Contravențiile la regimul juridic al prestării serviciilor funerare sancționate cu anularea autorizaţiei sanitare de funcţionare (II)

În ceea ce privește deshumarea, remarcăm prezența unui paralelism legislativ[7]. Potrivit art. 29 alin. (1) din Normele tehnice și sanitare: „Exhumarea/deshumarea persoanelor decedate se realizează conform prevederilor art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 102/2014”, iar art. 9 alin. (5) din Legea nr. 102/2014 prevede că „osemintele pot fi deshumate în orice perioadă a anului, fără avizul autorităților de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, după 7 ani de la deces”.

Practic este instituită aceeași reglementare, respectiv obligativitatea obținerii avizul direcției de sănătate publică numai în cazul exhumărilor ce au loc înainte de împlinirea a 7 ani de la înhumare. Prin urmare, deshumarea realizată în lipsa avizul direcției de sănătate publică și înainte de trecerea celor 7 ani va constitui contravenție atât ca urmare a încălcării art. 29 alin. (2) întrucât avizul nu este necesar decât în cazul deshumărilor realizate după 7 ani de la deces, cât și ca urmare a încălcării art. 29 alin. (1) întrucât deshumarea făcută înainte de 7 ani de la data înhumării necesită avizul direcției de sănătate publică.

Acest paralelism legislativ nu ar fi problematic dacă atât încălcarea prevederilor art. 29 alin. (2), cât și cele ale art. 29 alin. (1), ar fi sancționată cu amendă contravențională având aceleași limite minime și maxime, însă, în timp ce încălcarea art. 29 alin. (2) este sancționată cu amendă de la 5000 lei la 10.000 lei, încălcarea art. 29 alin. (1) este sancționată amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei. Prin urmare, de lege ferenda se impune concentrarea materiei într-o reglementare unică, astfel încât încălcarea obligației de a fi obținut în prealabil avizul direcției de sănătate publică pentru aceste deshumări să fie sancționată cu aceeași amendă contravențională.

De asemenea remarcăm o lipsă de corelare între cele două dispoziții. Astfel, pe de o parte, în art. 29 alin. (2) se menționează „7 ani de la data înhumării”, în timp ce art. 9 alin. (5) din Legea nr. 102/2014, la care face trimitere art. 29 alin. (1), este întrebuințată sintagma „după 7 ani de la deces”. Deși în principiu, potrivit tradiției românești, înhumarea are loc a treia zi de la deces nu puteam exclude situația în care această perioadă s-ar putea prelungi chiar considerabil din varii cauze, astfel că nu data decesului, ci data înhumării ar trebui să marcheze începutul curgerii termenului 7 ani. Acesta este un motiv în plus care justifică necesitatea concentrării materiei într-o reglementare unică, ocazie cu care s-ar îndepărta și această neconcordanță.

Potrivit art. 38 alin. (2) și (3) din Normele tehnice și sanitare, fiecare crematoriu trebuie să dețină un registru de incinerare iar pentru fiecare incinerare realizată, administrația crematoriului trebuie să întocmească un dosar de incinerare.

Fără a intra în detaliile privind conținutul dosarului și al registrului de incinerare, precizăm că scopul acestora este în principal acela de se asigura trasabilitatea parcursului urmat de rămășitele pământești ale persoanei defuncte, inclusiv sub aspectul asigurării condițiilor igienico-sanitare în vederea protecției sănătății publice. Subiectul activ al contravenției va fi administratorul crematoriului atât în ceea ce privește existența registrului de incinerare, cât și în ceea ce privește întocmirea dosarelor de incinerare. Deși nu se precizează expres că obligativitatea ținerii acestui registru revine administratorului crematoriului, la fel cum administratorul unui cimitir are obligația de a asigură întocmirea și păstrarea unui registru de evidență, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 102/2014, în mod simetric administratorul crematoriului va trebui să întocmească și să păstreze registrul de incinerare.

D. Este sancționată cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei și anularea autorizației sanitare de funcționare încălcarea de către prestatorul de servicii funerare a prevederilor art. 7 alin. (1)-(4), art. 29 alin. (1) din Normele tehnice și sanitare.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Normele tehnice și sanitare: „Prestatorii de servicii funerare vor efectua activitățile specifice după obținerea avizului consiliului local al unității administrativ-teritoriale și a autorizației sanitare de funcționare emisă de către direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, conform prevederilor din anexa nr. 1”. Precum am menționat mai sus, obținerea în prealabil a avizului consiliului local al unității administrativ-teritoriale și a autorizației sanitare de funcționare constituie piatra unghiulara a efectuării de activități specifice serviciilor funerare. De asemenea, subliniem că numai prestatorii de servicii funerare au nevoie de avizul consiliului local, nu și cimitirele sau crematoriile care, precum am precizat cu altă ocazie, nu sunt prestatori de servicii funerare în sensul legii[8].

Potrivit art. 7 alin. (2) din Normele tehnice și sanitare: „Prestatorul de servicii funerare trebuie să respecte normele de igienă în timpul transportului și înhumării (s.n.), pentru protecția sănătății publice […]”. Acest text legislativ lasă să se înțeleagă că prestatorii de servicii funerare ar putea efectua și înhumări. Totuși, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 102/2014 prevede că exhumările/deshumările și reînhumările se fac de către administrațiile cimitirelor, dispoziție preluată ad litteram în art. 31 alin. (1) din Normele tehnice și sanitare, dispoziție ce nu menționează expres înhumările ci doar reînhumările, ceea ce ne-ar putea conduce la concluzia că între înhumări (coborârea sicriului în mormânt, deschiderea și închiderea mormântului) și reînhumări ar exista o diferență de regim juridic în privința persoanei care poate efectua aceste servicii funerare.

Cum administratorul cimitirului are, potrivit art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 102/2014, obligația de a stabili regulile privind prestarea serviciilor de înhumare, precum și regulile privind prestarea altor servicii de către operatori economici sau de persoane fizice autorizate, față de modul de redactare a textului am putea înțelege că prestarea serviciilor de înhumare nu intră în competența exclusivă a administratorului cimitirului.

De aceea, se pune întrebarea cine are competență exclusivă în ceea ce privește realizarea serviciilor înhumare și dacă există o competență exclusivă sau una partajată. Cum numai cimitirele pot fi autorizate sanitar pentru activități de înmormântare/înhumare, potrivit anexei nr. 4 la Normele tehnice și sanitare, considerăm că acestea au competență exclusivă în ceea ce privește înhumările, respectiv coborârea sicriului în mormânt, deschiderea și închiderea mormântului, precum și înhumarea urnelor cu cenușă sau depunerea acestora într-un mormânt/cavou potrivit art. 40 lit. b) din Normele tehnice și sanitare. Astfel, art. 7 alin. (2) trebuie interpretat în sensul că noțiunea de prestator de servicii funerare, se circumscrie în acest caz în mod necesar inclusiv cimitirelor care, pentru protecția sănătății publice, trebuie să respecte normele de igienă în timpul înhumării, deshumării și reînhumării, în caz contrar fiind antrenată răspunderea contravențională, inclusiv sancțiunea complementară constând în anularea autorizației sanitare de funcționare a cimitirului.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Normele tehnice și sanitare: „Exhumarea/deshumarea persoanelor decedate se realizează conform prevederilor art. 9 alin. (4) […] din Legea nr. 102/2014” iar art. 9 alin. (4) din Legea nr. 102/2014 prevede că „Exhumarea cadavrelor în vederea constatării cauzelor morții se face numai cu încuviințarea procurorului sau a instanței judecătorești (s.n.)”. Subiect activ al contravenției poate fi orice persoană care ar încălca aceste prevederi legale privind obligația de a fi obținut în prealabil încuviințarea procurorului sau a instanței judecătorești în cazul deshumării efectuate în vederea constatării cauzelor morții. Deși la prima vedere contravenția nu pare să privească protecția sănătății publice, totuși, întrucât exhumarea cadavrelor în vederea constatării cauzelor morții se poate realiza chiar și înainte de trecerea unui an de la data înhumării, sancționarea contravențională este pe deplin întemeiată datorită potențialelor riscuri epidemiologice.

