Considerații în legătură cu varietățile vânzării de consumație în dispozițiile O.G. nr. 99/2000 și ale O.G. nr. 34/2014

3. Vânzarea „produselor și serviciilor” de consumație – reguli generale

Vânzarea de consumație este o vânzare ce prezintă particularități impuse de dispozițiile speciale ale dreptului de consumație.

Vânzarea de consumație este o varietate a contractului de vânzare reglementat de art. 1650-1762 C. civ.[11].

Principalele acte normative de reglementare, în materie, sunt Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor si garanțiile asociate acestora[12] și O.G. Nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață[13].

Pentru determinarea regulilor generale ale vânzării de consumație vom analiza succint, prin prisma formării contractului, obligației vânzătorului-profesionist de livrare a produsului-obiect al contractului și a obligației cumpărătorului-consumator de plată a prețului produsului achiziționat.

a) Formarea vânzării de consumație.

Formarea contractului este caracterizată, în general, de îndeplinirii condițiilor de validitate impuse de lege respectiv, capacitatea de a contracta, consimțământul părților, un obiect determina și ilicit, o cauză licită și imorală și uneori, a unei forme [art. 1179 alin. (1) și (2) C. civ.].

Părțile vânzării de consumație sunt: vânzătorul-profesionist și cumpărătorul-consumator.

Vânzătorul-profesionist este persoana fizică sau juridică autorizată care, în cadrul activității sale, comercializează produse în condițiile unui contract încheiat cu consumatorul [art. 2 lit. c) din Lege].

Cumpărătorul-consumator este o persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în cadrul contractelor acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale [art. 2 lit. a) din Lege].

Potrivit legislației consumeriste, oferta de vânzare este cuprinsă în „publicitatea comercială”[14].

Obiectul material al vânzării de consumație este „produsul” (sau serviciul) comercializat.

Produsul este un bun material mobil sau un serviciu, a cărui destinație finală este consumul sau utilizarea individuală ori colectivă.

Produsul, obiect al vânzării de consumație, poate fi și un bun viitor, atunci când urmează a fi fabricat sau prelucrat de către profesionist (art. 4 din Lege).

Potrivit legii, nu pot face obiectul vânzării de consumație: bunurile vândute în urma confiscărilor, bunurile vândute în cadrul procedurii de executare silită; bunurile vândute pe baza unui alt act emis de autoritățile judecătorești, apa și gazele care nu sunt ambalate într-un volum limitat sau într-o cantitate fixă și energia electrică [art. 2 lit. b) din Lege].

Caracteristice formării contractului de vânzare sunt cele trei „obligații prealabile” ale vânzătorului profesionist: obligația de informare, obligația de consiliere și obligația de securitate.

Obligația de informare a consumatorului presupune comunicarea tuturor cunoștințelor legate de produs și necesare exprimării unui consimțământ valabil la încheierea contractului.

Informarea trebuie să cuprindă: informațiile referi­toare la identitatea comerciantului, clauzele contractuale, caracteristicile produsului și serviciilor, riscurile sau eventualele deficiențe ale acestora, modurile de întrebuințare[15].

Consumatorii trebuie să fie informați și despre riscurile la care sunt supuși prin folosirea normală sau previzibilă a bunurilor (art. 48 C. consum).

Obligația de consiliere este o completare a obligației de informare. Ea presupune o conduită din partea profesionistului, care trebuie să orienteze corect consumatorul în alegerea sa.

Consilierea consumatorului are drept scop pregătirea acestuia pentru a-și exprima un consimțământ valabil.

În exercitarea obligației de consiliere, consumatorul poate fi asistat de un consilier profesionist (de exemplu, un avocat, un expert etc.).

Obligația de securitate a produselor are în vedere protecția fizică a consumatorului.

În contextul de mai sus, profesionistul este obligat să introducă pe piață numai produse sigure pentru viața, sănătatea și securitatea consumatorilor [art. 36 alin. (1) C. consum.].

Este considerat sigur orice produs care, în condiții nor­male sau rezonabile de utilizare, inclusiv de durată și, după caz, de punere în funcțiune, de instalare și de necesitățile de întreținere, nu prezintă niciun risc (sau prezintă numai riscuri minime)[16].

b) Obligația vânzătorului-profesionist de livrare a produsului conform.

Livrarea (predarea) produsului constituie principala obligație a vânzătorului-profesionist.

Potrivit legii, vânzătorul este obligat să livreze consumatorului produse care sunt în conformitate cu contractul de vânzare [art. 5 alin. (1) din Lege].

 În raport de tipul produsului, pe ambalajul acestuia se vor indica vizibil, lizibil și fără echivoc dimensiunile sau numărul de articole conținute, cantitatea netă conținută etc. [art. 68 alin. (1) din O.G. nr. 99/2000].

Produsele sunt conforme atunci când:

corespund descrierii făcute de vânzător și au aceleași calități ca și produsele pe care vânzătorul le-a prezentat consumatorului;

corespund oricărui scop specific solicitat de către consumator, scop făcut cunoscut vânzătorului și acceptat de acesta la încheierea contractului de vânzare;

corespund scopurilor pentru care sunt utilizate în mod normal produsele de același tip;

prezintă parametri de calitate și performanțe normale, la care consumatorul se poate aștepta în mod rezonabil.

Vânzătorul-profesionist este răspunzător față de consumator pentru orice lipsă a conformității existentă la momentul când au fost livrate produsele (art. 9 din lege).

Atunci când se constată lipsa conformității, consumatorul poate cere vânzătorului aducerea produsul la conformitate, fără plată, prin reparare sau înlocuire.

Reparare sau înlocuirea produselor de către vânzător trebuie făcută în cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilită de comun acord, în scris, între vânzător și consumator, luându-se în considerare natura produselor și scopul pentru care acesta a solicitat produsele.

Repararea sau înlocuirea produselor nu poate depăși 15 zile calendaristice de la data la care cumpărătorul a adus la cunoștință vânzătorului lipsa de conformitate [art. 11 alin. (4) din Lege].

În contextul de mai sus, consumatorul mai poate cere reducerea corespunzătoare a prețului sau rezoluțiunea contractului.

Potrivit art. 13 din Lege, consumatorul poate solicita reducerea corespunzătoare a prețului sau rezoluțiunea contractului în următoarele cazuri:

dacă nu beneficiază nici de repararea, nici de înlocuirea produsului;

dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă;

dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie, fără inconveniente semnificative pentru consumator.

Dacă însă, lipsa de confirmitate a produsului este „minoră”, consumatorul nu este îndreptățit să solicite rezoluțiunea contractului.

Răspunderea vânzătorului este angajată atunci când lipsa de conformitate apare într-un termen de doi ani, calculat de la livrarea produsului (art. 16 din Lege)[17].

Tot astfel, consumatorul trebuie să informeze vânzătorul despre lipsa de conformitate în termen de două luni de la data la care a constatat-o (art. 17 din Lege).

Cheltuielile de înlocuire a produselor defecte, de remedierea sau de restituirea contravalorii acestora vor fi suportate de vânzător și recuperate de acesta de la producător sau, după caz, de la importator sau de la furnizorul anterior aflat pe lanțul de distribuție, dacă prin contractul încheiat între aceștia nu s-a stabilit altfel (art. 12 C. consum.).

Nu este „lipsă de conformitate” cazul în care, la momentul încheierii contractului, consumatorul a cunoscut sau nu putea, în mod rezonabil, să nu cunoască această lipsă de conformitate ori dacă lipsa de conformitate își are originea în materialele furnizate de consumator (art. 6 din Lege)[18].

În strânsă legătură cu obligația vânzătorului de livrare a unui bun conform se află și obligația de garanție a acestuia pentru buna funcționare a produsului vândut.

Obligația de garanție a vânzătorul-profesionist este obligatorie.

Garanția contractuală trebuie să cuprindă: elementele de identificare a produsului, termenul de garanție, durata medie de utilizare, modalitățile de asigurare a garanției – întreținere, reparare, înlocuire și termenul de realizare a acestora, inclusiv denumirea și adresa vânzătorului și ale unității specializate de service.

Potrivit legii, clauze contractuale sau înțelegerile încheiate între vânzător și consumator înainte ca lipsa de conformitate să fie cunoscută de consumator și comunicată vânzătorului, care limitează sau înlătură drepturile consumatorului sunt nule de drept (art. 22 din Lege).

c) Obligația cumpărătorului-consumator de plată a prețului produsului achiziționat.

Plata prețului produsului constituie principala obligație a cumpărătorului-consumator.

În exercitarea obligației sale, vânzătorul-profesionist trebuie să indice prețul de vânzare, „tariful” practicat precum și „prețul pe unitatea de măsură” [art. 67 alin. (1) din O.G. nr. 99/2000].

Prețurile de vânzare, prețurile pe unitatea de măsură și tarifele practicate se indică în mod vizibil, lizibil și fără echivoc prin marcare, etichetare sau afișare.

Este interzică plata restului către consumator, sub orice altă formă decât acordarea acestuia în numerar.

Atunci când livrarea produsului sau prestarea serviciului se face ulterior plății unui acont, profesionistul este obligat să elibereze consumatorului, la plata acontului, „un document fiscal sau un contract scris” [art. 67 alin. (3) din Ordonanță].

În cazul vânzărilor la distanță prin corespondență, profesionistul este obligat ca pentru produsele preambalate să menționeze cantitatea netă conținută de fiecare ambalaj, prețul de vânzare, precum și prețul pe unitatea de măsură (art. 69 din Ordonanță).

 

4. „Practici” ale vânzării de consumație în dispozițiile O.G. nr. 99/2000 și ale O.G. nr. 34/2014

În legislația consumeristă, ce abundă în termeni economici, diferitele vânzări de produse către consumatori sunt denumite „practici comerciale”[19].

Contractual vorbind însă, „practicile comerciale” au natura juridică a unor varietăți de vânzări consumeriste[20].

Principalul sediul al materiei de reglementare este dat de O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață.

Potrivit ordonanței sunt varietăți ale vânzării de consumație următoarele „practici comerciale”: vânzările cu preț redus, vânzările promoționale, vânzările la distanță etc.

a) Vânzările cu preț redus sunt vânzări de produse în care adaosul comercial folosit de vânzător este mai mic decât cel uzitat curent, de profesionist.

Potrivit art. 33 alin. (1) lit. b) din Ordonanță, orice anunț de reducere de prețuri, indiferent de forma, modul de publicitate și motivația reducerii, trebuie să se adreseze ansamblului consumatorilor și să indice în cifre „o reducere în raport cu prețurile de referință”[21].

Per a contrario, atunci când prețul afișat de vânzător include adaosul comercial uzual practicat de profesionist, vânzarea nu mai poate fi calificată drept „vânzare cu preț redus”.

Potrivit art. 16 din ordonanță, următoarele vânzări de produse sunt calificate, ca atare.

Vânzările de lichidare sunt cele precedate sau însoțite de publicitate și anunțată sub denumirea de „lichidare” și care, printr‑o reducere de prețuri, are ca efect vânzarea accelerată a totalității sau numai a unei părți din stocul de produse dintr‑o structură de vânzare cu amănuntul, în anumite situații (art. 18 din Ordonanță).

Vânzarea de lichidare are loc în situații precum: încetarea definitivă a activității comerciantului; încetarea activității în baza unei hotărâri judecătorești; întreruperea activității comerciale sezoniere; modificarea condițiilor de exploatare a suprafeței de vânzare; vânzarea stocului de produse de către moștenitorii legali ai comerciantului defunct; deteriorarea gravă, din cauza unor calamități sau acte de vandalism, a întregului stoc de produse.

Orice vânzare de lichidare trebuie să includă numai produse care au fost vândute în mod obișnuit.

Vânzările de lichidare sunt supuse notificării în baza unui inventar detaliat al mărfurilor de lichidat întocmit de comerciant[22].

Vânzarea de soldare este cea precedată (sau însoțită) de publicitate, anunțată sub denumirea de „soldareși urmată de o reducere de prețuri, ce are ca efect vânzarea accelerată a stocului de mărfuri sezoniere dintr‑o structură de vânzare cu amănuntul (art. 22 din Ordonanță).

Vânzările de soldare se pot efectua numai în cursul a două perioade pe an, cu o durată maximă de câte 45 de zile fiecare, cu condiția ca produsele propuse pentru soldare să fie oferite spre vânzare în mod obișnuit înaintea acestei date.

Vânzările de soldare se pot efectua numai în cursul a două perioade pe an, cu o durată maximă de câte 45 de zile fiecare, cu condiția ca produsele propuse pentru soldare să fie oferite spre vânzare în mod obișnuit înaintea acestei date.

Potrivit legii, „Este interzis să se anunțe o vânzare de soldare în alte cazuri și condiții”, decât cele de mai sus [art. 28 alin. (1) din Ordonanță].

Apreciem că dispozițiile de mai sus, au natura juridică a unor condiții de validitate (art. 1179 C. civ.) și, în consecință, nerespectarea acestora atrage nulitatea vânzării respective[23].

Vânzările efectuate în magazine sau depozite de fabrică sunt vânzări din producția proprie, direct consumatorilor.

Potrivit art. 30 din ordonanță, pentru a fi calificată „vânzare cu preț redus”, vânzarea din magazinele de fabrică trebuie să îndeplinească trei condiții:

– produsele nu au fost oferite anterior spre vânzare, din cauza defectelor de fabricație;

– produsele fac obiectul retururilor din rețeaua comercială și,

– produsele reprezintă stocul din producția sezonului anterior rămas nevândut.

Prin dispozițiile art. 16 din Ordonanță, și alte vânzări au fost incluse în categoria „vânzărilor cu preț redus”, precum: vânzările ale produselor destinate satisfacerii unor nevoi ocazionale ale consumatorului; vânzările ale produselor care într-o perioadă de 3 luni de la aprovizionare nu au fost vândute; vânzările accelerate ale produselor susceptibile de o deteriorare rapidă etc.

b) Vânzările promoționale sunt vânzările cu amănuntul care pot avea loc în orice perioadă a anului, fără să facă obiectul notificării.

Vânzarea promoțională trebuie să respecte următoarele condiții (de validitate):

– să nu fie efectuate în pierdere;

– să se refere la produse disponibile sau reaprovizionabile și,

– să existe la vânzare pe durata întregii perioade anunțate.

Nu sunt considerate vânzări promoționale acțiunile de promovare efec­tuate de producători, și nici acțiunile de lansare de produse noi pe piață [art. 32 alin. (2) din Ordonanță].

Din cele de mai sus, rezultă că vânzările promoționale se delimitează de celelalte feluri ale vânzării de consumație prin interesul special urmărit de vânzătorul-profesionist, respectiv, promovarea a unui produs, în vederea intrării pe piață sau a creșterii vânzărilor, pentru a face cunoscută o marcă sau un nou tip de produs.

c) Vânzarea la distanță este o formă de vânzare cu amănuntul care se desfășoară fără prezența fizică simultană a consumatorului, și a profesio­nistu­lui, în urma unei oferte de vânzare efectuate de acesta din urmă, care, în scopul încheierii contractului, utilizează exclusiv tehnici de comunicație la distanță.

Potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii[24], în contractele la distanță, vânzătorul-profesionist trebuie să transmită informațiile într-un mod adecvat mijlocului de comunicare la distanță utilizat, folosind un limbaj simplu și inteligibil[25].

Atunci când contractul este încheiat printr-un mijloc de comunicare la distanță ce permite un spațiu sau un timp limitat pentru afișarea informației, în faza precontractuală, vânzătorul-profesionist trebuie să furnizeze date privind:

– principalele caracteristici ale produsului,

– identitatea profesionistului, prețul total,

– dreptul la retragere,

– durata contractului și,

– modalitățile de încetare a contractului (în contractele încheiate pe durată nedeterminată).

 În cazul încheierii unui contract la distanță prin intermediul telefonului, profesionistul trebuie să confirme oferta consumatorului, al cărui angajament începe doar după ce acesta a semnat oferta sau după ce și-a trimis consimțământul scris [art. 8 alin. (6) din Ordonanța nr. 34/2014].

 Profesionistul este obligat să transmită consumatorului confirmarea încheierii contractului, într-un termen rezonabil din momentul perfectării acestuia (sau cel târziu la momentul livrării produselor sau înainte de începerea prestării serviciului solicitat)[26].

 Momentul încheierii contractului la distanță este „momentul confirmării”, pe un suport durabil, de către profesionist a acceptării comenzii transmise de consumator [art. 8 alin. (9) din Ordonanța nr. 34/2014].

Vânzarea la distanță se opune „vânzării directe” către cumpărătorii consumatori.

Vânzarea directă se califică ca atare, prin aceea că „produsele sau serviciile sunt desfăcute de către comerciant direct consumatorilor, în afara spațiilor de vânzare cu amănuntul, prin intermediul vânzătorilor direcți, care prezintă produsele și serviciile oferite spre vânzare” [art. 35 alin. (1) din Ordonanță].

Legea reglementează și vânzarea prin rețele (multilevel marketing) ca o formă a vânzării directe prin care produsele și serviciile sunt oferite consumatorilor prin intermediul unei rețele de vânzători direcți, care primesc un comision pentru vânzările proprii (art. 35 din Ordonanță).

d) Alte feluri ale vânzării de consumație (reglementate de O.G. nr. 99/2000) sunt vânzarea în afara spațiilor comerciale și vânzarea cu prime.

Vânzările în afara spațiilor comerciale sunt realizate de profesioniști în timpul unei deplasări organizate: la locuința unui consumator, unde pot fi încheia­te contracte și cu alte persoane prezente, sau la locul de muncă al consumatorului sau în locul în care acesta se găsește, chiar temporar, pentru motive de lucru, studiu sau tratament (art. 38 din Ordonanță).

Vânzarea cu prime este acea „practică comercială prin care, la vânzarea sau oferta de vânzare de produse, se oferă consumatorului, cu titlu gratuit, imediat sau la un anumit termen, prime sub forma unor produse” (art. 48 din Ordonanță).

Potrivit art. 50 din ordonanță, nu sunt considerate „prime”: ambalajele produselor; produsele sau serviciile indispensabile utilizării normale a produsului sau serviciului cumpărat; produsele sau serviciile a căror valoare este de până la 10% din prețurile de vânzare („tarifele”) produselor achiziționate de către consumatori; articolele personalizate; serviciile post-vânzare sau facilitățile de staționare oferite de către comercianți consumatorilor.

 

5. Concluzii

Prin dispozițiile Codul civil si legilor speciale sunt reglementate diferite tipuri, feluri de vânzări, cunoscute ca „varietăți de vânzare”.

Varietățile vânzării trebuie să respecte elementele esențiale ale contractului (de vânzare, s.n.) din care s-au desprins: bunul, prețul și transferul dreptului de proprietate.

Vânzarea de consumație este o vânzare particularizată prin dispozițiile speciale ale legislației consumeriste (care protejează drepturile cumpărătorului-consumator).

Contractele încheiate cu consumatorii sunt supuse dispozițiilor speciale și, în completare, celor general contractuale (art. 1177 C. civ.).

Varietățile vânzării de consumație sunt denumite legislativ „practici comerciale” prin care se anunță reduceri de prețuri sau care sugerează reduceri de prețuri.

Calificarea „practicilor comerciale” drept varietăți ale vânzării de consumație prezintă interes teoretic și practic sub aspectul regimului juridic aplicabil.

Deoarece legislația specială națională este o transpunere a directivelor europene, în materie, ea trebuie armonizată la dispozițiile în materie contractuală instituite de Codul civil.

 

Bibliografie

– S. Angheni (2014)¸ Raporturile juridice dintre profesioniștii-comercianți, Ed. C.H. Beck, București;

– R. Bercea (2004), Momentul încheierii contractelor comerciale la distanță, în RDC nr. 6/2004;

– G. Boroi, C.A. Anghelescu (2012), Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, București;

– J. Calais-Auloy, H. Temple (2015), Droit de la consommation, Dalloz, Paris;

– R. Chendeb (2010), Le regime juridique du contrat de consommation, etude comparative, L.G.D.J., Paris;

– D. Chirică (2017), Tratat de drept civil. Contracte speciale, Vol. 1. Vânzarea și schimbul, Ed. Hamangiu, București;

– Fr. Deak (1999), Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Actami, București;

– Fr. Deak, L. Mihai, R. Popescu (2018), Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol. III, Ed. Universul Juridic, București;

– A.N. Gheorghe, C. Spasici, D.S. Arjoca (2012), Dreptul consumației, Ed. Hamangiu, București;

– D. Macovei, I.E. Cadariu (2004), Drept civil. Contracte, Ed Junimea, Iași;

– L. Pop (2017), Obligația de informare – mijloc juridic de protecție a consimțământului la încheierea contractelor, în Dreptul nr. 6/2017;

– T. Prescure (2012), Curs de contracte civile, Ed. Hamangiu, București;

– C. Spasici (2014), Consideratii teoretice privind publicitatea înselatoare și publicitatea comparativă în dreptul consumației, în Curierul Judiciar nr. 5/2014;

– L. Stănciulescu (2010), Vânzarea de consumație – varietate a contractului de vânzare-cumpărare, în RDC nr. 5/2010.


[11] A se vedea L. Stănciulescu (2010), Vânzarea de consumație – varietate a contractului de vânzare-cumpărare, în RDC nr. 5/2010, p. 23.

[12] Formă aplicabilă publicată în M. Of. nr. 347/06.05.2008.

[13] Formă aplicabilă publicată în M. Of. nr. 603/31.08. 2007.

[14] „Publicitatea” produselor și serviciilor vândute trebuie să fie decentă, corectă, și „elaborată în spiritul responsabilității sociale”; a se vedea C. Spasici (2014), Consideratii teoretice privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă în dreptul consumației, în Curierul Judiciar nr. 5/2014, p. 258.

[15] A se vedea: L. Pop (2017), Obligația de informare – mijloc juridic de protecție a consimțământului la încheierea contractelor, în Dreptul nr. 6/2017, p. 61-63; C. Spasici, loc. cit., p. 260 și urm.

[16] A se vedea A.N. Gheorghe, C. Spasici, D.S. Arjoca (2012), Dreptul consumației, Ed. Hamangiu, București, p. 62 și urm.

[17] De precizat că lipsa de conformitate apărută în termen de 6 luni de la livrarea produsului se prezumă că a existat la momentul livrării acestuia, cu excepția cazurilor în care prezumția este incompatibilă cu natura produsului sau a lipsei de conformitate (art. 18 din Lege).

[18] De asemenea, orice instalare incorectă (voită sau nu) a produselor va fi considerată echivalentă cu o lipsă a conformității produselor, dacă instalarea face parte din contractul de vânzare a produselor și produsele au fost instalate de vânzător sau pe răspunderea sa (art. 8 din Lege).

[19] Precizăm că legislația consumeristă abundă prin termeni economici, precum „publicitate comercială”, „practici comerciale”, produse comerciale etc., fapt pentru analiza juridică impune și o armonizare cu termenii de specialitate; a se vedea A.N. Gheorghe, C. Spasici, D.S. Arjoca, op. cit., p. 52.

[20] „Practicile comerciale” ale vânzării de consumație privesc, în principal, reducerea prețului și se împart în două categorii: practici comerciale prin care se anunță reduceri de prețuri și practici care sugerează reduceri de prețuri: J. Calais-Auloy, H. Temple (2015), Droit de la consommation, Dalloz, Paris, p. 127.

[21] „Prețul de referință” reprezintă cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării prețului redus [art. 33 alin. (1) lit. a) din Ordonanță].

[22] Notificarea vânzării de lichidare se face la primăria localității din raza teritorială [art. 19 alin. (1) din Ordonanță].

[23] Dispozițiile de mai sus se încadrează în condițiile de fond ale vânzării de soldare și deci privesc conținutul contractului; a se vedea G. Boroi, C.A. Anghelescu (2012), Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, București, p. 127; A.N. Gheorghe, C. Spasici, D.S. Arjoca, op. cit., p. 217 și urm.

[24] Publicată în M. Of. nr. 427 din 11 iunie 2014 (în vigoare de la 13 iunie 2014).

[25] Potrivit art. L. 121-16 alin. (1) din Codul consumului francez, dispozițiile special reglementează exclusiv contractele de vânzare de bunuri și contractele de furnizarea de servicii; a se vedea Chendeb R. (2010), Le regime juridique du contrat de consommation, etude comparative, L.G.D.J., Paris, p. 127.

[26]  În literatura juridică s-a afirmat că transmiterea informațiilor către consumator are natura juridică a unei invitații de ofertă, iar mesajul de confirmare are valoare de acceptare a ofertei; a se vedea R. Bercea (2004), Momentul încheierii contractelor comerciale la distanță, în RDC nr. 6/2004, p. 112.

Considerații în legătură cu varietățile vânzării de consumație în dispozițiile O.G. nr. 99/2000 și ale O.G. nr. 34/2014 was last modified: May 19th, 2021 by Georgeta Crețu

Only registered users can comment.

Arhiva Revista

Despre autor:

Georgeta Crețu

Georgeta Crețu

Este lector univ. dr., Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
A mai scris: