Ancheta psihosocială – un mijloc de probă neadaptat cerințelor Codului civil

Abstract

Abstract
Disputes involving the situation of minors include, where specially provided by civil legislation,
a psychosocial investigation report, which at this time is made by the guardianship authority, namely
the general direction of social assistance and child protection. The psychosocial investigation report is
one of the evidence given within the trial, which in conjunction with the other evidence ultimately
leads to the adoption of a measure that correspond to the fundamental principle of the best interests of
the child. While conceptually this report should combine the findings of a social worker and a
psychologist, in practice, its development falls only in the charge of the social worker, without a
psychological evaluation.
Keywords: minor; child’s best interest; psychosocial investigation; social worker; psychologist,
psychological evaluation.

1. Considerații generale privind cadrul legal

În legislația civilă aplicabilă familiei și relațiilor de familie implicând un minor, unul dintre principiile fundamentale privește respectarea interesului superior al copilului, principiu prevăzut de art. 263 C. civ. Astfel, potrivit textului legal indicat, orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.

Pentru rezolvarea cererilor care se referă la copii, autoritățile competente sunt datoare să dea toate îndrumările necesare pentru ca părțile să recurgă la metodele de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă.

Procedurile referitoare la relațiile dintre părinți și copii trebuie să garanteze că dorințele și interesele părinților referitoare la copii pot fi aduse la cunoștința autorităților și că acestea țin cont de ele în hotărârile pe care le iau.

Procedurile privitoare la copii trebuie să se desfășoare într-un timp rezonabil, astfel încât interesul superior al copilului și relațiile de familie să nu fie afectate.

În sensul prevederilor legale privind protecția copilului, prin copil se înțelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani și nici nu a dobândit capacitatea deplină de exercițiu, potrivit legii.

Textul legal nu oferă însă o definiție a interesului superior al minorului, cum de altfel o definiție a acestuia nu o regăsim nici în legislația specială.

Un al doilea element pe care instanțele de judecată îl au în vedere atunci când soluționează un litigiu implicând situația unui minor, și aici ne referim la divorțul judiciar când părțile au copii minori, la exercitarea autorității părintești după divorț, la stabilirea locuinței minorului, la obligația de întreținere, la stabilirea dreptului de a avea legături personale a părintelui separat de copilul său, precum și în cazul decăderii din exercițiul drepturilor părintești, se referă la ancheta psihosocială. Această anchetă este obligatorie și în ipoteza divorțului notarial, când soții au copii minori. Codul civil face referire la ancheta psihosocială, iar într-un singur caz la ancheta socială, în următoarele texte legale:

– Art. 375. Condițiile divorțul prin acordul soților prin procedură notarială. (1) Dacă soții sunt de acord cu divorțul și nu au copii minori, născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, ofițerul de stare civilă ori notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soților, eliberându-le un certificat de divorț, potrivit legii.

(2) Divorțul prin acordul soților poate fi constatat de notarul public și în cazul în care există copii minori născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, dacă soții convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorț, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, stabilirea locuinței copiilor după divorț, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii, precum și stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor. Dacă din raportul de anchetă socială rezultă că acordul soților privind exercitarea în comun a autorității părintești sau cel privind stabilirea locuinței copiilor nu este în interesul copilului, sunt aplicabile prevederile art. 376 alin. (5).

(3) Dispozițiile art. 374 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător.

– Art. 396. Raporturile dintre părinții divorțați și copiii lor minori. (1) Instanța de tutelă hotărăște, odată cu pronunțarea divorțului, asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților, pe care îi ascultă.

(2) Dispozițiile art. 264 sunt aplicabile.

– Art. 486. Neînțelegerile dintre părinți. Ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă, după ce îi ascultă pe părinți și luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăște potrivit interesului superior al copilului. Ascultarea copilului este obligatorie, dispozițiile art. 264 fiind aplicabile.

– Art. 496. Locuința copilului. (1) Copilul minor locuiește la părinții săi.

(2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului.

(3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile.

(4) Locuința copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile prevăzute expres de lege.

(5) Părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia. Instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.

– Art. 497. Schimbarea locuinței copilului. (1) Dacă afectează exercițiul autorității sau al unor drepturi părintești, schimbarea locuinței copilului, împreună cu părintele la care locuiește, nu poate avea loc decât cu acordul prealabil al celuilalt părinte.

(2) În caz de neînțelegere între părinți, hotărăște instanța de tutelă potrivit interesului superior al copilului, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți. Ascultarea copilului este obligatorie, dispozițiile art. 264 fiind aplicabile.

– Art. 498. Schimbarea felului învățăturii ori al pregătirii profesionale. (1) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere părinților să își schimbe felul învățăturii sau al pregătirii profesionale ori locuința necesară desăvârșirii învățăturii ori pregătirii sale profesionale.

(2) Dacă părinții se opun, copilul poate sesiza instanța de tutelă, iar aceasta hotărăște pe baza raportului de anchetă psihosocială. Ascultarea copilului este obligatorie, dispozițiile art. 264 fiind aplicabile.

– Art. 499. Obligația de întreținere. (1) Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.

(2) Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător, părinții au obligația de a-i asigura condițiile necesare pentru creșterea, educarea și pregătirea sa profesională.

(3) Părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

(4) În caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.

– Art. 508. Condițiile decăderii din exercițiul drepturilor părintești. (1) Instanța de tutelă, la cererea autorităților administrației publice cu atribuții în domeniul protecției copilului, poate pronunța decăderea din exercițiul drepturilor părintești dacă părintele pune în pericol viața, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuzivă, prin neglijența gravă în îndeplinirea obligațiilor părintești ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului.

(2) Cererea se judecă de urgență, cu citarea părinților și pe baza raportului de anchetă psihosocială. Participarea procurorului este obligatorie.

Așadar, din punct de vedere probator, în aplicarea principiului interesului superior al copilului, un rol important îl joacă raportul de anchetă psihosocială sau raportul de anchetă socială, așa cum acesta este prevăzut în ipoteza divorțului notarial. Nu am găsit o explicație pentru diferența terminologică făcută de legiuitor în cadrul procedurii divorțului notarial, sens în care opinez că pentru identitate de rațiune, aceasta ar trebui să se numească tot anchetă psihosocială. Observăm că nici în ceea ce privește raportul de anchetă psihosocială/socială nu există o definiție oferită de legiuitor, fiind indicate doar situațiile concrete în care se impune efectuarea acestuia.

În prezentul studiu am ales să ne aplecăm asupra anchetei psihosociale, în încercarea de a dovedi necesitatea ca aceasta să ofere, deopotrivă, și informații de natură psihologică, chiar dacă o astfel de optică ar presupune existența în schema de personal a autorității tutelare și a unor psihologi.

2. Cine întocmește raportul de anchetă psihosocială

Potrivit art. 229 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, până la reglementarea prin lege a organizării și funcționării instanței de tutelă, raportul de anchetă psihosocială prevăzut de Codul civil este efectuat de autoritatea tutelară, cu excepția anchetei prevăzute la art. 508 alin. (2), care se efectuează de direcția generală de asistență socială și protecția copilului. Textul indicat face așadar diferența între emitentul raportului de anchetă socială, ca regulă acesta fiind efectuat de autoritatea tutelară care funcționează potrivit Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, și în mod excepțional, în cazurile de decădere din exercițiul drepturilor părintești, acesta fiind întocmit de direcția generală de asistență socială și protecția copilului.

Potrivit art. 63 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, primarul îndeplinește funcția de autoritate tutelară iar potrivit art. 65 din aceiași lege, atribuțiile de autoritate tutelară pot fi delegate și secretarului unității administrativ-teritoriale sau altor funcționari publici din aparatul de specialitate cu competențe în acest domeniu, potrivit legii.

Așadar competența de întocmire a raportului de anchetă psihosocială revine până la reglementarea prin lege a organizării și funcționării instanței de tutelă, autorității tutelare în situația litigiilor reglementate în art. 375, 396, 486, 496, 497, 498 și 499 C. civ., în vreme ce în cazul decăderii din exercițiul drepturilor părintești, acesta este întocmit de direcția generală de asistență socială și protecția copilului. În toate cazurile este vorba însă de situații cu posibil impact psihologic negativ asupra copilului.

3. Despre ce ar trebui să cuprindă ancheta psihosocială

În perioada de aplicare a Codului familiei, spre exemplu în art. 42 se prevedea că, instanța judecătorească va hotărî, o dată cu pronunțarea divorțului, căruia dintre părinți vor fi încredințați copiii minori. În acest scop, instanța va asculta părinții și autoritatea tutelară și, ținând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta, dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî, pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredințat tatălui sau mamei. Noțiunea de ascultare a autorității tutelare s-a cristalizat în practica judiciară anterioară, sub forma raportului de anchetă socială, nefiind necesară prezența fizică a delegatului autorității tutelare. Raportul de anchetă socială era întocmit de autoritatea tutelară și consta într-o cercetare realizată cu privire la condițiile în care era crescut minorul și surprindea modul în care părinții își îndeplineau obligațiile față de minor. Toate aceste informații erau culese de reprezentanții autorității tutelare prin vizită făcută la domiciliul părților, precum și din discuțiile purtate cu părțile litigiului.

Adoptarea Codului civil la 1 octombrie 2011 a consacrat noțiunea de anchetă psihosocială, fără însă a o defini. Dacă legiuitorul ar fi dorit însă să mențină sensul de anchetă socială, așa cum acesta a fost cristalizat în practica judiciară din perioada de aplicare a Codului familiei, ar fi consacrat acea noțiune. Ori, în actualul context legislativ rămâne a se stabili ce se înțelege prin ancheta psihosocială și care sunt elementele asupra cărora trebuie să se pronunțe aceasta. Termenul de anchetă psihosocială conduce spre concluzia că ancheta privește atât partea psihologică, cât și cea socială, respectiv ancheta efectuată pătrunde și pe tărâmul psihologiei, nu doar cel al constatărilor asistentului social cu privire la elementele anterior menționate. Conform DEX[1], prin psiholog se înțelege o persoană specializată în studiul psihologiei, iar prin psihologie se înțelege, conform aceluiași DEX[2], 1. știința care se ocupă cu studiul proceselor și al particularităților psihice. 2. totalitatea fenomenelor psihice care caracterizează un individ sau o societate; concepție, mentalitate. 3. totalitatea proceselor psihice care condiționează o activitate. Noțiunea de anchetă psihosocială a constituit obiect de analiză și într-o recentă lucrare din literatura de specialitate. Autoarea[3] apreciază că „termenul psihosocial, care conferă specificitate de domeniu anchetei sociale, inserat în raportul de anchetă, nu este definit de legiuitor și suscită interogații cu privire la disciplina aparținătoare și competențele subsumate acesteia. Astfel, raportul de anchetă psihosocială se circumscrie doar domeniului de activitate al asistenței sociale sau implică și o componentă psihologică, dat fiind elementul prim de compunere al termenului psihosocial, reclamând astfel incidența domeniului psihologiei? Este ancheta psihosocială un instrument juridic căruia legiuitorul i-a stabilit o structură interdisciplinară prin receptarea în legislația privitoare la drepturile copilului a unor elemente ce țin de psihologia dezvoltării, psihologia clinică, etc. de care este intim legată orice decizie cu privire la copil pentru a reflecta complet realitatea socială și psihologică asupra căreia se intervine?” Autoarea[4] menționată concluzionează că „în lipsa unei definiri a termenului psihosocial, ancheta psihosocială furnizând instanței elemente constatate direct de către asistentul social (ex propriis sensibus) pare a fi considerată o metodă de evaluare centrată pe copil, familie și problemă, rezervată domeniului de asistență socială și reprezintă specia în raport cu genul proxim dat de ancheta socială”.

DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] Ed. Univers Enciclopedic, București, 1998, p. 867.

[2] Ed. Univers Enciclopedic, București, 1998, p. 867.

[3] M.M. Pivniceru, C. Luca, Interesul superior al copilului, Ed. Hamangiu, București, 2016, p.79.

[4] M.M. Pivniceru, C. Luca, Interesul superior al copilului, Ed. Hamangiu, București, 2016, p.81.

Ancheta psihosocială – un mijloc de probă neadaptat cerințelor Codului civil was last modified: iunie 7th, 2017 by Ioana Nicolae

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii