Repere comparative privind scrutinul majoritar în cadrul unui proces electoral

Introducere. Scrutinul majoritar este una dintre cele mai vechi și mai răspândite metode de alegere a reprezentanților într-un sistem electoral. În acest sistem, câștigătorul este determinat de candidatul care obține cel mai mare număr de voturi, indiferent dacă acestea reprezintă o majoritate absolută sau relativă în cadrul circumscripției respective. Această metodă de votare este întâlnită în diverse forme în numeroase țări din întreaga lume, inclusiv în Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, India și Canada.

Importanța scrutinului majoritar este subliniată de modul în care influențează reprezentativitatea politică și procesul democratic. Prin concentrarea puterii în mâinile câștigătorului fiecărei circumscripții, acest sistem poate oferi o claritate și stabilitate politică, permițând alegătorilor să identifice un reprezentant unic pentru zona lor geografică. Totuși, criticii argumentează că scrutinul majoritar poate duce uneori la distorsiuni în reprezentarea electorală, favorizând partidele dominante sau creând probleme de subreprezentare pentru minorități și opoziție.

Astfel, înțelegerea scrutinului majoritar este esențială pentru evaluarea sistemelor electorale și a modurilor în care acestea pot influența reprezentarea politică și funcționarea democrației. Prin explorarea avantajelor și dezavantajelor acestui sistem, putem obține o perspectivă mai profundă asupra diverselor modele electorale și a impactului lor asupra societății.

Gradul de investigare a problemei la momentul actual, scopul cercetării. La momentul actual, importanța și scopul de elaborare a prezentului demers științific apare din intenția autorului de a releva în prim plan unele repere doctrinare și legislative în domeniul scrutinului majoritar. Totodată este şi necesitatea stringentă de efectuare a unei analize ample referitor la esenţa subiectului cercetării.

Materiale utilizate și metode aplicate. În procesul elaborării articolului științific ne-am ghidat de mai multe și diverse metode de cercetare științifică care au făcut posibilă investigarea corespunzătoare a subiectului, dintre care putem enumera: metoda analizei, metoda sintezei, metoda deducției, metoda sistemică, metoda istorică, precum și metoda comparativă.

Baza teoretico-juridică a demersului științific cuprinde materialul definitoriu, precum legea electorală a Republicii Moldova, literatura de specialitate şi rapoartele de activitate ale instituțiilor cheie cu atribuții în domeniul electoral – care direct sau indirect, abordează esența și conținutul subiectului supus cercetării.

Rezultatele obţinute în baza analizelor ştiinţifice efectuate. Alegerile au un trecut îndelung – au apărut încă în perioada tribală unde, de regulă, modul de alegere erau aplauzele sau ovaţiile. În Evul Mediu, mai ales la desfășurarea alegerilor din interiorul bisericii catolice, s-a utilizat votul unanim, situaţie care a creat mari dificultăţi în alegerea Papei. În epoca modernă şi mai ales în sec. al XIX-lea, a fost utilizat pe larg votul majoritar^[1].

În prezent, alegerile populare reprezintă forma cea mai puternică de legitimare a elitelor politice în cadrul unui regim democratic. Totodată, nu poate fi vorba despre o construcție democratică a societății în afara unor alegeri libere și corecte. Prin urmare, alegerile sunt acea componentă fundamentală a sistemelor politice democratice, prin intermediul cărora are loc transmiterea de către cetățeni a funcțiilor de conducere cu statul către anumite persoane.

Desfășurarea alegerilor, la rândul său, are la bază un anumit sistem electoral, care este alcătuit din ansamblul de legi, reguli, reglementări ce realizează transformarea voturilor în mandate.

Pentru a defini sistemul electoral, este important a identifica acele criterii pe care le punem ca bază^[2]. Aceste criterii ne permit a realiza un studiu riguros şi ştiinţific. În ştiinţa juridică și politică contemporană, se utilizează o serie de criterii, iar în dependență de acestea, diferiți autori, doctrinari, definesc, mai mult sau mai puțin diferit, noțiunea de sistem electoral.

În concepția profesorului Ion Deleanu, sistemul electoral reprezintă ansamblul de norme juridice, articulate și ierarhizate, având ca obiect de reglementare dreptul de a alege și de a fi ales în organele reprezentative ale puterii, inclusiv dreptul de a revoca pe cei aleși, principiile sufragiului, modul de organizare și desfășurare a alegerilor și de stabilire a rezultatului votării^[3].

Un sistem electoral este strâns legat de democrație, căci exprimă valorile acesteia, constituindu-se astfel într-un indicator al caracterului democratic al unei societăți și, totodată, el contribuie la fortificarea democrației^[4]. Deși există diferite realități, iar procedurile electorale diferă de la stat la stat, totuși se poate spune că, în dependență de modul în care sunt repartizate (câștigate) mandatele pentru funcțiile eligibile, există trei modalități de sistem electoral:

a) sistem electoral majoritar;

b) sistem electoral proporțional;

c) sistem electoral mixt.

În istoria dezvoltării legislației electorale, au apărut numeroase abordări la proiectarea sistemelor electorale. În același timp, alegerea unuia sau altui tip de sistem electoral este una din cele mai principale probleme ale vieții politice a țării, a cărei soluționare este influențată în mod semnificativ de starea dezvoltării democratice și de echilibrul forțelor politice în țara. Accentul vieții politice într-o societate democratică sunt alegerile. Pe de o parte, ele oferă posibilitatea ca oamenii cu ambiții politice și abilități organizaționale să fie aleși în guvern și, pe de altă parte, ca aceștia să implice publicul larg în viața politică și să permită cetățenilor obișnuiți să influențeze deciziile politice^[5]. Oricum o înțelegere a unui sistem electoral este strâns legată de un set principal de norme, stabilite în mai multe acte și legi.

Articolul 38 „Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales” din Constituţia Republicii Moldova stabilește că: „Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Cetăţenii Republicii Moldova au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv, excepţie făcând cei puşi sub interdicţie în modul stabilit de lege. Dreptul de a fi aleşi le este garantat cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, în condiţiile legii”^[6], ^[7].

Sistemul majoritar înseamnă că un candidat sau o parte trebuie să primească majoritatea voturilor districtului sau ale întregii țări pentru alegeri, dar cei care au adunat o minoritate de voturi nu primesc mandate. Sistemele electorale majoritare sunt împărțite în sisteme de majoritatea relativă, absolută și calificată. Sistemul de majoritate relativă rezultă din faptul că pentru a fi ales este necesară obținerea celui mai mare număr de voturi în raport cu ceilalți candidați. Se poate aplica la alegerile deputaților ai organelor legislative (reprezentative) ale puterii de stat, ale organelor reprezentative ale formațiunilor municipale, precum și ale alegerilor șefilor formațiunilor municipale.

În cadrul sistemului majorității absolute, pentru alegerea unui candidat este necesar să se obțină mai mult de jumătate din voturile alegătorilor care au participat la alegeri. Dacă niciunul dintre candidați nu reușește să colecteze un astfel de număr de voturi, se va lua un al doilea tur de scrutin cu privire la cei doi candidați pentru care a fost votat cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin. Pentru a câștiga în runda a doua, folosind un astfel de sistem, este suficient să câștigi o majoritate relativă de voturi.

Sistemul de majoritate calificată se întâlnește destul de rar. El se bazează pe faptul că, pentru a câștiga alegerile, este necesar nu numai obținerea majorități, relative sau absolute, dar majorității, fixate în lege (cel puțin 1/3, 2/3, 3/4), din numărul alegătorilor care au votat. În prezent, aproape că nu se aplică.

