Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 11/2017 (M. Of. nr. 479/26.06.2017): Conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat potrivit legii
Redacția ProLege - iunie 3, 2017Decizia ÎCCJ | Complet ÎCCJ | Actul normativ | Articol | Sumar |
Decizia nr. 11/2017 | Complet DCD/P |
Codul penal O.U.G. nr. 195/2002, republicată |
Art. 334; art. 335
Art. 6, pct. 7, 30 |
În interpretarea noţiunii de „autovehicul”, prevăzută de art. 334 alin. (1) din Codul penal şi art. 335 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 6 pct. 6 şi pct. 30 din O.U.G. nr. 195/2002, modificată şi completată prin O.G. nr. 21/26.08.2014, conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat potrivit legii sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, respectiv de art. 335 alin. (1) din Codul penal. |
În M. Of. nr. 479 din 26 iunie 2017, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 11/2017 din 12 aprilie 2017 referitoare la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „în ce măsură tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice devine asimilat autovehiculului, iar conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînregistrat, potrivit legii, sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere întruneşte condiţiile de tipicitate a infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, respectiv art. 335 alin. (1) din Codul penal”.
Obiectul dezlegării chestiunii de dreptCodul penal
„Art. 334
(1) Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă”.
„Art. 335
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani”.
O.U.G. nr. 195/2002, republicată
„Art. 6
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, expresiile şi termenii de mai jos au următorul înţeles:
(…)
6. autovehicul – orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obişnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor. Vehiculele care se deplasează pe şine, denumite tramvaie, precum şi tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule. Troleibuzele sunt considerate autovehicule;
(…)
30. tractor agricol sau forestier – orice vehicul cu motor, care circulă pe roţi sau pe şenile, având cel puţin două axe, a cărui principală funcţie constă în puterea sa de tracţiune, conceput în special pentru a trage, a împinge, a transporta ori a acţiona anumite echipamente, utilaje sau remorci utilizate în exploatarea agricolă ori forestieră şi a cărui utilizare pentru transportul pe drum al persoanelor sau al mărfurilor ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor nu este decât o funcţie secundară. Sunt asimilate tractorului agricol sau forestier vehiculele destinate efectuării de servicii ori lucrări, denumite maşini autopropulsate”.
I. Titularul şi obiectul sesizării
Prin Încheierea de şedinţă din data de 27 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 9.349/325/2016, Curtea de Apel Timişoara – Secţia penală, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unei chestiuni de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) din Codul penal, respectiv în ce măsură tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice devine asimilat autovehiculului, iar conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînregistrat, potrivit legii, sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere întruneşte condiţiile de tipicitate a infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, respectiv art. 335 alin. (1) din Codul penal.
XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
A. Cu privire la admisibilitatea sesizării
Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:
Conform dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”, se constată că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de textul de lege deoarece:
– un complet de judecată al Curţii de Apel Timişoara, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, a constatat că există o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective; în acest sens, Curtea de Apel Timişoara este învestită cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj împotriva Sentinţei penale nr. 341 din 24 octombrie 2016 pronunţate de Judecătoria Deta;
– până în prezent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat, printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii, asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată;
– chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
Având în vedere îndeplinirea tuturor condiţiilor, astfel cum sunt prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea ce face obiectul prezentei cauze este admisibilă.
B. Referitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită
Din examinarea sentinţei rezultă că singura chestiune de drept controversată şi care se solicită a fi dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se poate rezuma la a se stabili dacă tractorul condus de inculpat pe drumurile publice (apreciat de instanţe ca fiind tractor agricol sau forestier) constituie sau nu „autovehicul” în sensul art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) din Codul penal.
În opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu îi revine instanţei supreme competenţa să stabilească „în ce măsură tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice devine asimilat autovehiculului”, motivele urmând a fi menţionate ulterior, însă cu precizarea că numai legiuitorul este competent să „asimileze ceva cu altceva” în materia incriminării unor fapte [în acest sens sunt elocvente dispoziţiile art. 179 alin. (2) şi art. 175 alin. (2) din Codul penal, respectiv dispoziţiile art. 6 pct. 6 ultima teză şi pct. 30 ultima teză din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (legiuitorul folosind expresiile: „sunt asimilate”, „sunt considerate” „nu sunt considerate” etc.)].
Infracţiunile rutiere au fost preluate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice în actualul Cod penal (Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, fiind abrogate art. 84 – 87 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice).
Ulterior, în anul 2014, a intervenit actul normativ care a cauzat o practică judiciară neunitară, respectiv a fost publicată Ordonanţa Guvernului nr. 21 din 29 august 2014 prin care a fost modificată şi completată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Printre altele, acest ultim act normativ a transpus în legislaţia naţională prevederile din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006, aspect precizat şi în nota de fundamentare la Ordonanţa Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
În sinteză, printre altele, au fost redefinite noţiunile de „vehicul”, „autovehicul” şi „tractor”, după cum urmează:
– art. 6 pct. 6. autovehicul – orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obişnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor. Vehiculele care se deplasează pe şine, denumite tramvaie, precum şi tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule. Troleibuzele sunt considerate autovehicule;
– art. 6 pct. 30. tractor agricol sau forestier – orice vehicul cu motor, care circulă pe roţi sau pe şenile, având cel puţin două axe, a cărui principală funcţie constă în puterea sa de tracţiune, conceput în special pentru a trage, a împinge, a transporta ori a acţiona anumite echipamente, utilaje sau remorci utilizate în exploatarea agricolă ori forestieră şi a cărui utilizare pentru transportul pe drum al persoanelor sau al mărfurilor ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor nu este decât o funcţie secundară. Sunt asimilate tractorului agricol sau forestier vehiculele destinate efectuării de servicii ori lucrări, denumite maşini autopropulsate;
– art. 6 pct. 31. *** Abrogat şi care avea următorul conţinut: pct. 31. tractor rutier – tractorul pe roţi, cu cel puţin două axe, utilizat pentru executarea de lucrări, precum şi pentru tractarea unor remorci folosite pentru transportul de persoane sau bunuri şi care se deplasează, de regulă, pe drumul public;
– art. 6 pct. 35. vehicul – sistemul mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane şi/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări.
Din examinarea conţinutului art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, ulterior datei de 29.08.2014, rezultă că „vehicul” este o categorie generală care înglobează categoria „autovehicul”.
Având în vedere această terminologie, prin pct. 35 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2014 s-a dispus şi înlocuirea, după caz, a unor expresii şi termeni din conţinutul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002:
35. În cuprinsul ordonanţei de urgenţă, următoarele expresii şi termeni se înlocuiesc după cum urmează:
a) termenul „tractor” se înlocuieşte cu expresia „tractor agricol sau forestier”, iar expresia „substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare” se înlocuieşte cu expresia „substanţe psihoactive”;
b) în cuprinsul art. 6 pct. 15, art. 21 şi art. 22 alin. (3) lit. b), expresiile „de autovehicule sau de tramvai” „de autovehicule sau de tramvaie”, respectiv „de autovehicule şi de tramvaie” se înlocuiesc cu expresia „de autovehicule, de tractoare agricole sau forestiere ori de tramvaie”;
c) în cuprinsul art. 8, art. 106 alin. (1) şi art. 125 lit. c), expresiile „autovehicul şi tramvai” şi „autovehicule şi tramvaie” se înlocuiesc cu expresia „autovehicul, tractor agricol sau forestier şi tramvai” sau „autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie”, după caz;
d) în cuprinsul art. 9 alin. (1) şi (6), art. 22 alin. (4), art. 25 alin. (2), art. 35 alin. (6), art. 36 alin. (1), art. 40, art. 44 alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 82 alin. (6), art. 99 alin. (1) pct. 4, 8 şi 12, art. 100 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 13, art. 101 alin. (1) pct. 1, 4, 10 şi 11, art. 102 alin. (1) pct. 19, 20 şi 29, art. 103 alin. (1) partea introductivă şi alin. (8), art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 1 şi 9 şi lit. c) pct. 4 şi 5, art. 112 alin. (1) lit. m), n) şi x), art. 122 lit. h) şi art. 131, termenul „autovehicule”/„autovehicul”/„autovehiculelor” se înlocuieşte cu expresia „autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere”/„autovehicul şi tractor agricol sau forestier”/„autovehiculelor şi tractoarelor agricole sau forestiere”, după caz;
e) în cuprinsul art. 22 alin. (1), (2) şi (6), art. 23 alin. (1), (2) şi (3^1) teza întâi, art. 25 alin. (1), art. 28, art. 78, art. 99 alin. (2), art. 100 alin. (2) şi alin. (3) partea introductivă şi lit. b), art. 101 alin. (2) şi alin. (3) partea introductivă, art. 102 alin. (2) şi alin. (3) partea introductivă, art. 103 alin. (1) lit. c), alin. (1^1) şi (2), art. 106 alin. (2), art. 108 alin. (1) partea introductivă, art. 111 alin. (1) lit. d) şi alin. (4), art. 112 alin. (1) lit. l), art. 119 şi art. 122 lit. q), expresiile „autovehicul sau tramvai”, „autovehicule sau tramvaie” şi „autovehicule ori tramvaie” se înlocuiesc cu expresia „autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai” ori „autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie”, după caz;
f) în cuprinsul art. 82 alin. (1), (2), (4), expresia „autovehicule şi remorci” se înlocuieşte cu expresia „autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi remorci”.
Expresia/Termenul „autovehicul sau a unui tramvai” din cuprinsul art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) din Codul penal nu a fost „înlocuită” cu o altă expresie/termen, incriminările fiind deja preluate anterior în Codul penal actual.
Pe cale de consecinţă, având în vedere că expresia/termenul „autovehicul sau a unui tramvai” din cuprinsul art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) din Codul penal nu a fost modificată, se poate deduce fie că voinţa legiuitorului a fost în sensul ca incriminările să se refere exclusiv la „autovehicul”, fie că este doar o necorelare a dispoziţiilor legale.
În soluţionarea chestiunii de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie însă, obligatoriu, să aibă în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României cu privire la accesibilitatea, claritatea şi previzibilitatea normelor prin care se incriminează fapte (adică acele fapte care sunt considerate infracţiuni).
În art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului este consacrat principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor. Acelaşi articol impune, totodată, şi ca legea penală să nu fie aplicată în mod extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu prin analogie. În consecinţă, legea penală trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi să stabilească clar pedepsele pentru acestea.
Această condiţie este îndeplinită atunci când cetăţeanul poate şti, plecând de la textul unei norme penale şi, la nevoie, cu ajutorul interpretării date de instanţe, care sunt actele de conduită (acţiuni sau inacţiuni) care îi pot atrage răspunderea penală.
Dreptul intern este conform acestor principii, elocvente fiind dispoziţiile art. 1 şi 2 din Codul penal.
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele Hashman şi Harrup contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1999, Soros contra Franţei, 2011, Karademirci contra Turciei, 2005, Iordachi şi alţii contra Moldovei, 2009, Sunday Times contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1979, Rekvényi contra Ungariei, 1999, Rotaru contra României, 2000, Damman contra Elveţiei, 2005, Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, Hotărârea din 24 mai 2007) şi a Curţii Constituţionale a României (deciziile nr. 1.470 din 2011, 1.483 din 2011, 453 din 2008, 710 din 2009, 189 din 2006, 61 din 2007 etc.), dar şi în doctrina juridică şi în jurisprudenţa naţională s-a arătat că, pentru ca o normă să poată fi considerată lege, se cer a fi îndeplinite următoarele 3 condiţii: accesibilitatea normei, claritatea şi previzibilitatea normei. Astfel, s-a menţionat, în primul rând, existenţa obligaţiei statelor de a adopta norme de incriminare enunţate în termeni suficient de clari pentru a li se asigura previzibilitatea.
