Rolul dreptului și statului de drept în contextul crizei existențiale actuale

În acest cadru, apar mai multe întrebări care necesită răspunsuri și soluții rapide și adecvate, ca, de pildă: cum se conduc societățile în condițiile globalizării și, mai ales, cum este gestionată globalitatea sau, mai bine zis, geomodernitatea, cea care reflectă gradul contemporan de civilizație în plină eră a informaticii și a tehnologiilor înalte? Poate capitalismul actual dominat de diverse grupuri transnaționale și de regula sa principală, dorința de a produce profit – din nefericire doar pentru unii –, să fie și moral, și ecologic, și responsabil? De asemenea, care este, în aceste circumstanțe, rolul statului modern, al statului de drept, fondat pentru un scop democratic în situația în care acesta nu mai este considerat actor principal al globalizării^[13]?

În legătură cu acest din urmă aspect și apreciind că statul de drept nu și-a încheiat încă misiunea, alte două întrebări pretind răspuns. Una privește limita inferioară sau pragul până la care statul și instituțiile sale pot ceda din atribuții și răspunderi, iar cea de-a doua este adresată sarcinilor sale noi, impuse de globalizare sau de noile înfățișări pe care interesele sale ireductibile le iau în noul context al lumii. Referindu-mă, mai întâi, la ordinea internă și la aplicarea justiției, susțin că globalitatea nu le poate asigura, cel puțin pe termen scurt și mediu, astfel că statele și instituțiile lor sunt chemate încă o dată să facă față la sfidări mai mult sau mai puțin noi: trafic de arme, spălarea banilor, crimă organizată, corupție, trafic de droguri și de persoane, terorism, criminalitate informatică, criminalitate de mediu etc. În același timp, chiar dacă multe dintre atribuțiile care revin astăzi centrului, adică statului, vor fi preluate de autoritățile regionale și locale, totuși sistemul piețelor nu poate funcționa decât în interiorul unui stat de drept, unde domnește ordinea, unde legea este aplicată și unde infractorii sunt pedepsiți, altfel ar fi un derapaj inevitabil spre sisteme mafiote^[14]. Acest derapaj poate conduce la instaurarea cleptocrației, și din acest punct următorul pas ar fi instituirea unui stat infracțional, criminal unde infractorii sunt guvernul însuși^[15].

În al doilea rând, cu privire la ordinea internațională, grav afectată de conflicte cum este, de pildă, cel din Ucraina, de natură geopolitică, geostrategică, dar și cu o componentă economică puternică de unde nu poate lipsi globalizarea, statul de drept și instituțiile sale democratice trebuie să acționeze prin toate mijloacele legale pentru respectarea necondiționată a normelor dreptului internațional, precum și a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, începând cu dreptul la viață și respectarea demnității umane.

Astăzi suntem martori, mai mult sau mai puțin conștienți, ai unor acțiuni tot mai numeroase și mai bine organizate, atât pe plan local, cât și internațional, îndreptate împotriva instituțiilor statului național – stat de drept – pentru slăbirea rolului și forței lor, care au ca scop dezagregarea acestora prin transferul puterii către grupuri de interese naționale și/sau transnaționale cu o natură complexă politică, economică, financiar-bancară și, nu în ultimul rând, militară. „Toată lumea este de acord că trebuie să existe un stat de drept puternic”, remarca laureatul Premiului Nobel pentru economie în 2001, Joseph E. Stiglitz. Și tot el continua: „dar contează și ce fel de legi există și cum sunt ele aplicate”^[16].

De asemenea, în contextul unei tranziții digitale accelerate, inteligența artificială își face loc tot mai mult în domenii precum medicină, serviciul de relații cu clienții, transporturi, domeniul juridic, sectorul bancar și financiar ș.a. Prin urmare, este nevoie rapid de o reglementare la nivel național, regional (unional-european) și internațional a domeniului inteligenței artificiale în folosul speciei umane, și nu invers. Spre exemplu, „sunt semne că neurotehnologia inaugurează o epocă nouă a istoriei umane. Este epoca în care se poate descifra în măsură semnificativă ceea ce este în creierul altor persoane. Dar este și epoca în care apare un nou pericol de manipulare a minților… neurotehnologia poate afecta negativ cinci arii ale vieții noastre: 1. identitatea personală este dizolvată de multitudinea de „instrumente (devices)” și „interfețe” la care se recurge; 2. voința liberă (free will)” este slăbită de mulțimea algoritmilor și informațiilor; 3. caracterul oarecum privat al minții (mental privacy) este atins de cunoașterea de către cineva din afară a datelor creierului, putându-se descifra până și laturi ale subconștientului; 4.unele grupuri pot să-și crească „abilitatea mentală și fizică” în detrimentul altora și să creeze injustiție; 5. se pot implanta tendințe de comportament noi în creierul celuilalt, încât se ruinează egalitatea… Soluția este legislația care promovează valori… Nu se ajunge la justiție, nici la libertăți și drepturi fără a asuma valori… Columbia University propune preluarea a cinci neurodrepturi în legislație. Sunt drepturile la identitate personală, la libertate de decizie, la intimitate mentală, la acces egal la augmentarea mentală și la protecția în fața tendințelor algoritmice. Statul Chile a și preluat în Constituția sa asemenea drepturi”^[17].

Așa fiind, în curând dreptul se va confrunta cu schimbări de substanță, prin metode și tehnici legislative noi, adaptate vremurilor în care trăim.

La fel realități tot mai vădite ale lumii contemporane sunt și mondializarea dreptului în elaborarea și practica sa, precum și globalizarea conceptelor și tehnicilor lui, acestea îndreptându-se „spre perspectiva unui drept comun ansamblului planetei, care ar putea fi calificat, pe termen lung, chiar ca mondial”^[18]. În doctrină se afirmă cu drept cuvânt că: „Tehnicitatea și scientizarea crescândă a normelor juridice, apariția unor sectoare noi de reglementare, specifice, precum vectorii globalizării (comunicare electronică, internet și mass-media), codificarea la nivelul ramurilor și în plan supranațional, constituie provocări tot mai perceptibile (…)”^[19]. Toate acestea trebuie să pună în gardă profesiile juridice în vederea adaptării lor la noile condiții atât prin reconfigurarea identității lor (atribuții noi, resurse umane, pregătire profesională etc.), cât și printr-o mai bună cooperare teoretică și practică între ele.

În consecință, apreciez că este necesară o creștere a influenței dreptului asupra schimbărilor care au loc în societatea omenească.

Deoarece „dreptul este, înainte de toate, un sistem de gândire, o modalitate de a gândi lumea… dreptul nu trebuie să fie un mijloc de criptare a lumii, ci de decriptare a sa într-un anumit fel, unul care cultivă nuanța, pigmentează starea și prefigurează perspectiva pe termen lung a problemelor vieții (sociale)”^[20].

Pentru a face față provocărilor acestui început de mileniu, atât specialiștii din domeniul dreptului, cât și oamenii politici nu trebuie să lase prea mult timpul să treacă sperând că lumea familiară și valorile sale de la sfârșitul veacului trecut se vor întoarce. Așadar, se impune tranziția cât mai scurtă de la o atitudine pasivă, deloc potrivită acestor vremuri, la una proactivă, angajantă, în vederea rezolvării problemelor ivite ca urmare a schimbărilor rapide și de fond din societate – una a cunoașterii bazate pe înaltele tehnologii –, pentru ca omenirea, prin drept și în cadrul unui stat de drept, să poată să-și împlinească misiunea sa pe acest pământ. Iar, în ceea ce îl privește exclusiv pe jurist, acestea „vizează mai ales calitatea de intelectual angajat în problemele cetății… și mai puțin ipostaza sa de tehnician interpret și susținător al unui text de lege oarecare… Devenind om al cetății, intelectualul jurist se întregește pe sine și se afirmă pe deplin inclusiv din perspectiva valorilor dreptului și justiției”^[21].

În concluzie, se remarcă o nevoie imperioasă de abordare științifică a dreptului și a manifestărilor sale, prin luarea în considerare a tuturor fațetelor teoretice și practice ale fenomenului juridic: dreptul ca doctrină, știință și jurisprudență. Pentru atingerea acestui obiectiv, s-ar impune de urgență, cum este și cazul României, reformularea cercetării științifice juridice ca cercetare științifică fundamentală, pentru a face posibilă în final înțelegerea științei dreptului ca „știință a spiritului” cu toate consecințele benefice ce rezultă din acest demers, inclusiv ori mai ales pentru investigația aplicativă^[22]. Iar toate acestea trebuie să aibă loc printr-un dialog continuu între sistemul de drept continental de sorginte romano-germană, cunoscut și sub denumirea de inchizitorial, și sistemul de common law, în conformitate cu realitățile socioeconomice și reflexele lor juridice la nivel național, regional și internațional.

În plus, din perspectivă politică, democrațiile lumii trebuie să conștientizeze că se confruntă cu o problemă serioasă, extrem de periculoasă, caracterizată prin atacuri repetate împotriva valorilor și instituțiilor acestora, prin încălcarea sistematică a drepturilor omului recunoscute internațional (drepturi culturale, civile, politice și de alte tipuri prevăzute în Declarația universală a drepturilor omului și în convențiile internaționale) multe dintre acestea abil absconse. În consecință, este nevoie de o voință fermă pentru detectarea, publicitatea și rezolvarea acestei situații. Pentru atingerea scopului menționat, este necesar a se crea cadrul normativ cel mai adecvat întăririi statului de drept și a instituțiilor sale, în primul rând a pilonului său principal, justiția independentă și imparțială, a cărei activitate să se desfășoare cu respectarea principiilor fundamentale ale dreptului.

Deopotrivă, apreciez că se impune mai mult ca oricând responsabilitate, solidaritate, înțelegere și voință în luarea deciziilor necesare și binefăcătoare pentru existența și viitorul lumii libere în cadrul unui stat de drept ale cărui instituții democratice să fie consolidate și adaptate noilor condiții impuse de criza multidimensională la nivel global pentru a-și sluji cu adevărat cetățenii.

Altfel, nota de plată pentru depășirea crizei actuale va fi suportată din nou de cei guvernați, ale căror drepturi și libertăți individuale vor fi limitate până la desființarea totală „de o ordine de tip autoritar și egalitar care șterge diversitatea personalității umane, supunând, totodată, binele individual concret unui bine colectiv abstract”^[23].