Potrivit art. 7 alin. (3) și (4) din Normele tehnice și sanitare: „(3) Autovehiculele special amenajate pentru transportul mortuar trebuie să dețină autorizație conform prevederilor art. 13 din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare. (4) Autovehiculele special amenajate în acest scop trebuie să respecte condițiile prevăzute în anexa nr. 2”.

Autovehiculele special amenajate pentru servicii funerare sunt: autovehiculul pentru asistență funerară mobilă folosit pentru pregătirea cadavrului, autovehiculul mortuar pentru paradă folosit pentru transportul trupului neînsuflețit spre locul de înhumare și autovehiculul funerar pentru recuperare cadavre și transport internațional. Fără a intra în detaliile privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească aceste autovehicule, precizăm că scopul acestora este în principal acela de se asigura în timpul transportului mortuar condițiile igienico-sanitare necesare păstrării și promovării stării de sănătate a angajaților prestatorului de servicii funerare. Subiectul activ al contravenției poate fi orice persoană care efectuează un transport mortuar sau desfășoară activități de tanatopraxie într-un autovehicul cu încălcarea condițiilor prevăzute de art. 7 alin. (3) și (4) din Normele tehnice și sanitare.

În încheiere subliniem că, deși cu altă ocazie am arătat că cimitirele și crematoriile, în ciuda faptului că oferă servicii funerare, nu sunt prestatori de servicii funerare în sensul legii[9], pe tărâm contravențional, strict în ceea ce privește sancțiunea complementară constând în anularea autorizației sanitare de funcționare, spre deosebire de distincția operată anterior, noțiunea de prestator de servicii funerare se circumscrie în mod necesar tuturor persoanelor care realizează servicii funerare, deci inclusiv cimitirelor și crematoriilor umane.

În concluzie, în sens restrâns, prin prestatori de servicii funerare vom înțelege exclusiv o societate înscrisă în registrul comerțului ce realizează inclusiv servicii de tanatopraxie și care a fost autorizată sanitar pentru prestarea de servicii funerare, în timp ce, în sens larg, sens propriu răspunderii contravenționale și strict în ceea ce privește sancțiunea complementară constând în anularea autorizației sanitare de funcționare, vom include atât cimitirele, cât și crematoriile, în materie contravențională interesându-ne noțiunea de prestatori de servicii funerare lato sensu. O interpretare contrară ar îngusta domeniul de aplicare al art. 43 alin. (5) din Normele tehnice și sanitare, prin excluderea cimitirelor și crematoriilor, ceea ce ar veni în contra intenției legiuitorului relativă la protecția sănătății publice ce constituie potrivit art. 3 din Legea nr. 95/2006 o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice.

Bibliografie:

1. Legea nr. 50 din 29 iulie 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în M. Of. nr. 933 din data de 13 octombrie 2004.
2. Legea nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în M. Of. nr. 260 din data de 21 aprilie 2010.
3. Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în M. Of. nr. 490 din 3 iulie 2015.
4. Legea nr. 102 din 8 iulie 2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare, publicată în M. Of. nr. 520 din data de 11 iulie 2014.
5. H.G. nr. 741 din 12 octombrie 2016 pentru aprobarea Normelor tehnice și sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea și reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum și criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare și nivelul fondului de garantare, publicată în M. Of. nr. 843 din data de 24 octombrie 2016.
6. S.-D. Șchiopu, Unele delimitări conceptuale privind serviciile funerare și prestatorii acestora, în „Revista Universul Juridic” nr. 7/2017.
7. Judecătoria Reghin, sentința civilă nr. 943 din 4 august 2016, ECLI:RO:JDREG:2016:002.000943, nepublicată.
8. Judecătoria Bistrița, sentința civilă nr. 1464 din 10 mai 2017, nepublicată, disponibilă pe http://www.rolii.ro/.


[7] A se vedea art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în M. Of. nr. 260 din data de 21 aprilie 2010.

[8] S.-D. Șchiopu, Unele delimitări conceptuale privind serviciile funerare și prestatorii acestora, în Revista Universul Juridic nr. 7/2017, p. 76.

[9] Ibidem.

Contravențiile la regimul juridic al prestării serviciilor funerare sancționate cu anularea autorizației sanitare de funcționare (II) was last modified: decembrie 19th, 2017 by Silviu-Dorin Șchiopu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii