Reprezentarea convențională a persoanelor juridice în litigiile din materia dreptului proprietății industriale

Art. 28 alin. (2) și art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 66/2000, precum și art. 3 lit. f) din Instrucțiunile nr. 108/17.10.2002^[8] emise de OSIM pentru punerea în aplicare a O.G. nr. 66/2000 (la o dată anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003) nu permit reprezentarea în fața instanțelor judecătorești prin formele de exercitare a profesiei, ci numai de către o persoana fizică, în calitatea sa de consilier juridic sau de avocat, calitate pe care o exercită conform legilor care au ca obiect de reglementare organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic (Legea nr. 514/2003), respectiv organizarea și exercitarea profesiei de avocat (Legea nr. 51/1995).

Legiuitorul nu a conceput și nu a edictat O.G. nr. 66/2000 pentru ca activitățile în domeniul proprietății industriale să fie efectuate prin exercitarea profesiei de consilier juridic cu încălcarea prevederilor art. 1-4 din Legea nr. 514/2003.

O interpretare contrară constituie fraudă la Legea nr. 514/2003.

Activitățile în domeniul proprietății industriale nu pot consta nici în exercitarea altor activități care încalcă Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006, pronunțată de ÎCCJ – Secțiile Unite în soluționarea recursului în interesul legii.

Deoarece activitatea de reprezentare convențională în fața instanțelor judecătorești nu este o activitate comercială^[9], o persoana juridică – formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială – nu poate dobândi dreptul de reprezentare în instanță a unei alte persoane juridice, astfel că aceasta nici nu poate transmite un drept de reprezentare în instanță propriului său consilier juridic, angajat cu contract de muncă.

Consilierul juridic angajat cu contract de muncă al unei persoane juridice nu poate exercita decât activitatea de reprezentare în instanță a propriului său angajator, dacă acesta are calitatea de parte în proces, în înțelesul dispozițiilor art. 36, art. 55 și art. 80 alin. (1) C. pr. civ.

Al doilea argument este acela că între persoana juridică – formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială și o altă persoană juridică – client al formei de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, care are și calitatea de parte într-un proces, se încheie un contract de mandat general.

Contractul de mandat este reglementat prin dispozițiile de drept substanțial cuprinse în art. 2009-2042 C. civ. și, în consecință, poate produce efecte juridice exclusiv în planul dreptului substanțial.

Un mandat general, pentru orice litigii în care ar fi parte în proces o persoană juridică, mandantă a persoanei juridice – formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, este nul^[10].

Persoana juridică – formă de organizare a profesiei de consilier în proprietate industrială – poate fi reprezentată numai prin consilier juridic salariat al său, sau avocat, care nu își exercită profesia în temeiul contractului de mandat general, ci în temeiul și cu respectarea legilor de organizare și exercitare a profesiilor lor, respectiv în temeiul unui contract de muncă, potrivit Legii nr. 514/2003, sau în temeiul unui contract de asistență juridică, potrivit Legii nr. 51/1995.

Așadar, nici consilierul juridic – salariat, nici avocatul – angajat cu contract de asistență juridică, nu sunt mandatari^[11], deoarece legea le interzice să își exercite activitățile profesionale, inclusiv dreptul de reprezentare în instanță a unei persoane juridice, pe baza contractului de mandat general.

Deoarece în materia reprezentării convenționale ad litem a unei persoane juridice de către o altă persoană juridică, rămân aplicabile dispozițiile imperative ale Codului de procedură civilă, care nu recunosc efecte juridice în planul dreptului procesual unui contract de mandat general încheiat între două persoane juridice, dintre care una este parte în proces și una este o formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, consilierul juridic angajat al formei de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială nu are dreptul ca, în temeiul acestui contract de mandat, să reprezinte în instanță o altă persoană juridică – cu care nu are încheiat un contract de muncă.

Al treilea argument, este acela că un consilier juridic nu poate reprezenta o persoană juridică cu care nu are încheiat un contract de muncă.

O soluție contrară echivalează cu transformarea profesiei de consilier juridic într-o profesie liberală, cu confuzia între profesia de consilier juridic și profesia de avocat, precum și cu încălcarea vădită a prevederilor Legii nr. 514/2003, art. 2, art. 3, art. 4 și art. 10 lit. a) din Legea nr. 514/2003.

Conform art. 10 lit. a) din Legea nr. 514/2003:

„Art. 10. – Exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă cu: a) calitatea de avocat […]”.

IV. Limitele efectelor Deciziei nr. 2/2017 raportate la obligația exercitării profesiei de avocat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat

În raport de dispozițiile art. 519 și ale art. 521 alin. (1) C. pr. civ., rezolvarea chestiunii de drept care a format obiectul dosarului nr. 3358/1/2016 nu poate fi extrapolată la ipoteza în care reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată este asigurată de un avocat.

Astfel cum statuează ÎCCJ prin decizia pronunțată:

„81. […] se impune doar dezlegarea chestiunii de drept efectiv ridicate în cauza pendinte, respectiv reprezentarea convenţională a persoanei juridice prin consilier juridic într-un litigiu de proprietate intelectuală ce are ca obiect contestaţia titularului cererii de înregistrare a unei mărci împotriva hotărârii pronunţate de Comisia de contestaţii mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci […]”.

În același sens sunt relevante și considerentele Deciziei ÎCCJ nr. 2/2017, cuprinse la par. 73, par. 74^[12] și par. 85^[13], indicate supra, în partea a II-a a articolului.

Orice procedeu contrar, care s-ar baza pe invocarea argumentului a fortiori, ar încălca în mod vădit și voit prevederile art. 519 și ale art. 521 alin. (1) C. pr. civ., precum și statuările considerentelor Deciziei ÎCCJ nr. 2/2017.

Avocatul nu poate avea calitatea de angajat cu contract de muncă al unei persoane juridice – formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială.

Conform art. 28 din Statutul profesiei de avocat^[14] avocatul poate fi salarizat numai în interiorul profesiei de avocat:

„Nu este incompatibil avocatul salarizat în interiorul profesiei de avocat”.

Avocatul nu poate dobândi calitatea de reprezentant convențional ad litem al unei persoane juridice – parte în proces, altfel decât în temeiul unui contract de asistență juridică încheiat direct cu clientul său – persoana juridică ce are calitate de parte în proces.

Avocatul nu poate dobândi calitatea de reprezentant convențional ad litem al unei persoane juridice – parte în proces, direct de la persoana juridică – formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, care nu este parte în proces, dar care a încheiat un contract de mandat general cu persoana juridică ce este parte în proces.

Avem în vedere următoarele argumente, dintre care unele sunt dezvoltate pe larg la pct. II, supra:

– contractul de mandat încheiat între două persoane juridice nu produce efecte juridice decât în planul dreptului substanțial, conform prevederilor art. 2009 și urm. C. civ. și statuărilor Deciziei ÎCCJ nr. 9/2016, par. 33^[15];
– conform Deciziei ÎCCJ nr. 9/2016, par. 35: „activitatea de reprezentare convenţională în faţa instanţelor de judecată este o activitate necomercială, rezervată prin lege avocaţilor şi consilierilor juridici. Or, dacă s-ar agrea ideea ca o persoană juridică să fie reprezentată de o altă persoană juridică, s-ar ajunge la concluzia, de neacceptat, că reprezentarea în sine ar putea constitui obiect de activitate al mandatarului”;
– deoarece o persoană juridică (societate comercială) – formă de exercitarea a profesiei de consilier în proprietate industrială nu poate dobândi un drept de reprezentare în instanță în temeiul unui contract de mandat, aceasta nici nu poate transmite un drept de reprezentare în instanță unui avocat cu care încheie în nume propriu un contract de asistență juridică;
– potrivit Deciziei nr. XXII din 12 iunie 2006, pronunțată de ÎCCJ – Secțiile Unite, în soluționarea recursului în interesul legii, o persoană juridică nu poate avea ca obiect de activitate asistența și reprezentarea juridică;
– potrivit art. 196 alin. (1) lit. c) C. civ. este incidentă sancțiunea nulității absolute a persoanei juridice dacă „obiectul de activitate este ilicit […]”;
– art. 206 alin. (1) C. civ. prevede că: „Persoana juridică poate avea orice drepturi și obligații civile, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparține decât persoanei fizice”, iar conform art. 206 alin. (3) C. civ.: „Actul juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor alin. (1) […] este lovit de nulitate absolută”;
– numai o persoană fizică ce are calitatea de consilier juridic sau de avocat are dreptul de a reprezenta o altă persoană juridică în instanță, conform dispozițiilor art. 28 alin. (2), art. 2 și art. 4 din O.G. nr. 66/2000, ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 prevede că: „Profesia de avocat se exercită numai de avocaţii (persoane fizice – n.ns.) înscrişi în tabloul baroului din care fac parte […]”.

Avocatul nu poate dobândi calitatea de reprezentant convențional ad litem al unei persoane juridice – formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială – care nu are calitatea de parte în proces, în sensul dispozițiilor Codului de procedură civilă.

Dreptul de reprezentare ad litem al avocatului se naște numai în temeiul unui contract de asistență juridică, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.

Deoarece, conform art. 121 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, contractul de asistență juridică este expresia acordului de voințe „între avocat şi client”, în toate cazurile, chiar și când contractul de asistență juridică se încheie prin mandatar, sunt părți în contractul de asistență juridică având ca obiect reprezentarea în instanță: avocatul și clientul său – persoană juridică ce are și calitatea de parte în proces.

În baza contractului de asistență juridică, care prevede în mod expres întinderea puterilor conferite de clientul său – parte în proces [art. 126 alin. (1), din Statutul profesiei de avocat], avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială, întocmită conform Anexei nr. II la Statutul profesiei de avocat.

Împuternicirea avocațială care nu poartă mențiunile privitoare la existența, numărul și data contractului de asistență juridică nu este valabilă și nu produce efecte juridice^[16].
Onorariul avocațial nu poate fi cuprins în suma de bani încasată pentru serviciile prestate de o societate juridică – formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, care nu are calitatea de client al avocatului, nici calitatea de parte în procesul în care avocatul exercită activitatea de reprezentare.

O interpretare contrară încalcă dispozițiile art. 122 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, care prevede:

„Contractul de asistenţă juridică trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente: […] d) onorariul; […]”.

Numai onorariul avocațial poate fi inclus în cuantumul cheltuielilor de judecată pe care partea care a pierdut procesul poate fi obligată să le achite.

Nu sunt cheltuieli efectuate în legătură cu un proces și nu pot fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecată sumele de bani facturate de o persoană juridică – inclusiv societate comercială cu răspundere limitată sau societate comercială pe acțiuni – formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială – pentru executarea mandatului general acordat de o altă persoană juridică.

Orice interpretare contrară încalcă în mod evident dispozițiile art. 451 alin. (1) C. pr. civ., ale art. 122 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, ale art. 28 alin. (2), art. 2, art. 4 din O.G. nr. 66/2000, precum și statuările Deciziei nr. XXII din 12 iunie 2006, pronunțată de ÎCCJ – Secțiile Unite, în soluționarea recursului în interesul legii și statuările Deciziei nr. 9/2016, pronunțată de ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

V. Problema abrogării dispozițiilor art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 66/2000, astfel cum acestea au fost interpretate de ÎCCJ, prin coroborare cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 66/2000, ca efect al dispozițiilor art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012

Deși prin considerentele cuprinse în par. 131 și par. 133 din Decizia nr. 2/2017, ÎCCJ a pus în discuție problema abrogării parțiale a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 66/2000, având în vedere prevederile art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă^[17] (Legea nr. 76/2012), fără nicio motivare, ÎCCJ nu a recunoscut efectele abrogatoare produse de dispoziția legală invocată.

Potrivit dispozițiilor art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012:

„La data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă se abrogă: […] k) orice alte dispoziţii contrare, chiar dacă sunt cuprinse în legi speciale”.

Conform prevederilor art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 66/2000:

„Reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti a solicitanţilor, a titularilor sau a persoanelor interesate de către consilierii în proprietate industrială este condiţionată de calitatea acestora de avocat sau de consilier juridic”.

Dacă prevederile art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 66/2000 ar fi fost interpretate de ÎCCJ în sensul că, numai în calitatea sa de avocat, care își exercită profesia cu respectarea Legii nr. 51/1995 (adică în temeiul unui contract de asistență juridică încheiat direct cu persoana juridică ce are calitatea de parte în proces), sau în calitatea sa de consilier juridic, care își exercită profesia cu respectarea Legii nr. 514/2003 (adică în temeiul unui contract de muncă, încheiat direct cu persoana juridică ce are calitatea de parte în proces), consilierul în proprietate industrială – persoană fizică, în sensul definiției legale date prin dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 66/2000 și în sensul dispozițiilor art. 4 din O.G. nr. 66/2000 – are dreptul de a reprezenta ad litem o persoană juridică ce are și calitatea de parte în proces, atunci dispozițiile art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 66/2000 ar fi fost conforme cu prevederile art. 84 alin. (1) C. pr. civ., astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 9/2016, pronunțată de ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Nu aceasta a fost interpretarea dată dispozițiilor art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 66/2000 de ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 2/2017.