Critica reglementărilor paralele și contradictorii ale unor instituții juridice
Gheorghe Dobrican - octombrie 1, 2015Conflictul dintre cele trei legi, care reglementează în mod paralel și contradictoriu răspunderea civilă delictuală a notarului public pentru fapta proprie, poate fi înlăturat numai prin aplicarea art. 72 din Legea nr. 36/1995, republicată, care a reglementat această instituție în forma actuală, ulterior reglementării făcută prin art. 1258 din Codul civil și prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă care a introdus în Codul de procedură civilă, prin art. 13 pct. 171, răspunderea civilă a notarului public.
Interpretarea dată de noi mai sus se întemeiază pe principiul specialia generalibus derogant – legea specială derogă de la legea generală, art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și pe doctrina majoritară.
O altă reglementare paralelă și contradictorie se face și în materia certificatului de urbanism prin art. (6) alin. (6) lit. c) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, republicată[37], care prevede că, certificatul de urbanism se emite „…pentru cereri în justiție și operațiuni notariale privind circulația imobiliară atunci când operațiunile respective au ca obiect împărțeli ori comasări de parcele solicitate în scopul realizării de lucrări de construcții, precum și constituirea unei servituți de trecere cu privire la un imobil. Operațiunile juridice menționate, efectuate în lipsa certificatului de urbanism, sunt lovite de nulitate”.
Certificatul de urbanism mai este reglementat și prin art. 29 alin. (2) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul[38], potrivit căruia „Certificatul de urbanism trebuie emis pentru adjudecarea prin licitație a lucrărilor de proiectare și de execuție a lucrărilor publice, precum și pentru întocmirea documentațiilor cadastrale de comasare, respectiv dezmembrare a terenurilor în cel puțin 3 parcele, atunci când operațiunile respective au ca obiect împărțeli ori comasări de parcele solicitate în scopul realizării de lucrări de construcții și de infrastructură, precum și constituirea unei servituți de trecere cu privire la un imobil. În cazul vânzării sau cumpărării de imobile, certificatul de urbanism cuprinde informațiile privind consecințele urbanistice ale operațiunii juridice, solicitarea certificatului de urbanism atunci când operațiunile de împărțeli ori comasări de parcele fac obiectul ieșirii din indiviziune este facultativă, cu excepția situației în care solicitarea este făcută în scopul realizării de lucrări de construcții și/sau de lucrări de infrastructură”.
Reglementarea certificatului de urbanism prin art. 6 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 50/1991 și art. 29 alin. (2) din Legea nr. 350/2001 este paralelă și contradictorie, precum și confuză.
Astfel, prin art. 6 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 50/1991, certificatul de urbanism este obligatoriu sub sancțiunea nulității actului în caz de împărțeală (lotizare sau dezmembrare) a unui teren indiferent de numărul loturilor, deci chiar și atunci când se formează numai două loturi, iar potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 350/2001, certificatul de urbanism este obligatoriu când împărțeala se face în cel puțin 3 parcele, acesta nefiind obligatoriu în cazul vânzării sau cumpărării, împărțeli ori comasări de parcele care fac obiectul ieșirii din indiviziune.
Reglementarea paralelă și contradictorie, în cazul certificatului de urbanism, se face prin două legi speciale, care se află în concurs.
În caz de concurs între două legi speciale, așa ca în materia certificatului de urbanism, consider că se va aplica legea ulterioară, respectiv art. 29 alin. (2) din Legea nr. 350/2000 în virtutea adagiului latin lex posterior derogat priori (legea posterioară înlătură aplicarea celei anterioare).
O altă reglementare paralelă și contradictorie se face prin art. 623 din Noul Cod de procedură civilă în raport de prevederile art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, reprodus mai sus.
Astfel, prin art. 623 din Noul Cod de procedură civilă se prevede că „Executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepția celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene și bugetului Comunității Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel (sublinierea ns Gh. Dobrican)” se dă prioritate legii generale, deși prin alin. (3) al art. 67 din Legea nr. 24/2000 se instituie regula în sensul că legea specială derogă de la legea generală, având prioritate față de aceasta.
Reglementarea făcută prin art. 623 din Codul de procedură civilă a fost adoptată de Parlamentul României în forma propusă în proiectul codului de către comisia de specialiști.
Prin reglementarea sui-generis, enunțată mai sus, Parlamentul României și-a limitat competența legislativă, deoarece executarea silită, cu excepțiile limitative prevăzute de textul de lege „…se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel” (sic!). Or, o asemenea limitare a competenței legislative a Parlamentului este inadmisibilă față de prevederile art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia: „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării”.
Potrivit art. 623 din Noul Cod de procedură civilă, Parlamentul României nu poate modifica, completa sau abroga acest articol, culmea culmilor „chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel”, iar dacă s-ar face o asemenea operațiune legislativă, aceasta n-ar avea nici un efect. Din moment ce Parlamentul României, unica putere legiuitoare, nu poate adopta legi speciale sau chiar dacă le-ar adopta, acestea nu ar avea nici un efect juridic, se pune întrebarea firească: Care organ al statului poate adopta legi speciale?
Față de prevederile art. 623 din Noul Cod de procedură civilă înseamnă că modificarea, completarea sau abrogarea Codului de procedură civilă se va putea face numai printr-un nou Cod de procedură civilă, din moment ce aceste operațiuni legislative nu sunt admise prin legi speciale.
După cum se știe, de regulă, codurile se elaborează și adoptă la intervale mari de timp. Așa spre exemplu, chiar Codul de procedură civilă anterior, în vigoare de la 1 decembrie 1865 a fost înlocuit de Noul Cod de procedură civilă la 15 februarie 2013, deci după 148 ani. Ca urmare, multe generații vor trebui să aștepte zeci sau sute de ani modificarea, completarea sau abrogarea art. 623 din Noul Cod de procedură civilă printr-un Nou Cod de procedură civilă.
Prin art. 623 din Noul Cod de procedură civilă, Parlamentul României pe lângă faptul că face o reglementare paralelă și contradictorie, interzisă de normele de tehnică legislativă, acesta a „adoptat” și o normă de tehnică legislativă „elaborată” de Comisia de specialiști prin care în mod paradoxal își limitează competența în materie de legiferare.
Din exemplele de mai sus rezultă că gravele deficiențe de ordin legislativ se datorează faptului că nu se respectă normele de tehnică legislativă instituite prin Legea nr. 24/2000, republicată.
În unele cazuri am constatat că parlamentarii nu acordă importanță procesului de legiferare. Așa, spre exemplu, la dezbaterea Proiectului de lege pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului din zilele de 3-4 aprilie 2012, singurul senator care a participat la dezbateri a fost președintele comisiei[39]. La întrebarea mea, adresată președintelui unde sunt membrii Comisiei juridice și membrii Comisiei de specialiști care au redactat proiectul am primit răspunsul în sensul că participarea acestora nu este obligatorie, recomandându-mi-se mie și celorlalți participanți la dezbatere, respectiv reprezentaților Înaltei Curți de Casație și Justiție, Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiției și subsemnatului, care participam din parte Uniunii Juriștilor din România pentru susținerea propunerilor formulate, să solicităm întrebări în scris. Deci, dezbaterea orală și efectivă s-a transformat într-o dezbatere prin corespondență.
În cursul „dezbaterilor” și-a făcut apariția ministrul justiției, tocmai în momentul în care susțineam propunerile formulate pe marginea Proiectului Legii de punere în aplicare a Codului de procedură civilă, care ne-a atenționat că nu acceptă ca prin propunerile formulate să se afecteze „filozofia și concepția codului”[40]?!
Dezbaterea Proiectului Legii de punere în aplicare a Codului de procedură civilă la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului în lipsa senatorilor și a membrilor acestei Comisii, precum și a specialiștilor care au redactat legea, la care s-a adăugat și atenționarea ministrului justiției, s-a dovedit a fi pur formală.
În același mod s-au desfășurat dezbaterile proiectului de lege pentru punerea în aplicare a Noului Cod de procedură civilă la Comisia juridică de disciplină și imunitate a Camerei Deputaților în zilele de 17, 18, 19 și 20 aprilie 2012[41].
Alte deficiențe legislative se datorează ambiției unor parlamentari sau specialiști care au elaborat proiectul de lege, a inițiatorului legii ori a organelor sau persoanelor interesate, care țin dinadins ca legea să fie adoptată într-o anumită formă, deși prin aceasta se încalcă normele de tehnică legislativă.
O bună legiferare nu poate fi realizată fără respectarea normelor de tehnică legislativă, care presupune evitarea paralelismelor și contradictorialității legilor, precum și redactarea acestora într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, solemn, clar și precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie.
Modificările repetate ale legilor, la intervale mici de timp, demonstrează modul defectuos de elaborare și adoptare a acestora. Cu deplin temei, s-a arătat în mass-media că „România este campioană la modificarea legilor” (B1TV – 3 octombrie 2015).
Așa cum am arătat deja, legea care nu reglementează corespunzător relațiile sociale ce formează obiectul reglementării, creează dificultate atât pentru organele chemate să interpreteze și să aplice legea, inclusiv pentru instanțele judecătorești, cât și celora cărora li se adresează, care nu se pot descurca prin cotloanele legislației.
În cazul unor legi defectuoase, care pot fi interpretate în mod diferit, să nu ne surprindă soluțiile greșite sau criticabile pronunțate de organele chemate să interpreteze și să aplice legea, inclusiv de instanțele judecătorești, precum și practica neunitară a acestora.
În doctrină s-a arătat, cu mulți ani în urmă, că „1) Legea, pentru a-și produce efectele sale salutare, trebuie să fie potrivită cu starea socială a poporului pentru care este scrisă. 2) În orice caz, ea trebui să lasă loc cât de puțin la aprecierea judecătorului, pentru că nu există o presiune mai rea de cât arbitrarul judecătorului”[42].
Marele filozof, om de stat și om de știință englez, Francis Bacon spunea „Legea cea mai bună este aceea care lasă cât mai puțin la aprecierea judecătorului” („Optima lex est quae minimum judici sau arbitrio judicis relinquit”), iar Petru I Cel Mare al Rusiei, că „Legile trebuie să fie scrise limpede ca să nu poată fi răstălmăcite”.
[37] Publicată în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004.
[38] Publicată în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001.
[39] Gh. Dobrican, Discutarea proiectului de lege pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului, în Curierul Judiciar nr.4/2012, p. 195 și următoarele.
[40] Ibidem, p. 198.
[41] Gh. Dobrican, Discutarea proiectului de lege pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Camerei Deputaților, în Curierul Judiciar nr. 5/2012, p. 259 și următoarele.
[42] D.Alexandresco. Principiul dreptului civil, vol. I, București, 1926, p. 37.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.