Terminarea urmăririi penale – cadrul juridic național și standardele europene

Pentru a facilita activitatea apărării, inculpatul nu poate fi împiedicat să obţină o copie a documentelor relevante din dosar, nici să ia notiţe sau să le utilizeze (Rasmussen c. Poloniei, §. 48-49^[8]; Moiseyev c. Rusiei, §. 213-218^[9]; Matyjek c. Poloniei, §. 59^[10]; Seleznev c. Rusiei, §. 64-69^[11]).

Părţii civile, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor li se prezintă pentru a lua cunoştinţă doar de materialele referitoare la acţiunea civilă la care sunt parte. Partea vătămată ia cunoştinţă de toate materialele de urmărire penală.

Materialele urmăririi penale se aduc la cunoştinţă învinuitului arestat în prezenţa apărătorului lui, iar la cererea învinuitului – fiecăruia dintre ei, în mod separat. Materialele urmăririi penale se prezintă cusute în dosar, numerotate şi înscrise în borderou. Numerotarea și borderoul se va face pentru fiecare volum^[12], în caz că există mai multe. La cererea părţilor, vor fi prezentate şi corpurile delicte, vor fi reproduse înregistrările audio şi video, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 110 CPP (modalităţi speciale de audiere a martorului şi protecţia acestuia).

Nedivulgarea către apărare a unor probe materiale care conţin elemente care pot să exonereze acuzatul sau să reducă pedeapsa acestuia poate fi considerată un refuz de acordare a înlesnirilor necesare pregătirii apărării şi, prin urmare, o încălcare a dreptului garantat de art. 6 para. 3 lit. d) din Convenţie. Totuşi, acuzatul poate fi obligat să motiveze în mod special cererea sa, iar instanţele naţionale pot să examineze temeinicia acestor motive^[13]. În scopul asigurării păstrării secretului de stat, comercial sau a altor informaţii oficiale cu accesibilitate limitată, precum şi în scopul asigurării protecţiei vieţii, integrităţii corporale şi libertăţii martorului şi a altor persoane, judecătorul de instrucţie, conform demersului procurorului, poate limita dreptul de a lua cunoştinţă de materialele sau datele privind identitatea acestora. Demersul se examinează în condiţii de confidenţialitate, în conformitate cu prevederile art. 305 CPP.

Dreptul la divulgarea probelor relevante nu este un drept absolut. Pentru a se asigura că acuzatul are parte de un un proces echitabil, orice dificultăți cauzate apărării printr-o limitare a drepturilor sale trebuie să fie suficient contrabalansate de procedurile urmate de autoritățile judiciare în etapele ulterioare ale procesului^[14].

În unele cazuri, poate fi necesar să nu fie divulgate anumite probe ale apărării pentru a păstra drepturile fundamentale ale altei persoane sau pentru a proteja un interes public important. Cu toate acestea, numai astfel de măsuri care restricționează drepturile la apărare care sunt strict necesare sunt permise în temeiul articolului 6 § 1 (a se vedea Hot. CtEDO Van Mechelen și alții c. Olandei din 23.04.1997, §. 54, 58).

Dacă dosarul penal are mai multe volume, acestea se prezintă concomitent pentru a se lua cunoştinţă de materialele respective, ca persoana care ia cunoştinţă de ele să poată reveni la oricare din aceste volume de mai multe ori.

Potrivit doctrinei nu sunt stabilite standarde de timp în cazul când părțile iau cunoștință de materialele dosarului și nici jurisprudență nu există.

„În cele mai dese cazuri în practică se utilizează standardul de 10 pagini pe oră – standard preluat din alte domenii”^[15].Termenul pentru a se lua cunoştinţă de materialele urmăririi penale nu poate fi limitat, însă în cazul în care persoana care ia cunoştinţă de materiale abuzează de situaţia sa, procurorul fixează modul şi termenul acestei acţiuni, reieşind din volumul dosarului.

După ce au luat cunoştinţă de materialele urmăririi penale, persoanele care au luat cunoştinţă pot formula cereri noi în legătură cu urmărirea penală, care se soluţionează conform prevederilor art. 245-247 CPP (înaintarea, termenele de examinare şi soluţionarea cererilor şi demersurilor).

Legea procesual-penală nu prevede un termen în care părțile după studierea dosarului penal ar avea dreptul să depună cereri.

„Limitarea sau neacordarea unui termen, la finalizarea urmăririi penale pentru înaintarea unor cereri, ar plasa persoana în situație de incertitudine și în mod firesc ar afecta substanța dreptului, acest drept devenind unul iluzoriu. Prin urmare, pornind de la importanța cererilor care pot fi înaintate la finalizarea urmăririi penale, părțile trebuie să dispună de un termen suficient și rezonabil pentru înaintare, iar lipsa acestuia ar afecta esența dreptului”^[16].

După prezentarea materialelor de urmărire penală este întocmit un proces-verbal în care se indică numărul de volume şi numărul de foi în fiecare volum al dosarului de care s-a luat cunoştinţă, corpurile delicte, înregistrările audio şi video reproduse. În procesul-verbal trebuie să fie consemnată ora şi minutele începutului şi sfârşitului luării de cunoştinţă de dosar pentru fiecare zi.

În procesul-verbal se consemnează cererile înaintate la desfăşurarea acestei acţiuni, iar cererile scrise se anexează la procesul-verbal, făcându-se mențiune despre aceasta în el. Privitor la prezentarea materialelor dosarului, fiecărei persoane participante la proces, i se întocmeşte un proces-verbal separat (exemplu: dacă într-o cauză penală figurează mai mulţi învinuiţi, fiecăruia i se prezintă toate materialele din dosar, la fel şi în cazul părţilor vătămate, părţilor civile, părţilor civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor). Cererile înaintate după ce s-a luat cunoştinţă de materialele urmăririi penale se examinează de către procuror imediat și, prin ordonanţă motivată, se dispune în cel mult 15 zile, admiterea sau respingerea lor, iar în termen de 24 ore, ordonanța respectivă este adusă la cunoştinţă persoanelor care le-au înaintat.

Curtea Constituțională menționează că după terminarea urmăririi penale învinuitul are dreptul să ia cunoştinţă de toate materialele cauzei şi să înainteze cereri de completare a urmăririi penale [a se vedea articolul 66 alin. (2) pct. 22 din Cod]. Cererile date sunt examinate de către procuror în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, iar respingerea de către procuror a cererii sau a demersului respectiv nu privează persoana care le-a înaintat de dreptul de a le înainta ulterior în instanța judecătorească [a se vedea articolul 295 alin. (4) din Cod] (…) Codul de procedură penală nu conține prevederi care i-ar permite procurorului să ignore ce- rerile depuse de către partea apărării și să trimită cauza penală în judecată. Dimpotrivă, legea obligă organul de urmărire penală să examineze cererile şi demersurile participanților la proces şi ale altor persoane interesate [a se vedea articolul 278 din Cod]^[17].

În cazul în care procurorul dispune admiterea cererilor, dispune, totodată, în cazurile necesare, şi completarea urmăririi penale, indicând acţiunile suplimentare care vor fi efectuate şi, după caz, transmite dosarul organului de urmărire penală pentru executare, cu stabilirea termenului executării.

După completarea urmăririi penale, materialele suplimentare de urmărire penală se prezintă părților în proces în ordinea prevăzută de art. 293 CPP. În acest caz, la dorință, părțile ar putea să ia cunoștință de materialele care au suplinit urmărirea penală, având în vedere că cunosc conținutul celorlalte acte procedurale.

În cazul în care învinuitul se eschivează de la urmărirea penală sau se abține de a se prezenta pentru a lua cunoștință de materialele cauzei şi a primi rechizitoriul, procurorul va prezenta materialele apărătorului ales sau desemnat din oficiu, cu anexarea la dosar a dovezii de înștiințare a învinuitului privitor la terminarea urmăririi penale și posibilitatea studierii dosarului. Curtea Europeană a reținut că prezentarea materialului de urmărire penală este mai degrabă un drept, decât o obligaţie legală, constatând arbitrară aducerea silită în acest scop.

Neprezentarea învinuitului, reprezentantului lui legal, apărătorului, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile și succesorului procedural pentru a lua cunoștință de materialele cauzei penale, informați conform ordinii stabilite în lege despre terminarea urmăririi penale precum și despre coordonatele de timp și loc pentru realizarea acestui drept, nu împiedică procurorul să purceadă la întocmirea rechizitoriului.

Analiza prevederilor art. 291 și 293 CPP permite a constata că prezentarea materialelor dosarului de urmărire se face nu numai în cazul deciziei de a trimite dosarul în judecată cu rechizitoriu, dar și în cazurile în care procurorul decide scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale sau clasarea procesului penal. Această deducție este conformă cu jurisprudența CtEDO în materie.

CONCLUZII

Suntem de părerea că la terminarea urmăririi penale, până la informarea părților despre aceasta și prezentarea materialelor cauzei penale, procurorul este obligat să întocmească o ordonanță în care să dispună terminarea urmăririi penale. Această ordonanță, pe lângă condițiile prevăzute la art. 255 CPP, trebuie să cuprindă analiza probelor (fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenţei, concludenţei, utilităţii şi veridicităţii ei), dacă au fost aceste probe obținute prin respectarea dispozițiilor Codului de procedură penală, dacă urmărirea penală este completă și dacă există probe legal administrate. Argumentele în acest sens sunt dictate de faptul că în principiu procurorul decide terminarea urmăririi penale, iar acest deziderat nu cuprinde aspectul materializat (aceasta este o trăsătură caracteristică urmăririi penale – caracterul preponderent al formei scrise). În această etapă, procurorul doar întocmește un proces-verbal prin care informează părțile cu privire la terminarea urmăririi penale.

Totodată, această viziune este argumentată și prin sintagma „el dispune una din următoarele soluții” utilizată la art. 291 CPP. Respectiv, procurorul este obligat să dispună prin ordonanță terminarea urmăririi penale, apoi să soluționeze celelalte aspecte din lege.

Referințe bibliografice

1. VOLONCIU Nicolae, UZLĂU Andreia Simona, MOROȘANU Raluca. Noul cod de procedură penală comentat, ediția a II-a, revăzută și adăugită, București,

2. UDROIU, Mihail [et al.], Codul de procedură. Comentariu pe articole, ediția a II-a, București, 2017.

3. DCC 47 din 22.05.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr. 56g/2018 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 94 alin. (1) din Codul de procedură penală (excluderea probelor din dosarul penal).

4. DCC 140 din 12.12.2019 de inadmisibilitate a sesizării nr. 156g/2019 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi de la articolul 290 alin. (1) din Codul de procedură penală.

5. DOLEA, Igor, ROMAN, Dumitru, VÎZDOAGĂ, Tatiana [et al.], Codul de procedură penală. Comentariu, Chișinău, 2005.

6. Hotărâre CtEDO Rowe și Davis c. Regatului Unit din 16.02.2000 (§.6o), disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-58496 (accesat: 10. 11. 2020).

7. Hotărâre CtEDO Beraru c. României din 18.03.2014, (§. 69, 70), disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-176203 (accesat: 11. 2020).

8. Hotărâre CtEDO din 04.2009, disponibil: http:// hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-92429 (accesat: 15. 04.2021).

9. Hotărâre CtEDO din 10.2008, disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-88780 (accesat: 15.04.2021).

10. Hotărâre CtEDO din 04.2007, disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-80219 (accesat: 15.04. 2021).

11. Hotărâre CtEDO din 06.2008, disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-87237 (accesat: 15.04. 2021).

12. Hotărâre CtEDO Öcalan Turciei din 12. 03. 2003 (§. 122, 163, 167, 168), disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-65536 (accesat: 15. 04. 2021).

13. КИСЕЕВ, Н.М. Уголовный процесс. Учебник, К., Изд. Monograf, 2006.

14. Hotărâre CtEDO Natunen c. Finlandei, 31. 03.2009, 43, disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-91981 (accesat: 15. 04. 2021).

15. Hotărâre CtEDO Doorson c. Olandei din 26. 03.1996. (§.70), disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/ eng?i=001-57972 (accesat: 15. 04. 2021).

16. DCC nr.107 din 07.11.2017 de inadmisibilitate a sesizării nr. 135g/2017 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 68 (1) și (2) și articolul 293 alin. (1) din Codul de procedură penală (accesul la materialele urmăririi penale).

17. Hotărâre CtEDO Van Mechelen și alții c. Olandei din 23.04.1997, disponibil: http://hudoc.echr.coe.int/ eng?i=001-58030 (accesat: 15.04.2021).

18. DOLEA, Igor. Codul de procedură penală al Republicii Moldova (comentariu aplicativ) ediția a II-a, revizuită și adăugită, Chișinău, Ed. Cartea Juridică, 2020.

19. Amicus Curiae. Institutul de Reforme Penale (cu privire la sesizarea 223 g /2020), semnat de profesorul Igor Dolea, disponibil: http://irp.md/expertiza-irp/1290-opinie-cu-privire-la-sesizarea-223g-2020-omisiunea-legislativ-de-stablire-a-termenului-legal-pus-la-dispoziia-prilor-pentru-formularea-de-cereri-noi-n-legtur-cu-urmrirea-pe- nal-n-temeiul-art-296-6-CPP.html (accesat: 15. 04. 2021).

20. DOLEA I., Drepturile persoanei în probatoriul penal: Conceptul promovării elementului privat, Chișinău, Ed. Cartea Juridică, 2009.

21. OSOIANU T., OSTAVCIUC D. – Terminarea urmăririi penale și trimiterea cauzei în judecată – cadrul juridic național și standardele europene, STUDII ȘI CERCETĂRI JURIDICE ● Partea III, Chișinău, p. 174.

22. CERNOMOREȚ S., NASTAS A. Comparative Analysis of Cybercrime in the Criminal Law System, Monografie, ADJURIS – International Academic Publisher, Bucharest, Paris, Calgary 2023, p. 22,

23. DCPL CSJ din 22.05.2018, dos. nr. 1ra-516/2018, disponibil: http://jw2urisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=11215 (accesat: 15.04.2024).