Scurte considerații asupra noțiunii de pasiv succesoral și asupra calității succesorului de creditor al moștenirii

I. Scurte reflecții asupra noțiunii de pasiv succesoral

Pasivul succesoral este compus din datoriile și sarcinile moștenirii, aspect care rezultă din coroborarea mai multor articole, dintre care amintim art. 1114, art. 1119, art. 1155 C. civ. Deși două categorii distincte, între care există o serie de deosebiri^[1] , tratamentul juridic apare, la prima vedere, ca fiind identic, atât în ceea ce privește plata acestora, cât și în ceea ce privește prescriptibilitatea.

În concret, datoriile succesiunii reprezintă acele obligaţii patrimoniale ale defunctului care, indiferent de izvorul lor, fie el contractual, legal sau delictual^[2], există în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii, fiind contractate de defunct pe durata vieții și neachitate de către acesta^[3]. Nu intră în categoria datoriilor succesiunii acele obligaţii care, nefiind transmisibile, se sting prin moartea celui care lasă moștenire (cum ar fi cele contractate intuitu personae^[4]).

Spre deosebire de acestea, sarcinile moştenirii sunt acele obligaţii care, fără a fi existat în patrimoniul lui de cuius, se nasc în persoana moștenitorului după deschiderea succesiunii sau ulterior, independent de voința defunctului sau din voința lui și sunt strâns legate de această succesiune^[5]. Așadar, chiar dacă sarcinile nu au existat niciodată în patrimoniul celui care lasă moștenirea, acestea decurg tot din faptul decesului lui de cujus. Din categoria sarcinilor succesiunii fac parte: cheltuielile legate de înmormântarea defunctului, cheltuielile pentru administrarea și lichidarea moștenirii, plata legatelor cu titlu particular care conferă legatarului calitatea de creditor al unei creanțe.^[6]

Un tratament juridic preferențial par să aibă două categorii de creanțe, conform art. 1155 alin. (2) C. civ.: (1) creanţele provenite din conservarea sau din administrarea bunurilor moştenirii, precum și (2) creanțele născute înainte de deschiderea moştenirii. Titularii acestor drepturi de creanță pot cere să fie plătiţi din bunurile aflate în indiviziune înainte de partajul succesoral și pot solicita executarea silită asupra acestor bunuri.

1. Creanțele provenite din conservarea sau din administrarea bunurilor moştenirii fac parte, astfel cum am văzut deja, din categoria sarcinilor moștenirii și sunt efectuate, cel mai adesea, chiar de către unul/unii dintre succesibili, ajungându-se astfel ca aceștia să aibă dublă calitate, de moștenitori și de creditori.

Pentru început, ar fi relevant de stabilit ce tipuri de cheltuieli fac parte din cele două categorii. Astfel, actele juridice de conservare, definite ca acele acte juridice civile prin care se urmărește preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil, presupun efectuarea unor cheltuieli de conservare, care au întotdeauna o valoare mult redusă față de valoarea dreptului ce se dorește a fi conservat^[7], în timp ce actele juridice de administrare sunt acele acte juridice civile prin care se urmărește realizarea unei normale puneri în valoare a unui bun sau patrimoniu^[8].

Exemple de creanțe provenite din conservarea sau din administrarea bunurilor moştenirii: plata taxelor și impozitelor^[9], reparații ale bunurilor succesorale^[10], cheltuielile făcute cu ocazia inventarierii, punerii peceților, expertizării și evaluării bunurilor, cheltuielile ocazionate de trimiterea unei somații sau de înscrierea unei ipoteci sau a unui privilegiu în registrele de publicitate, toate acestea privind un drept sau un bun care face parte din masa succesorală, plata datoriilor rezultate din ultima boală a defunctului^[11], plata micilor datorii ale defunctului, efectuate din considerente de respect faţă de memoria acestuia^[12].

Pentru că în materia succesiunilor regăsim mai multe prevederi care vizează cheltuielile de conservare și de administrare ale bunurilor moștenirii, vom analiza, în cele ce urmează, legătura dintre aceste texte legale și textul art. 1155 alin. (2) C. civ., având în vedere, mai ales, situația în care aceste cheltuieli sunt efectuate de către moștenitori.

O primă întrebare ar fi, dacă legiuitorul a avut în vedere strict creanțele provenite din conservarea sau din administrarea bunurilor moştenirii efectuate în temeiul prevederilor art. 1117 C. civ. sau a avut în vedere un concept mai larg? În alte cuvinte, poate un succesibil sau orice altă persoană efectua cheltuieli pentru conservarea și administrarea bunurilor moștenirii în afara cadrului reglementat prin art. 1117 C. civ.?

În concret, în situația în care există pericol de înstrăinare, pierdere, înlocuire sau distrugere a bunurilor, notarul va putea pune bunurile sub sigiliu sau le va preda unui custode, care poate fi unul dintre succesibili, dacă toți cei interesați sunt de acord, iar în caz contrar, o altă persoană aleasă de către notar. Custodele, cu încuviințarea notarului, poate face anumite cheltuieli necesare pentru conservarea bunurilor moștenirii. În lipsa custodelui, aceste cheltuieli pot fi făcute de un curator special, numit de notar pentru administrarea bunurilor. Custodele sau curatorul este obligat să restituie bunurile şi să dea socoteală notarului asupra cheltuielilor de conservare sau administrare a acestor bunuri la finalizarea procedurii succesorale sau atunci când notarul consideră necesar.

Trecând peste faptul că legiuitorul, deși inițial pare să sugereze că, un custode poate efectua doar cheltuieli necesare pentru conservarea bunurilor moștenirii, într-un final, din textul legal înțelegem că atât custodele, cât și curatorul, pot face atât cheltuieli de conservare, cât și cheltuieli de administrare. Aceste cheltuieli vor fi făcute, cel mai adesea, din patrimoniul succesoral, iar nu din patrimoniul custodelui sau al curatorului, astfel încât acestea nu vor duce la nașterea unei creanțe față de moștenire a custodelui sau a curatorului.

Cu toate acestea, considerăm că nu poate fi exclusă ipoteza în care un custode sau un curator, în lipsa unui disponibil bănesc în masa succesorală (care ar putea fi formată strict din bunuri imobile, spre exemplu), să avanseze aceste cheltuieli din patrimoniul propriu și să devină astfel creditor al moștenirii.

În particular, în situația în care un succesibil este numit custode și efectuează cheltuieli de conservare sau administrare ale bunurilor succesorale din patrimoniul său personal, acesta devine creditor al moștenirii, putând ajunge, în cazul în care i se consolidează calitatea de moștenitor, să aibă dubla calitate de moștenitor și creditor al moștenirii.

Pe de altă parte, în marea majoritate a situațiilor, nu se numește un custode sau un curator al moștenirii, nefiind în situațiile prevăzute de art. 1117 C. civ. , respectiv nu există un pericol de înstrăinare, pierdere, înlocuire sau distrugere a bunurilor, iar bunurile succesorale pot necesita efectuarea unor cheltuieli de conservare și administrare, care vor fi avansate cel mai adesea de către succesibil, care va avea dubla calitate de moștenitor și creditor al moștenirii, în cazul în care i se consolidează calitatea de moștenitor.

În aceste situații, nu este nevoie de încuviințarea notarului pentru efectuarea cheltuielilor și nici nu se va da socoteală notarului, motiv pentru care se naște întrebarea – cine va constata existența acestor cheltuieli și necesitatea lor? Evident, în cazul în care moștenitorii nu se înțeleg, instanța de judecată este singura în măsură să intervină, notarul neavând competență asupra acestui subiect.

Astfel, pentru a răspunde la întrebare, creanțele provenite din conservarea sau din administrarea bunurilor moştenirii pot să provină atât din cheltuielile realizate în temeiul art. 1117 C. civ., cu condiția să nu fi fost efectuate din patrimoniul succesoral, ci din patrimoniul personal al celui care a avansat cheltuiala, cât și din cheltuielile realizate pur și simplu de către succesibil sau orice altă persoană, în vederea conservării sau administrării bunurilor moștenirii. În ipoteza în care cel care a efectuat cheltuiala este un succesibil (numit în calitate de custode, pentru cazurile prevăzută prin art. 1117 C. civ.), prin consolidarea calității sale de moștenitor se ajunge în situația coexistenței calităților de moștenitor și creditor al moștenirii.

Un alt text legal ar fi art. 1118 C. civ., care reglementează măsurile speciale privind sumele de bani şi alte valori găsite în patrimoniul succesoral la data decesului. Astfel, dacă în timpul efectuării inventarului se vor găsi sume de bani, din acestea se vor lăsa moştenitorilor sau celor care locuiau cu defunctul şi gospodăreau împreună cu acesta sumele necesare pentru, printre altele, acoperirea cheltuielilor pentru conservarea şi administrarea bunurilor moştenirii. În această situație, având în vedere că aceste cheltuieli sunt acoperite din sumele de bani aparținând celui care lasă moștenire, așadar din activul succesoral, moștenitorul care efectuează acele cheltuieli nu dobândește calitatea de creditor al succesiunii. Practic, pentru a dobândi calitatea de creditor este necesar ca respectiva cheltuială să o facă moștenitorul din patrimoniul său, iar nu din patrimoniul succesoral.

În alte cuvinte, pentru a avea natura unor creanțe provenite din conservarea sau din administrarea bunurilor, indiferent de contextul în care au fost făcute sau de persoana care le-a făcut, acele cheltuieli trebuie să fi fost realizate din patrimoniul unei alte persoane decât a celei care a lăsat moștenire. Altfel, acestea rămân doar niște cheltuieli ale moștenirii fără a se transforma în creanțe.

Iar pentru că orice cheltuială are la bază un act, în speță, de conservare sau administrare, ar fi interesant de observat corelația dintre actele de conservare sau administrare în contextul acceptării tacite a succesiunii^[13] și cheltuielile ocazionate de actele de conservare sau administrare, care pot duce la nașterea unor creanțe. Evident că există acte de conservare sau de administrare care nu implică cheltuieli, motiv pentru care acestea nu fac obiectul analizei noastre.

Astfel, potrivit art. 1110 alin. (3) C. civ., actele de conservare nu valorează acceptare, dacă din împrejurările în care acestea s-au efectuat nu rezultă că succesibilul şi-a însuşit prin ele calitatea de moştenitor. Așadar, un succesibil care face acte de conservare nu va fi considerat, în principiu, că a acceptat moștenirea, însă, dacă respectivele acte implică anumite cheltuieli, succesibilul devine titularul unui drept de creanță împotriva moștenirii.

Actele de administrare, la rândul lor, suportă o distincție întâlnită în materia succesiunilor, strict în contextul actelor cu valoare de acceptare tacită, între actele de administrare provizorie și actele de administrare definitivă. Conform prevederilor art. 1110 alin. (4) C. civ. Sunt considerate a fi de administrare provizorie actele de natură urgentă a căror îndeplinire este necesară pentru normala punere în valoare, pe termen scurt, a bunurilor moştenirii. Actele de administrare provizorie, asemenea actelor de conservare, nu valorează acceptare dacă din împrejurările în care acestea s-au efectuat nu rezultă că succesibilul şi-a însuşit prin ele calitatea de moştenitor; în timp ce actele de administrare definitivă pot avea valoarea de acceptare tacită a moștenirii.

Pe de altă parte, indiferent dacă au la bază acte de administrare provizorie sau definitivă, toate cheltuielile provenite din administrarea bunurilor moștenirii pot să devină creanțe, dacă sunt efectuate din patrimoniul succesibilului. Așadar, creanțele provenite din administrarea bunurilor succesorale pot avea la bază acte de administrare care au natura unor acte cu valoare de acceptare tacită, dacă sunt acte de administrare definitivă, sau care nu au această valență, dacă vorbim de acte de administrare provizorie.

Nu în ultimul rând, dată fiind starea de indiviziune în care se află patrimoniul succesoral, care presupune o pluralitate de titulari, dar nu neapărat mai mulți moștenitori cu vocație universală^[14], și regimul juridic al acesteia, se impune analiza condițiilor în care un moștenitor poate efectua acte de conservare sau administrare asupra bunurilor succesorale^[15]. În ceea ce privește actele de conservare, art. 640 C. civ. prevede că fiecare coproprietar poate să facă acte de conservare cu privire la bunul comun fără acordul celorlalți coproprietari^[16]. Pe de altă parte, în materia actelor de administrare^[17], a fost instituită regula majorității, prin art. 641 C. civ., cu sancțiunea inopozabilității, prevăzută prin art. 642 C. civ.

Astfel, suntem de părerea potrivit căreia creanțele provenite din conservarea sau din administrarea bunurilor moştenirii provenind din cheltuieli făcute de către unul dintre moștenitori se impun a fi realizate cu respectarea dispozițiilor art. 640-642 C. civ.

2. Revenind asupra prevederilor art. 1155 alin. (2) C. civ., cealaltă categorie de creanțe care se bucură de un tratament aparent preferențial sunt creanțele născute înainte de deschiderea moştenirii. În alte cuvinte, pare că legiuitorul se referă la datoriile moștenirii, din moment ce acestea sunt definite ca fiind acele obligaţii patrimoniale ale defunctului care, indiferent de izvorul lor, există în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii. Este irelevant cine este titularul acestor creanțe, din moment ce textul legal nu distinge, astfel încât acest text legal vizează și creanțele a căror titulari sunt moștenitorii defunctului și care au astfel dublă calitate de moștenitori și de creditori ai moștenirii.

Așadar, textul art. 1155 alin. (2) C. civ. are în vedere, pe de o parte, datoriile succesorale, iar pe de altă parte, o parte din sarcinile succesiunii. Context în care nu putem să nu observăm că rămâne o mică parte din pasivul succesoral căreia nu îi sunt aplicabile aceste prevederi. Practic, ar fi cheltuielile de înmormântare (care sunt plătite, de regulă, de succesibili) și legatele, acestea din urmă având propriile reguli pe baza cărora sunt plătite.

În orice caz, prevederile art. 1155 alin. (2) C. civ. vin în sprijinul creditorilor succesiunii, care nu sunt astfel nevoiți să aștepte partajul succesoral. Din modul de exprimare al legiuitorului, „pot cere”, rezultă că creditorii pot alege să aștepte partajul succesoral, sau pot alege să acționeze înainte de acest moment. Situația este identică și în cazul în care moștenitorii au drepturi de creanță asupra moștenirii, aspect reglementat expres prin prevederile art. 1157 alin. (3) C. civ.