„Determinarea subiectivă” a jurisdicției competente. Regimurile matrimoniale și parteneriatele înregistrate

2.2. Domeniul manifestării de voință a părților

Instanțele judecătorești care pot fi desemnate prin acordul părților sunt cele menționate de art. 7 alin. (1) din fiecare Regulament.

Corelarea art. 7 alin. (1) cu art. 22, art. 26 alin. (1) lit. a) și b) din Regulamentul (UE) 2016/1103 conduce la următoarele instanțe competente alternativ:

– dacă părțile au ales (pentru regimul matrimonial) legea statului în care soții sau viitorii soți sau unul dintre ei își au (are) reședința obișnuită încheierii acordului, sunt competente instanțele judecătorești ale acestui stat [art. 7 alin. (1), art. 22 alin. (1) lit. a)];

– dacă părțile au ales (pentru regimul matrimonial) legea statului a cărui cetățenie e deținută de către oricare dintre soți sau viitorii soți, în momentul încheierii acordului, sunt competente instanțele judecătorești din acest stat [art. 7 alin. (1), art. 22 alin. (1) lit. b)];

– dacă este aplicabilă (regimului matrimonial – determinare obiectivă) legea statului în care soții își au prima reședință obișnuită după încheierea căsătoriei, competența aparține instanțelor judecătorești ale acestui stat [art. 7 alin. (1), art. 26 alin. (1) lit. a)];

– dacă este aplicabilă (regimului matrimonial – determinare obiectivă) legea statului a cărui cetățenie comună este deținută de soți în momentul încheierii căsătoriei, sunt competente instanțele judecătorești din acel stat [art. 7 alin. (1), art. 26 alin. (1) lit. b)];

– instanțele judecătorești ale statului în care s-a încheiat căsătoria. Această alternativă este menționată în art. 7 alin. (1) din Regulament, în concurs cu instanțele la care se ajunge prin determinarea subiectivă, respectiv prin determinarea obiectivă a legii aplicabile regimului.

În raport cu materia regimurilor matrimoniale, se impun următoarele precizări:

a. pentru a opera regulile prevăzute de textele menționate, procesul civil trebuie să fie unul internațional. Pentru litigiul intern, care nu prezintă element de extraneitate, nu sunt aplicabile regulile arătate;

b. ipoteza în care instanța competentă este în relație cu determinarea obiectivă a lex causae, are incidență atât în cazul în care legea regimului matrimonial nu este aleasă de către părți, cât și în cazul în care legea aplicabilă a fost aleasă, dar acordul de alegere a legii nu este valabil;

c. nu sunt competente instanțele judecătorești din statul a cărui lege este aplicabilă regimului matrimonial în temeiul celor mai strânse legături pe care le au soții, împreună, cu legea respectivă, la data căsătoriei [cele mai strânse legături sunt element de legătură pentru localizarea obiectivă a regimului matrimonial, conform art. 26 alin. (1) lit. c)].

„Cele mai strânse legături” reprezintă un element pe care legiuitorul european l-a eliminat din „competiția” determinării instanței competente, prin voința părților. Sunt preferate reședința obișnuită și cetățenia, cel mai probabil, din rațiuni de previzibilitate și de evitare a fraudei. Atât reședința obișnuită, cât și cetățenia sunt reglementate sub semnul conflictelor mobile de legi, așa încât, lex causae și, implicit, jurisdicția competentă, pot fi anticipate. Reședința obișnuită în momentul încheierii acordului, cetățenia deținută în momentul încheierii acordului, prima reședință obișnuită după încheierea căsătoriei, cetățenia deținută în momentul încheierii căsătoriei, locul constituirii parteneriatului – toate acestea permit părților să își planifice raporturile patrimoniale, atât din punctul de vedere al legii statutului patrimonial, cât și din perspectiva instanței care va soluționa litigiul.

Pe bună dreptate, „legăturile cele mai strânse” nu au aptitudinea de a realiza imperativul previzibilității. „Legăturile cele mai strânse” nu indică elemente punctuale, în funcție de care să se determine legea aplicabilă și, respectiv, instanța competentă. Este la latitudinea instanței să verifice acele circumstanțe concrete care se convertesc în elemente de legătură cu legea unui anumit stat – elemente care, în concret, ar putea conduce la aplicarea unor legi care nu au putut fi anticipate).

Simetric, Regulamentul (UE) 2016/1104 prevede, în temeiul art. 7 alin. (1), art. 22, art. 26 alin. (1):

– dacă legea aleasă de părți (ca lege a parteneriatului) este legea statului în care partenerii sau viitorii parteneri sau unul dintre ei își au (are) reședința obișnuită în momentul încheierii acordului, atunci competența revine instanțelor judecătorești din statul respectiv [art. 7 alin. (1), art. 22 alin. (1) lit. a)];

– dacă legea aleasă de părți (ca lege a parteneriatului ) este legea unui stat a cărui cetățenie este deținută de către oricare dintre parteneri sau viitorii parteneri în momentul încheierii acordului, sunt competente instanțele judecătorești din statul respectiv [art. 7 alin. (1), art. 22 alin. (1) lit. b)];

dacă legea aleasă de părți (ca lege a parteneriatului) este legea statului în temeiul căreia s-a constituit parteneriatul înregistrat, sunt competente instanțele statului respectiv [art. 7 alin. (1), art. 22 alin. (1) lit. c)];

– dacă legea aplicabilă parteneriatului (determinare obiectivă) este legea statului în temeiul căreia s-a înregistrat parteneriatul, se va aplica legea acestui stat [art. 7 alin. (1), art. 26 alin. (1)];

– dacă părțile optează pentru legea instanțele judecătorești din statul membru în temeiul legii căruia s-a constituit parteneriatul înregistrat, acestea dobândesc competență exclusivă [art. 7 alin. (1)].

Pentru parteneriatele înregistrate, menționăm:

a. textele legale menționate operează numai dacă suntem în prezența unui litigiu internațional;

b. variantele sunt alternative. Partenerii nu sunt ținuți la o ierarhie în cascadă, astfel că pot desemna oricare dintre instanțele judecătorești enumerate;

c. alegerea forului este subordonată cerinței ca legea aplicabilă parteneriatului înregistrat (prin voința părților) să confere efecte patrimoniale parteneriatului respectiv. Nu se face distincție după cum competența jurisdicțională este consecința determinării subiective a legii aplicabile parteneriatului sau a determinării obiective a lex causae;

d. ipoteza în care instanța competentă este în relație cu determinarea obiectivă a lex causae, are incidență atât în cazul în care legea parteneriatului înregistrat nu este aleasă de către părți, cât și în cazul în care legea aplicabilă a fost aleasă, dar convenția de alegere a legii aplicabile nu este valabilă.

3. Prorogarea convențională de competență (art. 5 din fiecare Regulament)

Regimuri matrimoniale. Acordul părților are efecte în materia competenței, în materie de divorț, separare de drept sau anulare a căsătoriei. Sunt reglementate două situații de prorogare a competenței, în materiile menționate. Extinderea competenței instanței are loc în temeiul legii (prorogare legală de competență), după cum urmează: „Fără a aduce atingere alineatului (2), atunci când o instanță judecătorească dintr-un stat membru este sesizată să se pronunțe asupra unei cereri de divorț, de separare de drept sau de anulare a căsătoriei, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2201/2003, instanțele judecătorești din statul respectiv sunt competente să se pronunțe cu privire la aspectele privind regimul matrimonial care au legătură cu cererea respectivă” [art. 5 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2016/1103].

Prorogarea convențională de competență este condiționată de existența suprapunerii între instanța de judecată sesizată să se pronunțe cu privire la cererea de divorț, de separare de drept sau de anulare a căsătoriei și instanțele menționate în art. 5 alin. (2) lit. a)-d). Prorogarea prin acordul părților operează atunci când instanța judecătorească sesizată să se pronunțe cu privire la cererea de divorț, de separare de drept sau de anulare a căsătoriei:

– este instanța judecătorească dintr-un stat membru pe al cărui teritoriu reclamantul are reședința obișnuită, cu condiția să fi locuit pe teritoriul acelui stat cel puțin un an, imediat înainte de introducerea cererii [conform Regulamentului (CE) 2201/2003];

– este instanța judecătorească din statul membru de cetățenie a reclamantului, în condițiile în care reclamantul are reședința obișnuită pe teritoriul statului respectiv și a locuit pe teritoriul acestuia cel puțin 6 luni, imediat înainte de introducerea cererii [conform Regulamentului (CE) 2201/2003];

– este sesizată în virtutea art. 5 din Regulamentul (CE) 2201/2003, în caz de conversiune a separării de drept în divorț;

– este sesizată în virtutea art. 7 din Regulamentul (CE) 2201/2003, în caz de competențe reziduale.

Dacă acordul menționat este încheiat înainte ca instanța să fie sesizată pentru a se pronunța în materia regimului matrimonial, el trebuie să respecte prevederile stabilite de prezentul Regulament pentru acordul de alegere a forului (adică să fie scris, datat și semnat de părți, conform art. 7 alin. (2). Forma electronică a acordului este asimilată formei scrise[5].

Efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate. Extinderea competenței jurisdicționale are loc în temeiul acordului părților: „În situația în care o instanță judecătorească dintr-un stat membru este sesizată să se pronunțe cu privire la desfacerea sau anularea unui parteneriat înregistrat, instanțele judecătorești din statul membru respectiv sunt competente să se pronunțe cu privire la efectele patrimoniale ale parteneriatului înregistrat care au legătură cu respectiva desfacere sau anulare, dacă partenerii sunt de acord” [art. 5 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2016/1104].

În ipoteza în care acordul este încheiat înainte ca instanța judecătorească să fie sesizată pentru a se pronunța în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatului înregistrat, acesta va respecta dispozițiile art. 7. Textul art. 7 se referă la convenția atributivă de competență, care trebuie să respecte cerințele expres instituite. Aceleași condiții (acord scris, semnat, datat de către părți) sunt cerute și pentru convenția părților în vederea prorogării competenței, conform art. 5 alin. (1)[6].

4. Desemnarea unilaterală a forului competent (art. 8 din fiecare Regulament)

„În afara competenței care decurge din alte dispoziții ale prezentului regulament, este competentă o instanță judecătorească dintr-un stat membru a cărui lege este aplicabilă în temeiul articolului 22 sau al articolului 26 alineatul (1) litera (a) sau (b) și în fața căreia se înfățișează pârâtul. Prezenta regulă nu se aplică în cazul în care înfățișarea a avut loc pentru a contesta competența și nici în cazurile reglementate de articolul 4 sau de articolul 5 alineatul (1)” [art. 8 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2016/1103]. Art. 4 are în vedere competența în caz de deces al unuia dintre soți, iar art. 5 alin. (1) se referă la prorogarea legală de competență, în caz de divorț, separare de drept sau anulare a căsătoriei.

În afara competenței care decurge din alte dispoziții ale prezentului regulament, este competentă o instanță judecătorească dintr-un stat membru a cărui lege este aplicabilă în temeiul art. 22 sau al art. 26 alin. (1) și în fața căreia se înfățișează pârâtul. Prezenta regulă nu se aplică în cazul în care înfățișarea a avut loc pentru a contesta competența sau în cazurile reglementate de art. 4 [art. 8 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2016/1104]. Art. 4 se referă la stabilirea competenței în caz de deces al unuia dintre parteneri.

Cu prilejul verificării propriei competențe, instanța competentă se va asigura că pârâtul este în cunoștință de cauză în ceea ce privește dreptul de a contesta competența și în ceea ce privește consecințele prezenței și, respectiv, consecințele absenței sale în fața instanței.

5. Concluzii

Importanța reglementărilor cuprinse în cele două noi Regulamente europene transpare și din perspectiva competenței jurisdicționale internaționale[7]. Materia competenței este cea de a doua zonă în care poate fi sesizat rolul (în creștere) acordat voinței părților. Dacă regimul conflictelor de legi este dominat de autonomia de voință (chiar dacă aceasta este condiționată), conflictele de jurisdicții valorifică voința părților, ca factor de legătură subsidiar, sub triplu aspect: alegerea forului; prorogarea convențională de competență și desemnarea unilaterală a forului competent.

Se cuvine să menționăm și efortul de corelare a normelor juridice europene, în domeniul competenței jurisdicționale. Regulamentul (UE) 2016/1103 și Regulamentul (UE) 2016/1104 sunt atent puse în relație (în ce privește determinarea jurisdicției competente) cu Regulamentele care au ca obiect succesiunile, divorțul, separarea de drept și anularea căsătoriei. Aceste din urmă acte normative europene nu reprezintă forme consolidate, ci se aplică tuturor statelor membre.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

[5] Sub genericul convenție de prorogare de competență” se înscriu clauza de alegere a jurisdicției (sau clauza atributivă de competență, atunci când înțelegerea părților este inclusă într-un contract care are un alt obiect) și convenția propriu-zisă de alegere a jurisdicției, dacă acordul părților are ca obiect exclusiv desemnarea instanței competente în caz de litigiu. Obiectul acordului de voință particularizează convenția atributivă de competență, întrucât constă în determinarea instanței competente. Clauza atributivă de competență desemnează, la modul global, instanțele unui anumit stat, iar prevederile interne ale statului respectiv identifică instanța competentă (în acest sens, M.-L. Niboyet., G. de Geouffre de la Pradelle, Droit international privé, 4e édition, Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence, Paris, 2013, p. 321).

[6] A se vedea, L. Valkova, The interplay between jurisdictional rules established in the EU legal instruments in the field of family law: testing functionality through simultaneous application with domestic law, în Cuadernos de Derecho Transnacional, vol. 9, nr. 2/2017, p. 558.

[7] Pentru o prezentare generală a problemelor de competență, în cele două Regulamente, a se vedea, E. Fongaro, Le nouveau „paquet patrimonial” de lUnion Européenne est arrivé!, în Journal dActualité des Droits Européens, material disponibil la adresa https://revue-jade.eu/article/view/1610 (consultat la data de 3 septembrie 2019).

„Determinarea subiectivă” a jurisdicției competente. Regimurile matrimoniale și parteneriatele înregistrate was last modified: noiembrie 12th, 2019 by Călina Jugastru

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista