Ancheta psihosocială – un mijloc de probă neadaptat cerințelor Codului civil

Apreciez că sensul noțiunii de raport de anchetă psihosocială, consacrat de Codul civil, nu poate privi exclusiv activitatea și constatările asistentului social, și că începând cu 1 octombrie 2011, data intrării în vigoare a Codului civil, această noțiune include, în mod obligatoriu și activitatea de evaluare psihologică. Spre acest rezultat conduc atât regulile impuse în materie de interpretare a normelor juridice[5], cât și interpretarea altor texte legale din legea specială. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (6) din Legea nr. 272/2004, în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele:

a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie;
b) opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate;
c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor;
d) capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;
e) menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.

Potrivit art. 6 lit. l) din aceiași lege, respectarea și garantarea drepturilor copilului se realizează conform principiului potrivit căruia interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului se face în corelație cu ansamblul reglementărilor din această materie. De asemenea, potrivit art. 487 C. civ., părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia.

În acest context, în care dezvoltarea psihologică a copilului și nevoile acestuia în acest plan, vor contribui în a determina interesului superior al copilului, după cum îndeplinirea corespunzătoare a acestei îndatoriri intră în conținutul autorității părintești, opinăm că ancheta psihosocială trebuie să răspundă și componentei psihologice, fiind astfel o lucrare interdisciplinară. La acest moment ancheta psihosocială informează instanța cu privire la condițiile de trai ale părintelui, veniturile acestuia, modul în care este îngrijit copilul, preocuparea față de educarea copilului, profilul moral al părintelui[6], oferind uneori și alte informații, spre exemplu locul de muncă al părților, studiile absolvite, dacă aceștia beneficiază de ajutorul altor persoane în creșterea și întreținerea minorului[7] etc., ori în toate cazurile componenta psihologică lipsește.

Este adevărat că asistentul social din cadrul autorității tutelare, a cărui activitate este guvernată de dispozițiile Legii nr. 466/2004 privind statutul asistentului social, nu are abilitățile și pregătirea psihologică pentru a exprima un punct de vedere cu privire la componenta psihologică privindu-l pe copil, însă această latură poate fi acoperită de către un psiholog. La nivelul autorității tutelare nu se regăsesc persoane cu studii psihologice, spre deosebire de direcția generală de asistență socială și protecția copilului, unde există psihologi în schema de personal.

Activitatea psihologului este reglementată de dispozițiile Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, iar potrivit art. 5, psihologul cu drept de liberă practică desfășoară următoarele tipuri de activități:

a) studiul comportamentului uman și al proceselor mentale;
b) investigarea și recomandarea căilor de soluționare a problemelor psihologice;
c) elaborarea și aplicarea de teste pentru măsurarea inteligenței, abilităților, aptitudinilor și a altor caracteristici umane;
d) testarea psihologică, prevenirea și psihoterapia tulburărilor emoționale și de personalitate, precum și a fenomenelor de inadaptare la mediul social și profesional;
e) interpretarea datelor obținute și elaborarea recomandărilor pe care le consideră necesare.

Neajunsul anchetei psihosociale l-am remarcat în cadrul unui litigiu aflat pe rolul instanței, având ca obiect stabilirea programului de vizitare, când ancheta socială efectuată de autoritatea tutelară a concluzionat că este în interesul copilului să mențină legăturile cu bunicii paterni, evident referindu-se strict la condițiile de locuit, veniturile părților etc., în vreme ce rapoartele de evaluare psihologică ale minorului, efectuate pe parcursul a trei ani consecutivi, nu în cadru judiciar, au semnalat grave repercusiuni ale comportamentului bunicilor paterni asupra dezvoltării psihice a minorului și au făcut recomandări pentru remedierea acestora. Dacă ancheta socială și evaluarea psihologică erau realizate prin colaborarea asistentului social și a psihologului de la nivelul autorității tutelare, așa cum prevede Codul civil, nu s-ar fi ajuns la situația în care aceasta să conțină informații contradictorii. Cum această activitate este în sarcina organelor statului, nici părțile implicate în astfel de litigii nu ar trebui să facă cheltuieli suplimentare, de genul evaluării psihologice la cerere.

Chiar dacă raportul de anchetă psihosocială nu reprezintă singurul mijloc de probă administrat în cadrul litigiilor implicând minori, totuși cu privire la aspectele psihologice acesta ar trebui să fie cel care trasează liniile directoare în conturarea sensului noțiunii de interes superior al minorului în cazuri concrete. Celelalte probe administrate în cursul procesului, respectiv ascultarea minorului, a părinților, audierea martorilor, precum și înscrisurile depuse, nu vor fi în măsură să lămurească instanța asupra componentei psihologice a litigiului. Din acest punct de vedere, existența observațiilor și recomandărilor pertinente ale unui psiholog inserate în raportul de anchetă psihosocială, ar constitui un mare plus în favoarea minorului, al cărui interes trebuie să primeze, dar în egală măsură, ar ușura și decizia magistratului în a stabili care este interesul superior al copilului. Rezultatul evaluării psihologice efectuate de psihologul de la nivelul autorității tutelare, poate consta în sesizarea existenței anumitor anomalii și deficiențe psihologice[8], ori, în egală măsură, să dovedească o evoluție psihologică care se încadrează în normalitate.

Dat fiind numărul mare de anchete psihosociale de la nivelul autorității tutelare, o activitate de evaluare psihologică ar părea fi adecvată acestui tip de anchetă. Dacă ancheta psihosocială astfel întocmită ar sesiza anumite probleme psihologice ce ar necesita investigații suplimentare, soluția ar putea fi reprezentată, de suplimentarea probatoriului prin întocmirea expertizei psihologice judiciare, în condițiile prevăzute de art. 330 alin. (3) C. pr. civ., dat fiind că la acest moment psihologii nu figurează pe listele cu experți judiciari din cadrul birourilor locale de expertize judiciare de la nivelul tribunalelor. Potrivit art. 254 alin. (2) pct. 2 C. pr. civ., dovezile care nu au fost propuse de reclamant prin cererea de chemare în judecată sau de pârât prin întâmpinare, vor putea fi cerute și încuviințate dacă nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească și partea nu o putea prevedea. Acest text ar permite părților să solicite efectuarea expertizei psihologice judiciare, a cărei necesitate ar rezulta din ancheta psihosocială întocmită în cursul procesului. Instanța poate ordona această probă și din oficiu, chiar dacă părțile se împotrivesc, în temeiul art. 254 alin. (5) teza finală C. pr. civ. În esență constatarea psihologului consemnată în raportul de anchetă psihosocială, va putea fi combătută printr-o expertiză psihologică judiciară, nu prin alte mijloace de probă.

Nimic nu se opune ca ancheta socială, efectuată de asistentul social și evaluarea psihologică, efectuată de psiholog, să fie incorporate material într-un singur document, intitulat raport de anchetă psihosocială, atâta vreme cât fiecare dintre aceștia acționează în baza reglementărilor specifice propriei profesii. De altfel, termenul de raport, potrivit DEX[9], reprezintă o comunicare scrisă sau orală făcută de cineva în fața unei adunări, a unei autorități etc., cuprinzând o relatare (oficială) asupra unei activități personale sau colective; textul acestei comunicări. Apreciem că evaluarea psihologică făcută în acest fel, este în măsură să semnalizeze eventualele aspecte care pot foarte ușor trece neobservate chiar și în familie, din lipsa cunoștințelor de psihologie. De altfel nici judecătorul, cu ocazia audierii minorilor mai mari de 10 ani, nu poate sesiza eventualele deficiențe ale acestuia la nivel psihologic, în primul rând pentru că nu are pregătire psihologică corespunzătoare și în al doilea rând, datorită limitei de timp în care se desfășoară audierea minorului. În acest mod interesul superior al copilului ar fi pe deplin respectat iar atunci când acesta o va reclama, se va putea proceda la efectuarea unei expertize psihologice judiciare, evident cu încuviințarea instanței[10].

S-ar putea obiecta că evaluarea psihologică este un proces de durată care presupune mai multe întâlniri cu psihologul și că, în acest mod procedurile privitoare la copii nu se vor desfășura într-un timp rezonabil, astfel cum prevede art. 263 alin. (4) C. civ. În final trebuie analizat dacă o procedură judiciară mai rapidă, dar în care partea psihologică a litigiului să nu fie analizată, este mai avantajoasă din punct de vedere al interesului superior al copilului, prin raportare la o procedură care se poate prelungi cu câteva luni dar care ar răspunde deopotrivă necesităților psihologice ale minorului implicat, precum și exigențelor dispozițiilor legale în vigoare.

4. În loc de concluzii

Efectuarea anchetei psihosociale în maniera relatată anterior presupune modificări de personal la nivelul autorității tutelare, prin cuprinderea în schema de personal și încadrarea în muncă de psihologi, dar totodată și reglementarea unui format unitar al raportului de anchetă psihosocială, respectiv prin indicarea elementelor la care acesta trebuie să se refere în mod obligatoriu, atât în ceea ce privește activitatea asistentului social, dar și a psihologului. Chiar dacă efectuarea anchetelor psihosociale se află în competența autorității tutelare doar până la reglementarea prin lege a organizării și funcționării instanței de tutelă, apreciem că interesul superior al copilului ar justifica acest efort.


[5] A se vedea G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, ed. a 2-a revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 41 și urm.; T. Prescure, R. Matefi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 58 și urm.

[6] M. Șcheaua, M.M. Oprescu, M.A. Oprescu, Noul Cod civil comentat și adnotat, Ed. Rosetti, București, 2015, p. 271.

[7] B.D. Moloman, L.C. Ureche, Ancheta psihosocială a autorității tutelare-personaj special în distribuția cauzelor aflate pe rolul instanței de tutelă. Act administrativ sau simplu mijloc de probă?, în Revista Română de Jurisprudență nr. 3/2013.

[8] Spre exemplu, potrivit Dispoziției nr. 2/2016 pentru recunoașterea fenomenului alienării parentale/părintești și prevederilor Protocolului privind recunoașterea alienării parentale, încheiat între Institutul de Psihologie Judiciară și Asociația Română pentru Custodie Comună

(1) Se recunoaște fenomenul alienării parentale/părintești ca formă de abuz psihologic (emoțional) sever asupra copilului, constând în activitatea de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenția alienării (înstrăinării) copilului de către celălalt părinte.

(2) Se recunosc prevederile Protocolului privind recunoașterea alienării parentale, încheiat de către Institutul de Psihologie Judiciară, în calitate de furnizor de formare profesională complementară în domeniul expertizei psihologice judiciare, avizat profesional de către Colegiul Psihologilor din România și Asociația Română pentru Custodie Comună la data de 1 februarie 2016.

(3) Se recunoaște necesitatea formării profesionale continue a psihologilor în domeniul alienării parentale/părintești, precum și în domeniul expertizei psihologice a copilului abuzat/neglijat, aceasta fiind realizată în vederea cunoașterii și promovării interesului superior al copilului.

Pentru mai multe amănunte despre alienarea părintească, a se vedea I. Nicolae, Reflectarea sindromului de alienare parentală în jurisprudența românească, în Pandectele Române nr. 11/2016.

[9] Ed. Univers Enciclopedic, București, 1998, p. 885.

[10] G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, ed. a 3-a revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 481, expertiza este necesară și în cazurile în care, în mod întâmplător, judecătorul ar avea cunoștințele de specialitate de care ar fi nevoie într-un proces, deoarece raportul de expertiză întocmit de expert, pe de o parte, prezintă garanții mai mari de exactitate și de utilizare a ultimelor date ale științei, iar, pe de altă parte, prezintă avantajul că poate fi discutat în contradictoriu de către părți, pe când aprecierea judecătorului nu ar putea fi discutată, nefiind cunoscută decât la pronunțare sau chiar după redactarea hotărârii.

Ancheta psihosocială – un mijloc de probă neadaptat cerințelor Codului civil was last modified: iunie 7th, 2017 by Ioana Nicolae

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista