Consideraţii privind aplicarea Regulamentului (UE) nr. 650/2012 şi raportul acestuia cu acordurile, tratatele şi convenţiile internaţionale care conţin reglementări în materia succesiunilor internaţionale

Abstract

“Considerations about the enforcement of the (EU) Regulation no. 650/2012 and its relation with the international agreements, treaties and conventions comprising regulations in the matter of international successions”

In this article, the author deals with the enforcement of the (EU) Regulation no. 650/2012 of the European Parliament and Council of 4 July 2012 regarding the authority, the applicable law, the recognition and enforcement of court orders and the acceptance and enforcement of the authentic instruments in the matter of successions and in relation to the creation of an European certificate of inheritance in the context of the Treaty on the Functioning of the European Union.

The structure and the content of the study reveal the comments upon the relevant provisions in the matter of procedures in case of international successions, upon the relationship between several legal rules regulating the same issues in the matter of international successions, upon the relation in the matter of international successions between (EU) Regulation no. 650/2012 and other international treaties, agreements and conventions regulating the same procedural issue, taking into consideration, in the light of the above, the doctrine developed by some important names in the field of law (L.-B. Ciucă, I. Olaru).

Finally, the author makes brief considerations regarding the legitimacy of the issues leading to confusing interpretations in relation to the (EU) Regulation no. 650/2012, as well as to find any solutions, which may assure the predictability, the usefulness and transparency of the uniformly enforced legal rule.

Keywords: (EU) Regulation no. 650/2012; authority; applicable law; recognition and enforcement of court orders; acceptance and enforcement of authentic instruments; international successions; treaties; international agreements and conventions; European certificate of inheritance; Treaty on the Functioning of the European Union; uniformly enforced legal rule.

Considerații introductive

Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor[1] își justifică existența în contextul Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene, cu referire concretă la art. 81 alin. (2).

Plecând de la nevoia de realizare a unui spațiu de libertate, securitate și justiție, spațiu în interiorul căruia să fie asigurată libera circulație a persoanelor, Regulamentul reunește „dispoziții privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea – sau, după caz, acceptarea –, forța executorie și executarea hotărârilor judecătorești, a actelor autentice și a tranzacțiilor judiciare și privind crearea unui certificat european de moștenitor.”[2]

În acest context, norma prevăzută în Regulament reunește, practic, prevederile necesare clarificării unor aspect de drept în materia succesiunilor internaționale cu referire la toate formele de transfer de bunuri, drepturi și obligații din cauza de moarte, patrimoniul unei persoane decedate, indiferent dacă avem în vedere un act voluntar realizat conform unor dispoziții de mortis causa sau de realizarea transferului în cazul succesiunilor ab intestat.

„Libera circulație a cetățenilor europeni, dreptul de a locui și a munci într-o altă țară decât în cea de origine, nevoia de predictibilitate și de transparență a procedurilor au impus, în această materie, apariția Regulamentului (UE) nr. 650/2012.”[3]

Având în vedere că prevederile regulamentului pot intra în conflict cu prevederile în materie pe care le regăsim în diverse tratate, convenții și acorduri internaționale, trebuie analizate și identificate aspectele ce țin de norma aplicabilă în această situație.

Sediul materiei în privința procedurilor în cazul succesiunilor internaționale

În privința normei aplicabile succesiunilor internaționale, identificăm trei mari categorii de izvoare. Primul dintre acestea este dreptul național, cel de-al doilea are în vedere dreptul Uniunii Europene și nu în cele din urmă identificăm norme în materie si în unele tratate bilaterale sau convenții internaționale.

În privința dreptului național, în cazul României, sediul materiei în privința succesiunilor cu elemente de extraneitate îl regăsim în: Codul Civil – Capitolul IV „Moștenirea” – Titlul II „Conflicte de legi” – Cartea a VII-a „Dispoziții de drept internațional privat” – art. 2633-2636; Codul de procedură civilă, Cartea a VII-a ”Procesul civil Internațional” – art. 1064-1109; Constituția României – Titlul VI „Integrarea euroatlantică” – art. 148.

În ceea ce privește dreptul Uniunii Europene, în materia succesiunilor internaționale cu aplicare directă avem în vedere în principal Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor.

Tot la acest capitol, privind sediul materiei în dreptul Uniunii Europene în privința succesiunilor internaționale amintim și unele regulamente care vin să rezolve unele probleme legate de succesiunile cu elemente de extraneitate, precum:

– Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială[4];

– Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materia civilă și comercială[5];

– Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia matrimonială și răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr.1447/2000[6];

– Regulamentul (UE) nr.1259/2010 al Consiliului din 20 decembrie 2010 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidate în domeniul legii aplicabile divorțului și separării de corp[7];

– Regulamentul (CE) nr.1393/2007 al Parlamentul;ui European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materia civilă sau comercială și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1348/2000 al Consiliului[8];

Cu privire la tratatele și convențiile internaționale, în care România este parte și care au în vedere și dispoziții cu referire la succesiunile internaționale amintim:

– Convenția de la Haga din 05.10.1961 privind conflictele de legi în materia formei dispozițiilor testamentare;

– Convenția de la Haga din 01,08,1989 privind legea aplicabilă succesiunilor pentru cauză de moarte (ratificată doar de Olanda la data de 27.09.1996);

– Convenția de la Haga din 02.10.1973 privind administrarea succesiunilor, ratificată de Cehia, Portugalia și Slovacia;

– Convenția de la Haga din 01.07.1985 privind legea aplicabilă trustului și recunoașterea acestuia;

– Convenția Nordică din 19 noiembrie 1934 privind moștenirea și lichidarea succesiunilor, în vigoare între Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia;

– Convenția de la Washington din 26.10.1973 privind legea uniformă asupra formei testamentului internațional (ratificată de state precum Belgia, Germania, Italia, Portugalia, Slovenia, Franța);[9]

– Tratatul între Republica Populară Română și Republica Populară Albania privind asistența juridică în cauzele civile, familiale și penale, ratificat prin Decretul nr. 463/1960;

– Tratatul între Republica Populară Română și Republica Populară Polonă privind asistența juridică și relațiile juridice în cauzele civile, familiale și penale, ratificat prin Decretul nr. 323/1962;

– Tratatul între Republica Populară Română și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste privind acordarea asistenței juridice în cauzele civile, familiale și penale, ratificat prin Decretul nr. 334/1958;

– Tratatul între Republica Populară Română și Republica Populară Bulgară privind asistența juridică în cauzele civile, familiale și penale, ratificat prin Decretul nr. 109/1959;

– Tratatul între Republica Populară Română și Republica Populară Mongolă cu privire la asistența juridică în cauzele civile, familiale și penale, ratificat prin Decretul nr. 415/1973;

– Tratatul între Republica Populară Română și Republica Populară Ungară privind asistența juridică în cauzele civile, familiale și penale, ratificat prin Decretul nr. 505/1958;

– Tratatul între Republica Populară Română și Republica Populară Cehoslovacă privind asistența juridică în cauzele civile, familiale și penale, ratificat prin Decretul nr.506/1958;

– Tratatul între Republica Populară Română și Republica Populară Federativă Iugoslavia privind asistența juridică, ratificat prin Decretul nr. 24/1961;

– Acordul între Republica Socialistă România și Republica Populară Democrată Coreeană cu privire la asistența juridică în cauzele civile, familiale și penale, ratificat prin Decretul nr. 305/1972;[10]

Raportul dintre mai multe norme juridice care reglementează aceleași aspecte în materia succesiunilor internaționale

În situația unor norme conflictuale constatate în privința unui raport de drept internațional privat, Codul Civil în Titlul II – Cartea a VII-a, art. 954, Codul de Procedură Civilă începând cu art. 1064, Legea 36/1995 – art. 102, dar și chiar în cuprinsul tratatului sau convenției internaționale în cauză găsim prevederi prin care se stabilește regula aplicabilă.

Începând cu legea fundamentală, respectiv art. 148 alin. (2) din Constituția României[11], continuând cu Codul Civil în art. 5 și art. 2557 alin. (3), soluția legislativă impusă de normă este ca:„dispozițiile prezentei cărți sunt aplicabile în măsura în care convențiile internaționale la care România este parte, dreptul Uniunii Europene sau dispozițiile din legile speciale nu stabilesc o altă reglementare.[12]

De altfel, trebuie precizat, că în textul Regulamentului (UE) nr. 650/2012 în alin. (4) al art. 84 se impune o abordare similară în textul:„Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în statele membre în conformitate cu tratatele”. Astfel putem concluziona că: „În materiile reglementate de dreptul Uniunii Europene, reglementarea națională nu se mai aplică raportului juridic cu element de extraneitate și această regulă este valabilă și atunci când punctul de legătură este plasat într-un stat membru și atunci când este plasat într-un stat terț”[13].

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] Jurnalul Oficial L. 201 , 27/07/2012, p. 0107 – 0134.

[2] Pct. (8) din considerentele Regulamentului UE nr. 650/2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificate european de moștenitor.

[3] Liviu-Bogdan Ciucă, Procedura dezbaterii moștenirii cu elemente de extraneitate – Considerații privind competența și legea aplicabilă, publicat în Revista Universul Juridic, nr. 5/2015, ISSN 2393-3445, http://revista.universuljuridic.ro/procedura-dezbaterii-mostenirii-cu-elemente-de-extraneitate–consideratii-privind-competenta-si-legea-aplicabila.

[4] Publicat în JO L.174, 27.06.2001, pp. 1-24.

[5] Publicat în JO L.338, 23.12.2003.

[6] Publicat în JO L.338, 23.12.2003.

[7] Publicat în Jo L.343, 29.12.1010.

[8] Publicat JO L.160, 30.06.2000.

[9] Ioana Olaru, Dreptul european al succesiunilor internaționale, Uniunea Națională a Notarilor din România, București, 2014, p. 13.

[10] Ioana Olaru, Dreptul european al succesiunilor internaționale, Uniunea Națională a Notarilor din România, București, 2014, pp. 11-13.

[11] Art. 148 Constituția României.

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

[12] Art. 2557 alin. (3): Obiectul reglementării – Codul Civil.

[13] Ioana Olaru, Dreptul european al succesiunilor internaționale, Uniunea Națională a Notarilor din România, București, 2014, pp. 17.

Considerații privind aplicarea Regulamentului (UE) nr. 650/2012 și raportul acestuia cu acordurile, tratatele și convențiile internaționale care conțin reglementări în materia succesiunilor internaționale was last modified: ianuarie 14th, 2016 by Alexandra Crișan

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii