Unele consideraţii privind reglementarea tanatopraxiei în România

Anterior datei de 23 noiembrie 2016, procedurile de tanatopraxie puteau fi efectuate fie de către familie, fie de personalul din cadrul serviciilor de anatomie patologică şi de prosectură ale spitalelor şi instituţiilor de medicină legală, fie de către agenţii economici avizaţi de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti sau de celelalte institute de medicină legală, astfel că:

a) familia, în acord cu tradiţiile locale, putea realiza numai anumite proceduri precum spălarea corpului şi îmbrăcarea persoanei decedate, dacă alegea să efectueze aceste manopere;
b) personalul din cadrul serviciilor de anatomie patologică şi de prosectură ale spitalelor şi instituţiilor de medicină legală realiza, ca măsură medicală obligatorie pentru prevenirea contaminării, activităţi de restaurare a aspectului cadavrelor, precum: îmbălsămarea, spălarea, îmbrăcarea şi cosmetizarea cadavrelor;
c) agenţii economici a căror funcţionare era avizată de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti sau de celelalte institute de medicină legală puteau desfăşura activităţi de îmbălsămare şi alte servicii de estetică mortuară.

Începând cu data de 23 noiembrie 2016, procedurile de tanatopraxie pot fi efectuate fie de către familie, fie de personalul din cadrul serviciilor de anatomie patologică şi de prosectură ale spitalelor şi instituţiilor de medicină legală, fie de către tanatopractori, în următoarele limite:

a) familia, la fel ca în trecut, poate realiza doar unele manopere, precum spălarea corpului şi îmbrăcarea persoanei decedate, în conformitate cu propria dorinţă ori cu tradiţiile, convingerile sau cultul religios [at. 6 alin. (2) din Norme];
b) personalul din cadrul serviciilor de anatomie patologică şi de prosectură ale spitalelor şi instituţiilor de medicină legală va continua să realizeze manopere de tanatopraxie potrivit Legii nr. 104/2003 şi normelor de aplicare ale acesteia^[16];
c) prestatorii de servicii funerare, sau, mai exact, tanatopractorii angajaţi cu contract de muncă de către operatorul economic care prestează servicii funerare, vor putea efectua orice manopere de tanatopraxie şi vor putea semna certificatul de îmbălsămare/tanatopraxie.

În ceea ce-i priveşte pe tanatopractori trebuie să precizăm că aceştia sunt persoane fizice care au urmat un program de formare teoretică şi practică în urma căruia au obţinut dreptul de liberă practică, diploma de absolvire fiind eliberată, potrivit art. 13 alin. (1) din Norme, de către Ministerul Sănătăţii, angajarea lor în cadrul serviciilor funerare făcându-se în baza diplomei de tanatopractor. De asemenea, mai trebuie să subliniem că la ora actuală în România nu avem tanatopractori în accepţiunea normelor de aplicare a Legii nr. 102/2014, întrucât curricula de pregătire, cu caracter naţional, urmează a fi aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Normelor, la propunerea Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, şi Institutului Naţional de Medicină Legală [art. 12 alin. (10) din Norme].

Tanatopractorii care au obţinut diplome similare din state membre ale Uniunii Europene sau din ţări terţe vor putea obţine recunoaşterea/echivalarea acestora de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice pe baza avizului Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti care va certifica parcurgerea unei curricule similare de pregătire [art. 14 alin. (1) din Norme] însă procedura de avizare urmează a fi aprobată prin acelaşi ordin al ministrului sănătăţii menţionat anterior.

Prin urmare, întrucât la momentul actual nu există tanatopractori care să fi obţinut dreptul de liberă practică, pregătirea defunctului pentru înmormântare sub aspectul îngrijirilor mortuare ce sunt adresate direct corpului nu poate fi realizată decât de familie sau de personalul din cadrul serviciilor de anatomie patologică şi de prosectură, efectuarea de îngrijiri mortuare de către persoane care nu dețin competențele necesare, cu excepţia celor ce pot fi realizate de către familie, constituind contravenţie sancţionată cu amendă de la 10.000 la 20.000 lei potrivit art. 6 alin. (1) coroborat cu art. 43 alin. (1) lit. d) din Norme^[17].

În plus, întrucât tanatopractorul care a obţinut dreptul de liberă practică şi este angajat cu contract de muncă de operatorul economic ce prestează servicii funerare, constituie condiţie sine qua non^[18] pentru obţinerea de către prestatorii de servicii funerare a avizului consiliului local al unităţii administrativ-teritoriale în care îşi desfăşoară activitatea şi a autorizaţiei sanitare de funcţionare [art. 7 alin. (1) din Norme], rezultă că nici un prestator de servicii funerare, în lipsa avizului şi a autorizaţiei, nu mai poate efectua vreo activitate specifică serviciilor funerare în sensul Legii nr. 102/2014 şi a normelor sale de aplicare, odată cu intrarea în vigoare a acestora din urmă. De aceea nu este lipsit de interes să menţionăm că efectuarea de activităţi specifice serviciilor funerare de către prestatori care nu au obţinut avizul sau autorizaţia constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 la 20.000 lei potrivit art. 7 alin. (1) coroborat cu art. 43 alin. (1) lit. d) din Norme.

Unul din efectele reglementării actuale este şi acela că, pe de o parte, potrivit art. 8 lit. a) şi b) din Norme, preluarea şi transportul persoanei decedate (de la locul decesului, şi apoi către locul de înhumare/incinerare) trebuie efectuate de către un prestator de servicii funerare care să fi fost în prealabil autorizat, iar pe de altă parte în prezent nu avem prestatori de servicii funebre care să fi fost autorizaţi potrivit normelor de aplicare a Legii nr. 102/2014, astfel că fiecare transport funerar efectuat de prestatorii de servicii funerare după intrarea în vigoare a H.G. nr. 741/2016 constituie contravenţie iar pe cale de consecinţă ar trebui sancţionat cu amendă de la 5000 la 10.000 lei potrivit art. 43 alin. (1) lit. c) din Norme.

De asemenea, normele de aplicare a Legii nr. 102/2014 nu-i menţionează pe agenţii economici care desfăşoară activităţi de îmbălsămare şi alte servicii de estetică mortuară, şi a căror funcţionare a fost avizată în trecut de Institutul Naţional de Medicină Legală sau de celelalte institute de medicină legală. Acest fapt nu poate decât să ne conducă la concluzia că aceşti agenţi economici sunt întru totul asimilaţi prestatorilor de servicii funerare în ceea ce priveşte obţinerea avizului consiliului local al unităţii administrativ-teritoriale şi a autorizaţiei sanitare de funcţionare, iar pe cale de consecinţă nu vor mai putea efectua activităţi specifice serviciilor funerare decât după obţinerea avizului şi a autorizaţiei, sub sancţiunea prevăzută de art. 43 alin. (1) lit. d) din Norme.

Întrucât legiuitorul nu a reglementat în mod adecvat perioada de tranziţie dintre momentul intrării în vigoare a normelor de aplicare a Legii nr. 102/2014 şi momentul când vor fi suficienţi tanatopractori pe piaţa muncii astfel încât fiecare prestator de servicii funerare să aibă posibilitatea de a angaja unul – Normele condiţionând obţinerea avizului şi a autorizaţiei de dovada că prestatorul are angajat cel puţin un tanatopractor cu drept de liberă practică – considerăm de lege ferenda că se impune modificarea H.G. nr. 741 din 12 octombrie 2016 în sensul eliminării condiţiei de a avea cel puţin un angajat tanatopractor^[19] în cazul prestatorilor de servicii funerare care nu furnizează îngrijirii mortuare ce nu pot fi efectuate de familie şi care sunt adresate direct corpului defunctului.

Legea nr. 102/2014 prevede la art. 21 alin. (3) că unele servicii funerare pot fi realizate şi separat, astfel că ar trebui introdusă şi posibilitatea avizării şi autorizării separate a serviciilor funerare oferite de prestatori. În plus, viziunea legiuitorului, în sensul că toţi prestatorii de servicii funerare trebuie să aibă angajat un tanatopractor şi să realizeze, la cerere, îmbălsămări şi servicii de estetică mortuară, se poate dovedi excesiv de oneroasă pentru unii dintre aceştia (spre exemplu în comunităţile rurale catolice sau protestante unde potrivit tradiţiei, în principiu, ceremoniile funerare se desfăşoară cu capacul sicriului închis).

Prin urmare, odată cu modificarea H.G. nr. 741 din 12 octombrie 2016 ar trebui să se facă distincţie, sub aspectul avizării şi autorizării, între prestatorii de servicii funerare ce efectuează numai activităţi de servicii funerare în sens restrâns (fără prestarea îmbălsămării ori a manoperelor de reconstrucţie estetică şi mortuară) şi prestatorii de servicii funerare care efectuează activităţi de servicii funerare în sens larg, adică care prestează inclusiv activităţi de îngrijiri mortuare adresate direct corpului defunctului (tanatopraxie). De asemenea, nu ar fi lipsită de interes nici posibilitatea avizării şi autorizării separate a prestării activităţilor de îngrijiri mortuare ca serviciu funerar de sine stătător.

În ceea ce priveşte locul în care pot fi efectuate îmbălsămarea şi manoperele de reconstrucţie estetică şi mortuară, trebuie să distingem între manoperele de tanatopraxie efectuate de tanatopractori în temeiul normelor de aplicare a Legii nr. 102/1014 şi cele efectuate de personalul spitalelor şi instituţiilor de medicină legală potrivit Legii nr. 104/2003 şi normelor de aplicare ale acesteia.

În ceea ce-i priveşte pe tanatopractori, art. 5 alin. (2) lit. c) din Norme interzice în mod expres efectuarea îmbălsămării și a tanatopraxiei în afara spațiilor autorizate, autorizaţia sanitară de funcţionare fiind emisă de către direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Astfel, aceştia pot desfăşura manoperele de îmbălsămare numai în spaţiul pentru prestarea activităţilor de îngrijiri mortuare sau în autovehicule special amenajate, în cazul în care realizează servicii de îmbălsămare/tanatopraxie în zone rurale unde nu există un asemenea spaţiu [art. 8, lit. e), pct. 2 şi 3 din Norme], însă îmbălsămarea în autovehiculele pentru asistență funerară mobilă nu este permisă decât în măsura în care decesul nu a intervenit datorită unei boli infecțioase [art. 20 alin. (6) din Norme].

Personalul spitalelor şi instituţiilor de medicină legală va efectua îmbălsămarea şi celelalte manopere de tanatopraxie în cadrul unităţilor sanitare sau medico-legale, însă aceste activităţi vor fi excluse de la aplicarea Normelor potrivit art. 2 alin. (2) în măsura în care sunt realizate „numai în spitale şi în instituţiile de medicină legală”. Trebuie să menţionăm că laboratoarele de prosectură medico-legală realizau atât îmbălsămarea cadavrelor la sediul unităţilor medico-legale, cât şi la domiciliul defunctului^[20].

Odată cu intrarea în vigoare a nomelor de aplicare a Legii nr. 102/2014, cel puţin aparent, îmbălsămarea nu mai poate fi realizată decât fie într-un spaţiu autorizat în cazul tanatopractorilor, fie în spitale şi în instituţiile de medicină legală de personalul acestora. Totuşi, art. 47 din Norme prevede că „până la formarea primelor promoţii de tanatopractori […] îmbălsămările efectuate în afara (s.n.) unităţilor sanitare sau medico-legale vor fi realizate de autopsieri sub supravegherea unui medic”, fără a oferi alte precizări cu privire la sensul sintagmei „în afara”.

Ca urmare a voinţei legiuitorului, domeniul de aplicare al Normelor se opreşte la poarta spitalelor şi instituţiile de medicină legală, astfel că inclusiv manoperele de tanatopraxie realizate de angajaţii spitalelor şi instituţiilor de medicină legală la domiciliul defunctului ar urma să cadă sub incidenţa normelor de aplicare a Legii nr. 102/2014 în sensul că prin „în afara” nu am mai putea înţelege decât un spaţiu autorizat şi care în mod necesar aparţine unui prestator de servicii funerare. La această concluzie pare a ne conduce şi modelul de certificat de îmbălsămare/tanatopraxie prevăzut de Anexa 3 la Norme. Certificatul prevede trei opţiuni pentru locul s-a efectuat îmbălsămarea: fie „sediul SJML” (Serviciului județean de medicină legală), fie „sediul IML” (Institutului de medicină legală), fie „sediul S.C.” (societăţii comerciale). Noul model de certificat nu prevede şi o a patra opţiune, respectiv domiciliul defunctului.

Totuşi, Hotărârea Guvernului nr. 1609 din 8 noiembrie 2006 care prevede posibilitatea îmbălsămării la domiciliul defunctului nu este menţionată în „Nota de fundamentare la H.G. nr. 741/2016” printre actele normative în vigoare care ar fi urmat a fi modificate sau abrogate datorită intrării în vigoare a normelor de aplicare a Legii nr. 104/2014, ceea ce ne-ar putea determina a considera că prin sintagma „în afara” trebuie să înţelegem inclusiv domiciliul defunctului. Pe de altă parte ne-am putea afla în prezenţa unui eveniment legislativ implicit prevăzut de articolul 67 din Legea nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative^[21], în sensul în care la elaborarea şi adoptarea H.G. nr. 741/2016 nu a fost posibila identificarea normei contrare conţinute în H.G. nr. 1609/2006 astfel că putem prezuma îmbălsămarea la domiciliu ca făcând obiectul unei abrogări implicite.