Conosamentul – reglementări interne și internaționale

Introducere – Prin Convenția Internațională de la Bruxelles din 1924, în care au fost adoptate „Regulile de la Haga” se înțelege prin contract de transport, acel contract constatat printr-un conosament sau alt document similar, ce constituie titlu pentru transportul de mărfuri pe mare. Regulile acestei Convenții își vor găsi aplicarea numai dacă s-a eliberat un conosament, acesta fiind un titlu reprezentativ al mărfii ce se transportă.

Transportul pe bază de conosamente este guvernat de reguli imperative cu scopul de a proteja pe încărcător și primitor care, în general, nu pot exercita un control direct asupra mărfurilor în perioada cuprinsă din momentul în care acestea intră în custodia cărăușului și până în momentul descărcării.

Aceste reguli au fost reglementate prin următoarele convenții internaționale:

– Regulile de la Haga, care cuprind Convenția Internațională de la Bruxelles din 25 august 1924 pentru Unificarea Unor Reguli în Materie de Conosament;

– Regulile Haga-Visby, care nu sunt altceva decât Regulile de la Haga amendate prin Protocolul din 23 februarie 1968, semnat la Bruxelles.

La 31 martie 1978, 51 de state au semnat Regulile Hamburg aprobate de Comisia Națiunilor Unite pentru dreptul comercial internațional.

Până la momentul intrării în vigoare a noului Cod civil[1], sediul materiei conosamentului a fost Codul comercial (art. 565-570) sub titlul „Despre polița de încărcare”.

Conosamentul este documentul care face dovada unui contract de transport pe mare și a preluării sau încărcării mărfurilor de către cărăuș, prin care cărăușul se obligă să livreze mărfurile la destinație contra prezentării acestui document[2].

Conosamentul este folosit în traficul maritim din secolul XIV, la început având funcția de simplă dovadă de primire a încărcăturii la bord, semnată de comandantul navei, ca să devină mai târziu un titlu reprezentativ al mărfii ce se transportă[3]. Conosamentul se eliberează în cazul transportului cu navele de linie și în cazul contractului de navlosire. Dacă legea aplicabilă este legea română, conosamentul va fi supus Regulilor de la Hamburg[4].

Conosamentul convențional, emis în baza unui contract de navlosire, este supus acestor reguli numai dacă deținătorul conosamentului nu are și calitatea de navlositor, iar art. 2 pct. 3 din Convenția de la Hamburg dispune că „în cazul când se emite un conosament ca urmare a unui contract de navlosire, prevederile Convenției se aplică la un astfel de conosament în cazul în care aceasta reglementează relațiile dintre cărăuș și deținătorul conosamentului, dacă acesta din urmă nu este și navlositor” .

2. Funcțiile conosamentului – conosamentul este emis de comandantul navei și este un instrument probator și un titlu reprezentativ al mărfii care se transportă. Conosamentul nu trebuie confundat cu contractul de transport maritim, deși conosamentul face dovada contractului de transport maritim[5].

2.1. Funcția de instrument probator, conosamentul atestă încărcarea mărfii pe navă și face dovada încheierii contractului de transport. Cât timp conosamentul este în posesia încărcătorului, mențiunile cuprinse în el fac dovadă până la probă contrară, probă ce nu este admisă față de terții dobânditori ai conosamentului. Dacă conosamentul însoțește un contract de navlosire preexistent, eliberarea lui probează începutul de executare a contractului de navlosire. Dacă nu s-a întocmit mai întâi un charter-party între armator și încărcător, conosamentul ține loc de contract, întrucât el formulează sintetic clauzele contractului de transport, stipulând drepturile și obligațiile părților[6].

Conosamentul este util comandantului navei pentru că, în funcție de mențiunile din conosament, acesta va lua măsurile necesare în timpul călătoriei sau va încasa sumele datorate pentru transport. Conosamentul îi legitimează destinatarului dreptul de a solicita mărfurile la destinație și reprezintă principalul act justificativ față de autoritățile vamale[7].

2.2. Funcția de titlu de valoare, posesia legitimă a conosamentului valorând proprietate asupra mărfii ce se transportă. Dacă posesorul conosamentului transmite acest document, prin aceasta transmite și proprietatea mărfii menționate în conosament. Dacă posesorul conosamentului îl dă în gaj în vederea obținerii de credite, creditorul devine creditor gajist al mărfii.

În vederea călătoriei, comandantul navei este cel ce are posesia asupra mărfurilor, pe care le deține pentru cel ce îi va prezenta, la destinație, comandantul, ca titlu reprezentativ al mărfii[8].

3. Forma conosamentului – conosamentul are valoare de titlu de credit reprezentativ, se redactează în formă scrisă, pe formulare imprimate sau tipizate, în raport de practica diferitelor companii de navigație de linie.

4. Cuprinsul conosamentului – în cuprinsul conosamentului sunt clauze obligatorii și clauze facultative.

Indicațiile obligatorii ale conosamentului sunt precizate în Convenția de la Hamburg din 1978[9]. Astfel, conosamentul trebuie să cuprindă: numele și sediul cărăușului; numele navei; numele și sediul încărcătorului mărfii; cantitatea și valoarea mărfii; marcajul acesteia; numărul, cantitatea sau greutatea coletelor; starea aparentă a mărfii; parcursul ce urmează a fi străbătut; navlul datorat; data emiterii conosamentului; semnătura părților.

Lipsa mențiunilor obligatorii poate duce la dificultăți de probă sau la nulitatea conosamentului.

Pot exista o serie de clauze facultate, cu o singură condiție impusă de Convenția de la Hamburg din 1978: se anulează orice stipulație ce derogă de la această Convenție în detrimentul încărcătorului sau primitorului.

Cărăușul sau emitentul conosamentului poate formula rezerve privitoare la conținutul conosamentului în cazul în care are motive să creadă că mărfurile încărcate la bordul navei nu corespund indicațiilor arătate.

Clauzele de rezervă vor cuprinde date despre discordanțele dintre mărfurile declarate și cele aflate la bord sau motivele bănuielii unor discordanțe și lipsa mijloacelor suficiente de control a acestora. Dacă transportatorul nu formulează rezerve privind starea aparentă a mărfurilor, consecințele pentru cărăuș sunt semnificative, respectiv se consideră că mărfurile erau în stare aparent bună[10].

5. Întocmirea conosamentului – conosamentul se întocmește în patru exemplare originale: un exemplar este pentru comandantul navei; un exemplar este pentru proprietar sau armator; un exemplar este pentru încărcător; un exemplar este pentru persoana căreia i se vor preda mărfurile la destinație.

Toate exemplarele trebuie să aibă același conținut, aceeași dată și să indice numărul de exemplare emise și persoana căreia îi este destinat. Pentru a se preveni eventualele neajunsuri datorate pluralității de exemplare originale, în conosamente se obișnuiește inserarea unei clauze, în sensul că din momentul în care unul dintre exemplare a fost satisfăcut, celelalte își pierd valoarea. Emiterea mai multor exemplare originale pentru un conosament este o măsură de prudență, menită să protejeze pe posesorul legitim de pierderea sau distrugerea lui.

De pe conosament se pot întocmi, fără restricții, atâtea copii nenegociabile câte sunt necesare părților pentru executarea contractului de transport și a contractului de vânzare-cumpărare a mărfurilor transportate. De regulă, aceste copii poartă mențiunea că nu pot fi transmise și nu sunt titluri reprezentative ale mărfurilor.

6. Reglementări juridice în materia conosamentului – dată fiind importanța acestui tip de transport pentru comerțul internațional, prin convenții internaționale au fost adoptate norme uniforme care reglementează regimul juridic al conosamentului și răspunderea cărăușului și expeditorului față de terți, în cazul eliberării unui conosament.

Astfel, au fost adoptate următoarele convenții internaționale:

– Convenția Internațională pentru unificarea unor norme de drept privind conosamentul, încheiată la Bruxelles în 1924, cunoscută sub denumirea de „Regulile de la Haga”, România a devenit parte la această Convenție în 1937;

– Protocolul de la Bruxelles, din 1968, care a modificat Regulile de la Haga, cunoscut sub denumirea de „Regulile de la Haga-Visby”;

– Convenția privind transportul de mărfuri pe mare, încheiată la Hamburg în 1978, cunoscută sub denumirea de „Regulile de la Hamburg”, România a ratificat această Convenție în 1981.

Aceste Convenții se aplică numai contractelor de transport de marfă pe mare, constatate prin conosament sau printr-un document similar, cu excluderea contractelor de navlosire fără conosament și a celor în care posesorul conosamentului este navlositorul. Cele trei convenții cuprind prevederi referitoare la conținutul conosamentului și la obligațiile cărăușului, reglementând răspunderea cărăușului pentru avarierea sau pierderea mărfii și cazurile de limitare și exonerare de răspundere.

7. Clasificarea conosamentului – de regulă, clasificarea conosamentului se face potrivit: modului de desemnare a titularului de drept; expedierea mărfurilor; starea mărfurilor; modul de întocmire; modul de efectuare a transportului maritim; persoana care eliberează conosamentul.

Modul de desemnare al titularului de drept clasifică conosamentele în: conosament nominativ; conosament la ordin; conosament la purtător.

Conosamentul nominativ este conosamentul emis în favoarea unei persoane al cărei nume e menționat expres și nu poate fi transmis prin gir. Titularul acestuia e singurul îndreptățit să ceară predarea mărfii. Se inserează și mențiunea „nu la ordin”. Pentru transmiterea conosamentului, titularul acestuia trebuie să facă un act de cesiune pe care să-l notifice comandantului navei pentru că altfel acesta deține mărfurile pentru indicată inițial în document. Avantajul acestui tip de conosamant constă în faptul că titularul lui nu suportă consecințele pierderii originalului, iar dezavantajul rezidă în imposibilitatea transmiterii lui prin gir, ceea ce presupune o dificultate în negociere.

Conosamentul la ordin este conosamentul care se emite la ordinul unei anumite persoane ce poate gira conosamentul unei alte persoane care devine astfel titularul titlului de credit și al mărfurilor arătate în acest document. Pentru ca posesorul conosamentului să poată valorifica drepturile din conosament trebuie să se legitimeze printr-un șir neîntrerupt de giruri, începând cu girul scris de persoana indicată ca beneficiară a conosamentului, până la cea care prezintă conosamentul la descărcare. La destinație, comandantul trebuie să verifice dacă șirul girurilor nu este întrerupt, dar nu are și obligația de a verifica autenticitatea semnăturilor.


[1] În vigoare de la 01 octombrie 2011, cu modificările aduse prin următoarele acte: Legea nr. 60/2012; Legea nr. 71/2011; Legea nr. 76/2012, rectificare în 2013; Legea nr. 138/2014; O.U.G. nr. 1/2016, ultimul amendament fiind din 24 martie 2017.

[2] Art. 1 pct. 7 din Convenția de la Hamburg, 1978 (Convenția Națiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare, 1978, adoptată la Hamburg la 31 martie 1978).

[3] O. Căpățînă, Contractul comercial de transport, Ed. Lumina Lex, București, 1995, p. 402.

[4] Convenția de la Hamburg, 1978 (Convenția Națiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare, 1978, adoptată la Hamburg la 31 martie 1978, ratificată de România prin Decretul nr. 343/1981 privind aderarea Republicii Socialiste România la unele tratate internaționale – art. 2 (Republica Socialistă România aderă la Convenția Națiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare, 1978, adoptată la Hamburg la 31 martie 1978).

[5] În practică, pe verso-ul conosamentului sunt imprimate clauzele tipizate ale contractului de transport, în baza căruia conosamentul a fost întocmit.

[6] Șt. Scurtu, Dreptul transporturilor, Ed. Universitaria, Craiova, 2003, p. 354.

[7] Gh. Bibicescu, Transport de mărfuri pe mare, Ed. Științifică, București, 1958, p. 87.

[8] În timpul transportului se asistă la disjungerea celor două elemente ale posesiei, respectiv corpus și animus. Comandantul navei exercită în timpul călătoriei elementul material (corpus), iar animus este exercitat de cel ce a dobândit conosamentul prin cesiune, gir sau predare.

[9] Polița de încărcare trebuie să cuprindă natura, specia, calitatea și cantitatea lucrurilor încărcate. Ea va fi datată și va arăta:

1. Persoana încărcătorului și reședința sa;

2. Persoana căreia este îndreptată expedițiunea și reședința sa;

3. Numele și prenumele căpitanului sau patronului;

4. Numele, naționalitatea și capacitatea vasului;

5. Locul plecării și locul destinației;

6. Navlul.

Vor fi însemnate, pe marginea poliței, mărcile și numerele lucrurilor încărcate.

Polița poate fi la ordin sau la purtător.

[10] O. Căpățînă, Transporturile maritime cu periodicitate regulată, în RDC nr. 2/2001, Ed. Lumina Lex, București, p. 12.

Conosamentul – reglementări interne și internaționale was last modified: octombrie 31st, 2019 by Adriana Elena Belu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii