Influenţa elementelor de extraneitate asupra dreptului de liberă stabilire a societăţilor comerciale
Gabriel Mihai - februarie 1, 2016Prerogativele şi restricţiile dreptului de liberă stabilire a societăţilor comerciale
Principalele prerogative ale dreptului de stabilire a societăţilor comerciale sunt:
- a) dreptul fondatorilor unei societăţi comerciale de a decide în mod liber care va fi statul membru în care vor înfiinţa societatea şi care va fi forma pe care o va îmbrăca aceasta;
- b) dreptul asociaţilor (acţionarilor) de a hotărî în mod liber dacă exercitarea activităţii comerciale a societăţii se va desfăşura pe teritoriul statului membru unde aceasta îşi are sediul social sau administraţia principală ori pe teritoriul unui alt stat membru unde se va înfiinţa în acest sens o filială sau o sucursală;
- c) dreptul asociaţilor de a opta în mod liber dacă exercitarea activităţii comerciale în afara teritoriului statului de constituire se va realiza prin intermediul unei filiale sau sucursale, statul de primire fiind obligat să elimine orice regulă din legislaţia naţională prin care se creează, în mod direct sau indirect, obligaţia unei societăţi străine de a se stabili pe teritoriul acestuia doar în forma filialei;
- d) dreptul oricărei societăţi la egalitate de tratament în caz de constituire a unei filiale sau sucursale pe teritoriul altui stat membru, fără discriminări bazate pe originea capitalului sau naţionalitate şi în condiţii similare societăţilor aparţinând statului-gazdă.
Orice restricţie adusă dreptului de stabilire trebuie strict motivată cu privire la modul în care se pot aduce restrângeri acestui drept fundamental.
Primul alineat al art. 45 prevede o derogare de la dreptul de stabilire, în cazul în care intervine interesul public al unui stat membru[9]. O a doua excepţie implică restrângerea dreptului de stabilire atunci când obiectul acesteia este exercitarea unei activităţi care implică un exerciţiu de autoritate publică. O altă excepţie ,pentru motive de politică, securitate şi sănătate publică prevede că este necesar ca statul în cauză să poată demonstra existenţa unui pericol real şi suficient de grav, care ar putea afecta interesul societăţii[10].
Cadrul legislativ şi jurisprudenţial european privind dreptul de stabilire a persoanelor juridice
Tratatul de la Roma de constituire a Comunităţii Economice Europene, prin art. 54[11], respectiv art. 235 şi urm., stabileşte pentru Consiliu şi Comisie competenţele de a emite şi de a propune directive pentru a înlătura restricţiile libertăţii de mişcare şi de asociere. În aplicarea acestora, au fost adoptate directive referitoare la societăţi, în scopul armonizării unitare a legislaţiei statelor membre, cu menţinerea specificului lor naţional.
Convergenţa legislativă şi recunoaşterea reciprocă a entităţilor create sub un regim naţional, acceptarea unor efecte juridice similare în toate mediile naţionale au fost realităţi câştigate odată cu implementarea acestor directive.
Începând cu anul 1968, anul primei directive[12], a urmat un efort legislativ remarcabil în domeniul societar, având ca punct de plecare conformarea cu principiul libertăţii de stabilire, respectiv cu interzicerea restricţiilor aduse libertăţii de stabilire, componentă a libertăţii de mişcare a persoanelor şi a serviciilor. Tratatul identifică domenii particulare de acţiune pentru instituţiile comunitare, printre care şi coordonarea graniţelor care este necesară societăţilor din statele membre pentru protecţia intereselor proprii şi ale terţilor.
Prima Directivă, nr. 68/151/CEE, vizează regimul publicităţii constituirii societăţilor comerciale şi puterile de reprezentare ale organelor de conducere, aspecte de natură să protejeze interesele terţilor în raporturile cu societăţile comerciale respective. A doua Directivă, nr. 77/91/CEE, se referă la constituirea societăţilor pe acţiuni, capitalul social minim, mărirea şi reducerea capitalului social, dividendele şi distribuirea acestora.
Directiva a III-a a Consiliului, nr. 78/855/CEE/1978, priveşte fuziunea societăţilor comerciale care se află în acelaşi stat membru (fuziunile naţionale). Directiva a VI-a, nr. 82/891/CEE/1982, bazată pe art. 54 alin. (3) lit. g) din Tratat, priveşte divizarea societăţilor pe acţiuni (regulile privind divizarea prin absorbţie, divizarea prin constituirea de noi societăţi şi divizarea sub control judiciar), iar Directiva a X-a reglementează fuziunea transfrontalieră a societăţilor pe acţiuni.
Directivele, a IV-a nr. 78/666 CEE/1978 şi a V-a, stabilesc reguli privitoare la structura, atribuţiile, obligaţiile organelor de conducere şi standardele de raportare financiară anuală ale societăţilor de capitaluri. Directivele, a VII-a nr. 83/349/CEE/1993 şi a VIII-a, privesc reguli în domeniul contabilităţii raporturilor dintre societăţile-mamă şi filialele lor.
Ultimele directive în materie, a XI-a nr. 89/666/CEE privind sucursalele societăţilor înregistrate în alt stat membru şi a XII-a privind societatea cu răspundere limitată cu asociat unic nr. 89/667/CEE, privesc cerinţele de publicitate în privinţa sucursalelor societăţilor. Directiva a XI-a stabileşte cerinţele minime cu privire la publicitatea impusă unei sucursale situate într-un alt stat decât acela în care se află societatea-mamă de care aparţine, după cum aceasta depinde sau nu de spaţiul comunitar (pentru bănci şi societăţile de asigurări se aplică directive speciale). Directiva a XII-a stabileşte condiţiile pentru o mai justă impozitare a societăţilor-mamă şi a filialelor aflate în state membre diferite, scopul fiind acela de a se asigura că este evitată o dublă impunere fiscală.
Dispoziţiile art. 49 din Tratatul de la Roma enumeră câteva forme de sedii secundare:
Agenţia este constituită, în principiu, pe baza tehnicii mandatului, fiind o persoană juridică mandatată, dar denumirea este folosită, uneori, ca sinonim al sucursalei.
Sucursala este un sediu fără personalitate juridică ce nu este autonomă din punct de vedere juridic, chiar dacă are o autonomie de fapt.
Filiala este juridic autonomă, cu personalitate juridică, chiar dacă din punct de vedere economic este dependentă de societatea-mamă, prin participarea acesteia la capitalul filialei care se realizează fie prin întemeierea unei societăţi noi, fie prin deţinerea controlului asupra unei societăţi existente. Faţă de sucursală, filiala are anumite avantaje prin naţionalitate, apropierea faţă de piaţa de desfacere, autonomia deciziilor, finanţări locale proprii, precum şi prin accesul mai uşor la informaţii pe plan local.
Progresiv, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a recunoscut un sens mai larg al noţiunii de stabilire, respectiv sub forma prezenţei permanente.[13] Dreptul de stabilire, element esenţial al dezvoltării dreptului societar european este condiţionat de procese politico-economice şi exprimat în acte juridice complexe: directive, regulamente şi hotărâri caracterizate printr-un rol integrator şi o interpretare teleologică unitară.
În cauzele Segers şi Futura & Singer C-250/95 [1997] ECR I-2471 §24 Curtea a hotărât că resortisantul oricărui stat membru beneficiază, potrivit art. 49 şi art. 54 din Tratatul de la Roma, de dreptul de alegere între a întemeia o societate în statul al cărei resortisant este sau într-un alt stat membru. Cele două articole din Tratat conferă asociaţilor (acţionarilor) dreptul de a hotărî care va fi locul unde societatea îşi va desfăşura activitatea comercială. În această situaţie, asociaţii (acţionarii) au un drept de opţiune în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii comerciale prin intermediul unei filiale sau a unei sucursale, iar statul de primire nu va putea crea reguli care să oblige în mod direct sau indirect societatea să-şi desfăşoare activitatea doar într-o formă impusă.
Curtea a hotărât în cauza Centros că societăţile pot funcţiona prin sucursale sau agenţii în oricare dintre state, chiar dacă în statul în care au fost înmatriculate nu au funcţionat. Argumentul referitor la o egalitate de şanse a prevalat celui referitor la protecţia terţilor (faţă de faptul că societatea ar avea un capital social mai mic, prin constituirea în alt stat decât cel în care funcţionează sediile secundare). Statele membre trebuie să stabilească metode mai eficiente de protejare a intereselor societarilor în loc să blocheze înfiinţarea de subsidiare pe teritoriul lor din partea acestor societăţi străine care n-au un capital social minim şi obligatoriu, astfel încât nu ar corespunde prevederilor legale naţionale în materie.
În cauzele Comisie vs Franţa, Commerzbank, Comisia vs Italia, Curtea a statuat că dispoziţiile fiscale statale contravin dreptului de stabilire instituit prin art. 49 şi art. 54 din Tratatul de la Roma deoarece restrâng dreptul de alegere a societăţilor străine în ceea ce priveşte prezenţa lor pe teritoriul unui alt stat membru, sub forma liberei opţiuni de constituire a unei filialei, agenţii sau sucursale. Statele gazdă obligau în mod indirect societăţile străine din acest sector al economiei să constituie filiale în dauna sucursalelor, pentru a beneficia de anumite avantaje fiscale, fapt ce reprezenta, însă, o restrângere a libertăţii de stabilire şi o încălcare a acestor articole, care stabilesc obligaţia statelor semnatare de a nu întreprinde demersuri susceptibile de a aduce atingere acestui drept.
Cauza Factortame II C-221/89 ECR I-3905 §21 a ajuns în faţa Curţii de Justiţie, care a stabilit că regulile Marii Britanii referitoare la înmatricularea în acest stat a societăţilor având ca obiect de activitate pescuitul, precum şi a navelor de pescuit proprietatea acestora, reprezintă o restrângere a dreptului de stabilire prevăzut de art. 52 şi art. 58 din Tratatul de la Roma deoarece limitează în mod drastic posibilitatea societăţilor din alte state membre de a înfiinţa în Marea Britanie societăţi având ca obiect de activitate pescuitul.
Într-o cauză recentă, Daily Mail C-81/87-ECR 5483§17, Curtea a hotărât în favoarea fiscului englez dispunând că diferenţele de reglementare nu pot fi armonizate sau uniformizate pe baza prevederilor art. 49 şi art. 54 din Tratatul de la Roma deoarece aceste două articole instituie doar dreptul de stabilire secundară al unei societăţi, nu şi cel de stabilire primară. În consecinţă, art. 49 şi art. 54 din Tratat nu pot fi invocate de o persoană juridică dintr-un stat membru pentru ca aceasta să-şi poată transfera sediul social şi administraţia centrală dintr-un stat membru în altul cu păstrarea personalităţii juridice[14].
Jurisprudenţa europeană ilustrează aplicarea directivelor şi a conţinutului articolelor Tratatului de la Roma, precum şi influenţa acesteia asupra procesului de modificare a reglementărilor interne pentru armonizarea cu dreptul de stabilire al societăţilor comerciale, modificări impuse de necesitatea de a evita discriminările fiscale, economice şi de orice altă natură. Tentaţia de discriminare a ţărilor participante la activităţile comerciale a fost contracarată prin hotărârile Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene care a criticat şi sancţionat aspru aceste tendinţe ale statelor membre de a nesocoti prevederile Tratatului.
[9] Cauza Commission vs. Greece147/86 ECR 1637 § 7, Commission vs. Spain C-114/97 ECR I-0000 §34.
[10] Cauza Commission v Spain C-114/97 ECR I-0000 §46.
[11] Temeiul aflat la baza majorităţii directivelor care au ca obiect norme de drept societar.
[12] Directiva nr. 68/151/CEE din 09.03.1968 1„Directiva transparenţei” sau „Directiva publicităţii” a fost elaborată în baza art. 54 alin. (2) din Tratatul de la Roma.
[13] Hotărârea CJCE Gebhard c) Consiliului Ordinului de Avocaţi şi Procuratori din Milano – Cauza C55/1994 şi Hotărârea CJCE c) Germania – Cauza 205-84/1986.
[14] Aceste două reguli pot fi folosite, de exemplu, pentru ca o societate dintr-un stat membru să beneficieze de egalitate de tratament cu societăţile de naţionalitatea statului gazdă în caz de constituire a unei filiale, sucursale, agenţii sau reprezentanţe pe teritoriul statului gazdă.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.