Delimitări necesare referitoare la modurile de transmisiune și de transformare a obligațiilor în noul Cod civil. Își mai au rostul anumite instituții juridice în dreptul nostru civil?
Gabriel Tița-Nicolescu - iulie 7, 2016Odată cu datoria, se transmit, automat (ca și în cazul cesiunii de creanță), și obligațiile aferente datoriei, și anume, accesoriile datoriei și garanțiile datoriei. Prin urmare, creditorul se poate prevala în contra noului debitor de toate drepturile pe care le are în legătură cu datoria preluată de acesta din urmă. În mod excepțional, transmisiunea garanțiilor nu va opera atunci când acestea nu pot fi despărțite de persoana debitorului iniţial și nici atunci când garanția este reprezentată de o fideiusiune iar fideiusorul nu și-a dat acordul cu privire la transmisiune.
În mod corespunzător, se transmit și drepturile debitorului, mai exact, mijloacele sale de apărare împotriva titularului creanței, a creditorului cedat. Astfel, noul debitor poate opune creditorului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut opune debitorul inițial, în afară de compensație sau orice altă excepție personală a acestuia din urmă. Iar în cazul cesiunii de datorie propriu-zise, noul debitor nu poate opune creditorului mijloacele de apărare întemeiate pe contractul de cesiune (acesta fiindu-i străin creditorului, chiar dacă l-a acceptat).
În fine, ultima chestiune care trebuie lămurită în această materie este legată de ipoteza desființării actului de transmisiune a datoriei, de consecințele acestei desființări. Astfel, când contractul prin care s-a realizat transmisiunea obligației este desființat, obligația debitorului inițial renaște, cu toate accesoriile sale, sub rezerva drepturilor dobândite de terții de bună-credință. Creditorul poate, de asemenea, cere daune-interese celui ce a preluat datoria, afară numai dacă acesta din urmă dovedește că nu poartă răspunderea desființării contractului și a prejudiciilor suferite de creditor.
-
5. Cesiunea contractului
Cesiunea contractului este o instituție juridică de noutate, de asemenea, în dreptul nostru și reprezintă o modalitate de transmitere a obligațiilor. Vechiul cod civil român nu o reglementa expres, dar, așa cum se întâmpla și în alte situații în care se dorea transferul sau transformarea unor obligații, era folosită o altă formă juridică, e adevărat, mai complexă, și anume novația subiectivă; novația presupunea însă (și presupune) participarea celei de-a treia persoane, ceea ce putea crea dificultăți, în cazul în care această persoană nu era de acord cu modificarea obligațiilor sau, din diferite motive, nu își putea manifesta acordul într-un anumit termen.
Doctrina și jurisprudența anterioară a fost divergentă în această chestiune, susținându-se, pe de-o parte, posibilitatea cesiunii contractului și, pe de altă parte, fiind exclusă categoric. În prezent, diferențele de opinii nu mai pot avea niciun suport, întrucât actualul cod civil legiferează expres, în materia teoriei generale a contractului, ca izvor de obligații, instituția juridică a cesiunii de contract (art. 1.315-1.320 NCC). De asemenea, Codul civil reglementează și aplicații practice ale cesiunii de contract, cum ar fi, de pildă, în materia contractului de locațiune (în cazul înstrăinării bunului dat în locațiune – art. 1.811 NCC) sau în materia contractului de asigurare de bunuri (în cazul înstrăinării bunului asigurat – art. 2.220 NCC).
Din economia reglementării legale rezultă, fără putință de tăgadă, natura juridică a cesiunii de contract, și anume, transmisiunea unui raport obligațional către un terț, prin substituirea uneia dintre părțile contractante cu terțul respectiv, substituire care trebuie însă autorizată de cealaltă parte.
Spre deosebire de cesiunea de creanță sau de cesiunea de datorie – unde se transmite doar creanța, respectiv, doar datoria – cesiunea de contract transmite, așa cum rezultă din denumire, întregul contract, în ansamblul său, cu drepturi și obligații (principale și accesorii), în stadiul de executare existent la data cesiunii.
Prin urmare, cesiunea de contract poate fi definită ca fiind o convenție (un contract), prin care o parte (cedentul) transferă unei alte părți (cesionarul), toate drepturile și obligațiile ce derivă dintr-un contract (contract cedat), contract pe care cedentul l-a încheiat cu semnatarul inițial (care are calitatea de contractant cedat).
Pentru ca o convenție de cesiune de contract să producă efectele depline preconizate de lege, trebuie îndeplinite două cerințe de fond, și o cerință de formă.
Cerințele de fond se referă la necesitatea consimțământului contractantului cedat și la stadiul de executare a contractului cedat. În ceea ce privește prima cerință, reținem că cesiunea de contract va produce efecte numai în condițiile în care contractantul cedat și-a dat consimțământul cu privire la cesiune. Consimțământul poate fi dat pe actul de cesiune (prin semnarea actului de către contractantul cedat), printr-un act separat (adresă, notificare, din care reiese inechivoc acordul cu privire la cesiune) sau, în fine – așa cum se întâmplă cel mai frecvent în practică –, prin însuși conținutul contractului cedat (în care este stipulată clauza expresă potrivit căreia oricare dintre părți poate să-și substituie o persoană în executarea contractului); în acest ultim caz, având în vedere că acordul a fost deja exprimat, cesiunea produce efecte față de contractantul cedat din momentul în care substituirea îi este notificată. Referitor la cea de-a doua condiție de fond, în mod firesc, legea exclude posibilitatea unei cesiuni ce are ca obiect un contract care a fost deja executat, întrucât, prestațiile (drepturile și obligațiile) ce au luat naștere prin încheierea contractului cedat nu mai pot fi valorificate sau respectate din moment ce deja au fost îndeplinite. Poate fi cedat, prin urmare, un contract care nu a fost deloc executat, precum și un contract care a fost executat doar în parte, urmând a fi preluate de către cesionar drepturile și obligațiile aferente prestațiilor neexecutate la data cesiunii.
În ceea ce privește forma cesiunii, potrivit art. 1.316 NCC, cesiunea contractului și acceptarea acesteia de către contractantul cedat trebuie încheiate în forma cerută de lege pentru validitatea contractului cedat. De pildă, dacă se cedează un contract ce are ca obiect vânzarea (în rate) a unui teren (pentru care legea cere forma autentică ad validitatem), actul de cesiune va trebui să îmbrace, de asemenea, forma autentică ad validitatem; în aceeași formă trebuie exprimat și consimțământul contractantului cedat, fie prin semnarea, în fața notarului, a actului de cesiune, fie prin declarație notarială autentică, din care să reiasă acordul expres cu privire la cesiune.
Prin cesiunea contractului, cedentul este substituit definitiv și în totalitate cu cesionarul, acesta fiind primul efect al transmisiunii. În mod particular, aşa cum am văzut mai sus, în cazul în care toate elementele contractului rezultă dintr-un înscris în care este cuprinsă clauza „la ordin” sau o altă mențiune echivalentă (titlu la ordin, cum ar fi CEC, bilet la ordin sau cambie), dacă prin lege nu se prevede altfel, girarea înscrisului produce, de asemenea, efectul substituirii giratarului în toate drepturile și obligațiile girantului.
Ca regulă, cedentul garantează doar validitatea contractului; va putea însă garanta și executarea contractului, situație în care va fi ținut ca un fideiusor pentru obligațiile contractantului cedat.
Ca o consecință a substituirii, efectul accesoriu, complementar (dar la fel de important), al cesiunii, constă în liberarea cedentului, în sensul că cedentul este liberat de obligațiile sale față de contractantul cedat din momentul în care substituirea își produce efectele față de acesta din urmă.
În cazul în care a declarat că nu îl liberează pe cedent (deși este de acord cu cesiunea), contractantul cedat se poate îndrepta împotriva acestuia atunci când cesionarul nu își execută obligațiile, însă numai dacă i-a adus la cunoștință cedentului, în prealabil, neexecutarea obligațiilor de către cesionar. Notificarea de neexecutare trebuie făcută de contractantul cedat în termen de 15 zile de la data neexecutării sau, după caz, de la data la care a cunoscut faptul neexecutării, sub sancțiunea pierderii dreptului de regres al contractantului cedat împotriva cedentului.
În fine, în ceea ce privește posibilitățile de acțiune ale contractantului cedat, mai reținem și faptul că acesta poate opune cesionarului toate excepțiile ce rezultă din contract. Contractantul cedat nu poate invoca însă față de cesionar vicii de consimțământ, și nici apărări sau excepții născute din raporturile sale cu cedentul decât dacă și-a rezervat acest drept atunci când a consimțit la cesiune.
-
6. Novația
Novația este un mijloc eficient de transformare a unei obligații, este cel mai folosit, cel mai elocvent și cel mai tipic procedeu prin care o obligație poate fi transformată în cele mai variate moduri cu putință. Spre deosebire de toate celelalte moduri de transmisiune sau transformare a obligațiilor, care sunt restrânse cel puțin sub aspectul obiectului (creanța – în cazul cesiunii de creanță, datoria – în cazul transmisiunii datoriei, sau, în fine partea contractantă – în cazul cesiunii de contract), novația poate îmbrăca orice formă, la libera și deplina apreciere a părților, singura limitare fiind – ca în cazul oricărei convenții – ordinea publică și bunele moravuri. Astfel, părțile semnatare ale unui contract pot modifica obiectul acestuia (novație obiectivă) sau pot substitui alte părți în executarea obligațiilor (novație subiectivă).
În doctrina tradițională anterioară și contemporană actualului cod civil, conceptul de novație este legat, în mod esențial (și în mod corect), de ideea de transformare (iar nu de transmisiune), în sensul că obligația contractuală este stinsă, iar în locul acesteia se naște o nouă obligație contractuală, conformă cu dispozițiile contractului de novație.
Acest mijloc de transformare a fost folosit încă din dreptul roman, este reglementat (sau acceptat) în toate sistemele de drept și a fost acceptat și sub imperiul vechiului nostru Cod civil. Actualul cod civil legiferează concis novația în cuprinsul a șase articole, 1.609-1.614, texte suficiente, în opinia noastră, cât să sublinieze natura juridică a novației (nașterea unei obligații noi), felurile acesteia (obiectivă și subiectivă) dar și efectele concrete. De altfel, o abordare normativă mai amplă și mai analitică ar fi fost de prisos și, mai mult, după părerea noastră, ar fi creat confuzii nedorite, dată fiind reglementarea legală a tuturor celorlalte instituții juridice dezbătute până cum în materia transmisiunii obligațiilor.
Așa cum deducem deja, novația poate fi obiectivă sau subiectivă, clasificarea fiind oferită chiar de lege, prin textul art. 1.609 NCC.
Novația obiectivă are loc atunci când debitorul contractează față de creditor o obligație nouă, care înlocuiește și stinge obligația inițială. Părțile contractante rămân, așadar, aceleași, ceea ce se schimbă (se „novează”) fiind doar obiectul contractului. Trebuie precizat și faptul că, dacă se schimbă orice alt element al contractului (cum ar fi, de pildă, prețul sau modalitățile de plată a prețului, termenul contractual sau orice alt element în afară de obiect), nu vorbim despre o novație, ci despre o modificare a clauzelor contractuale, modificare care se realizează, de regulă, printr-un act adițional la contractul inițial (act adițional care trebuie semnat de ambele părți).
Novația subiectivă poate fi, la rândul său, de două feluri, și anume, novație subiectivă prin schimbare de debitor (când un debitor nou îl înlocuiește pe cel inițial, care este liberat de creditor, stingându-se astfel obligația inițială) și, respectiv, novație subiectivă prin schimbare de creditor (când, ca efect al unui contract nou, un alt creditor este substituit celui inițial, față de care debitorul este liberat, stingându-se astfel obligația veche). Indiferent de felul novației subiective, aspectul de esență (care poate constitui un element de delimitare față de celelalte forme de transmisiune a obligațiilor) constă în faptul că, în practică, un contract de novație subiectivă este semnat de toate părțile implicate (deși noul Cod civil nu mai instituie această obligație).
Novația stinge obligația veche și dă naștere unei noi obligații. Ca urmare a acestui efect principal, putem întâlni și câteva mici deosebiri față de modurile de transmitere a obligațiilor, deosebiri referitoare la garanțiile ce însoțesc raportul juridic ce face obiectul novației (aspect care poate constitui un alt element real de delimitare față de formele de transmisiune a obligațiilor). Astfel, ipotecile care garantează creanța inițială nu vor însoți noua creanță decât dacă aceasta s-a prevăzut în mod expres. Iar în cazul novației subiective prin schimbarea debitorului, ipotecile legate de creanța inițială nu subzistă asupra bunurilor debitorului inițial fără consimțământul acestuia din urmă și nici nu se strămută asupra bunurilor noului debitor fără acordul său.
În ceea ce privește modul concret în care pot fi invocate mijloacele de apărare, reținem că, atunci când novația are loc prin schimbarea debitorului, noul debitor nu poate opune creditorului mijloacele de apărare pe care le avea împotriva debitorului inițial și nici cele pe care acesta din urmă le avea împotriva creditorului, cu excepția situației în care, în acest ultim caz, debitorul poate invoca nulitatea absolută a actului din care s-a născut obligația inițială.
-
7. Concluzii
Trebuie observat și reținut faptul că, față de noile prevederi legale care permit, pentru prima dată în legislația noastră, transmisiunea unei datorii și cesiunea integrală a unui contract, față de abordările clare și coerente ale cesiunii de creanță și ale subrogației în noul Cod civil, reglementarea legală a novației (mai ales a novației subiective) apare ca superfluă. În ceea ce ne privește, ne raliem și noi majorității opiniilor doctrinale (ne referim, desigur, la cele întemeiate exclusiv pe dispozițiile codului civil în vigoare) și considerăm că novația subiectivă, ca instituție juridică, este aproape inutilă, întrucât toate ipotezele practice în care poate fi utilizată sunt acoperite, în prezent, de mijloacele de transmisiune a obligațiilor despre care am vorbit, și anume, de cesiunea de creanță, de subrogație, de transmisiunea (cesiunea sau preluarea) datoriei și, mai ales, de cesiunea de contract. Singura utilitate a reglementării de lege lata a novației subiective (dacă ne străduim să găsim o astfel de utilitate) mai rezidă, în noua realitate legislativă modernă, în oportunitatea stabilirii unor reguli, general aplicabile, situațiilor concrete în care o persoană înlocuiește o altă persoană în executarea unui contract, indiferent de forma contractuală sub care se face această înlocuire. În schimb, credem că novația obiectivă trebuie abordată legal, cu caracter de principiu, cu atât mai mult cu noul cod civil nu conține, spre deosebire de novația subiectivă, nicio altă prevedere care să reglementeze situațiile în care raportul obligațional se modifică esențial, prin schimbarea obiectului contractului.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.