Despre renunţarea la moştenire

Abstract

About the renunciation of inheritance

The Civil Code brought some changes to the Civil Code of 1864 in the field of the  renunciation of inheritance, among them is the establishment of the presumption of renunciation of inheritance,  possibility recognized to the succesor’s creditors to revoke the renunciation made in their fraud, and that the revocation of renunciation represents acceptance of inheritance. In this study we have analyzed the renunciation of inheritance as a whole, pointing out these aspects of novelty, with practical consequences both for the notary succession debates and the judiciary ones. Thus, by way of example, the presumption of renunciation of inheritance can be applied even in the notary succession procedure, which is not an attribute recognized only to the court but also to the notary public.

Keywords: renunciation of inheritance, succesor, presumption of renunciation, tacit renunciation of inheritance.

1. Noțiunea și reglementarea renunțării la moștenire

Renunțarea la moștenire reprezintă manifestarea de voință a succesibilului, săvârșită în interiorul termenului de opțiune succesorală, materializată într-un act juridic unilateral, solemn, expres și indivizibil, prin care acesta afirmă că înțelege să repudieze moștenirea la care avea vocație și că nu își însușește titlul de moștenitor. Renunțarea la moștenire desființează cu efect retroactiv vocația succesorală, persoana renunțătoare devenind străină de moștenire. În acest context, este de menționat că, prin aplicarea prezumției de renunțare se produce același efect, adică persoana în cauză devine străină de moștenire, cu efect retroactiv.

Renunțarea la moștenire este reglementată în art. 1120-1124, art. 1112 și art. 1113 alin. 2 C. civ.

Dreptul de a renunța la moștenire este recunoscut tuturor moștenitorilor, fie ei legali (rezervatari ori nerezervatari) sau testamentari și indiferent dacă vocația acestora este universală, cu titlu universal sau cu titlu particular, ori dacă aceasta este generală sau concretă. Actul juridic de renunțare la moștenire, în ipoteza vocației multiple la moștenire, trebuie să fie distinct pentru fiecare fel al moștenirii.

2. Condițiile de valabilitate ale renunțării la moștenire

Valabilitatea actului juridic de opțiune succesorală constând în renunțarea la moștenire trebuie se circumscrie respectării condițiilor de fond generale (incidente în cazul oricărui act juridic), însă există și anumite condiții speciale aplicabile în acest caz.

2.1. Condiții de fond speciale

Astfel cum am menționat, pe lângă condițiile de fond generale prevăzute pentru orice act juridic, legiuitorul stabilește și anumite condiții de fond speciale pentru actul juridic de renunțare la moștenire.

a) ca regulă, declarația de renunțare la moștenire este un act expres.

Astfel, potrivit art. 1120 alin. 1 C. civ., renunțarea la moștenire nu se presupune, ceea ce înseamnă că ne aflăm în prezența unui act expres. Este de precizat, că în privința acceptării moștenirii, aceasta poate fi făcută și tacit, nu exclusiv pe calea unui act expres.

În practica judiciară anterioară[1] s-a statuat că renunțarea la succesiune nu poate fi prezumată, ea trebuind să fie expresă, iar voința de a accepta succesiunea se poate manifesta și tacit, iar în doctrină s-a precizat că, neexercitarea de către succesibil a dreptului de opțiune succesorală în termenul prescris de legiuitor, nu echivalează cu o renunțare tacită la moștenire[2]. Cu alte cuvinte, renunțarea tacită la moștenire era exclusă în perioada de aplicare a vechiului Cod civil.

Observăm însă că, de la regula enunțată în art. 1120 alin. 1 C. civ., legiuitorul a reglementat și unele excepții (în ipotezele prevăzute la art. 1112 și art. 1113 alin. 2 C. civ.), când operează prezumția de renunțare la moștenire.

În ceea ce privește cele două excepții de la regula amintită, precizăm următoarele:

1. Potrivit art. 1112 alin. 1 C. civ., este prezumat, până la proba contrară, că a renunțat la moștenire succesibilul care, deși cunoștea deschiderea moștenirii și calitatea lui de succesibil, nu și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală, prin acceptarea moștenirii sau renunțarea expresă la moștenire, în termenul de un an prevăzut la art. 1103.

