Consideraţii asupra procedurii abreviate în cazul recunoaşterii învinuirii
Matei-Ciprian Graur - februarie 1, 2016În al doilea caz, cu toate că nu există un text de lege expres în acest sens (la fel cum se întâmpla în cazul reglementării anterioare), instanţa ar avea posibilitatea disjungerii acţiunii civile de acţiunea penală, rămânând învestită cu soluţionarea acţiunii civile, dar în cadrul altui dosar, ulterior soluţionării pe fond a acţiunii penale.
În această situaţie, considerăm că instanţa trebuie să facă aplicarea dispoziţiilor art. 26 NCPP care se referă la disjungerea acţiunii civile raportat la prevederile art. 375 alin. (2) NCPP care stabilesc posibilitatea administrării doar a probelor cu înscrisuri în cazul procedurii simplificate, fără a distinge între acţiunea civilă ori acţiunea penală.
Cu toate acestea, şi această din urmă soluţie este discutabilă, în condiţiile în care art. 26 NCPP stabileşte posibilitatea disjungerii acţiunii civile doar în situaţia în care soluţionarea acesteia determină depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a acţiunii penale, această situaţie neîncadrându-se în contextul analizat cu privire la imposibilitatea administrării altor probe , cu excepţia înscrisurilor în cazul procedurii simplificate.
Totuşi, instanţele ar putea interpreta această situaţie ca fiind o cauză care determină depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a acţiunii penale, atâta vreme cât, procedura simplificată reprezintă prin ea însăşi o procedură ce trebuie a fi soluţionată cu maximă celeritate, chiar legiuitorul prevăzând că în cazul admiterii procedurii de recunoaştere a învinuirii, instanţa poate acorda un singur termen pentru administrarea probelor cu înscrisurile depuse de părţi ori de către persoana vătămată – art. 377 alin. (2) NCPP.
Considerăm că în caz contrar, în situaţia în care instanţele ar proceda la administrarea în continuare şi a altor probe pe parcursul mai multor termene, ulterior declaraţiei de recunoaştere a învinuirii, raţiunea pentru care este instituită această procedură ar fi încălcată, chiar instituţia recunoaşterii fiind astfel deturnată de la finalitatea avută în vedere de către legiuitor.
Menţionăm că, de exemplu, în situaţia unor infracţiuni patrimoniale, în cazul cărora existenţa unui anumit prejudiciu ar putea conduce la o schimbare a încadrării juridice, nu numai la o mărire a pretenţiilor părţii civile, cu privire la care se impune administrarea de probe, altele decât înscrisurile, cum este cazul expertizei, judecătorul este obligat să reţină declaraţia de recunoaştere a învinuirii, iar apoi să treacă la judecata pe procedura de drept comun în vederea administrării probatoriului în cauză, conform dispoziţiilor art. 377 alin. (5) NCPP, urmând apoi ca, în cazul în care starea de fapt se referă la aceleaşi împrejurări recunoscute de către inculpat în faţa instanţei, judecătorul să reducă limitele de pedeapsă conform procedurii simplificate în situaţia condamnării ori amânării aplicării pedepsei.
Alte aspecte procedurale
Totodată, prin interpretarea sistematică a dispoziţiilor Noului Cod de procedură penală, observăm că, în ceea ce priveşte admisibilitatea procedurii recunoaşterii învinuirii, nu are importanţă recunoaşterea realizată în faza de urmărire penală, momentul relevant în ceea ce priveşte această procedură fiind cel de la primul termen de judecată. Sub acest aspect, remarcăm o diferenţă faţă de reglementarea anterioară, în sensul că anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură penală, art. 3201 oferea posibilitatea recunoaşterii vinovăţiei în tot timpul urmăririi penale, iar în faza de judecată până la citirea actului de sesizare. Prin urmare, cel puţin teoretic (instanţele în practica judiciară fiind reticente la aplicarea acestei soluţii), în contextul legislaţiei anterioare exista posibilitatea ca recunoaşterea să fie realizată în faza de urmărire penală, iar instanţa să treacă la procedura simplificată, chiar dacă inculpatul nu se mai prezenta în faţa acesteia, în faza de judecată. Bineînţeles că, în această situaţie, judecătorul fondului era obligat să analizeze care sunt motivele neprezentării inculpatului în vederea audierii acestuia, putând fi vorba inclusiv despre o eventuală sustragere de la judecată, conduită ce avea să fie în contradicţie cu raţiunea instituirii procedurii de recunoaştere a vinovăţiei.
Astfel, în exemplul evocat mai sus, remarcăm contradicţia din punctul de vedere al conduitei procesuale, între recunoaşterea vinovăţiei realizate de către inculpat (personal sau prin înscris autentic) şi sustragerea de la judecata cauzei, instanţa neputând reţine judecata conform procedurii simplificate în această situaţie.
Prin urmare, întorcându-ne la noile prevederi procesual penale, în cazul exprimării intenţiei de recunoaştere încă din faza de urmărire penală realizate de către inculpat, legiuitorul a oferit posibilitatea acestuia de a-şi exprima intenţia, în sensul încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorul, în condiţiile legii. În caz contrar, dacă inculpatul nu doreşte încheierea unui astfel de acord, ori chiar procurorul refuză recurgerea la o astfel de procedură sau nu sunt îndeplinite condiţiile legale în acest sens, inculpatul este nevoit să lase procesul să îşi urmeze cursul firesc, conform procedurii de drept comun, până în momentul trimiterii dosarului la instanţă, iar la primul termen de judecată să îşi exprime poziţia în sensul recunoaşterii învinuirii.
Sub acest aspect, este imperios a evidenţia cronologia actelor procesuale încă de la primul termen de judecată, Noul Cod de procedură penală modificând substanţial momentele iniţiale în faţa instanţei de judecată.
Astfel, noile prevederi procesual penale stabilesc faptul că, la primul termen de judecată, cu procedura de citare legal îndeplinită, se dă citire actului de sesizare a instanţei, înainte de efectuarea oricărui act de procedură în cauză. Ulterior acestui moment, se trece la următoarea etapă, în care persoana vătămată se poate constitui parte civilă, dacă nu şi-a manifestat intenţia până în acel moment, iar apoi, începutul cercetării judecătoreşti este marcat de momentul declaraţiei inculpatului, moment la care acesta îşi poate manifesta intenţia de recunoaştere a învinuirii.
Cronologia astfel stabilită, prin arătarea expresă de către legiuitor a obligaţiei instanţei de a da citire actului de sesizare înainte de efectuarea oricărui act procedural în cauză, prezintă o semnificaţie importantă cu consecinţe deosebite, în principal, în planul drepturilor procesuale ale inculpatului. Noua viziune a legiuitorului în ceea ce priveşte desfăşurarea procesului penal, prin implementarea unor mijloace procedurale moderne în sensul reglementării unor instituţii, care să ofere posibilitatea efectivă a inculpatului de a-şi concretiza apărarea, în cadrul acţiunii judiciare penale, reiese inclusiv din ordinea desfăşurării actelor procesuale. În acest sens, faptul că organele judiciare, în concret, instanţa de judecată, este obligată de a prezenta iniţial acuzaţia, chiar după verificarea îndeplinirii procedurii de citare, demonstrează preocuparea legiuitorului de a concretiza transparenţa în prezentarea oficială a acuzaţiilor ce îl vizează pe cel trimis în judecată.
Prin urmare, modificarea acestei ordini procesuale, cu stabilirea iniţială a obligaţiei prezentării acuzaţiei oficiale, iar ulterior acestui moment, posibilitatea inculpatului de a-şi exprima poziţia cu privire la aceasta, reprezintă o garanţie procesuală, dreptul la un proces echitabil materializându-se prin posibilitatea inculpatului de a avea cunoştinţă de acuzaţiile formulate în mod public, înainte de îndeplinirea oricărui act în cauză.
Sub acest aspect, inclusiv instituţia recunoaşterii învinuirii prezintă o consistenţă apărată, recunoaşterea realizată de inculpat prin declaraţia dată în faţa instanţei, fiind un act realizat în urma prezentării, în mod public, a faptelor reţinute în cuprinsul actului de sesizare.
Cu privire la aprecierea oportunităţii măsurilor preventive într-o cauză, în care inculpatul s-a prevalat de procedura abreviată, apreciem pertinentă poziţia exprimată în condiţiile Codului de procedură penală din 1968, conform căreia instanţele au stabilit că „simpla împrejurare că la acest termen intermediar inculpatul învederează că înţelege să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 nu este de natură să contureze o schimbare a temeiurilor pentru care s-a dispus luarea arestării preventive a acestuia. Cu toate acestea, comportamentul sincer al inculpatului va fi apreciat de instanţă la fundamentarea sentinţei ce se va pronunţa în cauză”.[10]
Concluzii
Instituţia recunoaşterii învinuirii materializează dorinţa statului de a recurge la noi tehnici de politică procesual penală prin care se acordă o importanţă sporită principiului celerităţii, aplicabil, în principal, în cauzele penale în care probatoriul administrat în faza de cercetare penală conturează fără niciun dubiu vinovăţia inculpatului.
Cu toate acestea, trebuie avut în vedere şi echilibrul între dezideratul amintit şi rolul judecătorului în procesul penal, acesta fiind călăuzit în continuare de principiul rolului activ, dar şi de cel al oficialităţii, principii care conturează obligaţia de a afla adevărul inclusiv cu ajutorul unui probatoriu amplu, dincolo de cel propus de ceilalţi participanţi la actul de justiţie.
În acest sens, remarcăm cuvintele lui Wyzanski, A trial judge’s freedom and responsability[11], care realizează o detaliere a caracteristicilor sistemului de drept penal american, afirmând că „este datoria judecătorului de a primi orice mijloc de probă spre administrare şi de a le propune chiar dacă părţile procesului penal, din neglijenţă ori ignoranţă, nu le înfăţişează înaintea sa; judecătorul nu trebuie să aibă un rol pasiv raportat la poziţia părţilor, ci acesta are propria sa datorie, independentă de atitudinea părţilor, de a investiga adevărul”.
Aşadar, chiar dacă legislaţia internă reuşeşte să preia cu succes din sfera dreptului de tip common-law o instituţie de drept procesual, precum cea a recunoaşterii învinuirii, este importantă păstrarea unui balans constant între dorinţa de accelerare a procedurilor şi scopul aflării adevărului.
[10]Judecător dr. Camelia Bogdan, Aspecte jurisprudenţiale privind aplicarea procedurii de judecată prevăzute de art. 3201 C. pr. pen., Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală.[11] Wyzanski, A trial judge’s freedom and responsability, 1952, pp. 1290-1293 – Sanford H. Kadish, Stephen J. Schulfofer, Monrad G. Paules, Criminal law and its processes. Cases and materials, Forth edition, Law School Casebook series, USA.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.