Art. 134 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice – completare (H.G. nr. 291/2017)

Actul modificat Actul modificator Sumar
H.G. nr. 257/2011
(M. Of. nr. 214 din 28 martie 2011)
H.G. nr. 291/2017
(M. Of. nr. 542 din 19 iulie 2016)
introduce: art. 134 alin. (8)—(17)

În M. Of. nr. 542 din 19 iulie 2016, a fost publicată H.G. nr. 291/2017 pentru completarea art. 134 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011.

În continuare, vom prezenta modificările aduse H.G. nr. 257/2011 prin H.G. nr. 291/2017.

 

Art. 134 alin. (8)—(17) din H.G. nr. 257/2011 (modificată prin H.G. nr. 291/2017)

Noua reglementare

După alin. (7) al art. 134, se introduc zece noi alineate, alin. (8)—(17).

Potrivit noii reglementări, art. 134 alin. (8)—(17) dispune următoarele:

(8) Prin excepție de la prevederile alin. (3), la recalcularea pensiilor, conform prevederilor art. 169 din lege, se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, în vigoare la data de la care se cuvin drepturile recalculate, corespunzătoare fiecărei situații, respectiv:

a). stagiile complete de cotizare prevăzute în anexa nr. 5 la lege:
b). stagiile complete de cotizare prevăzute la art. 56 și 57 din lege:
c). stagiile complete de cotizare prevăzute la art. 58 și 59 din lege.

(9) Cererile de recalculare a pensiei, în condițiile prevederilor art. 107 din lege, pentru persoanele care fac obiectul art. 1691, se soluționează utilizând stagiile complete de cotizare prevăzute de lege la data depunerii cererii.

(10) De recalcularea pensiei potrivit prevederilor art. 1691 din lege beneficiază și pensionarii de invaliditate ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 ianuarie 2011 și care, ulterior acestei date, nu au avut o schimbare a gradului de invaliditate sau trecere la pensie pentru limită de vârstă. La recalcularea pensiilor de invaliditate conform prevederilor art. 1691 din lege se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute la alin. (8), iar numărul de puncte aferent stagiului potențial este cel acordat prin ultima decizie de stabilire/modificare a drepturilor de pensie.

(11) La recalcularea pensiilor de urmaș conform prevederilor art. 1691 din lege se aplică alin. (8) sau (10) în funcție de categoria de pensie a susținătorului decedat din care s-a stabilit pensia de urmaș.

(12) Prevederile art. 1691 din lege se aplică numai pentru perioadele de stagiu de cotizare realizate în grupa I și/sau a ll-a de muncă, condiții deosebite și/sau speciale de muncă valorificate la calculul drepturilor de pensie anterior datei de 1 ianuarie 2011.

(13) Prevederile alin. (8)—(10) și (12) se aplică și pentru persoanele în situația cărora, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sau, după caz, a unor hotărâri judecătorești definitive, puse în executare de casele teritoriale de pensii, la determinarea punctajului mediu anual, în baza căruia a fost calculat cuantumul pensiei, s-a utilizat un stagiu complet de cotizare mai mic decât cel prevăzut de legislația în vigoare la data stabilirii drepturilor de pensie.

(14) Recalcularea drepturilor de pensie conform prevederilor art. 1691 din lege se efectuează din oficiu.

(15) Drepturile de pensie recalculate se plătesc astfel:

a). începând cu luna iulie 2017, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1990— 31 martie 2001 inclusiv;
b). începând cu luna noiembrie 2017, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001—31 decembrie 2010 inclusiv.

(16) În situația în care, anterior etapei de plată a drepturilor recalculate, prevăzută la alin. (15), sunt înregistrate la casele teritoriale de pensii cereri care fac obiectul art. 107 din lege, aplicarea prevederilor art. 1691 și ale art. 107 din lege se efectuează în același timp, drepturile rezultate din calcul acordându-se conform reglementărilor în vigoare. Plata drepturilor cuvenite se face concomitent, prin excepție de la termenele prevăzute la alin. (15).

(17) În situația în care, în urma aplicării prevederilor art. 1691 din lege, rezultă un punctaj mediu anual mai mic, se mențin punctajul mediu anual și cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării”.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Art. 134 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice – completare (H.G. nr. 291/2017) was last modified: iunie 20th, 2017 by Redacția ProLege

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii