Recunoașterea hotărârilor străine în România
Oana Tănăsică - mai 1, 2017Astfel, potrivit dreptului intern, calitate procesuală activă pentru a solicita recunoașterea hotărârii arbitrale străine are doar partea care se prevalează de respectiva hotărâre, iar ca și procedură, poate fi folosită numai pentru a se invoca autoritatea de lucru judecat. Competența pentru soluționarea cererii aparține privind tribunalului în circumscripţia căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul celui căruia i se opune respectiva hotărâre arbitrală și doar în caz de imposibilitate de stabilire potrivit regulii de mai sus, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti. Hotărârea arbitrală şi convenţia de arbitraj, în original sau în copie, care sunt supuse supralegalizării, trebuie depuse o dată cu cererea de recunoaștere[11].
În materia arbitrajului internațional s-a avut în vedere principiul echității, astfel încât prin dispozițiile art. III ale Convenției de la New York s-a stabilit împrejurarea potrivit căreia pentru recunoaşterea și, implicit, executarea sentinţelor arbitrale cărora se aplică Convenţia nu pot fi impuse alte condiţii cu mult diferite față de cele aplicabile sentinţelor arbitrale naţionale, și nici cheltuieli de judecată mult mai ridicate.
Ca și în celelalte cazuri, și cererea de recunoaștere prin care o parte care dorește să invoce într-un stat membru o hotărâre pronunțată în alt stat membru trebuie să fie însoțită de o copie a hotărârii arbitrale. Această copie trebuie să întrunească condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității sale. Ca o condiție suplimentară, se solicită și prezentarea unui certificat eliberat în conformitate cu art. 53, modelul acestuia fiind prevăzut în Anexa 1 la Regulamentul nr. 1215/2012. În cazul în care instanța apreciază ca fiind insuficientă pentru soluționarea cererii traducerea certificatului, poate solicita părții prezentarea unei traduceri a hotărârii respective.
De asemenea, art. 38 din același Regulament prevede și posibilitatea suspendării acțiunii, în totalitate sau în parte, dacă în statul de origine în care a fost pronunțată hotărârea s-a formulat o contestație împotriva acesteia, precum și în situația în care s-a formulat cerere prin care s-a solicitat să se constate lipsa motivelor de refuz al recunoașterii ori pronunțarea unei hotărâri de refuz al recunoașterii.
Refuzul recunoașterii hotărârii străine. Legislația internă acceptă, cu titlu general, efectele hotărârilor străine (deopotrivă arbitrale și judecătorești), chiar și în lipsa unei convenții internaționale cu statul în care au fost pronunțate. Doctrina de specialitate a arătat că un motiv suficient spre a refuza recunoașterea hotărârii respective nu îl poate constitui lipsa unui astfel de tratat. Pe de altă parte, în situația neîndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru producerea efectelor, hotărârile nu vor putea fi executate în România, condiția regularității lor internaționale fiind obligatorie[12].
Articolul 45 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 instituie dreptul oricărei persoane interesate, de a refuza recunoașterea unei hotărâri, în situația în care prin procedura recunoașterii s-ar ajunge la o situație vădit contrară ordinii publice a statului membru solicitat, precum și în cazul în care există două hotărâri contradictorii pronunțate între aceleași părți, în statul membru solicitat. De asemenea, se poate refuza recunoașterea hotărârii și dacă aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre privind aceleași părți, litigiul având același obiect și aceeași cauză, pronunțată anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terț, hotărârea pronunțată anterior putând fi recunoscută în statul membru solicitat. În situația pronunțării hotărârii în lipsa pârâtului, acesta poate refuza recunoașterea hotărârii dacă s-a aflat în imposibilitate de a pregăti apărarea, nefiindu-i comunicate în timp util actul de sesizare a instanței.
În concordanță cu reglementările europene, dispoziții similare au fost instituite și în dreptul intern. Astfel, art. 1097 C. pr. civ. enumeră motivele de refuz al recunoașterii hotărârii străine. Recunoașterea unei hotărâri străine poate fi refuzată în situația în care competenţa exclusivă pentru judecarea cauzei aparținea instanţelor române, în procedura respectivă a fost încălcat dreptul la apărare ori hotărârea a fost pronunţată într-o materie în care persoanele nu puteau dispune liber de drepturile lor, fiind obţinută în vederea sustragerii de la aplicarea legii conform dreptului internaţional privat român.
În mod evident, refuzul recunoașterii hotărârii intervine și în cazul în care hotărârea nu este definitivă, făcând obiectul unei căi de atac în statul în care a fost pronunţată, precum și în situația în care, ținându-se seama de intensitatea legăturii cauzei cu ordinea juridică română şi de gravitatea efectului produs prin recunoașterea hotărârii,hotărârea ar deveni contrară ordinii publice de drept internaţional privat român.
Un ultim motiv de refuz constă în existența unei hotărâri pronunţată anterior în străinătate şi susceptibilă de a fi recunoscută în România, aflată în relație de contradictorialitate cu hotărârea a cărei recunoaștere se solicită, cât și în împrejurarea potrivit căreia același litigiu a fost soluționat anterior între aceleaşi părţi printr-o altă hotărâre, chiar nedefinitivă, a instanţelor române sau se află în curs de judecare în faţa acestora la data sesizării instanţei străine.
În același timp, dispozițiile Convenției de la New York instituie o prezumție de regularitate a sentinței arbitrale. Potrivit art. V din Convenție, la solicitarea părţii contra căreia ea este invocată, nu poate fi refuzată recunoaşterea sentinţei, decât dacă partea dovedește existența a cel puțin uneia din cauzele de nevaliditate enumerate în mod expres[13]. Din redactarea textului rezultă că intenția legiuitorului a fost de a considera sentința arbitrală străină, prin ea însăși, un titlu care prezintă deplină încredere. Prin prezumția astfel instituită, a fost răsturnată sarcina probei fiind răsturnată, astfel încât neîndeplinirea cerințelor de regularitate ale sentinței arbitrale pot fi dovedite numai de partea adversă, căreia i se opune hotărârea. Potrivit practicii și doctrinei de specialitate, în acest sens, măsura permite eficacitatea extrateritorială a efectelor sentințelor arbitrale străine[14].
De asemenea, potrivit aceluiași articol din Convenție, recunoaşterea şi executarea unei sentinţe arbitrale vor putea fi, de asemenea, refuzate și dacă se constată că, în conformitate cu legislația internă a statului în care se cere recunoaşterea şi executarea, obiectul litigiului nu poate fi supus procedurii arbitrale, cât și în cazul în care recunoaşterea sau executarea hotărârii arbitrale ar fi contra ordinii publice a statului respectiv.
Analizând reglementările legislative interne prin comparație cu cele din dreptul internațional, se poate observa cu ușurință similitudinea dispozițiilor legale invocate, în mod evident intenția legiuitorului român, prin noile modificări legislative apărute, fiind de a armoniza reglementările interne cu cele internaționale, astfel încât să fie eliminată, pe cât posibil, orice neconcordanță din dreptul intern.
După cum rezultă din chiar conținutul acestora, motivele de refuz al recunoașterii hotărârilor străine sunt preponderent de natură procedurală, o atenție deosebită, însă, urmând a fi acordată condiției privind încălcarea normelor de ordine publică în statul în care se solicită recunoașterea hotărârii respective.
Fiind întâlnit în aproape toate procedurile juridice – naționale și internaționale, implicit și europene – ce au drept obiect al reglementării recunoașterea hotărârilor străine, a fost apreciat în doctrina juridică de specialitate ca acționând ca o frână de siguranță în calea recunoașterii hotărârilor străine. Conținutul acestuia se regăsește și în alte motive de refuz al recunoașterii, cum sunt existența unei hotărâri anterioare ori contradictorie cu cea a cărei recunoaștere se solicită, încălcarea competenței exclusive a instanței, care în prezent sunt prevăzute în mod expres, distinct de motivul încălcării normelor de ordine publică. Legislațiile statelor au o sferă de aplicare diferită a acestui concept, particularități și diferențe existând în mod evident și de la un caz la altul[15].
Noțiunea, conceptul de ordine publică nu este definit în mod concret în lege, revenindu-le de regulă instanțelor sarcina de a aprecia asupra acestei noțiuni în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte. Pe de altă parte, după cum s-a menționat și în doctrină, acest motiv de refuz nu privește hotărârea străină în sine, ci recunoașterea acesteia, care astfel ar fi contrară ordinii publice existente în statul de recunoaștere[16].
În acest sens este și practica constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene. În Hotărârea Krombach pronunțată la data de 28 martie 2000, deși s-a statuat că definirea noțiunii de ordine publică a unui stat contractant nu intră în competența Curții, în același timp s-a stabilit competența acesteia în verificarea limitelor în cadrul cărora instanța unui stat contractant poate invoca acest motiv de refuz pentru a nu recunoaște o hotărâre provenită de la o instanță a unui alt stat contractant. De asemenea, s-a apreciat că se poate da eficiență acestui motiv de refuz în situații excepționale, spre exemplu în măsura în care recunoașterea ar conduce la încălcarea unui principiu juridic fundamental și s-ar intra în conflict într-un mod inacceptabil cu ordinea juridică a statului solicitat. Încălcarea ar trebui să reprezinte o nerespectare evidentă a unei norme de drept considerate esențială în ordinea juridică a statului solicitat sau a unui drept recunoscut ca fiind fundamental în această ordine juridică[17].
Mergând în concordanță cu același raționament, s-a apreciat și în doctrina română juridică de specialitate că ordinea publică de drept internațional privat român este formată din ansamblul principiilor fundamentale de drept ale statului român, aplicabile în raporturile juridice cu elemente de extraneitate[18].
Concluzionând, este evident că întreaga procedură de recunoaștere a hotărârilor străine, indiferent de natura acestora, judecătorești, arbitrale, pronunțate într-un stat membru etc., implică analiza, din partea instanțelor judecătorești din statul în care se solicită recunoașterea, a condițiilor de validitate enumerate mai sus. În oricare variantă, însă, instanța învestită cu cererea de recunoaștere nu are competența de a se pronunța și pe fondul litigiului dintre părți, neputând modifica în nici un fel conținutul hotărârii, chiar și în situația în care soluția este în mod vădit netemeinică, natura procedurii recunoașterii fiind cea a unui control judecătoresc de legalitate și regularitate a hotărârii în cauză[19].
[11] Art. 1128 C. pr. civ. A se vedea și Articolul IV din Convenția de la New York potrivit căruia: „1. Pentru a obţine recunoaşterea şi executarea arătată în articolul precedent, partea care cere recunoaşterea şi executarea trebuie să producă odată cu cererea: a) originalul sentinţei autentificat în mod cuvenit, sau o copie a acestui original întrunind condiţiile cerute pentru autenticitatea sa; b) originalul convenţiei arătate în articolul II sau o copie întrunind condiţiile cerute pentru autenticitatea sa; 2. Dacă menţionata sentinţă sau menţionata convenţie nu este redactată într-o limbă oficială a ţării în care sentinţa este invocată, partea care cere recunoaşterea şi executarea sentinţei va trebui să producă o traducere a acestor piese în această limbă. Traducerea va trebui să fie certificată de un traducător oficial, sau de un traducător cu jurământ, ori de un agent diplomatic sau consular”.
[12] M.I. Sălăgean, Arbitrajul comercial, Ed. All Beck, București, 2001, p. 209.
[13] Articolul V – 1. Recunoaşterea şi executarea sentinţei nu vor fi refuzate, la cererea părţii contra căreia ea este invocată, decât dacă aceasta face dovada în faţa autorităţii competente a ţării unde recunoaşterea şi executarea sunt cerute : a) că părţile la convenţia amintită în articolul II, erau, în virtutea legii aplicabilă lor, lovite de o incapacitate, sau că convenţia menţionată nu este valabilă în virtutea legii căreia părţile au subordonat-o, sau în lipsa unor indicaţii în acest sens, în virtutea legii ţării în care sentinţa a fost dată; sau
b) că partea împotriva căreia este invocată sentinţa nu a fost informată în mod cuvenit despre desemnarea arbitrilor sau despre procedura de arbitraj, sau că i-a fost imposibil, pentru un alt motiv, să-şi pună în valoare mijloacele sale de apărare; sau
c) că sentinţa se referă la un diferend nemenţionat în compromis, sau care nu intră în prevederile clauzei compromisorii, sau că ele conţin hotărâri care depăşesc prevederile compromisului, sau ale clauzei compromisorii; totuşi, dacă dispoziţiile sentinţei care au legătura cu problemele supuse arbitrajului pot fi disjunse de cele care au legătură cu probleme care nu sunt supuse arbitrajului, primele pot fi recunoscute şi executate; sau
d) că constituirea tribunalului arbitral sau procedura de arbitraj nu a fost conformă cu convenţia părţilor, sau, în lipsa de convenţie, că ea nu a fost conformă cu legea ţării în care a avut loc arbitrajul; sau
e) că sentinţa nu a devenit încă obligatorie pentru părţi sau a fost anulată sau suspendată de o autoritate competentă a ţării în care, sau după legea căreia, a fost dată sentinţa.
[14] I. Macovei, Tratat de drept al comerțului internațional, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 662.
[15] F.G. Păncescu, Drept procesual civil internațional, Ed. Hamangiu, 2014, p. 213.
[16] Ibidem, p. 214.
[17] D. Lupașcu, D. Ungureanu, Drept internațional privat (actualizat în raport de noul Cod civil, noul Cod de procedură civilă și Regulamentele Uniunii Europene), Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 363-364.
[18] D.A. Sitaru, Drept internațional privat, Ed. Lumina Lex, București, 2000, p. 108; T. Prescure, R. Crișan, Curs de Arbitraj comercial, Ed. Rosetti, București, 2005, p. 174.
[19] T. Prescure, R. Crișan, Curs de Arbitraj comercial, Ed. Rosetti, București, 2005, p. 175.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.