Contravenții privind persoanele fizice, introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92 din 2021 privind regimul deșeurilor
Cristina Mihaela Salcă Rotaru - februarie 4, 20221. Introducere
Dintre problemele de mediu, producerea și gestionarea deșeurilor ocupă un loc important în preocupările la nivel internațional. Deși se poate afirma că la nivel național implicarea organismelor abilitate poate fi îmbunătățită, totuși, cel puțin sub aspect legislativ, urmare a calității de stat membru a Uniunii Europene, România are o legislație adecvată. Aceasta nu înseamnă că ea nu poate fi îmbunătățită. Prezentul articol scoate în evidență unele aspecte privind noile reglementări privind stabilirea de contravenții privind regimul deșeurilor introduse prin O.U.G. nr. 92 din 2021 privind regimul deșeurilor[1].
2. Necesitatea O.U.G. nr. 92 din 2021 privind regimul deșeurilor
Pornind de la afirmația anterioară prin care arătam că România are o legislație adecvată managementului deșeurilor, anterior O.U.G. nr. 92 din 2021, Legea nr. 211 din 2011[2] privind regimul deșeurilor, pe care ordonanța o abrogă la data intrării sale în vigoare, transpunea prevederile Directivei nr. 98 din 2008 a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive[3]. Această Directivă a suferit ample modificări în anul 2018 prin intermediul Directivei nr. 2018/851 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Directivei nr. 2008/98/CE privind deșeurile[4] care avea termen de transpunere 5 iulie 2020. Deoarece la nivel legislativ acest fapt nu a fost realizat și față de România era iminentă declanșarea procedurii de infringement în fața CJUE și putea fi astfel supusă sancțiunilor pecuniare (sumă forfetară și/sau penalități zilnice de întârziere), s-a ales calea emiterii unei ordonanțe de urgență pentru punerea de acord a legislației naționale cu cea a UE. Deși din preambulul O.U.G. nr. 92 din 2021 se poate deduce că aceasta realizează transpunerea Directivei nr. 2018/851, de fapt se realizează, în mod unitar, transpunerea Directivei nr. 98 din 2008 cu toate modificările sale până la aceea dată. Până la acest moment, Directiva nr. 98 din 2008 a mai fost completată cu prevederile cuprinse în Decizia delegată (UE) 2019/1597 a Comisiei din 3 mai 2019 de completare a Directivei nr. 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește o metodologie comună și cerințele minime de calitate pentru măsurarea uniformă a nivelurilor de deșeuri alimentare[5].
3. Limitele studiului
Directiva nr. 2018/851 introduce noi obligații ale persoanelor fizice și juridice în ceea ce privește managementul deșeurilor, și pe cale de consecință acestea se regăsesc în cuprinsul prevederilor O.U.G. nr. 92 din 2021. Nerespectarea acestor noi obligații atrage după sine aplicarea răspunderii juridice, care în ceea ce privește O.U.G. nr. 92 din 2021 la articolul 62 sunt identificate faptele ce constituie contravenție, iar la art. 66 sunt identificate faptele ce constituie infracțiuni. Deoarece și Legea nr. 211 din 2011 prevedea la rândul său fapte ce constituie contravenție și fapte ce constituie infracțiuni, identificate tot în baza transpunerii prevederilor Directivei nr. 98 din 2008, ne vom opri doar asupra acelor contravenții, care prin comparație, au caracter de noutate, iar dintre acestea doar asupra celor care pot fi săvârșite de persoanele fizice.
4. Contravenții privind managementul deșeurilor provenite din activitățile de construcții și demolări
La momentul actual, un accent deosebit se pune pe reducerea cantității de deșeuri ce ajunge a fi gestionată prin depozitare finală la depozitele de deșeuri. Cea mai mare cantitate a acestor deșeuri proveneau din deșeurile municipale, adică de la persoanele fizice[6]. Volumul cel mai mare al unor astfel de deșeuri este generat de deșeurile din construcții, ceea ce a dus la o reglementare specifică a acestora. Astfel, pornind de la necesitatea de a se include „în Directiva nr. 2008/98/CE definiții ale deșeurilor nepericuloase, ale deșeurilor municipale, ale deșeurilor provenite din activități de construcție și demolări” și ale activităților de management al acestor deșeuri, pe cale de consecință se regăsesc în O.U.G. nr. 92 din 2021 următoarele definiții ale:
− deșeurilor municipale[7], care înseamnă:
a)deșeuri amestecate și deșeuri colectate separat de la gospodării, inclusiv hârtia și cartonul, sticla, metalele, materialele plastice, biodeșeurile, lemnul, textilele, ambalajele, deșeurile de echipamente electrice și electronice, deșeurile de baterii și acumulatori și deșeurile voluminoase, inclusiv saltelele și mobilă;
b)deșeuri amestecate și deșeuri colectate separat din alte surse, în cazul în care deșeurile respective sunt similare ca natură și compoziție cu deșeurile menajere.
Este precizat în cadrul aceluiași punct că: „deșeurile municipale nu includ deșeurile provenite din producție, agricultură, silvicultură, pescuit, fose septice și rețeaua de canalizare și tratare, inclusiv nămolul de epurare, vehiculele scoase din uz sau deșeurile provenite din activități de construcție și desființări”.
− deșeuri provenite din activități de construcție și desființări[8] – deșeuri generate de activități de construcție și desființări;
Prevederile vizează cu claritate și persoanele fizice, deoarece se arată că „deși definiția deșeurilor provenite din activități de construcție și demolări se referă la deșeurile rezultate din activități de construcție și demolare în general, aceasta include și deșeurile provenite din activitățile minore de construcție de tipul «do-it-yourself» și demolare desfășurate în gospodăriile private. Deșeurile provenite din activități de construcție și demolări ar trebui înțelese ca fiind corespunzătoare tipurilor de deșeuri incluse în capitolul 17 din lista deșeurilor stabilită prin Decizia nr. 2014/955/UE din versiunea în vigoare la 4 iulie 2018”[9].
Prin urmare, conform prevederilor O.U.G. nr. 92 din 2021, cu privire la deșeurile provenite din construcții și demolări se regăsesc următoarele prevederi care vizează persoanele fizice:
− art. 17 alin. (4) din O.U.G. nr. 92 din 2021: „Titularul autorizației de construire/desființare emise de către autoritatea administrației publice locale, centrale sau de către instituțiile abilitate să autorizeze lucrările de construcții cu caracter special are obligația de a avea un plan de gestionare a deșeurilor din activități de construire și/sau desființare, după caz, prin care se instituie sisteme de sortare pentru deșeurile provenite din activități de construcție și desființare, cel puțin pentru lemn, materiale minerale – beton, cărămidă, gresie și ceramică, piatră, metal, sticlă, plastic și ghips pentru reciclarea/reutilizarea lor pe amplasament, în măsura în care este fezabil din punct de vedere economic, nu afectează mediul înconjurător și siguranța în construcții, precum și de a lua măsuri de promovare a demolărilor selective pentru a permite eliminarea și manipularea în condiții de siguranță a substanțelor periculoase pentru a facilita reutilizarea și reciclarea de înaltă calitate prin eliminarea materialelor nevalorificabile”.
− art. 17 alin. (7) din O.U.G. nr. 92 din 2021: „Titularii pe numele cărora au fost emise autorizații de construire și/sau desființare potrivit prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să gestioneze deșeurile din construcții și desființări, astfel încât să atingă un nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare și alte operațiuni de valorificare materială, inclusiv operațiuni de rambleiere care utilizează deșeuri pentru a înlocui alte materiale, de minimum 70% din masa deșeurilor nepericuloase provenite din activități de construcție și desființări, cu excepția materialelor geologice naturale definite la categoria 17 05 04 din anexa la Decizia Comisiei din 18 decembrie 2014 de modificare a Deciziei nr. 2000/532/CE de stabilire a unei liste de deșeuri în temeiul Directivei nr. 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului”.
− art. 23 alin. (2): „Deținătorul de deșeuri, care execută lucrări de construire/desființare pentru care nu este obligatorie emiterea unei autorizații de construire, potrivit prevederilor art. 11 din Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, are obligația să utilizeze sistemul organizat de autoritatea administrației publice locale de pe raza administrativ-teritorială în care își are domiciliul potrivit art. 17 alin. (5) lit. m)”.
Nerespectarea acestor prevederi, constituie contravenție atât pentru persoanele fizice cât și pentru persoanele juridice și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei pentru prima categorie și cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei pentru cea de a doua categorie de contravenienți.
Gestionarea ilegală a deșeurilor provenite din construcții și demolări s-a materializat în principal prin depozitarea necontrolată a cestora, cu alte cuvinte abandonarea lor[10]. De aceea, art. 20 al O.U.G. nr. 92 din 2021 prevede trei obligații distincte la alineatele (3)-(5), astfel: (3) Abandonarea deșeurilor este interzisă; (4) Eliminarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate în acest scop este interzisă; (5) Incendierea deșeurilor de orice fel este interzisă. Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele fizice[11] și se cumulează, în cazul săvârșirii contravenției de abandonare a deșeurilor, cu următoarea sancțiune contravențională complementară ce cade în sarcina și pe cheltuiala contravenientului: „ridicarea deșeurilor depozitate în alte zone decât cele autorizate, curățarea terenului, precum și eliminarea acestora conform legislației în vigoare”[12].
Colectarea selectivă a acestor deșeuri, instituirea unor sisteme de sortare, cel puțin pentru lemn, materiale minerale (beton, cărămidă, gresie și ceramică, piatră), metal, sticlă, plastic și ghips, este introdusă pentru a facilita reutilizarea și reciclarea de înaltă calitate. Literatura de specialitate prezintă și promovează metodele de reutilizare și reciclare a acestor deșeuri[13], atât ca sursă a creșterii economice[14], dar și ca modalități de protecție a resurselor naturale[15].
5. Contravenții privind gestionarea deșeurilor periculoase provenite din gospodării
5.1. Noțiunea de deșeu periculos
În primul rând trebuie clarificată noțiunea de deșeu periculos. Relativ la clasificarea deșeurilor în deșeuri periculoase și nepericuloase există o serie de reglementări la nivelul Uniunii Europene, dintre care amintim:
− Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei nr. 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei nr. 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor nr. 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei[16];
− Decizia Comisiei din 3 mai 2000 de înlocuire a Deciziei nr. 94/3/CE de stabilire a unei liste de deșeuri în temeiul articolului 1 litera (a) din Directiva nr. 75/442/CEE a Consiliului privind deșeurile și a Directivei nr. 94/904/CE a Consiliului de stabilire a unei liste de deșeuri periculoase în temeiul articolului 1 alineatul (4) din Directiva nr. 91/689/CEE a Consiliului privind deșeurile periculoase[17];
− Directiva nr. 2006/66/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 septembrie 2006 privind bateriile și acumulatorii și deșeurile de baterii și acumulatori și de abrogare a Directivei nr. 91/157/CEE[18], transpusă la nivel național prin H. nr. 1.132 din 18 septembrie 2008 privind regimul bateriilor și acumulatorilor și al deșeurilor de baterii și acumulatori[19];
− Directiva nr. 94/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 1994 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje[20], transpusă la nivel național prin Legea nr. 249 din 28 octombrie 2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje[21];
− Directiva nr. 2012/19/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 iulie 2012 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE)[22], transpusă la nivel național prin O.U.G. nr. 5 din 2 aprilie 2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice[23];
− Regulamentul (UE) 2019/1021 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind poluanții organici persistenți[24].
Ca și noțiune cu caracter general, putem afirma că deșeurile sunt periculoase fie prin existența inițială a unor substanțe chimice periculoase în produsul/materialul care a devenit deșeu, fie prin contaminarea unui deșeu nepericulos cu alte deșeuri periculoase sau cu substanțe periculoase. În punctul 54 din preambulul Directivei 2018/851 arată că în general deșeurile periculoase care provin din gospodării, sunt deșeurile din vopsele, lacuri, solvenți sau produse de curățare, deșeuri care ar trebui, să fie colectate separat pentru a evita contaminarea celorlalte deșeuri și astfel s-ar putea reduce calitatea reciclării/reutilizării deșeurilor și ar crește necontrolat cantitatea deșeurilor periculoase.
Specific, deșeul periculos este definit de O.U.G. nr. 92 din 2021 ca fiind orice deșeuri care prezintă una sau mai multe din proprietățile periculoase enumerate în anexa nr. 4 la Ordonanță, adică în facsimilul preluat (din păcate nu în integralitatea sa, n.n.) din Anexa III la Directiva 98 din 2008, cu modificările aduse la zi.
5.2. Sancțiuni contravenționale care vizează persoanele fizice
Articolul 30 din O.U.G. nr. 92 din 2021 reglementează obligațiile persoanelor fizice privind deșeurile periculoase provenite din gospodării.
Alineatul 4 al acestui articol impune persoanelor fizice „să depună deșeurile provenite din gospodărie, pe tipuri, în sistemul de colectare separată a deșeurilor municipale gestionate de operatorii economici prevăzuți în Legea nr. 101 din 2006, republicată, cu modificările ulterioare, inclusiv în centrele prevăzute la art. 60 pct. A lit. h) și i)” din O.U.G. nr. 92 din 2021. Aceasta înseamnă că orice persoană fizică are obligația colectării selective a deșeurilor, cel puțin în fracțiile: hârtie și carton, sticlă, metal, materiale plastice, lemn, textile, ambalaje, deșeuri de echipamente electrice și electronice, deșeuri de baterii și acumulatori și deșeuri voluminoase, inclusiv saltele și mobilă cu separarea acestora în periculoase și nepericuloase. În tot acest mecanism sunt implicate autoritățile publice locale, operatorii autorizați de colectare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor. Dacă la acest moment situația colectării unor astfel de deșeuri este în perioada de implementare, după 1 ianuarie 2025, autoritățile administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora trebuie: să aibă organizate colectarea separată a fracției de deșeuri periculoase care provin din gospodării, să se asigure că acestea sunt tratate în conformitate cu prevederile legale și că nu contaminează alte fluxuri de deșeuri municipale[25].
Spre deosebire de cele mai sus menționate, alineatul 5 al art. 30 din O.U.G. nr. 21 din 1992, instituie, chiar de la momentul intrării sale în vigoare, ca persoanele fizice care dețin în gospodărie uleiuri vegetale folosite[26], să predea, cu titlu gratuit, întreaga cantitate a acestor uleiuri numai operatorilor economici autorizați să desfășoare activități de salubritate, colectare, valorificare și/sau de eliminare a uleiurilor uzate. Importanța acestei obligații, din punct de vedere al protecției mediului[27], se regăsește în imposibilitatea valorificării, reciclării deșeurilor contaminate cu uleiuri vegetale uzate (și nu numai, n.n.), dar, cel mai important în poluarea apelor[28], deoarece unul din obiceiurile persoanelor fizice este de a arunca uleiurile uzate în apele menajere. Mecanismele de separare a uleiurilor din apele uzate[29], impun utilizarea de numeroase substanțe chimice cu costuri crescute care se regăsesc în taxele către populație. Deoarece apa uzată nu este considerată deșeu [art. 2 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 92 din 2021], sunt incidente reglementările privind apele menajere uzate, O.U.G. nr. 92 din 2021 venind în ajutorul implementării eficiente a acestora.
Nerespectarea prevederilor alineatelor (4) și (5) ale art. 30 din O.U.G. nr. 92 din 2021, constituie contravenție pentru persoanele fizice și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei. Deoarece constatarea săvârșirii acestor contravenții presupune controlul deșeurilor la preluarea lor de la persoana fizică (în cazul în care colectarea se face per/familie/gospodărie) sau verificarea la momentul depunerii deșeurilor în containerele comune (în cazul în care colectarea se face colectiv/blocuri de locuințe) nu ne rămâne decât speranța ca titularii obligațiilor să înțeleagă importanța colectării selective a deșeurilor periculoase și a uleiurilor vegetale uzate.
Combinând prevederile art. 30 cu cele ale art. 17, sunt vizate introducerea, până la data de 31 decembrie 2024, a posibilității stabilirii unor obiective privind pregătirea pentru reutilizare și reciclarea deșeurilor provenite din activități de construcție și demolări și a fracțiunilor acestora de materiale specifice și de măsuri de promovare a demolărilor selective pentru a permite eliminarea și manipularea în condiții de siguranță a substanțelor periculoase.
Concluzii
Deoarece nu ne-am propus a intra pe interpretarea juridică din punct de vedere al elementelor constitutive ale unei contravenții, deși subiectul este foarte ofertant, cel puțin în ceea ce privește contravențiile din O.U.G. nr. 92 din 2021 ce vizează contravenienți persoane fizice, concluziile se vor rezuma la partea informativ-educativă a legii. Poate că unele prevederi, scoase din contextul general al reglementărilor, par exagerate. De ce să stabilești o amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei pentru că nu ai colectat și predat 100 ml de ulei vegetal uzat la un colector, reciclator autorizat? De ce să primești o amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei pentru că nu ai colectat selectiv și predat corespunzător deșeurile din activități de construcție și desființări? Răspunsul este simplu, și nu poate fi clar decât dacă este văzută imaginea de ansamblu a acestei probleme. Un exemplu ar fi: deșeurile de construcții și demolări, care în general nu sunt periculoase, dar care ar fi eliminate doar prin depozitare finală la gropile de gunoi, determină umplerea rapidă a acestora și pe cale de consecință costuri mari de închidere (anticipată termenului pentru care au fost construite) și de înființare a unor noi depozite, care la rândul lor afectează comunitățile și mediul înconjurător. Și exemplele pot continua, atât din perspectivă simplă de mediu, cât și din perspectivă financiară sau economică. Dar poate că scopul educativ la normei juridice poate fi mai ușor de atins dacă sancțiunea ce poate fi aplicată este suficient de împovărătoare pentru contravenient astfel încât acesta să dezvolte comportamente necesare prevenirii și/sau reducerii poluării de mediu.
Bibliografie
1. Decizia Comisiei din 3 mai 2000, de înlocuire a Deciziei 94/3/CE de stabilire a unei liste de deșeuri în temeiul articolului 1 litera (a) din Directiva 75/442/CEE a Consiliului privind deșeurile și a Directivei 94/904/CE a Consiliului de stabilire a unei liste de deșeuri periculoase în temeiul articolului 1 alineatul (4) din Directiva 91/689/CEE a Consiliului privind deșeurile periculoase, publicată în Jurnalul Oficial (JO) seria L nr. 226, 6.9.2000, pp. 3-24. Versiune consolidată 2015: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A02000D0532-20150601&qid=1643980548482;
2. Decizia delegată (UE) 2019/1597 a Comisiei din 3 mai 2019, de completare a Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește o metodologie comună și cerințele minime de calitate pentru măsurarea uniformă a nivelurilor de deșeuri alimentare, publicată în Jurnalul Oficial (JO) seria L nr. 248 din 27.9.2019, pp. 77-85;
3. Directiva 94/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 1994 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, publicată în Jurnalul Oficial (JO) seria L nr. 365, 31.12.1994, pp. 10-23: versiunea consolidată 2018: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A01994L0062-20180704&qid=1643980548482;
4. Directiva 2006/66/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 septembrie 2006 privind bateriile și acumulatorii și deșeurile de baterii și acumulatori și de abrogare a Directivei 91/157/CEE, publicată în Jurnalul Oficial (JO) seria L nr. 266, 26.9.2006, pp. 1-14;
5. Directiva 98 din 2008 a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 312 din 22 noiembrie 2008,
6. Directiva 2012/19/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 iulie 2012 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE), publicată în Jurnalul Oficial (JO) seria L nr. 197, 24.7.2012, pp. 38-71, versiune consolidată 2018: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A02012L0019-20180704&qid=1643980548482;
7. Directiva 2018/851 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Directivei 2008/98/CE privind deșeurile; Publicată în Jurnalul Oficial (JO) seria L nr. 150, din6.2018, pp. 109-140;
8. Gálvez-Martos, J. L., Styles, D., Schoenberger, H., & Zeschmar-Lahl, B. (2018). Construction and demolition waste best management practice in Europe. Resources, Conservation and Recycling, 136, 166-178;
9. Gupta, R. K., Dunderdale, G. J., England, M. W., & Hozumi, A. (2017). Oil/water separation techniques: a review of recent progresses and future directions. Journal of Materials Chemistry A, 5(31), 16025-16058;
10. Hotărârea de Guvern nr. 1.132 din 18 septembrie 2008 privind regimul bateriilor și acumulatorilor și al deșeurilor de baterii și acumulatori, publicată în Monitorul Oficial nr. 667 din 25 septembrie 2008;
11. Islam, R., Nazifa, T. H., Yuniarto, A., Uddin, A. S., Salmiati, S., & Shahid, S. (2019). An empirical study of construction and demolition waste generation and implication of recycling. Waste Management, 95, 10-21;
12. Kuzhaeva, A., & Berlinskii, I. (2018). Effects of oil pollution on the environment. International Multidisciplinary Scientific GeoConference: SGEM, 18(5.1), 313-319;
13. Legea 211 din 2011 privind regimul deșeurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 25 noiembrie 2011;
14. Legea nr. 249 din 28 octombrie 2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, publicată în Monitorul Oficial nr. 809 din 30 octombrie 2015;
15. McCauley, R. N. (1966). THE BIOLOGICAL EFFECTS OF OIL POLLUTION IN A RIVER 1. Limnology and Oceanography, 11(4), 475-486;
16. Menegaki, M., & Damigos, D. (2018). A review on current situation and challenges of construction and demolition waste management. Current Opinion in Green and Sustainable Chemistry, 13, 8-15;
17. Ordonanța de Urgență a Guvernului 5 din 2 aprilie 2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice, publicată în Monitorul Oficial nr. 253 din 16 aprilie 2015;
18. Ordonanța de Urgență a Guvernului 92 din 2021 privind regimul deșeurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 26 august 2021;
19. Planul Național de Gestionare a Deșeurilor versiunea 5, din 2 noiembrie 2017, pp. 92-96, accesat la: http://mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/PNGD_vers5.pdf;
20. Regulamentul (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei Publicat în Jurnalul Oficial (JO) seria L nr. 396, 30.12.2006, p. 1-849, Versiune consolidată ianuarie 2022: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A02006R1907-20220108&qid=1643980548482;
21. Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare;
22. Regulamentul (UE) 2019/1021 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind poluanții organici persistenți, publicată în Jurnalul Oficial (JO) seria L nr. 169 25.6.2019, p. 45, versiune consolidată 2021: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A02019R1021-20210315&qid=1643980548482;
23. Statistici privind deșeurile. Eurostat Statistics Explained. https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained /index.php?title=Archive: Statistici_privind_de%C8%99eurile&oldid=452414;
24. Yuan, H., & Shen, L. (2011). Trend of the research on construction and demolition waste management. Waste management, 31(4), 670-679;
25. Wei, Y., Han, J., Wang, Y., Wang, H., Sun, Y., & Yan, B. (2020). Effects of oil pollution on water movement in soils with different textures. Water, Air, & Soil Pollution, 231(4), 1-12.
DOWNLOAD FULL ARTICLE* Prezentul articol s-a născut ca urmare a interesului în domeniu manifestat de către studentă în cercetările sale efectuate în vederea elaborării lucrării de licență, sub îndrumarea conducătorului, lect. univ. dr. Cristina Salcă Rotaru.[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 26 august 2021.
[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 25 noiembrie 2011.
[3] Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 312 din 22 noiembrie 2008.
[4] Publicată în Jurnalul Oficial (JO) seria L nr. 150, din 14.6.2018, pp. 109-140.
[5] Publicată în Jurnalul Oficial (JO) seria L nr. 248, din 27.9.2019, pp. 77-85.
[6] Statistici privind deșeurile. Eurostat Statistics Explained. https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Archive:Statistici_privind_de%C8%99eurile&oldid=452414.
[7] Punctul 13 al Anexei 1 la O.U.G. nr. 92 din 2021.
[8] Punctul 14 al Anexei 1 la O.U.G. nr. 92 din 2021.
[9] Punctul 9 din Preambulul Directivei 2018/851 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Directivei 2008/98/CE privind deșeurile.
[10] Planul Național de Gestionare a Deșeurilor versiunea 5, din 2 noiembrie 2017, pp. 92-96, accesat la: http://mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/PNGD_vers5.pdf.
[11] Art. 62 alin. b) din O.U.G. nr. 92 din 2021.
[12] Art. 63 din O.U.G. nr. 92 din 2021.
[13] Menegaki, M., & Damigos, D. (2018). A review on current situation and challenges of construction and demolition waste management. Current Opinion in Green and Sustainable Chemistry, 13, 8-15.
Islam, R., Nazifa, T. H., Yuniarto, A., Uddin, A. S., Salmiati, S., & Shahid, S. (2019). An empirical study of construction and demolition waste generation and implication of recycling. Waste Management, 95, 10-21.
[14] Yuan, H., & Shen, L. (2011). Trend of the research on construction and demolition waste management. Waste management, 31(4), 670-679.
[15] Gálvez-Martos, J. L., Styles, D., Schoenberger, H., & Zeschmar-Lahl, B. (2018). Construction and demolition waste best management practice in Europe. Resources, Conservation and Recycling, 136, 166-178.
[16] Publicat în Jurnalul Oficial (JO) seria L nr. 396, 30.12.2006, pp. 1-849, Versiune consolidată ianuarie 2022: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A02006R1907-20220108&qid=1643980548482.
[17] Publicată în Jurnalul Oficial (JO) seria L nr. 226, 6.9.2000, pp. 3-24. Versiune consolidată 2015: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A02000D0532-20150601&qid=1643980548482.
[18] Publicată în Jurnalul Oficial (JO) seria L nr. 266, 26.9.2006, pp. 1-14.
[19] Publicată în Monitorul Oficial nr. 667 din 25 septembrie 2008.
[20] Publicată în Jurnalul Oficial (JO) seria L nr. 365, 31.12.1994, pp. 10-23: versiunea consolidată 2018: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A01994L0062-20180704&qid=1643980548482.
[21] Publicată în Monitorul Oficial nr. 809 din 30 octombrie 2015.
[22] Publicată în Jurnalul Oficial (JO) seria L nr. 197, 24.7.2012, pp. 38-71, Versiune consolidată 2018: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A02012L0019-20180704&qid=1643980548482.
[23] Publicată în Monitorul Oficial nr. 253 din 16 aprilie 2015.
[24] Publicată în Jurnalul Oficial (JO) seria L nr. 169 25.6.2019, p. 45, versiune consolidată 2021: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A02019R1021-20210315&qid=1643980548482.
[25] Art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 92 din 2021.
[26] În anexa 1, la punctul 235 sunt definite uleiurile vegetale folosite ca fiind – uleiurile de origine vegetală, destinate consumului alimentar, care au devenit improprii folosinței.
[27] Kuzhaeva, A., & Berlinskii, I. (2018). Effects of oil pollution on the environment. International Multidisciplinary Scientific GeoConference: SGEM, 18(5.1), 313-319.
[28] McCauley, R. N. (1966). The biological effects of oil pollution in a river 1. Limnology and Oceanography, 11(4), 475-486; Wei, Y., Han, J., Wang, Y., Wang, H., Sun, Y., & Yan, B. (2020). Effects of oil pollution on water movement in soils with different textures. Water, Air, & Soil Pollution, 231(4), 1-12.
[29] Gupta, R. K., Dunderdale, G. J., England, M. W., & Hozumi, A. (2017). Oil/water separation techniques: a review of recent progresses and future directions. Journal of Materials Chemistry A, 5(31), 16025-16058.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.