Esența sistemului majoritar este de a împărți teritoriul în care sunt organizate alegeri în circumscripții în care alegătorii votează personal pentru anumiți candidați. Pentru a alege un candidat (candidați, dacă alegerile sunt organizate în circumscripții cu mai mulți membri), este necesar să se obțină majoritatea voturilor alegătorilor care au participat la vot.

Din punct de vedere juridic, sistemul electoral majoritar se distinge prin universalitatea utilizării sale, care îi permite să fie utilizat pentru alegerea atât a organelor colegiului, cât și a funcționarilor individuali. Dreptul de a numi candidați în cadrul acestui sistem electoral îl au cetățenii în autonominalizare, precum și partidele politice (asociațiile electorale). În cazul formării mandatelor vacante, care se datorează, inter alia, încetării anticipate a competențelor deputaților (aleșii), este obligatoriu organizarea unor noi alegeri (suplimentare, timpurii sau repetate).

În sistemul majoritar, de regulă, există legături directe între candidat și alegători. Alegerile sunt câștigate de reprezentanții unei mișcări politice mai puternice în țară, care contribuie la eliminarea reprezentanților partidelor mici și mijlocii din parlament și din alte autorități. Sistemul majoritar contribuie la apariția și consolidarea, în țările în este utilizată, a unor sisteme cu două sau trei partide. Autoritățile create pe această bază sunt stabile, guvernul devine mai eficient, politic stabil și democratic.

Avantajele. Desigur, cel mai important avantaj al sistemului majoritar este universalitatea sistemului dat. Universalitatea sistemului majoritar se caracterizează prin ceea că el poate fi folosit pentru a alege atât reprezentanți individuali (președintele, guvernatorul, primarul), cât și organele colective de stat sau locale (parlamentul țării, municipalitatea orașului).

Încă un avantaj al sistemului dat este – reprezentarea personală, ceea ce înseamnă că sunt aleși candidați concreți. Alegătorul are posibilitatea de a ține seama nu numai de programul electoral sau de apartenența la partid, ci și de calitățile personale ale candidatului – reputația, profesionalismul, responsabilitatea. O astfel de abordare personală a fiecărui candidat oferă posibilitatea de a participa și de a câștiga oricărui candidat independent care nu aparține nici unui partid.

Un alt avantaj al sistemului majoritar constituie în ceea că sistemul majoritar permite partidelor mici și candidaților non-partid să participe efectiv și să câștige alegerile, chiar dacă și prin distorsionarea rezultatelor.

În plus, în alegerile pentru o autoritate colegială (parlament, Duma), în circumscripțiile majoritare cu un singur mandat, se respectă principiul democrației. Prin alegerea unui candidat specific din circumscripția electorală, alegătorii își aleg, de fapt, reprezentantul lor în autoritatea colegială. Asemenea specificitate oferă independență candidatului față de partide și liderii lor – spre deosebire de candidatul care a trecut pe lista de partide.

Dezavantajele. Cu toate acestea, sistemul majoritar are dezavantaje semnificative. Ele se datorează faptului că un număr semnificativ de voturi (adesea aproximativ jumătate) nu sunt luate în considerare atunci când se distribuie mandate, voturile devin „neobservate”. În plus, imaginea corelației reale a forțelor politice din țară se distorsionează: partidul care a primit cel mai mic număr de voturi poate obține majoritatea locurilor deputaților.

Un alt dezavantaj al sistemului majoritar a fost formulat de sociologul și politologul francez Maurice Duverger la mijlocul secolului al XX-lea. Analizând rezultatele mai multor alegeri de către sistemul majoritar, el a concluzionat că mai devreme sau mai târziu un astfel de sistem conduce la un sistem cu două partide în stat, deoarece șansele partidelor noi și/sau mici de a intra în parlament sau duma sunt foarte mici. Un exemplu frapant al unui sistem cu două partide este parlamentul american. Acest efect se numește „Legea divergerilor”^[8]. Reprezentanții autorității formate pe baza sistemului majoritar pot avea puncte de vedere radical opuse, ceea ce va face dificilă luarea deciziilor.