De asemenea, în mod constant s-a arătat că, pe lângă condiţia ca legile penale să fie clare, ele trebuie şi să fie interpretate în sens strict, mai ales în cazul celor de incriminare a faptelor. Această condiţie impune, în primul rând, sancţionarea penală a unei fapte numai dacă se încadrează într-un text al unei legi penale. O a doua cerinţă se referă la faptul că, deşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi logica sistemului judiciar recunosc judecătorilor o anumită putere de apreciere, adică o marjă de interpretare a normei de drept penal substanţial, dreptul penal funcţionează după regula interpretării stricte a legii care incriminează fapte, judecătorul, în domeniul dreptului penal substanţial, cu referire la normele de incriminare, dispune de o marjă de interpretare extrem de restrânsă, acestuia fiindu-i interzis să extindă definiţia unor infracţiuni pentru a include, în conţinutul acestora, noi fapte sau alte fapte care nu au fost avute în vedere de legiuitor la elaborarea normei de incriminare. Astfel, art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului interzice „falsa interpretare” (ipoteza în care judecătorul, sub acoperirea unei aparente interpretări a textului legal, decide ca acesta să se aplice dincolo de limitele stabilite de legiuitor), adică extinderea domeniului aplicabilităţii normei de drept penal, întrucât o astfel de interpretare ar conduce la o prea mare incertitudine asupra domeniului incident al normei penale. Pe de altă parte, principiul securităţii juridice se corelează cu un alt principiu, dezvoltat în dreptul comunitar, şi anume principiul încrederii legitime. Potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, principiul încrederii legitime impune ca legislaţia să fie clară şi predictibilă, unitară şi coerentă; de asemenea, impune limitarea posibilităţilor de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea (cauzele Facini Dori v. Recre, 1994, Foto-Frost v. Hauptzollant Lübeck.Ost, 1987).
În consecinţă, Înalta Curte constată că cele două texte de lege [art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) din Codul penal – obiect al sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie], care se referă la „autovehicul”, nu îndeplinesc cerinţele de accesibilitate, claritate şi previzibilitate pentru ipoteza conducerii pe drumurile publice a unui „tractor agricol sau forestier”, astfel că – de lege lata – nu se poate stabili, de o manieră care, pe de o parte, să nu constituie o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat, iar, pe de altă parte, să nu încalce jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale a României deja menţionată, că persoana care conduce pe drumurile publice un tractor agricol sau forestier conduce „un autovehicul” şi, deci, săvârşeşte infracţiunile prevăzute de art. 334 alin. (1), respectiv de art. 335 alin. (1) din Codul penal.
O dovadă în acest sens o reprezintă diversitatea opiniilor exprimate în scris de instanţe, jurisprudenţa neunitară şi opiniile diverse exprimate de specialişti.
Înalta Curte apreciază, în sensul celor statuate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Curţii Constituţionale a României, că, în lipsa unor criterii legale care să permită delimitarea dintre „tractorul agricol sau forestier” utilizat în virtutea funcţiei principale („puterea sa de tracţiune, conceput în special pentru a trage, a împinge, a transporta ori a acţiona anumite echipamente, utilaje sau remorci utilizate în exploatarea agricolă ori forestieră”) şi „tractorul agricol” utilizat în virtutea funcţiei secundare („utilizare pentru transportul pe drum al persoanelor sau al mărfurilor ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor”), nu pot fi stabilite criterii jurisprudenţiale, astfel cum au fost evidenţiate în jurisprudenţa deja menţionată sau în opiniile exprimate de instanţe.
Aceste criterii jurisprudenţiale – care ar atrage incriminarea faptei – nu au caracter previzibil şi obiectiv, fiind chiar subiective ori relative, deoarece sunt lăsate la aprecierea judecătorului, de la caz la caz, ceea ce ar afecta grav predictibilitatea aplicării normei penale de incriminare. Au fost propuse criterii jurisprudenţiale care să permită „asimilarea tractorului agricol sau forestier” cu „autovehiculul” ori criterii care să susţină „tipicitatea faptei” cu cea incriminată în art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) din Codul penal:
– legiuitorul nu mai foloseşte expresia de „autovehicul”, ci de „vehicul” [argument eronat, deoarece, chiar dacă „textul marginal” al infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) din Codul penal conţine noţiunea „vehicul”, în cuprinsul alineatelor fiecărui text incriminator se folosesc, după caz, termenii „autovehicul” şi „vehicul”];
– tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice devine asimilat autovehiculului (judecătorul nu poate proceda la „asimilare”, ci numai legiuitorul, cum, de altfel, a făcut în art. 6 pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 „Vehiculele care se deplasează pe şine, denumite tramvaie, precum şi tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule. Troleibuzele sunt considerate autovehicule”);
– persoana a condus tractorul pe drumurile publice, pe o distanţă mare, tractorul folosit îşi pierde această calitate, de a nu fi considerat autovehicul, fiind folosit şi condus pe drumurile publice, şi nu în mod ocazional (distanţă mare – criteriu relativ, subiectiv, imprevizibil ce ţine de aprecierea judecătorului, de la caz la caz);
– tractorul agricol sau forestier nu este utilizat conform funcţiei sale principale (în exploatarea agricolă ori forestieră), ci conform funcţiei sale secundare, respectiv pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum; în momentul în care este condus pe drumurile publice acesta devine asimilat cu un autovehicul (criteriu care presupune „stabilirea pe o anumită durată de timp” a modului de utilizare a tractorului agricol sau forestier, iar nu fapte singulare);
– tractorul agricol sau forestier este condus în afara exploataţiilor agricole, forestiere, industriale etc., respectiv pe drumurile publice, fiind utilizat pentru transportul mărfurilor sau persoanelor sau pentru tractarea vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor; acesta constituie autovehicul în sensul art. 6 pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (criteriu care presupune totala ignorare a modului de utilizare a tractorului agricol sau forestier în virtutea funcţiei sale principale, absolutizând chiar o singură faptă izolată de utilizare în virtutea funcţiei sale secundare).
De altfel, chiar legiuitorul, prin definiţia „tractorului agricol sau forestier”, acceptă că acest vehicul este caracterizat prin ambele funcţii, fără a le exclude, ci doar stabilind că una este funcţie principală, iar alta este funcţie secundară (art. 6 pct. 30. tractor agricol sau forestier – orice vehicul cu motor, care circulă pe roţi sau pe şenile, având cel puţin două axe, a cărui principală funcţie constă în puterea sa de tracţiune, conceput în special pentru a trage, a împinge, a transporta ori a acţiona anumite echipamente, utilaje sau remorci utilizate în exploatarea agricolă ori forestieră şi a cărui utilizare pentru transportul pe drum al persoanelor sau al mărfurilor ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor nu este decât o funcţie secundară).
– fără a ţine seama de definiţia cuprinsă în dispoziţiile art. 6 pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (adică un criteriu care ignoră realitatea normativă existentă);
– în condiţiile în care conducerea tractorului agricol sau forestier se realizează constant pe drumurile publice (conducerea constantă pe drumurile publice – criteriu relativ, subiectiv, imprevizibil ce ţine de aprecierea judecătorului, de la caz la caz, şi care presupune „stabilirea pe o anumită durată de timp” a modului de utilizare a tractorului agricol sau forestier, iar nu fapte singulare).
În raport cu limitele învestirii, nu se pot face consideraţii cu privire la alte aspecte legate de încadrarea juridică a faptelor; de asemenea, nu se impun alte consideraţii cu privire la aspecte necontestate în cauza penală (conducerea tractorului pe drumurile publice, inexistenţa unei înmatriculări/înregistrări legale a respectivului tractor, inexistenţa unui permis de conducere etc.).
În sfârşit, aceleaşi limite ale investirii nu permit şi, de altfel, nici nu fac necesare alte consideraţii cu privire la obligativitatea înmatriculării/înregistrării tractorului agricol ori forestier, obligativitatea permisului de conducere a unui tractor agricol sau forestier etc., în raport cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 în forma existentă după data de 29.08.2014.
Întrucât scopul procedurii prevăzute de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală nu este cel de soluţionare pe fond a cauzei penale, este în competenţa instanţei de apel să stabilească chestiunile care ţin de fondul cauzei (dacă respectivul vehicul cu motor era tractor agricol sau forestier, dacă trebuia înmatriculat/înregistrat, dacă pentru conducerea sa era obligatoriu un permis de conducere, dacă vehiculul a fost utilizat în virtutea principalei funcţii (constând în puterea sa de tracţiune, conceput în special pentru a trage, a împinge, a transporta ori a acţiona anumite echipamente, utilaje sau remorci utilizate în exploatarea agricolă ori forestieră) ori dimpotrivă, în virtutea funcţiei secundare (utilizare pentru transportul pe drum al persoanelor sau al mărfurilor ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor).
Prin Decizia nr. 11/2017, ÎCCJ (Complet DCD/P) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, prin Încheierea din data de 27 ianuarie 2017, în Dosarul nr. 9.349/325/2016, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea noţiunii de „autovehicul”, prevăzută de art. 334 alin. (1) din Codul penal şi art. 335 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 6 pct. 6 şi pct. 30 din O.U.G. nr. 195/2002, modificată şi completată prin O.G. nr. 21/26.08.2014, conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat potrivit legii sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, respectiv de art. 335 alin. (1) din Codul penal.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.