Daunele-interese în noul Cod civil. Aspecte de noutate și delimitări necesare
Gabriel Tița-Nicolescu - august 1, 2016Clauzele de nerăspundere pot apărea sub următoarele forme:
– clauze prin care răspunderea este cu totul înlăturată, adică prin care debitorul este exonerat de răspundere; într-o astfel de situație, debitorul nu va răspunde sub nicio formă față de creditorul obligației neexecutate;
– clauze prin care răspunderea este limitată, adică prin care părțile convin o anumită valoare, prin definiție, redusă, a daunelor-interese pe care creditorul le-ar putea suporta din neexecutarea obligației; în acest caz, chiar dacă prejudiciul suferit de creditor este mai mare, daunele-interese vor fi limitate la valoarea convenită de părți.
Trebuie însă reiterat, în mod esențial, că o astfel de clauză de nerăspundere produce efecte numai în anumite condiții, strict prevăzute de lege. Astfel, atât clauza prin care este înlăturată cu totul răspunderea debitorului, cât și clauza prin care această răspundere este limitată, produce efecte doar în cazul în care debitorul a încălcat obligația contractuală din culpă simplă (culpa levis sau culpa levisima), adică fie din neglijență (când a prevăzut rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce) fie din imprudență (când nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia să îl prevadă). Dacă însă debitorul încalcă cu intenție obligațiile contractuale (intenție directă sau indirectă) sau din culpă gravă (culpa lata – când debitorul a acționat cu o neglijență sau imprudență pe care nici persoana cea mai lipsita de dibăcie nu ar fi manifestat-o față de propriile interese), o astfel de clauză, deși convenită de părți, nu produce niciun efect, întrucât încalcă orice principii ale bunei-credințe.
În fine, o precizare cu privire la acest tip de clauze trebuie făcută în legătură cu anunțurile privitoare la răspundere, așa cum le numește legea (deși, riguros și corect, ar trebui denumite anunțuri privitoare la nerăspundere). Potrivit legii, un anunț care exclude sau limitează răspunderea contractuală, indiferent dacă este adus ori nu la cunoștința publicului, nu are niciun efect decât dacă acela care îl invocă face dovada că cel prejudiciat cunoștea existența anunțului la momentul încheierii contractului. Prin urmare, astfel de anunțuri sunt valabile, produc efecte în materie contractuală (însă numai dacă se face dovada că era cunoscut de partea care suportă prejudiciul), spre deosebire de materia delictuală, unde niciun anunț de nerăspundere nu poate exclude sau limita răspunderea delictuală pentru prejudiciile cauzate victimei[6].
Dar, așa cum se poate limita sau înlătura răspunderea contractuală, în aceeași măsură această răspundere se poate și agrava. O astfel de clauză de agravare poate fi stipulată, în practică, sub forma unei prevederi contractuale prin care debitorul răspunde și de prejudiciile cauzate creditorului prin neexecutarea contractului, atunci când această neexecutare este justificată, în accepțiunea legii. De pildă, părțile pot conveni că debitorul va răspunde pentru neexecutare din caz fortuit sau din forță majoră sau pot elimina anumite situații tipice care, în mod normal, ar putea fi invocate de către debitor ca forță majoră exoneratoare de răspundere. O astfel de clauză este valabilă, atrăgând, în caz de neexecutare, răspunderea debitorului față de creditor, deși, potrivit regulilor generale, incidența cazului fortuit sau a forței majore ar fi trebuit să pună problema riscului contractual iar nu a răspunderii contractuale.
3.2.4. Reducerea cuantumului penalităților de către instanța de judecată. Penalitățile, așadar, reprezintă daunele-interese cuantificate exact de către părți, urmând a fi achitate întocmai în cuantumul stabilit de acestea. Totuși, ca și în reglementarea anterioară, noul Cod civil prevede că instanţele judecătoreşti pot reduce conținutul clauzei penale, prin reducerea cuantumului penalităților. În concret, acest lucru este posibil în două situații:
– Atunci când există o executare parțială în natură a obligației. De pildă, debitorul s-a obligat să livreze o anumită cantitate de marfă, sub sancțiunea plății unei penalități de 10.000 euro pentru neexecutarea obligației; dacă debitorul a livrat o parte din marfă (de pildă, o treime din marfă) iar creditorul a primit marfa, instanța poate reduce penalitatea cu până la o treime, întrucât în această limită creditorul a avut beneficii de pe urma executării parțiale a obligației;
– Atunci când penalitatea este vădit excesivă față de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părți la încheierea contractului. De pildă, dacă părțile au stipulat, pentru neîndeplinirea obligației de executare a unei lucrări, un penalitate de 100.000 euro, deși, în mod evident, valoarea lucrării la care se adaugă și prejudiciile sub forma beneficiilor nerealizate, nu depășește 50.000 euro, instanța poare reduce penalitatea de 100.000 euro la o valoare rezonabilă. În acest caz însă, sub nicio formă, instanța nu poate reduce penalitatea sub valoarea obligației neexecutate.
Câteva precizări se impun a fi făcute cu privire la reducerea cuantumului penalităților.
În primul rând, posibilitatea reducerii cuantumului penalităților pe cale judecătorească trebuie privită ca o excepție, dar, în același timp, și ca un beneficiu acordat de lege debitorului, beneficiu care nu poate fi sub nicio formă refuzat. Astfel, instanța de judecată nu poate proceda oricând, în mod arbitrar, ori de câte ori este sesizată cu o astfel de cerere, la modificarea clauzei penale (clauză care este, în fapt, o convenție, este legea părților) prin diminuarea penalității stabilite de comun acord de către părți. Se reține, așadar, cu caracter de principiu, că instanțele de judecată nu pot interveni asupra clauzei penale, cu excepția celor două situații expres și limitativ prevăzute de lege, când penalitatea, deși convenită de părți, poate fi redusă pe cale judecătorească. Chiar și în astfel de situații, instanța nu este obligată să dispună asupra cuantumului penalităților, fiind la latitudinea acesteia de a aprecia dacă se impune sau nu acest lucru. În niciun caz însă, nu se poate admite că instanța poate suprima cu totul clauza penală, ci doar o poate reduce în condițiile menționate. În același timp însă, posibilitatea reducerii cuantumului penalităților pe cale judecătorească este un drept al debitorului, un beneficiu acordat de lege debitorului, care poate cere acest lucru, în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, indiferent dacă acesta este stipulat sau nu în contract. Mai mult decât atât, chiar dacă părțile ar prevedea în contract că debitorul nu poate, în nicio situație, să ceară instanței reducerea cuantumului penalității, o astfel de clauză este considerată nescrisă, adică este nulă, nu va produce niciun efect.
În al doilea rând, față de reglementarea actuală, am putea crede că, în prezent, instanța nu poate reduce, în cazurile prevăzute de lege, decât cuantumul penalităților pentru neexecutare, nu și cel al penalităților stabilite pentru întârziere. Se poate considera astfel, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 1.541 NCC, care se referă la executarea în parte a obligațiilor, iar nu la executarea cu întârziere (alin. 1), respectiv la valoarea penalității, care trebuie să rămână superioară obligației principale, lucru posibil, în mod firesc, doar în cazul penalităților stabilite pentru neexecutare (alin. 1 lit. b coroborat cu alin. 2). În opinia noastră, deși legea nu prevede expres, credem că instanța de judecată are posibilitatea reducerii cuantumului penalităților și în cazul în care acestea au fost stabilite pentru întârzierea în executarea obligației principale, iar nu numai pentru neexecutarea acesteia; reducerea penalităților de întârziere este posibilă însă doar într-un singur caz, și anume atunci când acestea sunt excesive față de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părți la încheierea contractului. Deducem acest lucru din interpretarea aceluiași alin. 1 lit. b) din art. 1.541 NCC, text care nu face deosebire; iar deosebirea pe care aliniatul (2) o face prin referirea implicită la penalitățile pentru neexecutare nu exclude aplicarea ipotezei prevăzute la alin. (1) lit. b) și pentru penalitățile de întârziere. În plus, nu ar fi nicio justificare, nu am găsi niciun motiv temeinic pentru care instanța să poată interveni doar în cazul unei penalități de neexecutare excesive, nu și în cazul penalităților de întârziere excesive, cu atât mai mult cu cât, sunt suficiente cazuri în practică în care penalitățile de întârziere sunt de-a dreptul exorbitante (2, 3 sau chiar 5 % pentru fiecare zi de întârziere). În fine, aici sunt incidente și dispozițiile exprese ale OG 13/2011, care, așa cum am văzut, sancționează oricum, cu nulitatea absolută, o clauză penală stabilită pentru întârziere (dobândă penalizatoare contractuală) care depășește cuantumul dobânzii legale cu mai mult de 50 % pe an.
4. Arvuna
4.1. Considerații introductive. Arvuna este, ca și clauza penală, o convenție accesorie unei convenții principale, prin care una dintre părți predă celeilalte părți anumite bunuri fungibile (bunuri determinabile care pot fi înlocuite unele cu altele în executarea obligațiilor) sau o sumă de bani, ca o garanție pentru executarea obligației principale. Dicționarul Explicativ al Limbii Române descrie arvuna prin sinonimul acont, iar acontul este definit ca fiind parte dintr-o sumă de bani plătită sau încasată înainte, la o cumpărare sau la încheierea unei tranzacții, ca garanție. Chiar dacă este o convenție accesorie, arvuna este consemnată, de cele mai multe ori, ca și clauza penală, în contractul principal, pentru executarea căruia se garantează cu arvuna („arvuna” fiind denumirea atât a convenției cât și a bunului sau a sumei de bani date cu titlu de garanţie). Potrivit principiului accesorium sequitur principalem, arvuna se restituie când contractul încetează din cauze ce nu atrag răspunderea vreuneia dintre părți, de pildă, în cazul anulării contractului principal (caz în care se anulează și arvuna, astfel că prestațiile trebuie restituite) sau în cazul în care obligația nu mai poate fi executată din cauze exoneratoare de răspundere (caz fortuit, forță majoră). În schimb, potrivit aceluiași principiu, nulitatea clauzei referitoare la arvună nu afectează sub nicio formă valabilitatea contractului principal în care arvuna a fost inserată.
Potrivit dispozițiilor noului Cod civil, în prezent, vorbim despre două tipuri de arvună: arvuna confirmatorie și arvuna penalizatoare.
4.2. Arvuna confirmatorie. Arvuna confirmatorie este reglementată de art. 1.544 NCC, fiind o chestiune oarecum de noutate în legea noastră, cel puțin prin reglementarea ei de lege lata în Codul civil. În primul rând, trebuie înțeles modul de funcționare a arvunei confirmatorie, pentru a o putea deosebi față de arvuna penalizatoare și față de penalitate.
Arvuna confirmatorie este o convenție prin care, la momentul încheierii contractului, o parte dă celeilalte, cu titlu de garanție pentru executarea obligației, o sumă de bani sau alte bunuri fungibile. Așadar, chiar dacă legea nu folosește expres termenul de garanție, în opinia noastră, esența acestui tip de arvună este garantarea executării obligațiilor, întrucât soluțiile reținute de lege pleacă de la ideea de garanție. Sigur că nu excludem nici celelalte funcții ale arvunei confirmatorii reținute în literatura juridică recentă[7], și anume aceea de confirmare a executării obligației, respectiv cea de penalizare a debitorului, însă, credem că acest tip de arvună pleacă de la premisa că, prin plata arvunei, debitorul oferă o garanție creditorului că își va executa obligația.
Efectele arvunei confirmatorii sunt clar reglementate de actualul Cod civil, aceste efecte fiind diferențiate, în mod firesc și coerent, după cum obligația principală a fost sau nu executată.
În prima situație, când contractul a fost executat, arvuna trebuie imputată asupra prestației datorate; evident că, dacă arvuna a constat în plata unei sume de bani iar obligația principală constă tot în plata unei sume de bani, arvuna urmează a fi imputată, ceea ce înseamnă că, practic, debitorul va trebui să mai achite numai diferența de bani (e ilogic să se restituie arvuna în acest caz). Dar, tot în cazul executării, arvuna poate fi restituită, o astfel de soluție fiind posibilă dacă arvuna a fost constituită în bunuri fungibile iar obligația principală a constat în plata unei sume de bani, în prestarea unor servicii sau în livrarea altor bunuri decât bunurile fungibile date ca arvună; în acest caz, creditorul este obligat să restituie arvuna dacă debitorul și-a îndeplinit întocmai obligația principală, întrucât această arvună nu a fost primită decât pentru garantarea obligației principale, iar interesul pentru creditor îl reprezintă obligația principală, aceasta fiind cauza contractului (prin urmare, scopul actului juridic fiind atins, creditorul nu mai poate fi interesat de arvună, urmând a o restitui).
În a doua ipoteză, când contractul nu a fost executat, soluțiile posibile diferă în funcție de cine se face vinovat de neexecutare. Astfel, dacă cel care a dat arvuna nu execută obligația, cealaltă parte (creditorul obligației neexecutate) are două variante: poate declara rezoluțiunea contractului, reținând arvuna, sau poate opta pentru executarea contractului și repararea prejudiciului prin plata unor daune-interese, potrivit dreptului comun, caz în care va imputa arvuna. Iar dacă neexecutarea provine de la partea care a primit arvuna, cealaltă parte (partea care a plătit arvuna) poate declara rezoluțiunea contractului și poate cere înapoi dublul acesteia; și în acest caz, creditorul obligației (cel care a plătit arvuna) are posibilitatea legală de a opta, în sensul de a cere executarea silită a obligației sau rezoluțiunea contractului cu daune-interese (care, în acest caz, sunt cuantificate de lege, la dublul sumei plătite cu titlu de arvună).
Trebuie însă reținut faptul că punctul comun și esențial al celor două ipoteze care pot deschide calea acțiunilor permise de lege este ca, pentru neexecutarea obligației, să nu existe nicio justificare; dacă debitorul obligației poate invoca un caz legal de justificare a neexecutării obligației (caz fortuit sau forță majoră), atunci nu se mai pune problema nici a rezoluțiunii, nici a daunelor-interese, nici a executării silite, ci se va pune problema riscului contractual. În acest caz, soluționarea riscului contractual are o reglementare expresă, clară și cât se poate de concisă: arvuna va fi restituită.
[6] În mod excepțional, totuşi, în materia răspunderii civile delictuale, anunțul ar putea avea valoarea semnalării unui pericol, fiind aplicabile, după împrejurări, dispozițiile art. 1.371 alin. (1) referitoare la vinovația comună, caz în care poate fi limitată răspunderea autorului prejudiciului.
[7] L. Pop, op. cit., p. 320.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.