anilor 70. În 1972, Conferința privind Mediul care a avut loc la Stockholm a pus pentru prima dată în mod serios problema deteriorării mediului înconjurător în urma activităților umane, ceea ce pune în pericol însuși viitorul omenirii. În 1983, își începe activitatea Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED), condusă de Gro Bruntland, după o rezoluție adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite. Doi ani mai târziu, este descoperită gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii și, prin Convenția de la Viena se încearcă găsirea unor soluții pentru reducerea consumului de substanțe care dăunează stratului protector de ozon care înconjoară planeta. În 1986, la un an după catastrofa de la Cernobîl, apare așa-numitul Raport Brundtland, al WCED, cu titlul „Viitorul nostru comun” care dă și cea mai citata definiție a dezvoltării durabile („sustainable development”): „Dezvoltarea durabilă este cea care urmărește nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface nevoile lor”. Totodată, Raportul admitea că dezvoltarea economică nu poate fi oprită, dar că strategiile trebuie schimbate astfel încât să se potrivească cu limitele ecologice oferite de mediul înconjurător și de resursele planetei. În finalul raportului, comisia susținea necesitatea organizării unei conferințe internaționale asupra dezvoltării durabile. Astfel, în 1992, are loc la Rio de Janeiro „Summit-ul Pământului”, la care au participat reprezentanți din aproximativ 170 de state.

În urmă întâlnirii, au fost adoptate mai multe convenții, referitoare la schimbările de clima (reducerea emisiilor de metan și dioxid de carbon), diversitatea biologică (conservarea speciilor) și stoparea defrișărilor masive. De asemenea, s-a stabilit un Plan de susținere a dezvoltării durabile, Agenda 21.

Actualitatea bioeticii nu poate fi mai bine exprimată decât prin faptul că în ultimele două decenii a devenit o preocupare constantă, manifestata în edificarea de instrumente, lansarea de programe, elaborarea de documente – declarații, rezoluții, seturi de recomandări – a organismelor cu vocație universală, ONU și a organizațiilor sale specializate OMS, UNESCO, a celor europene, Consiliul Europei și Comisia Europeană că și a altor organisme regionale ale celorlalte continente.

Aceasta actualitate s-a materializat de asemenea la nivelul guvernelor statelor membre, bioetica fiind inclusă în programele politice, făcând, periodic, obiect de dezbatere pe agenda parlamentelor.

Progresele rapide ale științelor, în special ale științelor vieții – biologie, medicină, genetică, biotehnologiile și aplicațiile acestora, dar și necesitatea de protecție a mediului, a biodiversității și biosferei, pe de o parte și obligativitatea protecției drepturilor, demnității, că și integrității fizice și viitorului biologic al ființelor umane, pe de altă parte, au stat la baza pătrunderii impetuoase a bioeticii în realitatea dezbaterii nu numai în cercurile de experți, ci și la nivel politic, în plan internațional.


[1] Sorin Bute, Cum a apărut bioetica?, Preot asistent, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, România; doctorand în „Teologie Morală – Bioetică”, Accademia Alfonsiana, Pontificia University Lateranense, Roma, Italia, articol publicat în Revista Română de Bioetică, www.bioetica.ro

[2] Furst Maria, Trinks J., Manual de filozofie, Ed. Humanitas, București, 1997.

[3] Derrida J., Rondinesco E., Întrebări despre ziua de mâine, Ed. Trei, București, 2003.

[4] Coman Gh., Ecologia spirituală, Ed. Venus, București, 2002.

[5] Scripcaru Gheorghe, Astărăstoaie Vasile, Isac Liliana, Bioetica și ecologie, în Revista Română de Bioetică, editată de Colegiul Medicilor Iași, http://www.bioetica.ro/bioetica/ie2/navigation.

[6] http://ro.wikipedia.org/wiki/Etica_mediului.

 

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Interferențe conceptuale ale eco-bioeticii asupra biodiversității și biosecurității. Instrumente juridice internaționale was last modified: octombrie 5th, 2017 by Julieta-Cristina Popa

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii