Vânzările succesive ale bunului – Garanţiile ascendente în ambianţa noului Cod civil

În ceea ce priveşte rolul jucat de clauzele exoneratoare în materia garanţiei ascendente, vânzătorul iniţial are dreptul de a opune subdobânditorului clauzele limitative sau exoneratoare de garanţie ce figurează în convenţia primului şi a cumpărătorului intermediar. Pârâtul poate opune subdobânditorului toate mijloacele de apărare pe care le-ar avea împotriva propriului contractant (cumpărătorul intermediar), după cum se poate prevala de eventuala convenţie de arbitraj conexă contractului situat în debutul lanţului de vânzări succesive.

6. Restituirea preţului – Efectele admiterii acţiunii în garanţie ascendentă

Urmărit pe o cale judiciară ce a aparţinut, iniţial, vânzătorului intermediar, primul vânzător nu poate fi obligat să plătească subdobânditorului decât ceea ce a primit cu titlu de preţ în contractul originar. Transmiterea acestei acţiuni la subdobânditor ca accesoriu al bunului nu permite luarea în considerare decât a cadrului contractual generator de acţiune. Astfel, în cazurile în care preţul achitat de subdobânditor în cea de-a doua vânzare este mai mare decât preţul obţinut de primul vânzător, reclamantul subdobânditor nu poate obţine decât suma care a reprezentat preţul primei vânzări, pentru diferenţă urmând să se îndrepte împotriva celui de la care a cumpărat el însuşi^[14].

Dacă, dimpotrivă, suma plătită de reclamant cu titlu de preţ în propriul contract este mai mică decât cea primită de primul vânzător, pârâtul va datora numai valoarea creanţei efective a reclamantului^[15].

Acţiunea subdobânditorului în garanţie ascendentă este preluată din patrimoniul autorului său de către cumpărătorul subsecvent (acţiunea în garanţie contra vânzătorului iniţial) şi va fi supusă, în principiu, regimului contractului originar, la care cel dintâi vânzător – pârât în această acţiune – şi-a dat consimţământul, cu o excepţie notabilă, şi anume, faptul că vânzătorul pârât nu poate fi obligat să restituie mai mult decât preţul efectiv primit în primul contract (plus daunele-interese generate de eventualul dol comis).

Daunele-interese datorate de vânzător cuprind:

a) valoarea fructelor pe care cumpărătorul subsecvent a fost obligat să le restituie celui care l-a evins;

b) cheltuielile de judecată efectuate de cumpărătorul subsecvent în procesul cu cel care l-a evins, precum şi în procesul de chemare în garanţie a vânzătorului;

c) cheltuielile încheierii şi executării contractului de către cumpărător;

d) pierderile suferite şi câştigurile nerealizate de către cumpărător din cauza evicţiunii.

De asemenea, vânzătorul este ţinut să ramburseze cumpărătorului sau să facă să i se ramburseze de către acela care evinge toate cheltuielile pentru lucrările efectuate în legătură cu bunul vândut, fie că lucrările sunt autonome, fie că sunt adăugate, dar, în acest din urmă caz, numai dacă sunt necesare sau utile. Dacă vânzătorul a cunoscut cauza evicţiunii la data încheierii contractului, el este dator să ramburseze cumpărătorului şi cheltuielile făcute pentru efectuarea şi, după caz, ridicarea lucrărilor voluptuare, conform art. 1702 alin. (3) NCC.

O altă precizare importantă ar fi aceea că, în ipotezele în care cumpărătorul subsecvent a păstrat bunul cumpărat plătind terţului evingător o sumă de bani sau dându-i un alt bun, vânzătorul este liberat de urmările garanţiei, în primul caz prin rambursarea către cumpărător a sumei plătite cu dobânda legală calculată de la data plăţii, iar în al doilea caz prin plata valorii bunului dat, precum şi, în ambele cazuri, a tuturor cheltuielilor aferente, conform dispoziţiilor art. 1704 NCC.

7. Care dintre speciile de evicţiune este vizată?

Exprimarea lapidară, extrem de laconică a legiuitorului în textul art. 1706 NCC permite ridicarea unei interogaţii asupra cazurilor de evicţiune în care ar deveni incidentă garanţia ascendentă a subdobânditorului.

Evident că evicţiunea provenind din fapta personală a vânzătorului intermediar^[16] deschide doar calea unei garanţii directe datorate de acesta cumpărătorului final, nu şi calea unei garanţii ascendente contra primului vânzător.

În schimb, garanţia contra evicţiunii provenind din pretenţiile unui terţ la care se referă art. 1695 alin. (2) NCC reprezintă domeniul predilect al garanţiei ascendente preluate de subdobânditor, cât timp sunt întrunite condiţiile menţionate de respectivul text legal, şi anume, dacă pretenţiile terţului se întemeiază pe un drept născut anterior datei primei vânzări şi care nu a fost adus la cunoştinţa cumpărătorului intermediar de către primul vânzător, la momentul celei dintâi vânzări.

În ceea ce priveşte garanţia pentru evicţiunea provenind din fapta imputabilă a primului vânzător, ivite chiar şi ulterior încheierii celei dintâi vânzări, asemenea fapte privesc fie o tulburare de fapt (de exemplu, vânzătorul iniţial îl deposedează pe cumpărător sau pe subdobânditor de bun), fie tulburări de drept (de pildă, vânzătorul iniţial constituie ulterior o servitute asupra bunului pe care l-a vândut sau încheie fără drept un contract de închiriere). Asemenea fapte imputabile pot leza şi cumpărătorul final în drepturile sale, iar acţiunea are un caracter patrimonial, ceea ce ne îndreptăţeşte să afirmăm că şi în aceste cazuri există o acţiune în garanţie ascendentă a subdobânditorului, contra primului vânzător vinovat de comiterea respectivelor fapte. De asemenea, devine incidentă excepţia de garanţie la care se referă art. 1696 NCC care precizează că cel ţinut la garanţie contra evicţiunii nu poate să evingă pe cumpărător/subdobânditor, direct sau indirect.

8. Există şi o acţiune directă redhibitorie ori estimatorie contra primului vânzător?

Legiuitorul român a omis să se pronunţe expres în textele NCC asupra posibilităţii simetrice, a cumpărătorului final de a-l acţiona în garanţie contra viciilor bunului pe vânzătorul din amontele şirului de vânzări, în situaţia în care propriul său vânzător ar fi insolvabil. Omisiunea este regretabilă, întrucât deşi legiuitorul a făcut paşi spectaculoşi prin consacrarea expresă a garanţiei ascendente pentru evicţiune în textul art. 1706 NCC, absenţa oricărei referiri legislative la o garanţie ascendentă pentru viciile ascunse este deranjantă.

Strict tehnic însă în practica judiciară ar urma să se facă uz de acelaşi mecanism al accesorialităţii, ceea ce, în opinia noastră, face posibilă utilizarea garanţiilor ascendente şi în materia viciilor ascunse ale bunului. Odată cu proprietatea bunului, în patrimoniul subdobânditorului intră şi garanţiile de care beneficia propriul său vânzător contra celui de la care a achiziţionat la rândul său. Este vorba atât despre garanţia pentru evicţiune, cât şi de garanţia pentru viciile ascunse, în pofida tăcerii păstrate de legiuitor asupra celei din urmă. Condiţiile de admisibilitate se vor aprecia în persoana cumpărătorului intermediar din lanţul de vânzări succesive, astfel încât dacă acesta a acceptat o clauză exoneratoare de garanţie contra viciilor în favoarea primului vânzător, garanţia nu va trece la cumpărătorul final, întrucât s-a renunţat la dreptul la garanţie în primul contract de vânzare.

Simetric, necunoaşterea defectului (caracterul ascuns al viciului) se apreciază în persoana cumpărătorului intermediar, ţinând seama de faptul că „este ascuns acel viciu care la data predării nu putea fi descoperit, fără asistenţă de specialitate, de către un cumpărător prudent şi diligent” [art. 1707 alin. (2) NCC]. Cunoaşterea şi asumarea defectului la momentul cumpărării bunului de către primul cumpărător face ca acesta să nu beneficieze de o acţiune în garanţie care să se transmită la subdobânditor o dată cu vânzarea lucrului^[17].

9. Observaţii conclusive

În textele noului Cod civil, garanţia pentru evicţiune de care beneficiază subdobânditorul unui bun se dedublează în garanţia directă datorată de propriul său vânzător (i) şi garanţia ascendentă datorată propriului său vânzător de către vânzătorul anterior al bunului, preluată în patrimoniul subdobânditorului o dată cu proprietatea bunului (ii). Garanţia contra evicţiunii provenind din pretenţiile unui terţ la care se referă art. 1695 alin. (2) NCC reprezintă domeniul predilect al garanţiei ascendente preluate de subdobânditor, cât timp sunt întrunite condiţiile menţionate de textul legal, şi anume, dacă pretenţiile terţului se întemeiază pe un drept născut anterior datei primei vânzări şi care nu a fost adus la cunoştinţa cumpărătorului intermediar de către primul vânzător la momentul celei dintâi vânzări. În pofida opţiunii legiuitorului de a nu menţiona în textele noului Cod civil existenţa unei garanţii ascendente simetrice pentru viciile lucrului vândut, o asemenea garanţie credem că poate fi recunoscută în practică la fel ca în cazul garanţiei ascendente pentru evicţiune, vânzătorul din debutul lanţului de vânzări succesive putând fi pârât, în opinia noastră, într-o acţiune redhibitorie sau estimatorie introdusă de cumpărătorul final al bunului.

Recunoaşterea în practică a necesităţii de a pune subdobânditorul la adăpost de insolvabilitatea cocontractantului, pe această cale, a precedat identificarea unui fundament juridic adecvat, pentru litigiile apărute înainte de 2011. Am încercat să arătăm că, în viziunea legiuitorului român materializată în art. 1706 NCC, între extremele unui lanţ de contracte translative de proprietate urmează să existe o garanţie ascendentă pentru evicţiune, transmiterea acestei acţiuni operând ca accesoriu, odată cu transferul proprietăţii.

Putem concluziona menţionând că acţiunea subdobânditorului în garanţie ascendentă este preluată din patrimoniul autorului său (cumpărătorul intermediar) contra vânzătorului iniţial şi va fi supusă, în principiu, regimului contractului originar, la care cel dintâi vânzător – pârât în această acţiune – şi-a dat consimţământul, cu o excepţie notabilă, şi anume, faptul că vânzătorul pârât nu poate fi obligat să restituie mai mult decât preţul efectiv primit în primul contract (plus daunele-interese generate de eventualul dol comis).

O a doua concluzie importantă ar fi aceea că vânzătorul iniţial are dreptul de a opune subdobânditorului reclamant clauzele limitative sau exoneratoare de garanţie ce figurează în convenţia primului cu vânzătorul intermediar; tot astfel, devin incidente eventualele convenţii de arbitraj care ar acompania prima vânzare.

Trebuie remarcat, totodată, că necunoaşterea şi neasumarea cauzei de evicţiune – de care este condiţionată antrenarea garanţiei – va fi apreciată în raport cu persoana vânzătorului intermediar; faptul că subdobânditorul a cunoscut la cumpărare viciile proprietăţii devine indiferent, cu condiţia ca vânzătorul intermediar să le fi ignorat atunci când a contractat el însuşi, în calitate de cumpărător, relativ la acel bun. Pe de altă parte, subdobânditorul exercită acţiunea autorului său, cu consecinţa raportării la prima vânzare a termenelor de prescripţie.

În pofida omisiunii regretabile a legiuitorului de a menţiona în textele NCC existenţa unei garanţii ascendente simetrice contra viciilor lucrului vândut, o asemenea garanţie credem că poate fi recunoscută în practică pornind de la considerente de simetrie, la fel caîn cazul garanţiei ascendente pentru evicţiune, garanţia ascendentă pentru vicii ascunse urmând să pătrundă în patrimoniul cumpărătorului final concomitent cu proprietatea bunului cumpărat.