Textul impune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții pentru a fi aplicată prezumția de renunțare:

  • succesibilul cunoaște atât deschiderea moștenirii, cât și calitatea sa de succesibil (legal sau testamentar)
  • succesibilul nu și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală (prin acceptarea moștenirii sau renunțarea expresă la moștenire), în interiorul termenului de decădere un an prevăzut pentru exercitarea dreptului său de opțiune succesorală

Potrivit art. 1112 alin. 2 C. civ., prezumția de renunțare operează, după împlinirea termenului de un an de la deschiderea moștenirii, dacă succesibilul, citat în condițiile legii, nu face dovada exercitării dreptului de opțiune succesorală. Citația trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității acesteia, pe lângă elementele prevăzute de Codul de procedură civilă, și precizarea că, dacă succesibilul nu și-a exercitat dreptul de a accepta moștenirea în termenul de decădere prevăzut la art. 1103, este prezumat că renunță la moștenire. Prezumția de renunțare, poate fi aplicată chiar și în procedura succesorală notarială, acesta nefiind un atribut recunoscut exclusiv instanței de judecată, ci și notarului public.

Se observă că potrivit art. 1120 alin. 2 C. civ., prezumția de renunțare la moștenire poate fi răsturnată, făcându-se dovada exercitării dreptului de opțiune succesorală. Suntem așadar în prezența unei prezumții relative.

Exercitarea dreptului de opțiune succesorală prin renunțarea la moștenire după expirarea termenului de decădere de un an, nu va produce efecte juridice, în acest caz prezumția instituită de art. 1112 alin. 1 C. civ. sancționând succesibilul inactiv.

2. Potrivit art. 1113 C. civ., pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, un succesibil poate fi obligat, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanța președințială, să își exercite dreptul de opțiune succesorală înăuntrul unui termen stabilit de instanța judecătorească, mai scurt decât cel prevăzut la art. 1103. Succesibilul care nu optează în termenul stabilit de instanța judecătorească este considerat că a renunțat la moștenire.

În acest caz, dacă succesibilul nu optează în interiorul termenului redus stabilit de instanță, acesta este prezumat absolut că a renunțat la moștenire[3].

Concluzionând cu privire la aceste două excepții, tindem să achiesăm la opinia exprimată în doctrină[4], potrivit căreia în aceste cazuri se poate vorbi de o renunțare tacită la moștenire, deoarece aceasta se poate deduce din anumite împrejurări: fie pentru succesibilul care nu acceptă moștenirea în termenul de opțiune succesorală, fie pentru cazul succesibilului care nu optează în termenul redus stabilit de instanță. Aceasta înseamnă că și renunțarea la moștenire poate fi, asemeni acceptării moștenirii, atât expresă, cât și tacită.

Se mai impun a fi făcute anumite precizări cu privire la convenția de renunțarea la moștenire, aspecte semnalate atât în practica judiciară, cât și în doctrină. O astfel de convenție, încheiată de moștenitori anterior deschiderii moștenirii este nulă absolut, fiind prohibită de art. 956 C. civ. În schimb, convenția de renunțarea la moștenire prin care unul sau mai mulți moștenitori s-ar obliga să renunțe la moștenire, ulterior deschiderii moștenirii, a fost apreciată a fi valabilă și obligatorie între părțile contractante, dar fiind inopozabilă față de terți[5]. Apreciem, că o astfel de convenție poate fi valabilă, pentru că nu contravine ordinii publice și nici bunelor moravuri, însă simpla încheiere a convenției nu valorează renunțare la moștenire, nici măcar între părțile contractante, fiind necesar ca renunțarea să fie făcută cu respectarea condițiilor de fond și de formă impuse de legiuitor. Dacă succesibilul nu își respectă obligația asumată de a renunța la moștenire și în schimb o acceptă, acceptarea este valabilă și va produce efecte, el urmând să răspundă pe temei contractual pentru neexecutarea obligației asumate. Dacă însă succesibilul își respectă obligația și renunță la moștenire, iar cealaltă parte contractantă nu își îndeplinește obligațiile asumate, în acest caz succesibilul renunțător va putea solicita executarea convenției sau despăgubiri dar nu va putea revoca renunțarea decât în condițiile art. 1123 C. civ.[6] În concluzie, nu se poate pune semnul egalității între convenția de renunțare la moștenire și renunțarea la moștenire propriu-zisă, fiind vorba de două acte juridice distincte, fiecare având propriul său regim juridic.

b) renunțarea la moștenire este valabilă și produce efecte juridice doar în ipoteza în care succesibilul nu a acceptat anterior moștenirea (acceptare voluntară expresă, tacită sau acceptare forțată). Cu alte cuvinte, succesibilul care a acceptat anterior moștenirea nu poate renunța ulterior la aceasta, actul său de opțiune succesorală fiind irevocabil.

c) renunțarea la moștenire este un act indivizibil (ca și acceptarea moștenirii), adică succesibilul nu poate renunța la o parte a moștenirii, acceptând restul acesteia.

d) renunțarea la moștenire trebuie să fie pur abdicativă, adică impersonală și cu titlu gratuit. Renunțarea denumită in favorem, prevăzută de art. 1110 alin. 1 lit. b) și c) C. civ.[7], reprezintă o acceptare tacită a moștenirii, urmată de înstrăinarea drepturilor succesorale prin acte între vii.

2.2. Condiții de formă

Renunțarea la moștenire trebuie să îndeplinească două condiții de formă, prima dintre ele pentru validitate, iar cea de-a doua pentru opozabilitate.

a) actul juridic de renunțare la moștenire este unul solemn, aspect ce rezultă din prevederile art. 1120 alin. 2 C. civ., text potrivit căruia, declarația de renunțare se face în formă autentică la orice notar public sau, după caz, la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, în condițiile și limitele prevăzute de lege.

Așadar, declarația de renunțare la moștenire se face în formă autentică, la orice notar public (nu doar cel competent teritorial în procedura succesorală necontencioasă) sau la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, după caz. De asemenea, renunțarea la moștenire se poate face personal de succesibil sau prin mandatar cu procură specială. Forma autentică a actului de renunțare reprezintă o condiție ad validitatem, prevăzută sub sancțiunea nulității absolute. Aceasta înseamnă că renunțarea la moștenire făcută sub forma unui înscris sub semnătură privată sau în formă verbală, va fi sancționată cu nulitatea absolută.

b) pentru informarea terților, declarația de renunțare se va înscrie, pe cheltuiala renunțătorului, în registrul național notarial, ținut în format electronic, potrivit legii (art. 1120 alin. 3 C. civ.). Așa cum reiese din formularea textului legal, înscrierea are drept scop informarea terților, fiind vorba despre o condiție de publicitate care nu afectează valabilitatea renunțării la moștenire. Înscrierea în Registrul național notarial de evidență a opțiunilor succesorale (RNNEOS) se face pe cheltuiala renunțătorului.

Declarația de renunțare poate fi opusă de comoștenitori și de moștenitorii subsecvenți, însă cel care a renunțat la moștenire nu va putea invoca nulitatea declarației de renunțare pe care a dat-o pe motiv că aceasta nu a fost înscrisă în RNNEOS, pentru ca ulterior să poată accepta moștenirea. Renunțarea acestuia la moștenire va putea fi revocată doar în temeiul art. 1123 C. civ., respectiv dacă o face în cursul termenului de opțiune și dacă moștenirea nu a fost deja acceptată de alți succesibili. Mai menționăm că, actul de renunțare neînscris în RNNEOS nu este opozabil terțului de bună credință care a contractat cu succesibilul renunțător (a cumpărat spre exemplu un bun din patrimoniul succesoral). În acest caz, încheierea actului de dispoziție de către succesibil poate fi invocată ca act de acceptare tacită a moștenirii[8].

2.3. Nulitatea declarației de renunțare la moștenire

Nerespectarea condițiilor de formă și de fond (cele generale și cele speciale) în privința actului juridic de renunțare la moștenire, atrag sancțiunea nulității absolute sau relative, cu regimul juridic aferent, după caz.

Constatarea nulității absolute a declarației de renunțare la moștenire (renunțarea făcută spre exemplu prin înscris sub semnătură privată sau verbal, deci cu nerespectarea formei cerute de lege), sau după caz, anularea declarației de renunțare (pentru dol, spre exemplu), nu semnifică însă acceptarea moștenirii, ci urmare a aplicării acestei sancțiuni, succesibilul redobândește dreptul de opțiune succesorală[9] pe care îl poate exercita în termenul de decădere de un an. Succesibilul va putea opta fie în sensul acceptării moștenirii, fie în cel al repudierii acesteia, cu respectarea condițiilor specifice, după caz.

În privința acțiunii în anulare, art. 1124 C. civ. dispune că, dreptul la acțiunea în anularea renunțării se prescrie în termen de 6 luni, calculat în caz de violență de la încetarea acesteia, iar în celelalte cazuri din momentul în care titularul dreptului la acțiune a cunoscut cauza de nulitate relativă.

3. Efectele renunțării la moștenire

Art. 1121 alin. 1 C. civ., prevede că, succesibilul care renunță este considerat că nu a fost niciodată moștenitor. Așadar, urmare a renunțării la moștenire se desființează cu efect retroactiv vocația succesorală a succesibilului renunțător, încă de la data deschiderii moștenirii, acesta devenind străin de moștenirea la care a renunțat. Renunțarea la moștenire este opozabilă erga omnes, dacă declarația de renunțare a fost înscrisă în RNNEOS.

Renunțarea la moștenire determină anumite consecințe juridice, după cum urmează:

a) urmare a opțiunii sale de renunțare la moștenire, succesibilul nu va dobândi cota ce i se cuvine din activ și nu va suporta nici pasivul moștenirii. Partea renunțătorului profită moștenitorilor pe care i-ar fi înlăturat de la moștenire sau celor a căror parte ar fi diminuat-o dacă ar fi acceptat moștenirea (art. 1121 alin. 2 C. civ.). Cu alte cuvinte, partea celui care a renunțat, incluzând atât activul, cât și pasivul succesoral, va fi culeasă de ceilalți moștenitori cu care acesta venea în concurs și a căror cotă ar fi diminuat-o prin acceptarea moștenirii sau moștenitorilor subsecvenți pe care i-ar fi înlăturat de la moștenire prin acceptare. Pentru ca renunțarea să profite moștenitorilor pe care i-ar fi înlăturat de la moștenire sau celor a căror parte ar fi diminuat-o dacă ar fi acceptat moștenirea, este necesar ca aceștia să accepte moștenirea, fără a avea relevanță dacă aceștia au acceptat înainte sau după momentul renunțării și chiar dacă ar fi decedat în intervalul de timp de la deschiderea moștenirii până la renunțare[10]. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că renunțarea poate viza moștenirea legală sau pe cea testamentară, ori pe ambele, aplicându-se regulile devoluțiunii legale sau testamentare, după caz. Moștenitorii care profită de pe urma renunțării vor dobândi moștenirea de la data deschiderii acesteia, direct de la defunct și nu de la renunțător.

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] T.S., s. civ., dec. nr. 571 din 5 aprilie 1978 în CD 1978, p. 118.

[2] M. Eliescu, Transmisiunea și împărțirea moștenirii în dreptul Republicii Socialiste România, Ed. Academiei RSR, București, 1966, p. 133.

[3] Pentru opinia contrară, potrivit căreia și în acest caz prezumția este relativă, a se vedea J. Kocsis, P.Vasilescu, Drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 286-287.

[4] C. Macovei/Dobrilă în Noul Cod civil. Comentariu pe articole, coordonatori F. Baias, E. Chelaru, I. Macovei, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 1154 și 1166. A se vedea și J. Kocsis, P. Vasilescu, Drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, București, 2016, București, p. 289-290.

[5] M. Eliescu, Transmisiunea și împărțirea moștenirii în dreptul Republicii Socialiste România, Ed. Academiei RSR, București, 1966, p. 134.

[6] Art. 1123. Revocarea renunțării. (1) În tot cursul termenului de opțiune, renunțătorul poate revoca renunțarea, dacă moștenirea nu a fost deja acceptată de alți succesibili care au vocație la partea care i-ar reveni, dispozițiile art. 1120 aplicându-se în mod corespunzător.

[7] Art. 1110. Actele cu valoare de acceptare tacită. (1) Actele de dispoziție juridică privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra moștenirii atrag acceptarea tacită a acesteia. Sunt astfel de acte:
a) înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros, de către succesibil a drepturilor asupra moștenirii;
b) renunțarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moștenitori determinați;
c) renunțarea la moștenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor comoștenitorilor sau moștenitorilor subsecvenți.

[8] Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ed. a II-a actualizată și completată, Ed. Universul Juridic, București, 2002, p. 434.

[9] A. Bacaci, Gh. Comăniță, Drept civil. Succesiunile, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 218.

[10] Fr. Deak, op. cit., p. 435.

Despre renunțarea la moștenire was last modified: iunie 6th, 2017 by Ioana Nicolae

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii