Bune practici având ca finalitate recuperarea prejudiciului provenit din faptele economico-financiare
Mălina Tebieș - august 8, 2022Instrumente de indisponibilizare a produsului infracţiunii
Aplicarea unei pedepse penale, fără a lua în considerare și produsele rezultate din infracţiunile care generează profit, nu mai poate reprezenta astăzi un imperativ, iar lupta împotriva acestor fapte prejudiciabile nu poate fi limitată doar la aplicarea pedepselor penale celor care vor fi găsiţi vinovaţi. Spre exemplu, la nivel european, s-au investit resurse considerabile în vederea identificării și anihilării resurselor financiare de care dispun subiecții infracțiunilor grave, în special cu constituirea de grupuri infracționale organizate, fapt care a relevat necesitatea implementării unor instrumente judiciare care să poată combate proactiv situațiile de acest gen[17].
Astfel, măsurile tradiţionale de luptă împotriva veniturilor ilicite rezultate din infracţiuni sunt reprezentate de confiscarea specială sau confiscarea extinsă, reglementate şi de Codul penal (art. 112-1121), ambele având ca rezultat recuperarea bunurilor provenite din infracţiuni, deziderat rezultat ca urmarea globalizării crimei organizate[18]. Astfel, la nivel internaţional, a fost adoptată Decizia-cadru a Consiliului nr. 212/2005 din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, instrumentelor şi bunurilor având legătură cu infracţiunea[19], iar la nivelul blocului comunitar, Decizia 2007/845/JAI din 06.12.2007 privind cooperarea dintre oficiile de recuperare a creanţelor dintre statele membre[20]. Utilitatea acestui instrument constă în faptul că datele ce pot duce la identificarea şi confiscarea produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni și a altor bunuri ce aparţin infractorilor trebuie să facă obiectul unui schimb rapid între statele membre.
Începând din anul 2020, cooperarea judiciară în materia recuperării produsului infracţiunii la nivelul Uniunii Europene se desfăşoară într-un nou cadru legal, guvernat de Regulamentul (UE) 2018/1805 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 noiembrie 2018 privind recunoaşterea reciprocă a ordinelor de indisponibilizare și de confiscare[21], având scopul de a facilita recuperarea transfrontalieră a bunurilor infracţiunilor şi de a conduce la indisponibilizarea şi confiscarea mai eficientă a fondurilor provenite din provenienţă ilicită în UE[22]. Regulamentul stabileşte normele conform cărora un stat membru recunoaşte şi execută pe teritoriul său ordinele de îngheţare şi ordinele de confiscare emise de un alt stat membru în cadrul procedurilor în materie penală.
Doctrina a relevat rolul preponderent tehnic al investigației financiare, prin necesitatea administrării unui probatoriu specific, cu caracter proactiv[23], recuperarea bunurilor ce provin din comiterea de infracţiuni reprezentând o activitate integrantă a procesului penal, care urmează să se bucure de aceeaşi atenţie precum administrarea probelor care dovedesc vinovăţia sau nevinovăţia persoanelor. Aceasta reprezintă o activitate necesară având în vedere faptul că nerecuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiune şi lăsarea bunurilor în continuare la făptuitor ar fi în dezacord cu scopul procesului penal de a proteja persoana și statul.
În ceea ce priveşte standardul de probă utilizat de către instanţele de judecată naţionale la dispunerea confiscării extinse, este importantă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului[24]. Într-adevăr, în cazul în care o decizie de confiscare a fost rezultatul procedurii legate de produse provenind din infracţiuni grave, Curtea nu a solicitat probarea „dincolo de orice îndoială rezonabilă” a originii ilicite a bunurilor în cadrul unor astfel de proceduri. În schimb, probarea pe baza balanţei probabilităţilor sau a probabilităţii ridicate a unei origini ilicite, coroborată cu incapacitatea proprietarului de a proba contrariul, s-a constatat a fi suficientă, în sensul criteriului proporţionalităţii, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţia Europeană, autorităților naționale fiindu-le acordată o marjă de apreciere discreţionară în acest sens[25].
Dispoziţiile legale privitoare la confiscarea specială se regăsesc în partea generală a Codului penal. Deşi unele instanţe au apreciat că măsura confiscării nu este obligatorie pentru instanţele judecătoreşti, acestea putând aprecia de la caz la caz asupra oportunităţii luării ei în raport de împrejurările comiterii faptei, de gradul de pericol social concret al acesteia şi de periculozitatea socială a făptuitorului, această soluţie trebuie apreciată, ca fiind nelegală, ea rămânând, de altfel, izolată în contextul practicii judiciare, prin raportare la prevederile art. 112 alin. (1) Cod penal, care precizează categoriile de bunuri susceptibile a fi supuse confiscării speciale[26], respectiv ale alin. (2)-(6) ale aceluiași articol, care prevăd condițiile în care se aplică procedura[27], doctrina subliniind faptul că este preferabilă confiscarea prin echivalent datorită naturii sale in personam, sporind șansele recuperării prejudiciului[28].
Măsura de siguranţă a confiscării speciale[29] are caracter obiectiv și este adusă la îndeplinire uno icto, fiind posibilă oricând ar fi descoperite bunuri asupra cărora s-a dispus măsura confiscării, dar care nu au putut face obiectul executării acestei măsuri, deoarece nu puteau fi găsite[30], cu importanță practică deosebită în cazul infracțiunii de evaziune fiscală[31].
Astfel, prin Decizia nr. 23/2017 privind confiscarea specială în cazul infracţiunii de spălare a banilor proveniţi din evaziune fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din data de 8 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a statuat: „În interpretarea dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în ipoteza concursului de infracţiuni dintre infracţiunea de evaziune fiscală și infracţiunea de spălare a banilor nu se impune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracţiunii de spălare a banilor şi care provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală concomitent cu obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând obligaţii fiscale datorate statului ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală”.
Alături de confiscarea specială, Codul penal reglementează și confiscarea extinsă, iar ca particularitate a acesteia față de măsura de siguranţă a confiscării speciale, subliniem faptul că în cazul confiscării extinse nu poate fi reținută existenţa unei legături de cauzalitate directe între bunurile supuse confiscării și infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea. Astfel, există o prezumție cu caracter relativ în privința provenienței ilicite a bunurilor.
Pe de altă parte, luarea măsurilor asigurătorii în vederea confiscării speciale sau extinse este prevăzută de Codul de procedură penală, reflectarea măsurilor asigurătorii în noua legislaţie penală permițând observaţia şi evidenţierea rolului acestora în procesul de recuperare a produsului infracţiunii. Există totuși o situație care derogă de la condiţiile cu caracter general statuate în cuprinsul textului art. 249 alin. (1) Cod procedură penală, în privința motivelor ce justifică luarea unei măsuri asigurătorii, respectiv suspiciunea rezonabilă că bunurile urmează să fie ascunse, distruse, înstrăinate sau sustrase de la urmărire. Astfel, Legea nr. 129/2019[32] a reglementat obligativitatea dispunerii acestor măsuri ori de câte ori o persoană este acuzată că ar fi comis vreuna dintre infracţiunile cuprinse în legea menţionată.
Practica instanței supreme în privința susţinerii caracterului obligatoriu al măsurilor asigurătorii în cazurile derogatorii în care legiuitorul prevede în mod expres aceasta, s-a conturat în sensul că nu este necesară efectuarea unei individualizări prealabile a bunurilor ce urmează a face obiectul măsurii sechestrului. Această opinie s-a menținut și raportat la ipotezele în care prin intermediul măsurii dispuse ar fi afectat în mod direct chiar dacă dreptul de proprietate al unor terţe persoane
În privinţa tehnicilor şi metodelor de recuperare eficientă a prejudiciului produs prin infracţiunile economico-financiare, amintim ca exemplu un studiu de piaţă[33], ocazie cu care Ministerul Justiției a inițiat procesul de consultare având ca obiectiv principal elaborarea unei noi Strategii Naţionale Anticorupţie. O metodă avută în vedere și chestionată este „realizarea de schimburi de experienţe în domeniul prevenirii corupţiei între mediul public şi mediul privat”, având ca obiectiv de bază compararea metodelor interne de prevenire a corupţiei în sectorul public şi în sectorul privat, identificarea asemănărilor şi deosebirilor între acestea şi, în subsidiar, identificarea de bune practici. Aceasta a fost notată cu 3.39, o notă peste medie.
În cursul aceluiași studiu, și nu numai, s-a chestionat eficiența evaluării necesităţii mai multor măsuri și acţiuni de combatere a corupţiei, printre care „specializarea procurorilor şi judecătorilor în domenii specifice precum achiziţii publice, fonduri europene, autorizarea construcţiilor şi planificare urbană etc.”, care a primit nota 4.29, o notă destul de apropiată de pragul maxim.
În opinia noastră, această măsură menționată anterior, care are în vedere specializarea magistraților în domenii specifice, este imperios necesară. Odată cu specializarea, ar crește nu doar coeficientul cantitativ al hotărârilor judecătorești pronunțate cu celeritate, dar mai ales calitatea actului de justiție, a motivărilor actelor finale. Legislația se află într-o permanentă schimbare, iar rolul de legiuitor negativ al Curții Constituționale a rămas unul pur teoretic, întrucât nenumăratele decizii ale instanței constituționale obligă judecătorul și magistratul național în general să țină cont de acestea, independent de faptul că soluțiile au fost puse ori nu în acord de către legislativ, cu noua realitate juridică. Totodată, întrucât ne aflăm într-o continuă dezvoltare ca și societate, apar contradicții între modul în care anumite instanțe naționale interpretează anumite dispoziții legale, uneori învechite, alteori prea noi pentru a se crea o practică unitară într-un interval extrem de scurt de timp. Astfel, instanța supremă este adesea sesizată în vederea dezlegării unor probleme de drept, iar instanțele de drept comun, dar și procurorii, trebuie să țină cont de acestea, asta însemnând să ia cunoștință nu doar de conținutul lor, ci și de efectele pe care acestea le vor produce în cadrul unor spețe concrete. În același timp, statul român, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, ține cont de toate actele emise la nivelul Uniunii și pune în acord actele Consiliului cu actele normative naționale, magistrații fiind nevoiți să se raporteze și la aceste realități socio-juridice[34].
Sumar și propuneri
În mod evident, în cazul săvârșirii unor infracțiuni economice, cunoștințele investigatorului în ceea ce privește descoperirea infracțiunilor trebuie să fie situate la cote înalte, fiind nevoie ca acesta să fie foarte bine pregătit, să fie la zi cu noile tehnologii și descoperiri tehnice pentru a avea posibilitatea de a investiga criminalitatea din domeniul afacerilor.
Pentru a obține rezultatele dorite, investigatorul trebuie să se situeze peste nivelul la care se află infractorul, peste abilitățile de care acesta din urmă dispune, să îi speculeze slăbiciunile, să evolueze profesional și să fie la curent cu metodele de operare.
Cunoașterea în profunzime a fenomenului criminalității afacerilor presupune studierea și analiza dosarelor în lucru, a rapoartelor și materialelor de sinteză elaborate de compartimentele specializate ale Ministerului Public, Ministerului Justiției, Ministerului Finanțelor, Banca Națională Română etc., privind evoluția și modurile de manifestare ale acestuia. Presupune selecția și studierea informațiilor referitoare la fraudele în afaceri deținute de structurile abilitate ale Poliției și ale Serviciilor de Informații, a datelor obținute de la organismele polițienești naționale și internaționale.
Evaziunea și frauda fiscală sunt unele dintre capitolele cele mai studiate de teoreticieni și vizate de specialiștii în materie fiscală. Ele reprezintă fenomene economico-sociale de o complexitate și importanță deosebită, care s-au dezvoltat și au luat amploare în cadrul majorității ordinilor naționale, cu care toate statele se confruntă în prezent și ale căror efecte negative încearcă să le limiteze cât mai mult, eliminarea lor fiind practic imposibilă în mod obiectiv. Este necesar ca statele să se preocupe eficient și într-un cadru organizat de preîntâmpinarea și limitarea fenomenelor de acest tip.
Criminalitatea economico-financiară necesită o analiză deosebită, fiind importantă prin prisma efectelor negative pe care le produce în societate, astfel că înțelegerea și cunoașterea cadrului legal care reglementează acest domeniu sunt foarte importante.
Așa cum am observat, la nivel internațional, există o serie de acte normative care oferă diverse definiții noțiunilor din domeniul criminalității economico-financiare. Cu toate acestea, nu există definiții unitare ale unora dintre cele mai importante și des întâlnite infracțiuni, precum evaziunea fiscală, spălarea de bani etc. Având în vedere diversitatea comportamentelor ilegale, legiuitorul a ales să definească aceste fenomene prin enumerarea actelor sau faptelor care, odată întocmite sau săvârșite, pot fi înglobate în sfera noțiunii astfel definite.
Cu titlu general, infracțiunile economico-financiare reprezintă fapte prevăzute de Codul penal ori de legi speciale, prin care se aduce atingere relațiilor sociale din domeniul comercial, fiscal, bancar etc. și prin care se urmărește obținerea de foloase în mod injust. Prin natura lor, acest tip de infracțiuni implică sume de bani, cu toate operațiunile financiar-bancare pe care le presupun, respectiv plăți, transferuri, ordine de plată etc. Sumele de bani obținute reprezintă produsul infracțiunii.
Apreciem că este absolut necesar să existe în toate statele definiții comune pentru infracțiunile care se circumscriu sferei criminalității din domeniul infracțiunilor economico-financiare. Astfel, se impune ca statele să depună toate eforturile necesare în acest sens.
Totodată, considerăm că înăsprirea pedepselor și a măsurilor prevăzute de lege pentru sancționarea infracțiunilor din domeniul tratat în cele de mai sus reprezintă o necesitate, având în vedere faptul că infractorii, așa-numitele „gulere albe”, sunt interesați, pe de o parte, de aspectul pecuniar al sancțiunilor, iar pe de altă parte, de opinia publică ce se manifestă negativ ca urmare a mediatizării sancționării lor. Evident că aceștia au nevoie de bani, dar și de o imagine impecabilă. În aceste condiții, sancțiunile prevăzute de legiuitor și aplicate la fiecare caz în parte ar trebui să vizeze pe lângă aspectul pecuniar, și imaginea infractorului.
Raportat la importanța imaginii publice pentru infractorii din acest domeniu, considerăm că ar fi utilă crearea unei baze de date la nivel mondial care să poată fi accesată cu ușurință și care ar putea oferi șansa ca infractorii să poată fi supuși disprețului public, aspect care le afectează imaginea publică.
În domeniul criminalității financiare, este vitală cooperarea dintre organele statului implicate în cercetarea acestor infracțiuni, precum și colectarea, stocarea și prelucrarea informațiilor necesare pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. Totodată, sunt importante schimbul de informații și stabilirea unor tehnici comune de investigare pentru depistarea infracțiunilor.
Infractorii din acest domeniu prezintă un grad ridicat de inteligență și pregătire, spre deosebire de cei care comit infracțiuni de drept comun, astfel că pregătirea organelor judiciare trebuie să fie net superioară.
Întrucât rolul organelor judiciare (organe de cercetare penală, procuror și judecător) este fundamental, acesta trebuie consolidat prin formări profesionale care să le permită să țină pasul cu noile forme de criminalitate.
Ca atare, în cazul săvârșirii unor infracțiuni economice, cunoștințele investigatorului în ceea ce privește descoperirea infracțiunilor trebuie să fie la cote înalte, fiind nevoie ca acesta să fie foarte bine pregătit, să fie la zi cu noile tehnologii și descoperiri tehnice pentru a avea posibilitatea de a investiga criminalitatea din domeniul afacerilor.
Cercetarea infracțiunilor din domeniul afacerilor impune cunoașterea aprofundată a fenomenului prin culegerea, stocarea și prelucrarea în bazele de date a unui volum important de informații privind infractorii, antecedentele penale, organizațiile criminale, modurile de operare, tranzacțiile suspecte etc.
Aplicarea unei pedepse penale, fără a lua în considerare și produsele rezultate din infracțiunile care generează profit, nu mai poate reprezenta astăzi un imperativ. Recuperarea bunurilor care provin din comiterea de infracțiuni reprezintă o activitate integrantă a procesului penal, care urmează să se bucure de aceeași atenție ca administrarea probelor care dovedesc vinovăția sau nevinovăția persoanelor.
Confiscarea bunurilor provenite din infracțiuni a devenit un imperativ caracterizat prin urgență. Aplicarea unei pedepse cu închisoarea executată în regim de detenție nu mai este o măsură punitivă suficientă sau oportună, organismele statale fiind conștiente de faptul că obiectivul principal este recuperarea bunurilor provenite din infracțiuni, măsură ce nu este doar necesară, ci constituie un scop în sine. Totodată, confiscarea produsului infracțiunii este o instituție fundamentală în procesul penal, deși sistemul nostru de drept penal situează tragerea la răspundere a infractorului în centru, în timp ce recuperarea prejudiciului produs prin infracțiune este lăsată adesea într-un plan subsidiar.
De asemenea, luarea măsurilor asigurătorii prezintă o importanță deosebită. Organele de urmărire penală trebuie să acorde o atenție sporită urmăririi, identificării, evaluării, ridicării bunurilor în vederea luării măsurilor asigurătorii încă din primele momente ale începerii anchetei. Având în vedere că bunurile reprezentând produsul infracțiunii pot fi mutate în câteva minute sau uneori chiar printr-un simplu clic de mouse, organele judiciare trebuie, la luarea măsurilor asigurătorii, să fie extrem de sensibile la factorul timp.
Cele mai pune strategii pe care le propunem în loc de concluzie, având ca finalitate eficienta recuperare a prejudiciului, sunt următoarele:
− Consolidarea sistemului național de recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni printr-o mai bună racordare la exigențele europene și internaționale;
− Creșterea gradului de identificare și recuperare a produsului infracțiunii;
− Prevenirea criminalității, protecția victimelor și creșterea rezilienței comunităților.
BIBLIOGRAFIE:
I. Tratate, cursuri, monografii
1. Alecu, Gheorghe, Criminalistică, Ed. Ex Ponto, Constanța, 2001.
2. Antoniu, George, Bulai, Costică, Dicționar de drept penal și procedură penală, Ed. Hamangiu, București, 2011.
3. Boulescu, Mircea, Ghiță, Marcel, Control financiar și expertiză contabilă, Ed. Eficient, București, 1996.
4. Brun, Jean-Pierre, Scott, Kevin Clive, Stephenson, Michael, Gray, Larissa, Asset Recovery Handbook. A Guidefor Practitioners, Washinghton, 2011.
5. Brzezinski, Zbigniew, Dilemele globalizării, Ed. Scripta, București, 2005.
6. Clocotici, Dorin, Gheorghiu, Gheorghe, Dolul, frauda și evaziunea fiscală, Ed. Lumina Lex, București, 1996.
7. Constantin, Sergiu Bogdan, Pantazi, Florentina, Expertiză contabilă, Ed. CECCAR, București, 2019.
8. Costaș, Cosmin Flavius, Minea, Mircea Ștefan, Drept financiar, Ed. Universul Juridic, București, 2015.
9. Costaș, Cosmin Flavius, Minea, Mircea Ștefan, Drept fiscal, Ed. Universul Juridic, București, 2015.
10. Costin, Nicolae Mircea, Leș, Ion, Minea, Mircea Ștefan, Dumitru, Radu, Dicționar de drept procesual civil, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1983.
11. Cristuș, Nicoleta, Evaziunea fiscală și spălarea banilor. Legea nr. 241/2005 – comentariu pe articole. Practică judiciară, ed. a 3-a, Ed. Hamangiu, București, 2011.
12. Dascălu, Daniel, Alexandru, Cătălin, Explicațiile teoretice și practice ale Codului de procedură fiscală, Ed. Rosetti, București, 2005.
13. Jurj, Tudoran Remus, Ghid pentru investigații financiare în domeniul identificării, investigării și recuperării bunurilor provenite din săvârșirea de infracțiuni, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2014.
14. Marinescu, Silvia, Contabilitate, fiscalitate și evaziune fiscală, Ed. EduSoft, Bacău, 2010.
15. Martinez, Jean Claude, La fraude fiscale, PUF, Paris, 1990.
16. Minea, Mircea Ștefan, Costaș, Claudiu Flavius, Ionescu, Diana Maria, Legea evaziunii fiscale. Comentarii și explicații, C.H. Beck, București, 2006.
17. Oancea, Ion, Tratat de drept penal. Partea generală, Ed. ALL, București, 1971.
18. Șaguna, Dan Drosu, Drept financiar și fiscal, Ed. Oscar Print, București, vol. II, 1994.
19. Talpoș, Ioan, Finanțele României, Ed. Sedona, Timișoara, 1995.
20. Udroiu, „Fise de drept penal. Partea generală”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2017, p. 304.
21. Vidrean, Tudor, Cristian, Ioan, Frauda fiscală: Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic, București, 2019.
22. Voicu, Costică, Boroi, Alexandru, Sandu, Florin, Molnar, Ioan, Dreptul penal al afacerilor, ed. a 2-a, Ed. All Beck, București, 2003.
II. Articole, studii, reviste de specialitate
1. Crișan, Eugen, Remus, Vasile Nemeș, Nolden, Nicoleta, Ghid de bune practici în domeniul combaterii infracțiunilor de evaziune fiscală, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, București, 2015.
2. Ghidul CSM de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media.
3. Guiu, Mioara-Ketty, Tăinuirea în noul cod penal, în Dreptul nr. 7/2014.
4. Minea, Mircea Ștefan, Despre constituționalitatea taxelor parafiscale în România în Revista Dreptul, 2015.
5. Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Diferențe între evaziunea fiscală legală și frauda fiscală incriminată ca infracțiune, în Revista Pro Lege, 2014.
6. Popescu, Liviu, Limitele comunicării informațiilor judiciare către mass-media. Principiul legalității, în Revista Pro Lege nr. 1-2/2014.
7. Voicu, Cristina, Militaru, George Cosmin, Ardeleanu, Ionuț, Investigarea infracțiunilor de evaziune fiscală, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, București, 2015.
III. Legi, ordonanțe, regulamente interne
1. Codul de procedură civilă din 01.07.2010, în vigoare începând cu data de 25.04.2015.
2. Codul de procedură penală adoptat prin Legea nr. 135/2010, în vigoare începând cu data de 01.02.2014.
3. Codul penal din anul 1968 Vechiul Cod penal.
4. Codul penal în vigoare, adoptat prin Legea nr. 286/2009, în vigoare începând cu data de 01.02.2014.
5. Constituția României din data de 21.11.1991, republicată la data de 31.10.2003.
6. O.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice.
7. Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului din data de 05.11.1990, republicată la data de 04.02.1998.
8. Legea nr. 82/1991 a contabilității din data de 24.12.1991, republicată la data de 18.06.2008.
9. Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale din data de 18.10.1994, publicată la data de 24.10.1994.
10. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal din data de 22.12.2003, publicată la data de 23.12.2003.
11. Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală din data de 26.06.2004, republicată la data de 27.05.2019.
12. Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale din data de 15.07.2005, publicată la data de 27.07.2005.
13. Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală din data de 20.07.2015, publicată la data de 23.07.2015.
14. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal din data de 08.09.2015, publicată la data de 10.09.2015.
15. Legea nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 251/2005, din data de 31.03.2021, publicată la data de 01.04.2021.
16. O.G. nr. 86/2003 privind unele reglementări în domeniul financiar din data de 28.08.2003, publicată la data de 31.08.2003.
17. O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din data de 24.12.2003, republicată la data de 26.09.2005.
18. O.U.G. nr. 106/2007 din data de 09.01.2007, publicată la data de 18.01.2007.
19. O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității ANAF, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 26.06.2013, publicată la data de 29.06.2013.
20. O.U.G. nr. 18/2016 din data de 18.05.2016, publicată la data de 23.05.2016.
21. O.U.G. nr. 79/2017 din data de 08.11.2017, publicată la data de 10.11.2017.
22. Regulamentul din 18.12.2012 de organizare și funcționare a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
IV. Sentințe, decizii, hotărâri
1. CC, dec. nr. 629 din 8 octombrie 2015.
2. CC, dec. nr. 244 din 6 aprilie 2017.
3. CC, dec. nr. 257 din 26 aprilie 2017.
4. CC, dec. nr. 334 din 11 mai 2017.
5. CC, dec. nr. 10 din 18 ianuarie 2018.
6. ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, dec. nr. 16/2016.
7. ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, dec. nr. 9 din 15 martie 2017.
8. ÎCCJ, dec. nr. 19 din 16 octombrie 2017.
9. ÎCCJ, dec. nr. 23/2017.
10. ÎCCJ, s. civ., dec. nr. 494 din 23 ianuarie 2004.
11. ÎCCJ, s. civ., dec. nr. 152 din 27 ianuarie 2016.
12. ÎCCJ, s. pen., dec. nr. 8 din 21 ianuarie 2008 privind examinarea recursului în interesul legii.
13. ÎCCJ, s. pen., dec. nr. 3020/2014.
14. ÎCCJ, s. pen., dec. nr. 209A/2015.
15. ÎCCJ, s. pen., dec. nr. 25 din 3 octombrie 2017.
16. ÎCCJ, s. pen., încheierea nr. 394 din 11 mai 2016.
V. Documente internaționale
1. Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.
2. Convenția ONU din 2000 privind Crima Organizată Internațională (Convenția de la Palermo).
3. Decizia CE 2003/659/JAI.
4. Decizia CE 2009/426/JAI.
5. Decizia 2007/845/JAI din 06.12.2007 privind cooperarea dintre oficiile de recuperare a creanțelor dintre statele membre în domeniul urmăririi și identificării produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracțiunile.
6. Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului.
7. Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal.
8. Directiva 2006/112/CE a CE din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al TVA.
9. Directiva 2010/24/UE a Consiliului din 16 martie 2010 privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor legate de impozite, taxe și alte măsuri.
10. Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal.
11. Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice.
12. Propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust)/* COM/2013/0535- 2013/0256 (COD)*
13. Regulamentul (UE) nr. 2017/2454 al Consiliului.
14. Regulamentul (UE) nr. 2018/1541 al Consiliului.
15. Regulamentul (UE) nr. 2018/1727 privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust) și de înlocuire și abrogare a Deciziei 2002/187/JAI a Consiliului.
16. Regulamentul (CE) nr. 1889/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2005 privind controlul numerarului la intrarea sau ieșirea din Comunitate.
17. Tratatul privind funcționarea UE.
VI. Jurisprudență internațională – CEDO
1. Cauza Telbiș și Viziteu c. României, CEDO.
VII. Surse online
1. https://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/economy/20210415STO02118/solutiile-ue-pentru-a-preveni-fraudele-si-evaziunea-fiscala.
2. sci.ro.
3. rolii.ro.
4. https://jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-nj mpv4f/.
5. https://legeaz.net/spete-penal/penal-infractiuni-economice-infractiuni-171-2010.
6. http://www.onpcsb.ro/pdf/MANUAL%20INSTRUIRE%20%20ROMANA.pdf.
7. http://www.onpcsb.ro.
8. https://jurio.ro.
9. https://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text&docid=226973&pageIndex=0&doclang=ro&mode=lst&dir&occ=first&part=1&cid=5927242.
10. https://www.ccr.ro.
11. https://eur-lex.europa.eu/legalcontent/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32017L0952.
12. http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/Strategia_ANAF_2013_2017_V7 _1.pdf.
13. https://eur-lex.europa.eu.
14. https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-nzzq2kw/.
15. https://www.juridice.ro/488766.
[17] V. Racu, „Elemente de conexitate dintre confiscarea extinsă și investigaţiile financiare paralele”, Revista Institutului Naţionale al Justiţiei nr. 3 (54)/2020, p. 19.
[18] R. J. Tudoran, D.D. Şaguna, op. cit., p. 179.
[19] Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 68/2005; potrivit art. 2: „fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a-i permite acestuia să confişte, în tot sau în parte, a instrumentelor şi produselor provenind din infracţiuni care se pedepsesc cu o pedeapsă privativă de libertate cu o durată mai mare un an sau a bunurilor de o valoare corespunzătoare acestor produse”, iar „în ceea ce priveşte încălcările de natură fiscală, statele membre pot recurge la alte proceduri decât cele penale pentru a-l deposeda pe autor de produsele având legătură cu infracţiunea”.
[20] În domeniul urmăririi și identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 332/2007. Astfel cum se prevede încă din preambulul Deciziei, „criminalitatea organizată transfrontalieră urmăreşte, în principal, obţinerea unor foloase financiare. Aceste foloase financiare constituie un stimulent pentru săvârşirea altor infracţiuni cu scopul obţinerii unor profituri și mai mari. În consecinţă, autorităţile represive ar trebui să dispună de competenţele necesare investigării și analizării pistelor financiare ale activităţii infracţionale”.
[21] Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 303/2018.
[22] Programul de la Stockholm prevede o foaie de parcurs pentru activitatea Uniunii Europene (UE) în ceea ce priveşte spaţiul de justiţie, libertatea şi securitatea pentru perioada 2010-2014. Astfel cum se prevede în preambulul Regulamentului, „indisponibilizarea şi confiscarea instrumentelor şi a produselor infracţiunilor sunt printre cele mai eficace metode de combatere a criminalităţii. Uniunea se angajează să asigure identificarea, confiscarea şi reutilizarea mai eficace ale bunurilor produse prin săvârşirea de infracţiuni, în conformitate cu „Programul de la Stockholm” – O Europă deschisă şi sigură în serviciul cetăţenilor şi pentru protecţia acestora.
[23] N. A. Moiceanu, M. C. Toader, „Corelaţia dintre confiscarea extinsă şi investigaţia financiară în procesul penal român”.
[24] De pildă, în cauza Telbiş şi Viziteu împotriva României, din data de 26 iunie 2018, definitivă în 26 septembrie 2018. Curtea a constatat, în baza numeroaselor cauze anterioare, că era legitim ca autorităţile interne competente să emită decizii de confiscare pe baza preponderenţei probelor care sugerau că veniturile legale ale părţilor adverse nu erau suficiente pentru a achiziţiona bunurile în cauză.
[25] „Confiscarea şi recuperarea activelor deţinute de infractori constituie un mod foarte eficient de a combate criminalitatea organizată, orientat în principal spre profit întrucât împiedică utilizarea averilor infractorilor ca sursă de finanţare pentru alte activităţi cu caracter infracţional și îndepărtează pericolul de a compromite încrederea în sistemele financiare şi de a corupe societatea legitimă. Confiscarea întăreşte principiul potrivit căruia „criminalitatea nu aduce venituri” – R.J. Tudoran, D.D. Şaguna, op. cit., p. 174.
[26] Respectiv: a) bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală (acele bunuri care nu existau anterior săvârşirii infracţiunii, ci ele au luat fiinţă cu prilejul comiterii acesteia; dacă bunurile produse prin săvârşirea infracţiunii au fost distruse de infractor înainte de descoperirea faptei, măsura confiscării nu poate fi luată prin preluarea echivalentului lor în bani); b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor (bunurile „au fost folosite” la săvârşirea infracţiunii dacă au fost întrebuinţate la realizarea elementului material al infracţiunii sau la efectuarea unor acte de complicitate; nu pot fi confiscate bunurile care servesc la exercitarea profesiei infractorului sau cele folosite în mod curent de acesta ori familia sa, deoarece asemenea bunuri nu prezintă un pericol social iar dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura și gravitatea infracţiunii, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc); c) bunurile folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obţinut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor (bunurile pot fi folosite de făptuitor sau de altă persoană, importantă fiind unitatea spaţio-temporală cu fapta săvârşită); d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor („bunurile date pentru determinarea săvârşirii unei infracţiuni” sunt acele bunuri remise de către o persoană pentru a determina o altă persoană să comită o infracţiune, în orice specie de participaţie sancţionată; „bunurile date pentru a-l răsplăti pe făptuitor” sunt bunurile remise infractorului după consumarea infracţiunii. Confiscarea lucrurilor date pentru comiterea infracţiunii sau pentru a-l răsplăti pe infractor nu poate fi dispusă dacă remiterea lor nu a avut loc de bună voie); e) bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia (bunurile au o existenţă anterioară comiterii infracţiunii și intră în stăpânirea infractorului prin săvârşirea faptei ce constituie infracţiune; pentru a se putea dispune această modalitate de confiscare speciala este necesar să fie întrunite două condiţii: bunurile să fie dobândite prin săvârşirea infracţiunii și să nu fie restituite persoanei vătămate sau în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia); f) bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală (bunuri precum armele, muniţiile, explozivii etc., care nu pot fi deţinute decât în condiţiile prevăzute de lege; posesia unor asemenea bunuri prezintă un pericol social obiectiv, motiv pentru care măsura poate fi dispusă chiar dacă deţinerea lor nu realizează conţinutul vreunei infracţiuni)”.
[27] În cazul prevăzut în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura și gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ţinând seama de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce și de contribuţia bunului la aceasta. Totodată, „dacă bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, se dispune confiscarea lor în întregime”. Mai mult, „în cazurile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu aparţin infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu aplicarea dispoziţiilor alin. (2)”. Potrivit alineatului 5 al articolului menționat, „dacă bunurile supuse confiscării potrivit alin. (1) lit. b)-e) nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până la concurenţa valorii acestora”, iar conform alineatului 6, „se confiscă, de asemenea, bunurile și banii obţinuţi din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum și bunurile produse de acestea, cu excepţia bunurilor prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c)”.
[28] R. J. Tudoran, D.D. Şaguna, op. cit., p. 177.
[29] „Având în vedere caracterul personal al sancţiunii, în cazul participaţiei penale, aceasta trebuie dispusă cu privire la fiecare inculpat în parte. Totodată, măsura confiscării speciale se poate dispune, după caz, de instanţa de judecată prin hotărârea de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, renunţare la aplicarea pedepsei sau amânare a aplicării pedepsei sau de judecătorul de cameră preliminară, la sesizarea procurorului care a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală”, M. Udroiu, „Fise de drept penal. Partea generală”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2017, p. 304.
[30] Idem, p. 217.
[31] Prin Decizia nr. 23/2017 privind confiscarea specială în cazul infracţiunii de spălare a banilor proveniţi din evaziune fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din data de 8 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a statuat: „În interpretarea dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în ipoteza concursului de infracţiuni dintre infracţiunea de evaziune fiscală și infracţiunea de spălare a banilor nu se impune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracţiunii de spălare a banilor şi care provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală concomitent cu obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând obligaţii fiscale datorate statului ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală”.
[32] Pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative cu modificările aduse actului oficial publicate în Monitorul Oficial, inclusiv cele prevăzute în Legea nr. 101/26.04.2021 și în Legea nr. 102/26.04.2021.
[33] Derulat începând cu data de 14 aprilie 2011.
[34] Menționăm, totodată, bogata jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului și cea a Curții Europene de Justiție a Uniunii Europene, de care magistratul național trebuie să țină cont, ceea ce înseamnă un studiu elaborat și urmărirea constantă a succesiunii deciziilor pronunțate. Pe cale de consecință, considerăm absolut necesară, poate chiar vitală în privința actului de justiție, specializarea magistraților, în special a judecătorilor, care soluționează spețe mult prea diverse, cazuistica fiind extrem de bogată, începând cu sfera dreptului contravențional, continuând cu dreptul civil cu numeroasele lui paliere, elementele de dreptul familiei și dreptul penal și procesual-penal.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.