Scurte considerații asupra noțiunii de pasiv succesoral și asupra calității succesorului de creditor al moștenirii

Concluzionând, pentru situația moștenitorului care este strict creditor al moștenirii, vor fi aplicabile dispozițiile privind confuziunea, fără a putea să opereze raportul. În situația în care un moștenitor este doar debitor al moștenirii, va opera raportul datoriilor. Iar în cazul în care un moștenitor este atât debitor, cât și creditor al moștenirii, va opera compensația legală, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile, iar pentru partea care rămâne, se aplică regulile de mai sus, în funcție de situația în care rămâne o parte din creanță sau o parte din datorie neacoperită.

Dar să vedem mai exact cum operează confuziunea în această situație. Spre exemplu, să luăm cazul unei succesiuni cu un activ succesoral de 10.000 lei și un pasiv succesoral de 3.000 lei, din care 1.000 lei îi reprezintă o creanță a defunctului față de moștenitorul F. Dacă defunctul are doi moștenitori, pe S cu cota de ¾ și pe F cu cota de ¼, aceștia vor primi din activul succesoral S – 7.500 lei, iar F – 2.500 lei, urmând să suporte pasivul succesoral în aceleași procente de ¾ și ¼ , așadar S – 2.250 lei, iar F – 750 lei.

Exprimarea art. 1157 alin. (3) teza II, „în privinţa părţii din datorie care îi revine ca moştenitor”, care nu face referire la partea din pasivul succesoral, ne duce cu gândul la faptul că urmează să se calculeze, conform cotelor succesorale, cât îi revine fiecărui moștenitor din creanța lui F, așadar lui S – 750 lei, iar lui F – 250 lei, iar confuziunea să opereze doar cu privire la cei 250 lei, restul de 750 lei urmând să îi primească F de la S, concomitent cu obligarea lui F la suportarea a 500 lei din pasivul succesoral (din moment ce partea totală din pasivul succesoral care îi revine lui F este de 750 lei).

Cealaltă variantă, în care, ar putea opera confuziunea pentru toată partea de datorie ce îi revine lui F din pasivul succesoral (așadar 750 lei), iar F să rămână să mai încaseze, de la S, suma de 250 lei (diferența până la 1.000 lei), dar fără să mai suporte altceva din pasivul succesoral, nu respectă principiul diviziunii de drept a pasivului succesoral, pentru că îi pune pe ceilalți debitori în situația de a își putea recupera creanța doar de la S, în cazul în care avut loc partajul succesoral și nu se mai află în situația de a putea urmări direct bunurile succesorale^[36].

Desigur că, între moștenitori poate să intervină o înțelegere, potrivit căreia să opereze confuziunea cu privire la toată partea din pasivul succesoral care îi revine lui F, însă această înțelegere nu le poate fi opozabilă creditorilor terți de moștenire.

3. Care este termenul de prescripție în care un moștenitor își poate recupera creanța pe care o are față de moștenire?

Pentru a răspunde la această întrebare, vom porni de la analiza Deciziei nr. 6/19.01.2009 a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie pronunțată într-un recurs în interesul legii, referitoare la caracterul prescriptibil al cererilor privind lichidarea pretenţiilor referitoare la cheltuielile de înmormântare şi respectarea tradiţiilor religioase ce compun pasivul succesoral, prin care a fost admis recursul în interesul legi şi s-a stabilit că dispoziţiile art. 728 raportate la art. 774, art. 775, art. 777 şi art. 896 din Codul civil şi ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, se interpretează în sensul că:

„Cererile privind lichidarea pretenţiilor referitoare la cheltuielile de înmormântare şi respectarea tradiţiilor religioase ce compun pasivul succesoral sunt prescriptibile în termenul general de prescripţie atât în situaţiile în care sunt formulate în cadrul acţiunii de ieşire din indiviziune, cât şi atunci când sunt formulate pe cale separată.

Acţiunea având ca obiect suportarea de către moştenitori a cheltuielilor de înmormântare şi a celor legate de obiceiurile religioase practicate în memoria defunctului are un caracter personal, deoarece urmăreşte valorificarea unei creanţe şi este supusă termenului general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, indiferent dacă se judecă în cadrul procesului de ieşire din indiviziune sau pe cale separată”.

Menționăm aici că prevederile art. 774, art. 775, art. 777 C. civ. din 1864, analizate prin decizia anterior citată, sunt echivalentul actualului art. 1155 C. civ., astfel încât apreciem interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție ca fiind pe deplin aplicabilă și actualului art. 1155 C. civ.

Așadar, cheltuielile de înmormântare și respectarea tradițiilor religioase, având natura unor sarcinii ale moștenirii sunt efectuate în majoritatea cazurilor de către moștenitori, care dobândesc calitatea de creditori ai succesiunii (fără însă ca aceste cheltuieli să beneficieze de regimul juridic instituit de art. 1155 alin. 2 C. civ.), context în care se poate observa faptul că moștenitorii sunt nevoiți ca, în termenul de prescripție de 3 ani^[37], să acționeze în vederea recuperării creanțelor lor.

În doctrină^[38], s-a reținut faptul că, posesia exercitată de către moștenitorul care a achitat cheltuielile de înmormântare are caracter întrerupător de prescripție, caz în care termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data formulării cererii de ieșire din indiviziune, întrucât aceasta ar putea avea ca rezultat deposedarea creditorului-moștenitor de bunurile succesorale. Ni se pare discutabilă această opinie, întrucât, posesia exercitată de către moștenitor nu are natura unei recunoașteri a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge termenul de prescripție (ceilalți moștenitori, în acest caz), moștenitorul exercitând posesia în temeiul calității sale de comoștenitor.

Așadar, ar fi important de reținut că, în cazul sarcinilor moștenirii (cum sunt și cheltuielile de înmormântare), dat fiind faptul că acestea se nasc după data decesului, termenul de prescripție începe să curgă și el după acest moment. Dacă însă moștenitorul este titularul unui drept de creanță decurgând dintr-o datorie a defunctului (cum ar fi un împrumut), termenul de prescripție a început să curgă conform regulilor generale în materie (de la data scadenței), cel mai adesea anterior datei decesului.

Codul civil instituie reguli speciale privind suspendarea prescripției în materie succesorală, prin art. 2533 alin. 3 C. civ., care prevăd că prescripţia nu curge contra moştenitorilor, în privinţa creanţelor pe care aceştia le au asupra moştenirii, de la data acceptării moştenirii şi până la data lichidării ei, care are loc, cel mai adesea, prin partaj^[39]. Însă, dacă termenul de prescripție s-a împlinit înainte de data decesului lui de cuius, moștenitorul-creditor nu mai poate beneficia de efectul suspendării prescripției.

Menționăm aici că suspendarea prescripției operează doar în cazul prescripției unui drept de creanță, iar nu și a altor drepturi (cum ar fi drepturile reale), și doar în cazul creanțelor născute înainte de deschiderea succesiunii, nu și în cazul sarcinilor moștenirii.^[40]

4. În ce măsură suportă creditorul-moștenitor insolvabilitatea succesiunii?

Evident, creditorul-moștenitor poate avea calitatea unui creditor chirografar sau poate fi titularul unui drept de garanție, cum ar fi un drept de ipotecă sau de gaj, urmând a fi supus reglementărilor aplicabile, asemenea oricărui alt creditor și suportând concursul tuturor creditorilor moștenirii. Așadar, simplul fapt de a fi atât creditor al succesiunii, cât și moștenitor, nu îi conferă vreun tratament preferențial.

Totodată, și moștenitorului-creditor îi sunt aplicabile prevederile art. 1156 alin. (5) C. civ. Din bunurile moştenirii atribuite la partaj, precum şi din cele care le iau locul în patrimoniul moştenitorului, creditorii moştenirii vor fi plătiţi cu preferinţă faţă de creditorii personali ai moştenitorului. Prin acest text legal se instituie un privilegiu în favoarea creditorilor succesiunii^[41], iar moștenitorul-creditor se impune a fi și el protejat de concursul creditorilor personali ai celorlalți moștenitori.

Dar ce se întâmplă în situația în care pasivul succesoral depășește activul succesoral?

Astfel cum s-a reținut în doctrină^[42], diviziunea de drept a pasivului succesoral între comoștenitori influențează dreptul de urmărire al creditorilor succesorali (astfel, va trebui ca aceștia să își divizeze urmărirea, îndreptându-se împotriva fiecărui comoștenitor proporțional cu partea lui ereditară și, în consecință, riscul insolvabilității unuia dintre condindivizari va fi suportat de către creditor , iar nu de ceilalți moștenitori.

Conform doctrinei de specialitate^[43], în ipoteza în care bunurile moştenite nu sunt suficiente pentru a stinge integral creanţele împotriva succesiunii, suntem în prezența unui mod de stingere a obligațiilor (la care face referire art. 1615 C. civ., prin sintagma „alte moduri expres prevăzute de lege”), întrucât creditorii defunctului, după ce au încasat sumele obţinute din valorificarea activelor succesorale, nu mai au un debitor împotriva căruia să poată realiza creanţele rămase neacoperite. Fiind supus acelorași reguli ca orice alt creditor, creanța moștenitorului-creditor se stinge în ipoteza în care pasivul succesoral excedează activul.

IV. Concluzii

Articolul analizează noțiunea de pasiv succesoral și calitatea de creditor a moștenitorului, evidențiind complexitatea și nuanțele legale care reglementează aceste aspecte în dreptul civil român. Pasivul succesoral se compune din datoriile și sarcinile moștenirii, iar diferențierea între acestea este esențială pentru înțelegerea responsabilităților moștenitorilor. Datoriile moștenirii sunt obligațiile patrimoniale ale defunctului care există în patrimoniul succesoral la deschiderea moștenirii, în timp ce sarcinile moștenirii sunt obligații care se nasc în persoana moștenitorului după deschiderea succesiunii.

Legislația actuală oferă un tratament juridic preferențial pentru anumite categorii de creanțe, cum ar fi cele provenite din conservarea sau administrarea bunurilor moștenirii și creanțele născute înainte de deschiderea moștenirii. Aceste creanțe pot fi recuperate înainte de partajul succesoral, ceea ce facilitează protecția creditorilor și asigură că datoriile și sarcinile moștenirii sunt achitate în mod echitabil.

Actele de conservare și administrare a bunurilor moștenirii, pe lângă că pot duce la nașterea unor creanțe a căror titular poate fi un moștenitor, au fost analizate în contexte diferite: cel al acceptării tacite a moștenirii și cel al stării de indiviziune succesorală.

Un aspect important abordat este coexistența calității de moștenitor și creditor al moștenirii. Legislația permite moștenitorilor să solicite plata creanțelor lor față de moștenire ca orice alt creditor, oferindu-le astfel dreptul de a fi plătiți din bunurile moștenirii înainte de partajul succesoral. Această reglementare asigură echitatea și protejează interesele moștenitorilor care fie au avut o creanță anterioară, fie au avansat cheltuieli pentru conservarea sau administrarea bunurilor succesorale sau au achitat cheltuielile de înmormântare.