Exercitarea autorităţii părinteşti după divorţ

Abstract

Abstract
Parental authority represent all rights and duties that parents due to their children, as to their
property.
Parents also have the right and duty to express care and authority over their minor children
together, equally and without restriction.
Problems arise when the separation occurred both parents due to divorce. Thus, the Civil Code
requires the matter exercising parental authority rule – that parents exercinte together and equally
parental authority on their minor children – but not always the couple intend to depart in the normal
conditions of morality and mutual respect.
As a result of normal behavior contrary to morality and social problem exercising parental
authority faction children reach the judge’s office.
Where the rule can not operate, exceptions will dictate the solution. Thus, there are serious
reasons, given the interest of the child, the court decides that parental authority is exercised only by a
parent.
In very exceptional, guardianship court may decide to place the child in a sibling or another
family or person or in a care institution.
To these short clarifications, remains below detail how establishing the right to exercise parental
authority over minors after the divorce.
Keywords: authority, minors, exercise, Santa superior, exclusive.

 

Autoritatea părintească reprezintă ansamblul drepturilor și obligațiilor pe care părinții îl datorează față de copiii lor minori, cât și față de bunurile acestora.

Pornind de la această definiție a instituției autorității părintești, vom încerca să analizăm modalitatea în care instanțele de judecată, în pricinile ce au ca obiect „exercitarea autorității părintești” apreciază că trebuie acordată unuia sau altuia dintre părinți, ori chiar împreună atunci când acest lucru se impune cu prioritate scopul protejării interesului superior al copilului.

Este limpede și normal ca un copil să crească, să fie educat și să trăiască într-o familie în adevăratul sens al noțiunii de „familie”, înțelegând aici părinții biologici sau, atunci când este cazul, cei adoptivi.

Cu toții putem spune că nicio decizie nu este mai grea de cântărit și pronunțat decât aceea în care se decide soarta unui copil, cu atât mai mult cu cât, acesta este un minor.

Viața, oricum ar fi ea, este indisolubil legată de părinți, de mama și de tata, de mediul familial, de dragostea și ocrotirea celor mai dragi ființe, care sunt pentru noi toți părinții.

Astfel, cum scriam într-o altă lucrare – „Nu putem cere altuia ceea ce noi înșine nu am putut dărui, nu putem forța pe altul la ceva ce nu este în simțirea lui. Lasă liber omul de lângă tine și chiar tu vei fi mai liber decât este el. Nu încerca să sufoci cu dorința ta și cu visele tale pe cel de lângă tine, lasă-l să își trăiască propriul său vis. Nu avem dreptul de a forța omul de lângă noi să trăiască la nesfârșit într-o viață care nu este a lui, care nu îi aparține”. Astfel că, odată ce soții hotărăsc să nu mai continue o viață de familie, ne întrebăm firește, ce soartă vor avea copii acelui cuplu?

Dacă în procedura divorțului se discută cu precădere motivele viitoarei separări a soților, situația lor civilă și alte aspecte legate de viața de familie, trebuie să ne întrebăm – dar cu copiii ce facem? – cu mare responsabilitate care este soluția oportună, legitimă, corectă și cea mai potrivită pentru copil.

Părinții căsătoriți exercită autoritatea părintească în comun și în mod egal, fiind împreună răspunzători pentru toate drepturile și îndatoririle ce privesc minorii.

Art. 483 alin. (3) C. civ. „ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori”.

Aceasta fiind regula instituită de Codul civil, nu ne rămâne decât să detaliem și să analizăm cu precădere situația de excepție, aceea a exercitării autorității părintești numai de către unul dintre soți.

În conținutul autorității părintești se regăsesc drepturi referitoare la persoana copilului, precum îngrijirea acestuia, menținerea relațiilor personale, creșterea, educarea și întreținerea sa, cât și drepturi ce privesc bunurile, precum și dreptul de a reprezenta legal copilul și de a-i administra bunurile.

Art. 397 C. civ., stabilește regula în materie, în sensul că autoritatea părintească este exercitată de ambii părinți, cu excepția situației în care există motive temeinice pentru ca instanța să hotărască exercitarea autorității de către un singur părinte, ținând seama de interesul superior al copilului.

Aplicarea excepției de la regula menționată presupune astfel, probarea incidenței unor împrejurări excepționale în sensul că exercitarea comună a autorității părintești ar prejudicia interesul copilului.

Împrejurarea că mama a lăsat copilul în grija tatălui și a bunicilor paterni la scurt timp după naștere și nu s-a mai interesat de acesta, reprezintă o împrejurare față de care instanța de tutelă va ține seama cu precădere la soluția ce o va pronunța. Tot astfel, tatăl care părăsește locuința familială imediat după nașterea copilului său la scurtă vreme, începând o relație extraconjugală fără să se intereseze de minor, este de natură să conducă la o soluție defavorabilă acestuia din partea instanței de judecată.

În cazul divorțului părinților autoritatea părintească se exercită potrivit dispozițiilor din cod referitoare la efectele divorțului în raporturile dintre părinți și copii. Aceste dispoziții se aplică și în cazul în care căsătoria părinților copilului minor a fost anulată, ori a încetat ca urmare a încheierii, cu bună credință, a unei noi căsătorii de către soțul unei persoane declarată moartă, dar care ulterior s-a dovedit a fi în viață.

Autoritatea părintească va fi exercitată în mod exclusiv de către unul dintre părinți și în situația în care unul dintre aceștia este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau dacă, din orice motiv, se află în neputința de a-și exprima voința.

Codul civil nu precizează împrejurările care îl pun pe unul dintre părinți în neputință de a-și manifesta voința, însă doctrina și practica judiciară au reținut că aceste motive pot fi: dispariția unui părinte, privarea de libertate a unuia dintre părinți, abandonarea definitivă a minorului de către unul dintre părinți, starea de sănătate precară, chiar gravă care împiedică exprimarea consimțământului cu privire la situația minorului (bunăoară, tatăl minorului aflat în stare de comă profundă de o perioadă îndelungată de timp, fac greoaie sau chiar imposibilă deplasarea minorul el însuși bolnav la tratament în străinătate, prin imposibilitatea acordării acceptului de a părăsi țara în scop terapeutic).

Este indiferent motivul din care căsătoria celor doi părinți a încetat, astfel cum arată Codul civil, anulată, desfăcută ca efect al divorțului, ori ca urmare a încheierii unei noi căsătorii de către unul dintre părinții de bună-credință.

Ca urmare a încetării legăturii maritale a părinților și soarta autorității asupra copilului minor trebuie într-un fel tranșată, iar aptitudinea și plenitudinea de a decide aparține judecătorului instanței de tutelă.

În limbajul comun se folosește o noțiune pe care legiuitorul Codului civil nu a dorit să și-o însușească respectiv, cea de custodie a copiilor. Noțiunea nu este specifică legislației noastre, ea nefiind folosită nici în Codul civil de la 1865, fiind împrumutată și împământenită în limbajul curent din alte sisteme de drept, folosită fiind chiar prin Convenția Europeană privind recunoașterea și aplicarea hotărârilor privind custodia copiilor și restabilirea custodiei copiilor din 1980.

Pe lângă dispozițiile noului Cod civil privind efectele divorțului în raporturile dintre copii și părinți, trebuie avute în vedere și drepturile copilului prevăzute de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, Convenția cu Privire la Drepturile Copilului din 20 noiembrie 1990, Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale de la Roma 1950 și alte legii și tratate internaționale.

Efectele divorțului cu privire la raporturile dintre părinți și copiii lor minori

– regula este aceea că, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți (în limbaj obișnuit – „custodie comună”).
excepția: când există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți (părinte custodian). În această situație, celălalt părinte (părinte necustodian) păstrează dreptul de a veghea asupra modului în care copilul este crescut și educat, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.
în mod cu totul și cu totul excepțional, instanța de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie, ori persoană sau într-o instituție de ocrotire. Acestea exercită drepturile și îndatoririle care revin părinților cu privire la persoana copilului. În acest caz, instanța stabilește dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de către părinți în comun sau de către unul dintre ei.

Art. 400 alin. (1) C. civ. stabilește că, în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior la copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol prevede că dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei, ținând seama de interesul superior la copilului.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 272/2004:

(2) Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie.
(3) Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.
(4) Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.

Înțelegem așadar, că interesul superior al copilului reprezintă ansamblul normelor, preceptelor și conceptelor vieții minorului subordonate moralei, eticii, culturii, echilibrului social și aptitudinal pe care părinții trebuie să îl creeze și perpetueze în viața și subconștientul minorului.

Tot în art. 2 al Legii nr. 272/2004 alin. (6), legiuitorul a înțeles să precizeze chiar cu titlu exemplificativ criteriile de determinare a interesului superior al copilului astfel:

a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenența la o familie;
b) opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate;
c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor;
d) capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;
e) menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.

Toate aceste criterii și altele asemenea vor fi avute în vedere de către instanța de tutelă la pronunțarea soluției celei mai potrivite cu privire la exercitarea autorității părintești.

Bunăoară instanța poate stabili că este în interesul superior al minorului ca locuința și exercitarea autorității părintești să fie stabilită la mamă, cu care acesta a locuit de la naștere și până la judecarea cererii de exercitarea a autorității, aceste aspecte rezultând din probatoriile administrate în cauză, proba testimonială cu martorii încuviințați reliefând că reclamanta, mama copilului, s-a ocupat și se ocupă efectiv de îngrijirea minorului.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Exercitarea autorității părintești după divorț was last modified: iunie 20th, 2017 by Robert-Adrian Deliu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii