Unele consideraţii privind reglementarea tanatopraxiei în România

Pe cale de consecinţă, de lege ferenda considerăm necesară explicitarea expresă a raportului dintre cele două hotărâri de guvern, fie în sensul eliminării din H.G. nr. 1609/2006 a tarifului pentru îmbălsămarea cadavrelor de către personalul unităţilor medico-legale la domiciliu, fie în sensul reformulării art. 47 din Norme prin introducerea sintagmei „inclusiv la domiciliu”: „îmbălsămările efectuate «inclusiv la domiciliu» în afara unităţilor sanitare sau medico-legale”. Evident, în ipoteza în care s-ar opta pentru cea din urmă soluţie legislativă, s-ar putea susţine că, prin raportare la obiectul de activitate al prestatorilor de servicii funerare, legiuitorul practică o politică discriminatorie, în condiţiile nerespectării principiului concurenţei loiale şi că este urmărită instaurarea unui monopol de stat cu privire la asigurarea acestui serviciu la domiciliu.

Efectuarea îmbălsămării şi a manoperelor de tanatopraxie nu este lipsită de impact asupra materiei dreptului succesoral, cu atât mai mult cu cât unele tehnici de reconstrucţie estetică şi mortuară pot fi extrem de oneroase. Cheltuielile aferente acestora constituie parte a cheltuielilor legate de înmormântarea defunctului, pregătirea pentru funeralii incluzând şi manoperele necesare pentru a i se reda decedatului o înfăţişare cât mai apropiată de cea anterior cunoscută – mai ales atunci când ceremoniile funebre se desfăşoară cu capacul sicriului deschis – ca manifestare a respectului ce se datorează persoanei cu privire la memoria sa, precum şi la corpul său.

În cazul în care defunctul şi-a determinat felul propriilor funeralii potrivit art. 80 alin. (1) Cod civil, cheltuielile aferente eventualelor manopere de tanatopraxie ca parte a cheltuielilor legate de înmormântarea se vor include în sarcinile moştenirii, urmând a fi suportate ca parte a pasivului succesoral^[22] de moştenitorii legali şi legatarii universali şi cu titlu universal, adică acei moştenitori care dobândesc întregul patrimoniu al defunctului sau o fracţiune din acest patrimoniu. Nu excludem nici posibilitatea ca o altă persoană să-şi fi asumat pe cale contractuală plata acestor cheltuieli, ori defunctul să fi impus suportarea acestora ca şi sarcină sub care a instituit un legatar.

În cazul în care defunctul nu şi-a determinat felul propriilor funeralii şi nici nu există o persoană care s-a angajat prin contract că se va îngriji de înmormântare ori o persoana stabilită prin testamentul defunctului, cu privire la înmormântare şi implicit în privinţa efectuării manoperelor de tanatopraxie sunt obligate să dispună soţul supravieţuitor care a trăit în aceeaşi locuinţă cu de cuius în ultima parte a vieţii, iar în lipsa acestuia o altă rudă apropiată a decedatului, până la gradul al IV-lea inclusiv [art. 17 alin. (1) din Legea nr. 102/1014].

În ultimele două ipoteze enunţate, cea a soţului supravieţuitor şi a rudei, se poate întâmpla ca persoana care dispune cu privire la efectuarea manoperelor de tanatopraxie să nu fie unicul moştenitor care va suporta pasivul succesoral (spre exemplu cazul în care soţul supraviețuitor vine în concurs cu alte rude ale defunctului ori cazul în care un frate şi o soră a defunctului vin împreună la moştenire, însă numai sora s-a implicat în organizarea funeraliilor). În aceste situaţii, cheltuielile aferente nu vor face parte din sarcinile moştenirii, şi implicit din pasivul succesoral ce urmează a fi suportat şi de ceilalţi moştenitori, decât în măsura în care nu au caracter excesiv^[23], caracter ce considerăm că ar trebui să fie apreciat prin raportare la masa succesorală, statutul social al defunctului, cultul religios din care făcea parte persoana decedată, precum şi prin raportare la uzanţele funerare locale.

Lăsând la o parte inadvertențele constatate prima facie, deocamdată nu avem a reproşa Legii nr. 104/2014 decât un singur aspect, şi anume suprimarea dricului mortuar cu tracţiune cabalină, ceea ce ne va lipsi de pompa cortegiilor funebre de altădată.

Bibliografie:

1. H.G. nr. 741 din 12 octombrie 2016 pentru aprobarea Normelor tehnice şi sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea şi reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum şi criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare şi nivelul fondului de garantare, publicată în M. Of. nr. 843 din 24 octombrie 2016.

2. Proiectul Hotărârii de Guvern pentru aprobarea normelor tehnice şi sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea şi reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum şi criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare, elaborat de Ministerul Sănătăţii, disponibil la adresa http://www.ms.gov.ro/documente/HG_1233_2516.pdf [consultat la data de 26.11.2016].

3. Nota de fundamentare la H.G. nr. 741/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice și sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea și reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum și criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare și nivelul fondului de garantare, disponibilă la adresa http://gov.ro/fisiere/subpagini_fisiere/NF_HG_741-2016.pdf [consultată la data de 26.11.2016].

4. Nota de fundamentare la Proiectul Hotărârii de Guvern pentru aprobarea normelor tehnice şi sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea şi reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum şi criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare, elaborată de Ministerul Sănătăţii, disponibilă la adresa http://www.ms.ro/documente/Nota%20fundamentare_1233_2515.pdf [consultat la data de 26.11.2016].

5. Legea nr. 102 din 8 iulie 2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare, publicată în M. Of. nr. 520 din data de 11 iulie 2014.

6. Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 119 din 4 februarie 2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, publicat în M. Of. nr. 127 din data de 21 februarie 2014.

7. Legea nr. 104 din 27 martie 2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată în M. Of. nr. 213 din data de 25 martie 2014.

8. H.G. nr. 451 din 1 aprilie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, publicată în M. Of. nr. 340 din data de 19 aprilie 2004.

9. O.G. nr. 1 din 20 ianuarie 2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, republicată în M. Of. nr. 996 din data de 10 noiembrie 2005.

10. H.G. nr. 1609 din 8 noiembrie 2006 privind aprobarea tarifului pentru efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale, publicată în M. Of. nr. 946 din data de 23 noiembrie 2006.

11. Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil, republicată în M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011.

2011. L. Banu, Pasivul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011.
2012. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, vol. 3, Transmisiunea şi partajul moştenirii, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014.
2013. Nicolae, Dreptul familiei în context naţional şi în raporturile de drept privat, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014.

RIL – Decizia nr. 6 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, publicată în M. Of. nr. 321 din 14 mai 2009.