Reprezentarea convențională a persoanelor juridice în litigiile din materia dreptului proprietății industriale

În al treilea rând, O.G. nr. 66/2000 și Legea nr. 514/2003 sunt ambele acte normative care instituie norme cu caracter special.

Nu este aplicabilă regula specialia generalibus derogant, pentru a se considera că O.G. nr. 66/2000 (act normativ anterior adoptat) ar deroga de la Legea nr. 514/2003 (act normativ cu o forță juridică superioară, adoptat ulterior).

Dreptul consilierului în proprietate industrială de a reprezenta convențional persoane fizice și persoane juridice este reglementată exclusiv prin dispozițiile capitolului VI din O.G. nr. 66/2000, intitulat „Reprezentarea”, capitol care conține numai două articole: art. 27 și art. 28.

Potrivit art. 27 din O.G. nr. 66/2000:

„(1) Reprezentarea solicitanţilor, a titularilor de drepturi de proprietate industrială sau a persoanelor interesate în toate procedurile în faţa Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci de către consilierul în proprietate industrială (persoană fizică, potrivit art. 2 și 4 din O.G. nr. 66/2000 – n.ns.) se face pe baza unei procuri cu caracter general sau a unei procuri pentru fiecare solicitare.
(2) În cazul procurii generale se va depune la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci un exemplar al acesteia, cu condiţia ca mandatarul să indice în fiecare cerere procura în baza căreia acţionează.
(3) În procedurile în faţa Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci consilierul în proprietate industrială nu poate reprezenta un client decât pentru domeniul de proprietate industrială în care a fost atestat.
(4) În cazul reprezentării, retragerea, abandonarea cererilor de solicitare a protecţiei sau transmiterea drepturilor se poate efectua numai pe baza unei procuri care să conţină menţiuni exprese cu privire la aceste acte”.

Art. 28 din O.G. nr. 66/2000 prevede:

„(1) Pentru soluţionarea contestaţiilor şi, după caz, a cererilor de revocare solicitantul sau titularul poate fi reprezentat şi de un avocat sau consilier juridic.
(2) Reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti a solicitanţilor, a titularilor sau a persoanelor interesate de către consilierii în proprietate industrială este condiţionată de calitatea acestora de avocat sau de consilier juridic”.

Capitolului VI din O.G. nr. 66/2000, intitulat „Reprezentarea” nu face trimitere și nu se completează cu dispozițiile capitolului V din O.G. nr. 66/2000, care reglementează „Exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială”.

Sub acest aspect, sunt greșite considerentele Deciziei ÎCCJ nr. 2/2017, par. 105, par. 108 și par. 137, care adaugă la lege ceea ce legiuitorul însuși nu a reglementat.

Adaugă la dispozițiile art. 28 alin. (2), art. 2 și art. 4 din O.G. nr. 66/2000 statuările cuprinse în par. 105 și 108 din Decizia nr. 2/2017 potrivit cărora:

„105. În considerarea posibilităţii de exercitare în comun a profesiei, ca scop al asocierii, legiuitorul a extins noţiunea de consilier în proprietate industrială şi la forma de exercitare a profesiei, în privinţa activităţii pe care o poate desfăşura consilierul persoană fizică.

108. […] atunci când se referă la consilierul în proprietate industrială, legiuitorul are în vedere nu numai persoana fizică ce întruneşte condiţiile legale pentru a profesa, dar şi grupul de persoane fizice care întrunesc condiţiile pentru a profesa şi care îşi desfăşoară activitatea în comun, în vreuna dintre formele specifice de exercitare a profesiei prevăzute de art. 20 din O.G. nr. 66/2000, inclusiv în cadrul celor constituite ca persoane juridice [societăţi civile profesionale sau societăţi (comerciale – cu răspundere limitată sau pe acțiuni, conform at. 20 alin. (1) din O.G. nr. 66/2000 – n.ns.] având ca unic obiect activităţile în domeniul proprietăţii industriale)”.

Este cert că prin dispozițiile cuprinse în capitolul VI din O.G. nr. 66/2000, intitulat „Reprezentarea”, legiuitorul nu reglementează nici formele de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, nici dreptul de reprezentare convențională ad litem al formelor de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, ci exclusiv dreptul de reprezentare de către consilierul în proprietate industrială persoană fizică.

Contrar celor statuate de ÎCCJ, noțiunea tehnico-juridică „consilier în proprietate industrială”, din cuprinsul art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 66/2000, reglementat în capitolul VI, privitor la „Reprezentare” nu a fost extinsă de legiuitor pentru a include și formele de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, reglementate într-un alt capitol, capitolul V, intitulat „Exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială”.

Dimpotrivă, noțiunea tehnico-juridică „consilier în proprietate industrială” este definită legal prin dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 66/2000:
„Consilierul în proprietate industrială este persoana fizică atestată în condiţiile prezentei ordonanţe şi înscrisă în Registrul naţional al consilierilor în proprietate industrială”.

Potrivit dispozițiilor art. 4 din O.G. nr. 66/2000:

„Profesia de consilier în proprietate industrială poate fi practicată numai de persoana fizică înscrisă în Registrul naţional al consilierilor în proprietate industrială şi care este membră a Camerei”.

Adaugă nepermis la lege și modifică dispozițiile art. 28 alin. (2), ale art. 2 și ale art. 4 din O.G. nr. 66/2000 considerentele cuprinse în par. 137 din Decizia nr. 2/2017, potrivit cărora art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 66/2000, conferă dreptul de reprezentare convenţională în faţa instanţelor de judecată unei persoane juridice.

Art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 66/2000 prevede că:

„Reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti […] de către consilierii în proprietate industrială este condiţionată de calitatea acestora de avocat sau de consilier juridic”.

Noțiunea tehnico-juridică „consilier în proprietate industrială” este definită legal și nu poate fi altfel înțeleasă decât în sensul art. 2 din O.G. nr. 66/2000, indicate supra.

Profesia de consilier în proprietate industrială nu poate fi practicată decât de o persoană fizică, conform dispozițiilor art. 4 din O.G. nr. 66/2000, indicate supra.

Și profesia de consilier juridic și profesia de avocat nu pot fi practicate decât de persoane fizice, conform Legilor de organizare și exercitare a acestor profesii reglementate, indiferent de forma de exercitare a acestor profesii (conform Legii nr. 514/2003 și Legii nr. 51/1995).

Deoarece, conform considerentului de la par. 138 din Decizia nr. 2/2017:

„[…] nu se relevă niciun argument pentru care art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, care permite reprezentarea unei persoane juridice prin intermediul unei alte persoane juridice, respectiv prin consilierul juridic salariat al acesteia din urmă, ar fi contrar art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în situaţia din speţă”,

iar conform considerentului de la par. 139 din Decizia nr. 2/2017:

„[…] art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 nu are nici măcar un caracter derogatoriu de la norma de drept comun […]”,

Decizia nr. 2/2017 nu putea fi pronunțată decât în sensul dezlegării date de ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 9/2016 pronunțată în dosarul nr. 507/1/2016^[6] (Decizia ÎCCJ nr. 9/2016), potrivit căreia:

„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică […]”.

Încalcă în mod vădit dezlegarea dată prin Decizia ÎCCJ nr. 9/2016 considerentele cuprinse în par. 137 din Decizia nr. 2/2017, conform cărora art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, conferă unei persoane juridice dreptul de reprezentare convenţională în faţa instanţelor de judecată a unei alte persoane juridice.

Este contrară legii interpretarea conform căreia reprezentarea în fața instanțelor judecătorești a unei persoane juridice se poate face de către o altă persoană juridică – formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, care poate fi și o societate comercială cu răspundere limitată, sau o societate comercială pe acțiuni.

În același sens s-a pronunțat și doctrina relevantă: „în fața instanțelor de judecată, fără a distinge după cum […] ar fi vorba de o procedură de drept comun ori de o procedură specială, […], persoanele juridice nu pot fi reprezentate de alte persoane juridice, indiferent de obiectul de activitate al acestora din urmă […]^[7]”.

Deoarece calitatea de consilier în proprietate industrială poate fi dobândită și de persoane fără studii juridice (conform art. 5 din O.G. nr. 66/2000), în realitate, în temeiul prevederilor art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 66/2000, reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti se face numai în calitate de consilier juridic, sau în calitate de avocat.

Consilierul juridic nu își poate exercita profesia decât cu respectarea prevederilor Legii nr. 514/2003, lege care are ca obiect de reglementare organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.

Avocatul nu poate exercita profesia decât cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 51/1995, care are ca obiect de reglementare organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Conform Legii nr. 514/2003:

„Art. 2. Consilierul juridic poate să fie numit în funcţie sau angajat în muncă, în condiţiile legii.

Art. 3. (1) Consilierul juridic numit în funcţie are statutul funcţionarului, potrivit funcţiei şi categoriei acesteia.
(2) Consilierul juridic angajat în muncă are statut de salariat”.

Dreptul consilierului juridic de reprezentare ad litem poate exercitat numai cu respectarea art. 4 din Legea nr. 513/2004:

„Consilierul juridic poate reprezenta numai autoritatea sau instituţia publică în serviciul căreia se află ori persoana juridică cu care are raporturi de muncă”.

Problema reprezentării ad litem a autorității/instituţiei publice în serviciul căreia se află, ori a persoanei juridice cu care are raporturi de muncă se poate pune numai în cazul în care respectiva instituție publică sau persoană juridică are calitatea de parte în procesul în care este reprezentată.

Consilierul juridic nu poate reprezenta convențional ad litem o persoană juridică cu care are încheiat un contract de muncă, dar care nu are calitatea de parte într-un proces, în sensul dispozițiilor art. 36, art. 55 și art. 80 alin. (1) din Codul de procedură civilă, conform cărora:

„Art. 36 C. pr. civ.: Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii […].

Art. 55 C. pr. civ.: Sunt părţi reclamantul şi pârâtul, precum şi, în condiţiile legii, terţele persoane care intervin voluntar sau forţat în proces.

Art. 80 alin. (1): Părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legală, convenţională sau judiciară”.

Interpretarea prevederilor art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 66/2000 în limitele și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 514/2003, impune concluzia că o persoană fizică ce are calitatea de consilier în proprietate industrială poate exercita dreptul de reprezentare ad litem a unei alte persoane în calitatea sa de consilier juridic.

Profesia de consilier juridic poate fi exercitată numai cu respectarea dispozițiilor art. 2, art. 3 și art. 4 din Legea nr. 514/2003, cu consecința că persoana fizică ce întrunește și calitatea de consilier în proprietate industrială poate reprezenta în fața instanțelor judecătorești, în calitatea sa de consilier juridic, numai:

(1) autoritatea/instituţia publică în serviciul căreia se află, ori
(2) o persoană juridică cu care are raporturi de muncă (având calitatea de salariat al acesteia).

Problema reprezentării ad litem prin consilier juridic nu se poate pune decât în situațiile în care fie autoritatea/instituţia publică în serviciul căreia se află, fie persoana juridică cu care are raporturi de muncă, are calitatea procesuală de parte în proces, în conformitate cu dispozițiile art. 36, art. 55 și art. 80 alin. (1) C. pr. civ., indicate supra.

Un consilier juridic salariat al unei persoane juridice nu are dreptul de a reprezenta într-un litigiu o altă persoană juridică decât cea cu care are încheiat un contract de muncă. Nici art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 66/2000, nici art. 2, art. 3 și 4 din Legea nr. 513/2004 nu permit o interpretare contrară.

Avem în vedere și următoarele argumente:

Un prim argument este acela că legea interzice ca o persoană juridică – formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială – să aibă ca obiect de activitate reprezentarea altor persoane fizice sau juridice în instanță.

Este esențial că însăși ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat în considerentele Deciziei nr. 9/2016:

«26. […] prin Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite în soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 20 noiembrie 2006, s-a stabilit că:
„cererile de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică sunt inadmisibile” (subl. ns.) […]

29. activităţile menţionate nu se încadrează în categoria faptelor de comerţ, […] acestea nu pot fi exercitate de societăţi constituite cu un asemenea obiect, cererile de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a unor astfel de societăţi fiind inadmisibile».

Art. 196 alin. (1) lit. c) C. civ. instituie sancțiunea nulității absolute a persoanei juridice, dacă „obiectul de activitate este ilicit […]”.

Numai o persoană fizică, consilier juridic, are dreptul de a reprezenta o altă persoană juridică în instanță, atât conform dispozițiilor art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 66/2000, cât și conform dispozițiilor art. 2 și art. 4 din O.G. nr. 66/2000, precum și conform art. 2, art. 3 și art. 4 din Legea nr. 514/2003.

Interpretarea este conformă cu statuările Deciziei ÎCCJ nr. 9/2016 conform cărora:

„28. […] anumite activităţi juridice, cum sunt cele de reprezentare juridică, de redactare a unor acte juridice, de formulare de acţiuni, de exercitare şi motivare a căilor de atac, pot fi îndeplinite de consilierii juridici, dar prestarea unor astfel de activităţi le este permisă numai în condiţiile reglementate prin art. 1-4 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu completările ulterioare, adică în calitatea lor de funcţionari publici sau de angajaţi, cu contract individual de muncă, la o persoană juridică de drept public sau privat”.

Conform art. 206 alin. (1) C. civ.:

„Persoana juridică poate avea orice drepturi și obligații civile, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparține decât persoanei fizice”.

Art. 206 alin. (3) C. civ. prevede că

„Actul juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor alin. (1) […] este lovit de nulitate absolută”.

O persoană juridică – formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială – exercită drepturi și îndeplinește obligații în limitele capacității sale speciale de folosință, configurată de obiectul său de activitate.

Conform art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 66/2000, persoanele juridice – forme de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, respectiv societăţi civile profesionale persoane juridice sau societăţi comerciale, au un obiect de activitate unic: „activităţile în domeniul proprietăţii industriale”.