Tendințe ale evoluției reglementării medierii la nivel european în contextul noilor modificări internaționale în domeniu

Scurtă retrospectivă asupra reglementării medierii la nivel European

În spiritul Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene de a constitui un spațiu de libertate, securitate și justiție cu respectarea drepturilor fundamentale și a diferitelor sisteme de drept ale statelor membre, reglementarea eficientă a procedurilor alternative de soluționare a litigiilor, în special medierea, contribuie în mod substanțial la bună funcționare a pieței interne și asigurarea accesului liber la justiție. Necesitatea reglementării la nivel European a unor mecanisme alternative de soluționare a litigiilor a fost evidențiată încă din anii ‘80 prin adoptarea a două Recomandări și anume Recomandarea nr. (81) 7 cu privire la mijloacele ADR de facilitare a accesului la justiţie și la măsurile ce trebuie să fie luate pentru a încuraja utilizarea medierii și concilierii și Recomandarea nr. (86) 12 privitor la măsurile de prevenire și reducere a volumului excesiv de activitate al instanțelor. Cartea Verde cu privire la accesul consumatorului la justiție și soluționarea pe cale amiabilă a disputelor în materia pieței de consum din anul 1993^[10] a adus în atenție problematica metodelor alternative de soluționare a litigiilor pe piața internă de consum și a subliniat importanţa armonizării legislației la nivel European privitor la soluționarea extrajudiciară a litigiilor.

Scopul declarat al actelor normative adoptate la nivel European a fost acela de a facilita implementarea procedurilor alternative de soluționare a litigiilor atât transfrontalier, cât și naționale, de a legifera principii general valabile care să crească încrederea consumatorului/justițiabilului în procedurile alternative de soluționare a litigiilor.

Adoptarea principiilor aplicabile organelor extrajudiciare însărcinate cu soluționarea amiabilă a disputelor în materie de consum^[11] a reprezentat un moment important în evoluția reglementărilor procedurilor alternative ce implică o a treia parte care propune o soluție părților, în condiții de independența și imparțialitate. Conceptul de „cooperare judiciară la nivel european” a presupus elaborarea instrumentelor juridice necesare unei bune colaborări instituționale dar și compatibilitatea între legislațiile naționale ale statelor membre în vederea bunei funcționări a procedurilor civile, penale, administrative. Recomandarea nr. (98) 1 privind medierea familială recomandă statelor să promoveze medierea familială și să implementeze utilizarea medierii ca metodă alternativă de soluționare extrajudiciară a litigiilor familiale, rămânând totuși o procedură voluntară^[12]. Urmând aceeași linie a respectării drepturilor omului și libertăților fundamentale și considerându-se că metodele alternative de soluționare a litigiilor pot avea un impact pozitiv în prevenția săvârșirii infracțiunilor, a fost adoptată Recomandarea nr. R (99)19 cu privire la medierea în materie penală^[13].

În ceea ce privește soluționarea litigiilor între autoritățile administrației publice și persoanele private, Recomandarea nr. (2001) 9 privind căile alternative de soluționare a litigiilor dintre autoritățile administrative și persoanele private include medierea și concilierea ca proceduri extrajudiciare și care ar trebui să fie obligatorii prin lege. Conciliatorii și mediatorii, în virtutea atribuțiilor stabilite prin lege, pot să recomande autorității administrative anularea, retragerea ori modificarea actului administrativ^[14].

Anul 2002 are o importanţă deosebită în evoluția reglementărilor europene cu privire la mediere. Cartea Verde cu privire la mijloacele alternative de soluționare a disputelor în domeniul civilă și comercial a lansat în dezbatere publică chestiunea utilizării pe scară largă a medierii ca procedură alternativă de soluționare a litigiilor cu scopul principal de a îmbunătății accesul la justiție a cetățeanului. Încă din acel moment s-a considerat la nivel European că legiferarea procedurilor alternative reprezintă o prioritate politică^[15]. Ca urmare a acestei consultări la nivelul statelor membre s-a conturat ideea elaborării unei Directive privind medierea. Astfel, Directiva nr. 2008/52/CE privind unele aspecte ale medierii în materie civilă și comercială a avut ca obiectiv facilitarea accesului la soluționarea alternativă a litigiilor și promovarea soluționării pe cale amiabilă a disputelor prin încurajarea utilizării medierii și asigurarea unei relații echilibrate între mediere și procedurile judiciare^[16].

Este adevărat că adoptarea Directivei nr. 2008/52/CE a reprezentat o etapă importantă în ceea ce privește introducerea și utilizarea procedurilor de mediere în Uniunea Europeană, dar aplicarea ei diferă foarte mult de la stat la stat, în funcție de preexistenţa unor sisteme naționale de mediere sau lipsa acestora^[17]. Mai mult, se impune, la nivel European, schimbarea mentalității juridice prin dezvoltarea unei culturi a medierii întemeiată pe soluționarea alternativă a litigiilor pe cale amiabilă^[18]. Se apreciază, de către Parlamentul European, că Directiva nu a creat un sistem de soluționare extrajudiciară a litigiilor la nivelul Uniunii în sensul strict al termenului, cu excepția introducerii unor dispoziții specifice în privința expirării termenelor de decădere și de prescripție în procedurile judiciare^[19].

Accesul liber la justiție reprezintă un principiu constituțional și un drept fundamental al cetățeanului. Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene reglementează dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil într-un termen rezonabil. Din această perspectivă reglementarea medierii ca procedură alternativă de soluționare a disputelor reprezintă un răspuns al legiuitorului la o nevoie socială reală și anume soluționarea rapidă, eficientă, cu costuri reduse, în condiții de confidențialitate și imparțialitate a litigiilor. Formalismul excesiv în fața instanțelor judecătorești, cât și dependență justițiabilului de soluția dată de un judecător reprezintă inconveniente majore ale instanței clasice, ajutând medierea să se impună prin comparație. Au trecut peste 10 ani de la momentul adoptării Directivei nr. 2008/52/EC, iar medierea nu și-a atins potențialul în condițiile în care medierea este utilizată în medie în mai puțin de 1% dintre cauzele în instanța în majoritatea statelor membre. Dacă la nivel European se dorește reexaminarea reglementărilor cu privire la mediere și instituirea măsurilor suplimentare în vederea asigurării caracterului executoriu al acordului de mediere rapid și abordabil, fără a fi supus confirmării din partea unei autorități publice^[20], apreciem că Legea Model UNCITRAL cu privire la medierea comercială internațională și acordurile internaționale rezultate în urmă medierii din anul 2018 (lege care amendează Legea model UNCITRAL cu privire la concilierea internațională în materie comercială din anul 2002) ar putea să fie luată în considerare ca model de reglementare a medierii la nivel European. De altfel, Legea model UNCITRAL a stabilit cadrul internațional în domeniu și a influențat legislațiile mai multor state din Europa de a introduce și în disputele interne aspecte juridice cuprinse în această lege model. Directiva nr. 2008/EC/52, care a vizat crearea unui cadru minimal de soluționare prin mediere a litigiilor transfrontaliere în materie civilă și comercială, a reglementat și chestiunea importantă a forței executorii a acordului de mediere. În schimb, Convenția de la Singapore, așa cum am arătat mai sus, pe modelul Convenției de la New York 1958 cu privire la recunoașterea și punerea în executare a hotărârilor arbitrale străine, a creat cadrul legal în care acordurile obținute în urmă procedurii de mediere a litigiilor comerciale internațional să fie recunoscute și executate similar hotărârilor arbitrale^[21].

În considerarea tuturor aspectelor menționate și având în vedere necesitatea reglementării medierii în acord cu nevoile reale ale justițiabilului, propunerile experților de modificare a reglementării medierii au în vedere importanta medierii ca proces de cunoaștere a nevoilor și intereselor părților implicate în dispută. Rezoluția Parlamentului European din 12 septembrie 2017 referitoare la punerea în aplicare a Directivei nr. 2008/52/CE recomandă statelor membre să încurajeze, prin toate mijloacele procedurale, utilizarea medierii în litigiile civile și comerciale, inclusiv prin derularea unor campanii de informare adecvate și solicită Comisiei să evalueze necesitatea stabilirii unor standarde de calitate la nivelul UE pentru serviciile de mediere sub forma unor standarde minime care să asigure coerenţă, ținând cont de dreptul fundamental al accesului la justiție. Comisia ar trebui să evalueze necesitatea ca statele membre să creeze și să mențină registre naționale ale procedurilor de mediere, registre ce s-ar putea constitui într-o sursă de informație pentru Comisie și ar putea fi folosite de mediatorii naționali pentru a beneficia de cele mai bune practici existente la nivel European.

Avocații și judecătorii ar trebui să se implice activ în promovarea și utilizarea medierii, iar mediatorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională pentru a garanta calitatea actului de mediere. Acordul rezultat în urma procedurilor de mediere ar trebui să fie recunoscut la nivel transfrontalier printr-o procedură rapidă și ușor accesibilă, iar modelul oferit, la nivel internațional, de Convenția de la Singapore ar trebui să fie luat în considerare. Uniunea Europeană are competență de a ratifica Convenția de la Singapore impulsionând astfel schimbări esențiale de viziune și reglementare a medierii, păstrând eficacitatea dreptului comunitar prin implementarea unui sistem unificat de norme pentru recunoașterea și punerea în executare a acordurilor de mediere atât în toate statele membre, cât și la nivel internațional.