Restrângerea exercițiului libertății religioase în preajma sărbătorilor pascale – o analiză critică

2. Aspecte privind conduita constituțională a Președintelui României referitoare la restrângerea exercițiului libertății religioase

Având în că exercițiul libertății religioase poate fi restrâns numai prin lege [art. 53 alin. (1)], că Președintele României are obligația negativă de a nu comite fapte grave prin care să încalce prevederile Constituţiei [art. 95 alin. (1)], precum și că el vechează la respectarea ei [art. 80 alin. (2)], socotesc că ar fi de analizat conduita sa, dacă el a avut sau nu un rol activ, în sensul medierii între puterile statului [art. 80 alin. (2)], ca acestea să adopte o lege sau să emită o OUG, care să prevadă restrângerea libertății religioase, deoarece nici până în prezent nu sunt în vigoare astfel de acte. Mai mult, dacă Președintele a observat [și nu se poate susține contrariul] că cele două puteri statale nu au acționat în acest sens, este de analizat și dacă el ar fi avut obligația pozitivă să revoce decretul, sau acele prevederi din el, care au restrâns exercițiul libertății religioase, ținând cont și de faptul că în urma decretului au fost emise doar ordonanțe militare de aplicare a lui. În fine, ar mai fi de apreciat dacă acest lucru s-ar fi impus și din perspectiva imposibilității atacării Decretului nr. 240 la instanța de contencios administrativ sau la CCR.

VI. ORDONANȚELE MILITARE NR. 1 ȘI 2 DIN 2020 – ACTE DE ÎNCĂLCARE A LIBERTĂȚII RELIGIOASE

La momentul la care Ordonanțele militare nr. 1 și 2 din 2020 au fost emise, nu a existat nicio lege organică sau OUG în vigoare, care să prevadă vreo restrângere a exercițiului libertății religioase. Potrivit Legii nr. 554/2004: «Actele emise pentru aplicarea regimului stării de urgență […] pot fi atacate numai pentru exces de putere» [art. 5 alin. (3)]. Excesul de putere este definit ca: «încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor» [art. 2 alin. (1) lit. n) teza finală]. Deoarece, în general, ordonanțele militare nu poate face obiectul controlului de neconstituționalitate [art. 146], lor nu i se poate aprecia caracterul constituțional, dar ele poate face obiectul controlului de legalitate [art. 5 alin. (3) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 554/2004]. Ambele ordonanțe militare prevăd măsuri de restrângere a exercițiului libertății religioase, ca: «suspendare a tuturor activităților […] religioase […] realizate în spații închise»; «interzicerea accesul publicului în biserică» etc. Prevederile reprezintă un exces de putere prin faptul că ele restrâng exercițiul libertății religioase aparținând cetățenilor creștini, care este stipulată în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 489/2006. Prevăzându-se aceste măsuri restrictive, s-a nesocotit îndrumarea legală potrivit căreia: «Libertatea [persoanei-s.n.] de a-și manifesta credința religioasă nu poate face obiectul altor restrângeri decât al celor care sunt prevăzute de lege [art. 2 alin. (2)], or Ordonanțele militare nr. 1 și 2 din 2020 nu sunt legi, ci simple ordine de ministru și nu au caracter strict militar pentru a fi exceptate de la controlul contenciosului administrativ [v. art. 2 alin. (1) lit. l)]. Față de evidenta încălcare a prevederilor legale, dar luând în considerare și disp. art. 4 din OUG nr. 1/1999, se impunea revocarea ordonanțelor militare, fie de către Ministrul Afacerilor Interne^[50], fie de către Primul-ministru^[51], sau în ipoteza unor inacțiuni din partea ambilor, se impune anularea lor de către instanța de contencios administrativ [art. 1 alin. (1) Legea 554/2004].

Pompoasa denumire…

În fine, îmi atrage atenția pompoas denumire Ordonanțe militare și, tind să mă gândesc dacă nu cumva, prin năravul cel prea greu de săpânit al firii omenești, executivul a dorit să „înveșmânteze”, printr-o denumire stridentă, un act care, în esență, nu este altceva decât un ordin de ministru.  Motivul să fi fost oare acela de a-l „ridica” la nivelul OUG-urilor și ordonanțelor simple ale Guvernului, chiar și prin procedura contrasemnării de către Primul-ministru, la fel ca în cazul acestora? Să fi fost oare dorința de a-l „sustrage” de la controlul contenciosului administrativ, știindu-se că actele de comandament cu caracter militar sunt exceptate de la acest control? Se poate afirma că executivul nu știe că ordonanțele militare nu se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 554/2004? Acestea sunt simple întrebări pe care, ca și cetățean, mi le pun și, dacă răspunsul este afirmativ la toate, nu sunt singur, dar cred că prin emiterea celor două ordonanțe militare s-a îngrădit, nelegal, libertatea religioasă, într-un context plin de semnificație spirituală pentru întreaga creștinătate. Hristos a Înviat!

VII. CONCLUZIA

Oameni și fapte!