Repere în studiul regimului juridic al acvaculturii în România, sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura

§1. Introducere. Acvacultura în România nu a primit în ultimul sfert de secol atenția cuvenită, în pofida importanței sale economice și alimentare, precum și a funcției de protecție a resursei acvatice vii din habitatele piscicole naturale, prin diminuare amenințării majore la adresa acesteia pe care o constituie supraexploatarea. Astfel, dacă Legea nr. 12/1974 privind piscicultura și pescuitul^[1] era echilibrată sub aspectul ponderii celor două activități care constituiau obiectul său, actele normative ulterioare, Legea nr. 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul și acvacultura, republica^[2], cu modificările și completările ulterioare și Ordonanța de urgență nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura^[3], aprobată prin Legea nr. 317/2009^[4], cu modificările și completările ulterioare, au alocat un spațiu insuficient reglementării acvaculturii: 10 și respectiv, 7 articole. Efectul direct al acestei penurii normative din legea-cadru îl constituie afectarea activității de acvacultură de către abundența de reglementări secundare și terțiare, elaborate și emise de alte autorități decât cele de resort, ceea ce conduce la o „adevărată bătălie birocratică în reglementarea excesivă a condițiilor de practicare”^[5].

În acest context, Parlamentul României a adoptat Legea acvaculturii (PL-x nr. 474/2021, respectiv Legea nr. 301/2021), pe care a transmis-o, la data de 4 iulie 2022, Președintelui României în vederea promulgării. La 22 iulie 2022, Președintele României a formulat o sesizare a de neconstituționalitate a Legii Acvaculturii, prin care au fost criticate atât conținutul normativ, cât și procedura de adoptare. Asupra acestei sesizări, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 19 din 23 februarie 2023^[6], admițând obiecția de neconstituționalitate și constatând că dispozițiile art. 14 alin. (1) și (4), art. 21 alin. (1), art. 30 alin. (1), art. 72 lit. f) și art. 73 sunt neconstituționale^[7]. În consecință, la data de 26 aprilie 2023, Senatul a procedat la reexaminarea legii, adoptând noua formă la 11 martie 2024, pe care a înaintat-o Camerei Deputaților, care are calitatea de Cameră decizională.

Între timp, la data de 6 iunie 2024 a intrat în vigoare Legea nr. 176/2024 a pescuitului și a protecției resursei acvatice vii^[8]. Potrivit dispozițiilor finale ale noului act normativ (art. 61), la data intrării sale în vigoare se abrogă prevederile referitoare la resursa acvatică vie din O.U.G. nr. 23/2008, precum şi orice alte dispoziții contrare prevederilor prezentei legi^[9], ceea ce are semnificația unei abrogări exprese parțiale, actul normativ rămânând în vigoare ceea ce privește reglementarea acvaculturii. Concluzia firească ce se poate trage este aceea că zilele actualei reglementări sunt numărate. În aceste condiții, un studiu privitor la regimul juridic al acvaculturii sub imperiul O.U.G. nr. 23/2008 este – aparent – superfluu.

„Cui prodest?”, ar suna întrebarea retorică, în limbajul tagmei juriștilor. Mai întâi, sunt de amintit situațiile care vor fi deduse judecății privitor la fapte petrecute mai înainte de ieșirea din vigoare a legii, iar mai apoi necesitatea cunoașterii evoluției dreptului în domeniu, pentru a evita comiterea acelorași erori în legiferare. Nu în ultimul rând, până la adoptarea și intrarea în vigoare a unei noi legi-cadru a acvaculturii, găsim oportună, pentru bunul mers al activității în domeniu, modificarea prevederilor legale în vigoare, sens în care vom formula unele propuneri de lege ferenda.

§2. Aspecte privitoare la acvacultură. Literatura de specialitate halieutică definește acvacultura ca fiind „știința care se ocupă cu cultivarea și creșterea diferitelor organisme acvatice, care au valoare economică sau intră în hrana naturală a acestor viețuitoare, precum și cu amenajarea și cu întreținerea condițiilor de mediu cât mai adecvate”^[10].

În practică, acvacultura în România se desfășoară exclusiv în ape dulci și este caracterizată din punct de vedere tehnologic de două direcții majore: creșterea extensivă și semi-intensivă a ciprinidelor în policultură, în bazine de pământ, respectiv creșterea intensivă a salmonidelor, prin urmare s-ar putea spune că acvacultura este reprezentată în special prin două dintre ramurile ei: ciprinicultura și salmonicultura. Deși grosul producției este asigurat de speciile de ciprinide și păstrăvi, gradul de diversitate al speciilor utilizate este unul ridicat (peste 30), fiind de remarcat dezvoltarea în trecutul recent a unităților de acvacultură care au ca obiect creșterea unor specii precum: sturionii, somnul african, tilapia sau șalăul. Unul dintre motivele dezvoltării creșterii ciprinidelor în policultură îl reprezintă avantajul acesteia „de a conserva sau îmbunătății calitatea apei și de a contribuii, prin reciclarea nutrienților, la economia circulară, având calitatea de furnizor net de servicii de mediu pentru societate”.

Evidențele ANPA înregistrează cca. 135.000 ha de amenajări piscicole cărora le corespund cca. 1000 de amenajări piscicole aflate în proprietatea sau administrarea ANPA, a consiliilor locale și județene sau a Administrației Naționale „Apele Române”; dintre acestea cca. 62% se suprapun ariilor naturale protejate din rețeaua ecologică „Natura 2000”^[11],^[12]. Fermele piscicole asigură aproximativ 10% din consumul de pește la nivel național, respectiv aproximativ 12.000 tone^[13], în condițiile în care studiile au relevat o preferință ridicată pentru peștii sălbatici (47%), în comparație cu preferința pentru peștii de crescătorie (11%)^[14].

În vederea îmbunătățirii nivelului de performanță și a sustenabilității fermelor de acvacultură, prin creșterea producției, s-a instituit o schemă de ajutor de stat, având ca obiectiv implementarea Programului de susținere a producătorilor din sectorul pescuitului și acvaculturii, aprobat prin Legea nr. 28/2019^[15], după ce anterior fusese adoptată Hotărârea de Guvern nr. 748/2018 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură^[16].